Melaca

Selamat datang! Bine ai venit în Malaysia!

E o zi înnorată și ne căutăm autobuzul spre Melaka. Autogara este uriașă, cu cel puțin o sută de locuri de parcare pentru diferitele autobuze. În interior sunt restaurante, bazar și oameni mișcându-se în toate direcțiile. Ne suim în autobuz și picotim tot drumul. Ce căutăm noi aici? Melaka este un Monument al Umanității și nu trebuie să fim în Kuala Lumpur până luni.

Năpădit de malaezieni în fiecare vacanță sau sfârșit de săptămână, centrul Melakăi este micuț și poți să-i vizitezi toate obiectivele într-o plimbare plăcută. Are deasemenea un amestec de influențe portugheze și olandeze. Pe vremuri era locul de elecție să aștepți trecerea musonului ca să poți traversa oceanul Indian. În 1500 era un loc plin de viață și afaceri. Dovadă a importanței portului în comerțul cu mirodenii sunt zidurile fortului, construit de portughezi. Au sperat să controleze piața asiatică și voiau să fie pregătiți, să se lupte cu cei care ar fi vrut să le ia controlul. Au făcut doar o mică greșeală: au omorât și vândut în sclavie populația musulmană. Negustorii musulmani și-au schimbat rutele, lăsându-i stăpâni pe un port muribund. O sută de ani mai târziu, strâmtoarea a fost cucerită de olandezi, care au construit și ei ceva clădiri, iar două sute de ani mai târziu, au schimbat-o pentru Sumatra cu britanicii. În secolul XX a devenit parte din Malaezia.

Poarta cetății A-Famosa

Șiragul de clădiri vechi găzduiește acum muzee: de literatură, de timbre, al lumii musulmane, al frumuseții, douăzeci și patru de muzee în total. Pe străzile din jurul lor circulă ricșe decorate grotesc cu flori de plastic și cu muzică urlând la maxim din boxe puse sub scaun. Unii turiști plătesc bani ca să fie plimbați cu ele.

Am trecut podul ca să intrăm in Cartierul Chinezesc, supravegheat de un dragon foarte lung și colorat.

Ne îndreptăm spre casa olandeză. Ușa dublă este pe jumătate închisă, pe jumătate deschisă. Casa micuță, cu pereți albi văruiți, are un etaj nemobilat și o curte interioară cu fântână. În ea trăiesc doi pești aurii. Pe vremuri ar fi fost dovada că apa este bună de băut, astăzi rolul lor este să mănânce larvele de țânțari. 

Bucătăria.

Toată strada este cu case micuțe, fiecare cu decorațiile ei.  

 Una din ele era numită Casa Muzeu Melaka, dar de fapt era un magazin de antichități. Când am intrat, proprietarul arăta ceva unor potențiali clienți.

 Pe o masă rotundă ceaiul se răcea în niște cupe micuțe. Am zâmbit recunoscând felul de a face afaceri: vrei ceva, dar nu o arăți, te prefaci interesat de altceva, întrebi, ți se arată, refuzi, te prefaci că pleci, ești chemat înapoi, ți se oferă ceai, discutați, mai bei ceai, și tot așa până când se ajunge la un preț convenabil. Noi ne-am uitat la obiecte și am mers în camera din spate, care dădea în alta, care se deschidea într-o terasă, care se continua în altceva, părea fără sfârșit.  

Monede chinezești cusute cu mătase roșie.

 Ne-am întors afară și era cât pe ce să trecem de muzeul Baba Nyonya.

Se spune că o prințesă chinezoaică din dinastia Ming a venit să se mărite aici și a adus cu ea 500 de bărbați. Aceștia s-au căsătorit cu fetele locale, iar copiii lor au crescut vorbind malaeziana. Bărbatul este numit Baba iar femeia Nyonya. Cultura lor dispare într-un fel, schimbată de stilul de viață modern. Camerele pe care le-am văzut păreau stop-cadru într-un timp dispărut. Sufrageria avea scaune de abanos încrustate cu sidef, iar zidurile erau acoperite cu mătase brodată cu păsări și animale. 

Aceste scaune sunt de la Muzeul Național din Singapore. ”Vaza” de sub masă este o oliță de noapte.

Era separată de restul casei printr-un paravan sculptat cu geamuri givrate. Femeile nu puteau fi văzute de oaspeți, dar ele îi puteau observa printr-o crăpătură îngustă din paravan. Ne-am dus la etaj, pe o scară care avea treptele sculptate pe dedesupt, ca să aflăm că putea fi închisă și încuiată ca și o cutie. Asta ajuta cu un soț infidel sau oprea hoții, ne spune ghida. Dormitorul era după o mică antecameră cu scaune. Dormeau într-un pat cu baldachin, învelit în pânză pe toate părțile, lăsând doar o parte deschisă. Neavând apă curentă, se spălau în lighean cu apă din cană. În podea era o gaură acoperită. Se pare că dacă venea un musafir nedorit, bărbatul putea să spioneze și dacă chiar nu îi plăcea individul, răsturna olița peste el!

Erau expuse hainele de nuntă, făcute din mătase brodată. Trebuiau să fie purtate peste o bluză aspră făcută din bambus, pentru a fi protejate de transpirație (pentru că nu puteau fi spălate, și nu exista curățătorie chimică).

Într-o altă cameră erau exponate legate de boală (zidurile casei ar fi fost decorate cu negru) sau moarte (totul era albastru, inclusiv un giulgiu de mătase brodată cu care acopereau sicriul). Nunțile, zilele de naștere și Anul Nou erau roșii, cu darurile de bani în plicuri roșii, tăieței care simbolizau viața lungă, ouă pentru a avea copii sau nepoți, zahăr pentru dulceața vieții.

Casa Baba Nonya

Pe măsură ce treceau anii, gramofonul și-a făcut apariția, apoi radioul, decorația camerelor s-a schimbat, ajungând să semene cu una englezească. Aveau și un stingător de incendiu de formă conică. Ne-am reîntors la parter să vizităm bucătăria atât de modernă pe timpuri, cu cutie de gheață și plită, cu vase albe pentru folosința uzuală, colorate pentru sărbătoare și alb-albastre pentru înmormântare. Muzeul aparținea descendenților familiei care și-a început viața de cuplu în această casă în jurul anilor 1900. Erau câteva poze: la nuntă, alta cu patru copii, apoi cu nepoții, iar în 2010 doar urmașii. Nu am avut voie să facem poze.

Felul acesta de a trăi dispare, dar gătitul, mâncărurile în stil baba nonya, încă există. Am gustat din tartele cu ananas (mai mult un fel de fursecuri cu gem) cendol (sendol) fasole roșie dulce, fidea verde, gheață mărunțită peste care se pune un sirop de lapte de cocos îndulcit cu sirop de palmier.

Vine seara și numărul oamenilor crește. Vânzătorii își pregătesc marfa, tarabele cu mâncare se pregătesc pentru valurile de oameni ce vor inunda cartierul chinezesc în căutare de mâncare și distracție.

Roată de apă reconstruită; obișnuia să distribuie apă negustorilor.

Cea mai veche moschee din Malaezia. Turnul muezinului seamănă cu o pagodă etajată.

Într-un fel este la fel și totuși diferit de Penang (Melaka și Penang sunt listate împreună ca Monument al Umanității). L-am vizitat chiar înainte să zburăm în Noua Zeelandă. La fel, pentru că prezintă același amestec de culturi chineză, malaeziană și indiană, aceleași clădiri, același fel de trotuare acoperite care îți permit să te plimbi fără să fi deranjat de ploaie. Diferit, pentru că are o temă, este  micuț și organizat. au oprit un proiect modern pentru că au găsit o fântână și un colț de fortificații, le-au salvat, au lărgit aria și au pus niște anunțuri. 

 Biserica lui Hristos, Stadhuyst au ceva în comun cu centru orașului, aproape că te aștepți să vezi o căruță cu oameni în costume de epocă.  

Biserica lui Hristos în fundal, Stadhuyst, primăria, pe partea dreaptă.

Penang este împrăștiat printre clădiri moderne, afaceri, străbătut de străzi aglomerate, având doar mici pâlcuri care nu se conectează. Știu că sunt mulți oameni cărora le-a plăcut Penang, pentru mâncare și atmosferă, dar poate că nu au vizitat Malaca.

E timpul să ne suim în alt autobuz. Kuala Lumpur, venim!