Romanță veșnică

Mihai: Romanță veșnică din 1 iunie 2012 tradus de Ileana Ruxandra în 2020 

Bali. Paradisul pe pământ. Cea mai fantastică destinație de călătorie pe care și-o poate imagina cineva. Terase de orez de un verde imposibil, vulcani aburind, plaje pentru surf, temple de o mie de ani, apusuri magice, mâncare fabuloasă, localnici prietenoși, experiențe culturale unice. Romanță veșnică. Primesc întrebări pe Facebook de genul: „Chiar e frumos acolo?“

Răspunsul meu: „e ok.“

Bali. 

Este OK. Mă face să mă gândesc la călătorie ca la o experiență obișnuită, mă face să mă întreb dacă există ceva numit „destinație romantică“.

Cum mergem noi spre Uluwatu, citesc un panou publicitar de pe marginea drumului „vino la hotelul nostru de cinci stele, fă-ți nunta, romanța e veșnică“. Vreau să-i fac o poză, dar durează până să deschid aparatul de fotografiat și asta e tot ce am prins:

Am putea să argumentăm cine din familia noastră a vrut să vină în Bali, de ce am venit aici și ce facem aici. Am putea să dăm vina pe Maria, ea a citit „Mănâncă, Roagă-te, Iubește“ și ea e cea care a spus „hai să mergem acolo“. Pe de altă parte am putea să argumentăm cine merită laude pentru că a ales acest loc și am putea să-i dăm tot creditul Mariei. Sau nu. Cu toții am vrut să venim aici și suntem fericiți că am făcut-o. Dacă turismul și călătoria ar avea cea mai mică conecție cu ceea ce vedem în reclamele de la televizor sau din magazinele strălucitoare, atunci n-ar m-ai fi nici turism și nici călătorie. Dă-mi voie să explic.

Bali e o insulă micuță în mijlocul Indoneziei. A fost binecuvântată cu o vreme bună, pământ bogat și oameni muncitori. Acum mai bine de o mie de ani au cultivat orezul în terase cu un sistem ingenios de irigație lucrând într-un sistem de cooperativă. Astea le-a permis să obțină mai mult orez decât aveau nevoie, eliberând ceva timp pentru alte activități. S-au dus la temple, au construit mai multe, sculptând fiecare suprafață pe care o puteau găsi și au conceput un sistem complicat de sărbători și festivale ce au ajuns să fie numite în secolul 20 „tradiții bogate“, „cultură“, etc. Niște europeni pierduți prin lume s-au oprit aici, au trimis niște poze acasă și așa a început legenda. Principala atracție a fost forma sânilor din Bali. Bărbații și femeile nu purtau haine în partea de sus a trupului. Hainele erau doar pentru unele ceremonii de la temple. În afară de asta doar prostituatele își acopereau corpul, pentru a avea un aer misterios și pentru a-și incita clienții, așa că hainele erau privite ca un lucru rău. Pentru că femeile cărau greutăți pe cap, pe care le susțineau cu brațele ridicate, ele au ajuns să aibă umeri largi și pectorali puternici. Un doctor german și-a petrecut întregul an 1909, a văzut peste 10000 de pacienți, a făcut 4000 de fotografii și a publicat o carte în 1912 cu câteva sute de fotografii cu femeile din Bali. Aceasta a determinat un interes enorm după război în Europa și câțiva artiști și oameni de știință au congregat pe insulă. Singurul lucru pozitiv pe care l-au făcut olandezii — a fost să nu le permită misionarilor să ajungă aici. Poate că au recunoscut valoarea culturii locale sau poate că erau și ei fermecați de sânii din Bali precum toți acei artiști, cineaști, muzicieni, antropologi, biologi și chiar și entomologiști. Combinată cu povești mai mult sau mai puțin fantastice despre cât de încântători și prietenoși sunt localnicii, legenda despre Bali a crescut. Ceva adevăr este. E o lume în sine, 2 milioane de hinduși printre 280 de musulmani ce alcătuiesc Indonezia,  ei par să fie cei mai puternici, cei mai duri oameni care pot să înfrunte măcelul turiștilor occidentali fără să-și schimbe felul de a fi și fără să piardă nimic prin aceasta. Am recitit introducerea de la ghidul despre Bali. E posibil să se fi schimbat textul tipărit? Îmi aduc aminte că spunea ceva despre magic, exotic, fantastic, unic. Nu, nu spune asta — doar spune că e un loc minunat în care să te afli. Ne-am uitat din nou la un documentar de 10 minute despre Bali și ne-am spus unul altuia: am văzut toate aceste imagini deosebite, dar ar trebui să scrie undeva micuț „nu e chiar așa“.

Avioanele aterizează pe niște bărcuțe

Stațiune de cinci stele. Oribil.

Există niște plaje, am văzut câteva. Nu sunt din alea cu nisip alb strălucitor. E complicat.

Localnicii se înghesuiesc pe plaja locală din Kuta în fiecare după amiază

Există terase de orez. Am făcut un drum de câteva ore ca să le vedem pe cele de la Jatiluwih, luna viitoare vor fi declarate Monument al Umanității. Oamenii aici au cultivat orez în același fel pentru o mie de ani, acum au blocat drumul și vând bilete turiștilor care vor să treacă și să admire peisajul.

Terasele de orez de la Jatiluwih

Doar părintții au ales să meargă pe jos, aici ne-am reunit

Nu ne-am dus la vulcani. Ileana Ruxandra a făcut o clasă de gătit ceea ce implica un drum la piață și am avut conversații interesante cu o frumoasă finlandeză și un cuplu de germani care călătoreau de un an de zile fără nici un plan. Ileana Ruxandra  a învățat cum să gătească câteva mâncăruri și a aflat că nu e nimic special despre bucătăria balineză. Am putea să argumentăm că este o invenție doar pentru satisfacția turiștilor, dar este o mâncare bogată, variată, gustoasă, ușor de făcut și ieftină. Ar fi bine dacă copiii localnici ar putea primi ceva mai mult decât orez alb (pentru a citi un sumar asupra bucătăriei balineze, citește acest post: ) http://www.uncorneredmarket.com/2011/07/bali-food/)

Studenți mulțumiți pozează cu profesoara lor

Sunt temple peste tot. Ai nevoie de o uniformă specială ca să intri, dar sunt închise tot timpul, fie pentru că este slujbă, fie pentru că nu se întâmplă nimic.

Intrarea în port arată ca o intrare la templu

Gardian la un templu fără nume

Apusurile or fi magice, dar soarele n-a reușit să facă nimic șapte zile consecutiv. Doar cădea din cer în spatele unei perdele albăstrui, înainte de a atinge orizontul. Nici o schimbare de culori, doar puțin mai întuneric, am făcut ceva poze…    

Kuta

Uluwatu

Acum că am spus toate astea, ar fi greu să faci o călătorie în jurul lumii fără să te oprești în Bali. Aproape de Australia, Asia de Sud-est, cu conecții ușoare către Japonia, Europa și America de Nord, e ușor să ajungi aici. Și mai important, e ușor să fii aici. Toată lumea vorbește engleza și indoneziana e ușoară și folosește alfabet latin. Transportul este bine dezvoltat și de încredere, chiar și atunci când te înșeală, ei cred în karma. Vor fi răsplătiți sau pedepsiți în următoarea reîncarnare pentru tot ceea ce fac acum, așa că sunt drăguți și grijulii. Este o listă nesfârșită de hoteluri de toate prețurile și facilitățile și chiar poți să și negociezi prețul un pic. Fiecare loc are un warung, un mic restaurant și fiecare lucrător poate să gătească dacă e nevoie. În plus, în locuri aglomerate precum Kuta poți avea acces la oricare dintre lanțurile de restaurante din lume. Este și masaj ieftin, și distracții precum parcuri de apă, submarin (unde hrănesc peștii din ocean pentru ca turiștii să poată face poze), un parc al fluturilor, o grădină zoologică, un parc al reptilelor, un safari de elefanți și tot așa. Este și spectacol tradițional de calitate, și imitații turistice superscumpe, magazine de DVD-uri ieftine cu copii ilegale de filme din Hollywood. Noi nu facem asta, dar magazinele au coșuri ca la magazinele de mâncare și alți turiști cumpără teancuri de DVD-uri piratate. Localnicii au o toleranță și o atitudine deschisă ceea ce face viața ușoară pentru un călător. Așa că, sunt de toate. Nu este romantic, nu e magic, doar un loc drăguț, ieftin, în care să te simți în siguranță să-ți încarci niște baterii epuizate.

Am avut norocul să ne împrietenim cu o familie de australieni ce călătoresc și pe lângă călătoria noastră de la Gili Meno, i-am întâlnit de câteva ori în Ubud. Ne-am lăsat majoritatea bagajelor cu ei pentru zece zile cât ne-am dus până în Java și alte câteva locuri. În Ubud am vizitat Pădurea Maimuțelor și templul din jurul ei, unde am fost atacat în mod vicios de o maimuță monstruaosă (Maria a descris totul aici).(Maria described all here). 

Văile verzi din Ubud

Una din sutele de maimuțe care stăpesc pădurea maimuțelor

Uneori, unele maimuțe se transformă în stană de piatră

Într-o zi în Ubud Ileana Ruxandra a făcut un curs de gătit. Am mers și eu ca să fac poze. A doua zi a făcut o clasă de batik. Am făcut un drum până la grădina botanică și ne-am dus la parcul de aventuri TreeTop (Maria a scris despre el).

Poți descoperi cine se ascunde în copaci?

TreeTop

Ce e aia frică de înălțime?

  

La sfârșitul circuitului roșu echipa se reunește pe pământ

Poză de grup la sfârșit

Da, ai ghicit corect, e Maria!

In Kuta, we stayed several days and Ioan and Ileana learned some surfing. 

Într-o dimineață ne-am decis să schimbăm hotelul, în câteva minute eram în taxi și am găsit ceva mai aproape de plajă. Seara le-am dat copiiilor niște bani și ne-am dus la plajă să ne plimbăm. Copii s-au dus de capul lor la Pizza Hut și noi ne-am regalat cu o extravaganță scumpă de garizi la un restaurant luxos american. A doua zi internetul s-a oprit și ne-am decis să plecăm. Am sunat la „The Gong“ aveau camere, ne-am luat la revedere de la actualul hotel, am ieșit în stradă, ne-am suit într-un taxi și o oră mai târziu eram în Uluwatu. Am văzut un alt templu acolo, un dans kecak (kechak) grozav, am pierdut apusul de soare, am hotărât să mai stăm o zi. Ne-am petrecut toată ziua la hotel, am mers un pic să vedem oceanul și din nou am pierdut apusul. Următoarea zi ne-am suit în mașină, ne-am oprit la Denpasar să vizităm muzeul Bali și ne-am întors în Ubud pentru încă trei zile aproape de prietenii noștri. Hotelul ne-a dat aceeași cameră, aceeași reducere și ne-a întâmpinat ca și cum ne-ar fi știut de o viață.

Uluwatu

Intrarea la plaja Uluwatu

La întoarcerea de la plaja Uluwatu

E ușor să trăiești aici. Nu e magic, nu e romantic. E ok.