Kuala Lumpur

Părea ciudat să trebuiască să luăm trenul de la autogară ca să ajungem în oraș, dar asta  era realitatea. Eram la 40 km depărtare de capitala Malaeziei. Mihai a reușit să aleagă dintre trei rețele, să cumpere bilete și să ne ducă pe platforma corectă. Apoi am mers cu rucsacii grei în spate, încercând să găsim acul în carul cu fân. Am crezut că o sa fie ușor să găsim adresa, dar nu era nici o hartă... Ne-am ales un colț, ne-am așezat cu bagajele și l-am lăsat pe Mihai să caute. După jumătate de oră de învârtit, a găsit hotelul. Fusese acolo tot timpul!

O pensiune terasată, cu băi în comun și o mulțime de scări, ne oferea o cameră liniștită pentru întreaga familie. În timpul zilei ne dădea sentimentul că era numai pentru noi. Cum venea seara, învia dintr-o dată, oameni care mâncau la bucătărie, fumau și ascultau muzică tare pe telefoanele proprii. Din fericire pentru noi pe la miezul nopții se duceau la culcare. Urma să fim sculați cu melodia Cristinei Perry ”Jar of hearts” (Borcanul cu inimi), cântată în continuu, până când ni se făcea rău de ea. Totuși, nu ne-am mutat, avea internet bun și asta e o raritate.

Principalul raison d etre aici era să obținem vize pentru Africa de Sud. Mihai s-a uitat peste cerințe înainte să plecăm și a hotărât să încercăm să le obținem din Singapore sau Malaezia. Încercând să completeze cererile pe internet, a citit: aplicați în țare de origine sau în cea de rezidență. Asta nu era posibil pentru noi. Și-a încercat norocul în Singapore și a primit un refuz categoric. Acum încercam din nou în Kuala Lumpur.

Primul lucru luni dimineață, pornim spre Înalta Comisie a Africii de Sud. Am trecut pe străzi curate, dar cu o mulțime de reparații, pe lângă clădiri vechi, vânzători de mâncare, oameni care merg la lucru, poduri suspendate între zgârie nori.

La etajul douăzecișidoi al unui turn modern, ne-am prezentat problema, avem nevoie de vize, dar am primit același răspuns. Totuși am insistat, i-am dat cartea noastră de vizită, i-am spus de călătoria noastră în jurul lumii, despre blog. Asta părea să meargă. Nu ne-a promis nimic, dar ne-a dat hârtiile să le completăm și ne-a acceptat pașapoartele. De-acum, așteptăm.

N-am vizitat nimic, doar ieșeam din cameră să mâncăm și să cumpărăm de-ale gurii. Personalul hotelului nu înțelegea: de ce nu ieșim să vizităm orașul? Sunt atât de multe lucruri de văzut... Până la urmă am ieșit, după ce am plătit pentru procesarea vizelor, tot sperând pentru un răspuns pozitiv.

Ce-am văzut?

Muzeul Islamic se află într-o clădire modernă, cu marmură albă și neagră, domuri acoperite cu gresie albastră și modele geometrice mate pe ușile de oțel lucios. 

 Începe cu explicații despre moschei — cum au apărut, modificarea design-ulu, adaptarea la cultura unei țări. Peste tot în jurul nostru erau modele la scară ale celor mai importante moschei din lume. Copiii au recunoscut pe cele pe care le-am vizitat: Taj Mahal, pe cea din Xian... 

Modelul la scara al moscheei Al-Haram

Am învățat despre mirab, o mică nișă, întotdeauna orientată spre Mecca; despre muezin care cheamă oamenii la rugăciune de cinci ori pe zi; am văzut un grafic despre care rugăciuni sunt spuse și unde pe pământ în timpul unei zilei.

Pe un plan înclinat am văzut Kiswah, acoperitoare din mătase neagră brodată cu aur ce stă pe Kaaba, Casa Domnului din Mecca. Este schimbată anual, în timpul Hajj-ului, al pelerinajului (una din datoriile sacre ale oricărui musulman din lume).

Am văzut numeroase Coranuri, scrise și iluminate de mână, pe pergament sau pe hârtie de in, mari sau mici. 

Uneltele pentru această muncă și ce însemna să fi caligraf. 

Scriere nasta'liq, Iran
23 ian. 1850 AD/ 9th Rabi'ul awwal 1266 AH
Certificat de căsătorie

Multele desene care intră într-o faianță.

Expoziția continua, concentrându-se pe arta islamică în diferite părți din lume: India, China, Malaezia, Mongolia.

Islam întâlnește China!
Rama este făcută din diferite rugăciuni, iar cele trei diamante spun:
religia din fața lui Allah este islamismul.

 Nu doar modă și bijuterii, ci și arme, vase uzuale și unelte.

Răspândirea Islamului a însemnat răspândirea cunoștințelor: în astronomie, în medicină (au pus capăt sângerării ca metodă universală de tratament și au îmbunătățit îngrijirea rănilor), în transport (un sextant rudimentar îi ajuta să ajungă la locul intenționat tăind apele direct, fără să mai meargă de-al lungul coastei). Au adus cu ei secretul hârtiei din China, l-au adaptat la plantele existente (in) și au organizat un sistem de copiere a manuscriselor care le permitea un volum mai mare de lucru.

Frunză caligrafiată aurită
Hârtie, Turcia otomană sau Siria
1924-5 AD/ 1324 AH

Condițiile de viață le-au determinat felul de a se îmbrăca (o haină largă de purtat pe deasupra în zonele cu praf și vânt) sau obiectele de zi cu zi (nomazii aveau lucruri colorate și frumoase; statutul social le era exprimat prin bijuterii și bogăția hainelor).

În muzeu se afla și colecția personală de baticuri a Anei Dunham (mama președintelui Obama). Pe lângă un mesaj rulat în continuu de la atunci-senatorul Obama, despre importanța împuternicirii femeii și rolul ei în menținerea acestui meșteșug) erau și informații despre cum se pictează pe batic, explicând uneltele și culorile folosite în procesul creării.

Pânză lungă pentru brâu
Desenat de mână pe bumbac

Chiar peste drum era Moscheea Națională, cea pe care puteam să o vizităm. Am profitat de ocazie și ne-am dus, pentru că majoritatea moscheelor sunt închise pentru cei care nu sunt musulmani. De ce-aș vrea să vizitez o moschee? De ce nu? Am văzut oameni rugându-se în temple budiste, hinduse, șintoiste, în biserici, în moschee în India, de ce nu și într-o moschee dintr-o țară musulmană? 

Dând spectacol!

Ni s-au dat abbaya, acele rochii lungi, și o glugă, ni s-a spus să ne descălțăm și am fost lăsați să ne plimbăm pe unde vrem. Este o moschee cu design modern, cu fântâni arteziene chiar lângă turn, coloane subțiri alb cu auriu sau negru cu auriu, un acoperiș în zig-zag suspendat deasupra locului de rugăciune. Nu aveam voie să intrăm înăuntru, dar puteam să ne uităm la imensitatea ei, la candelabrele de cristal, la vitraliile albastre. Era liniștitor. 

Maria abia aștepta să se dezbrace de haină, se simțea oprimată de obligația de a o purta. Ileana și cu mine ne simțeam ca și cum ne-am fi jucat cu hainele din garderobă. 

Poți să spui ce oră e?

Muzeul Național, deși într-o clădire frumoasă, nu m-a impresionat în nici un fel. Istoria locului era prezentată într-o manieră clasică și plictisitoare. Totuși am aflat ceva nou și aici: feluri de a purta „pălăria” regală.

Tengkolok este reprezentarea simbolului social al celui care îl poartă prin culoare, formă, model și material.

Băieții s-au dus să viziteze Centrul de Păsări (și cu asta au împușcat două rațe: au petrecut timp împreună și și-au satisfăcut dorința de a vedea păsări).

Ce mai e de spus?

Strada Petaling este cea mai importantă stradă comercială. Doar cu două cărări, largi cât numai pentru o persoană, strada este ocupată cu imitații ieftine ale ultimei mode: pantofi, centuri, poșete sau parfumuri. Era sufocant să mergi printre ele, și devenea și mai groaznic când vânzătorii încercau să-ți vândă ceva. 

Poză dintr-un unghi mai puțin aglomerat.

 Dar, pe marginile acestei străzi se găseau minunate food court, piețe cu mâncare. În mijloc, mese și scaune. Uită-te-n jur: vrei tăieței? du-te la stânga. orez prăjit? acolo; mâncare indiană? în spate. Comandă și stai jos, o să plătești când îți aduce mâncarea. Oamenii vin singuri sau cu toată familia, să se distreze sau să citească ziarul. Când au terminat de mâncat, vânzătorii vin să-și ia farfuriile proprii, iar ultimul șterge și masa.

Dacă nu vrei să mănânci, poți să ai o gustare de fructe sau castane.

Sau să bei un suc de trestie de zahăr proaspăt stors.

Sau doar să te uiți la oameni.

Povestea se termină cu bine: avem vize pentru Africa de Sud. Terima kasi! Mulțumim! Ne facem bagajele, luăm un taxi și ne ducem la aeroport.

Selamat tinggal! La revedere Malaezia!