O experiență saudită

Mihai: O experiență saudită din 18 iunie 2012 tradus de Ileana Ruxandra în 2020 „Unde zburăm de aici? 

Nu vreau să mai zbor astăzi! Sunt obosită!“ Aceasta este Ileana, un comentariu tipic. Am plecat de la hotel cu 30 de ore în urmă, o oră în trafic, trei într-un aeroport, opt ore de zbor de la Kuala Lumpur la Jeddah în Arabia Saudită, apoi 11 ore în alt aeroport și apoi încă șapte ore de zbor până la Johannesburg. Aeroportul abia ne-a apărut în față și Ileana este un pic obosită. Am început să râdem, nu mai zburăm — pentru aproape o săptămână.

Tehnic, cineva ar putea spune că nu am fost în Arabia Saudită, nu avem

ici o dovadă pe pașapoartele noastre. Nici n-am putea avea, nu dau vize pentru cei care nu sunt musulmani sau pentru femei, nici măcar o viză de tranzit. N-am ieșit din aeroport, nici măcar n-am trecut prin imigrație. Abia dacă s-au uitat la pașapoartele noastre când am plecat, primul tip de la control n-avea nici o idee, credea că românii nu au nevoie de viză pentru Africa de Sud, iar al doilea tip s-a uitat doar la pașaportul meu și a făcut semn să treacă toată familia: „Sunt cu tine, nu-i așa?“

Dar chiar și așa tot am putut vedea un pic din Arabia Saudită, am mers pe tarmac și am petrecut timp în aeroport, care, cred că o să-mi dați dreptate, face parte din țară. Plus putem să adăugăm și 18 ore petrecute în avioanele lor (16 în aer), o experiență de zbor interesantă. A început cu rugăciunea de călătorie, n-am înțeles nici un cuvânt din ea. Mâncarea era bună în comparație cu alte mâncăruri de avion. Nici un pic de alcool. Primul zbor a avut un program complet de distracție, inclusiv ultimele filme de la Hollywood. Majoritatea erau cenzurate, aproape caraghios. Într-un film de acțiune cu eroina purtând un tricou murdar și fără mâneci au tulburat imaginea întregii părți superioare a corpului și când puteai să vezi fusta, tulburau genunchii. Programul distractiv avea și el citate din Coran și materiale educaționale despre Islam. Da, am văzut un pic din Arabia. Am hotărât că o voi număra ca fiind cea de-a 16 țară, după Japonia, China, Tibet, Nepal, India, Hong-Kong, Macao, Malaezia, Cambodgia, Tailanda, Noua Zeelandă, SUA (Hawaii), Australia, Indonezia și Singapore.

Entuziasmați!

Frumos și gustos

Ce știam despre Arabia Saudită? O monarhie absolută condusă de o turmă gerontocrată de frați ai unui rege cu adevărat bătrân, o țară cu nici un pic de democrație, tone de fanatici religioși, o inchiziție care are o putere mai mare decât instituțiile seculare, un loc unde femeile nu au nici un drept și nu li se permite să conducă mașina. Bărbații pot divorța doar spunând două cuvinte. Femeile trebuie să fie complet acoperite și bărbații trebuie să poarte mâneci lungi și turban tot timpul. Una din cele mai bogate țări din lume, cel mai mare producător de petrol, un loc unde bărbații sunt prea leneși și prea mândri ca să lucreze, orice treabă, oricât de mică este făcută cu lucrători importați din țări precum Nepal sau Filipine, care nu au drepturi și trăiesc în ghetouri. O țară care probabil nu ar exista dacă nu ar fi ipocrizia americană, care susține un regim nedemocratic doar pentru că au nevoie de petrolul lor ieftin și de nădejde.

Asta era ceea ce știam. Ce am învățat? Nimic complet diferit, dar fetele au fost lăsate în aeroport fără să trebuiască să-și acopere brațele sau părul. Au avut o interacțiune ciudată cu tipul de la securitate dar în afară de asta nimic menționabil. (citește descrierea Mariei). Am citit câteva cărți scrise de niște vestici care au petrecut ceva timp în țară și am aflat lucruri interesante. Portul femeilor se numeșe abbaya, haina bărbaților se numește thobe. Nu poartă turbane, poartă o acoperitoare de cap cu pătrate albe și roșii numită shemagh. Ca să divorțeze trebuie să spună doar un cuvânt, dar să-l repete de trei ori. Islamul este o religie minunată comparată cu alte religii. Nu interzice băutul alcoolului sau mâncatul cărnii de porc. Recunoaște și apreciază pe Iisus ca fiind unul dintre cei câțiva profeți, dar postulează că Mahomed este ultimul. El a fost un personaj interesant, demn de tot respectul. Ceea ce a făcut sau spus nu contează prea mult, doar că Dumnezeu a vorbit prin el de câteva ori și aceste cuvinte sunt scrise verbatim în Coran. Din nefericire după el au venit o mulțime de alții care au învârtejit cuvintele lui în multe feluri. Unul din ei, Wahab, care era un auto-declarat cărturar în mod deosebit regresiv, învățăturile lui, publicate în 1730 sunt la rădăcina islamismului oficial saudit. Wahabiștii au o putere imensă în regat și coabitează într-un echilibru fragil cu monarhia. Aparent saudiții nu se numesc wahabiști, îl privesc ca pe un termen ofensiv, dar în ce mă privește pe mine îl merită din plin. Un alt termen care li s-ar aplica ar fi probabil „fasciști“, dar acesta este folosit în general de oamenii care chiar știu exact cum stau lucrurile.

Jeddah este un aeroport foarte important și foarte aglomerat, este poarta către Mecca, unde fiecare musulman trebuie să meargă măcar o dată în viață pentru hagialâc. Asta se întâmplă o dată pe an când milioane de oameni converg în acest loc, dar sunt și variante mai mici, numite Umrah, ce se pot petrece în alte momente ale anului. Ceva de genul ăsta era când am ajuns noi.

Ne-am petrecut timpul privind oamenii. Erau fie singuri, fie într-un grup de prieteni, fie cupluri, fie familii cu copii mici. Erau o mulțime de femei acoperite din cap până-n picioare, puteai să le vezi doar ochii și mâinile. Dar se jucau pe iPhone sau iPad. Mâinile lor, foarte frumos manichiurate, erau împodobite cu ceasuri cu diamante, brățări groase de aur și inele elaborate. Și pe sub hainele lor negre purtau blugi și pantofi sport, sau rochii frumoase și pantofi eleganți. Unele dintre ele își țineau mâna în mâna bărbatului ce le ducea bagajul. Mergeau în aceeași linie. Privind cum interacționează cuplurile, impresia mea a fost că ele contau. Bărbații lor știau că ele există și le acordau atenție. Poate că nu e adevărat, dar asta este ce am văzut.

Fetele mele sunt revoltate de ceea ce știu despre cum sunt tratate femeile în Arabia Saudită și pentru că sunt obligate să poarte astfel de haine. Nu sunt de acord cu mine în ceea ce privește acele frumoase haine negre. Am încercat să le fac să privească din alt punct de vedere. Femeile din lumea noastră nu puteau călători singure acum 120 de ani și nici nu aveau drepturi de vot acum 90 de ani. În continuare nu au aceeași însemnătate. În țara în care fetele mele au crescut nu au reușit să amendeze constituția pentru a spune clar că femeile au aceleași drepturi ca și bărbații. Așa că, puțintică răbdare, femeile în Arabia Saudită, vor avea și ele în curând drepturi. Țara are mult prea multe probleme majore, o schimbare va apărea mai devreme sau mai târziu. Din nefericire nu depinde de americani să schimbe situația. Crescând presiunea pentru schimbare, echilibrul precar între monarhie și fanaticii religioși wahabi se va schimba. Să sperăm că un rege mai tânăr și mai puternic va câștiga și oamenii vor fi de partea lui, altfel o să rămânem cu fundamentaliștii ce vor închide țara și mai mult. Totuși, găsesc mult mai revoltător ca o țară democratică precum Franța, care are o minoritate musulmană suficient de mare, s-a gândit că are dreptul să interzică burka. Eu cred că asta e chiar mai rău decât ceea ce fac saudiții.

Fetele mele tot nu sunt de acord cu mine și tot la fel de mult le displac acele haine. Mie îmi plac. Mi-a plăcut infinita variație de modele de rochii negre. Materiale bune, bine croite, brodate fin sau având pietre sclipicioase. Am fost impresionat de sutele de feluri în care poartă eșarfa de pe cap și felul în care își evidențiază ochii. Am evitat să privesc în ochii lor, nu știam dacă se cuvine. Dar ochii lor erau plini de viață și mi s-au părut frumoși. Spre rușinea mea comparația cu fostele prostituate din Bali mi-a apărut în minte. Se spune că ele erau singurele care foloseau hainele pentru a-și ascunde trupul pentru a-i incita pe clienții lor cu un pic de mister. Este suficient mister ascuns în hainele femeilor saudite.

Uitându-ne în camerele de rugăciune mi-am amintit de atitudinea agresivă cu care am fost întâmpinați uneori de musulmanii din India și am respirat ușurat văzând că aici nu este ceva de acest gen.

M-am uitat de asemenea și la pelerini, încercând să înțeleg de ce oamenii din vest se tem de acești „fanatici religioși“. Privind un bătrân cum frământa mărgelele de rugăciune mi-am adus aminte de mărgelele pelerinilor tibetani. Nu mi s-a părut un fanatic. De ce îi admirăm pe creștinii care merg o lună de zile pe drumul Santiago de Compostela, hindusul ce călătorește toată India pe urmele lui Buddha sau pe tibetanii care fac prostrații 700 km până la Lhasa? Nu știu. Tipul ăsta arăta la fel ca și ei și l-am admirat.

Doar la câteva zile de la scurta noastră vizită The Economist a avut un articol despre Arabia Saudită. Nu au spus nimic despre noi.  http://www.economist.com/node/21557327.