Nu vaccinăm rabini

Nu vaccinăm rabini, dar facem o mulțime de alte lucruri. Am progresat zilnic în ultimele două luni.

La sfârșitul lunii iunie am sunat la o clinică specializată pentru medicina de călătorie. Am vorbit cu o secretară drăguță care mi-a luat toate informațiile și a cerut câteva minute ca să găsească când au locuri disponibile pentru o programare. M-a sunat după o jumătate de oră și m-a informat că au hotărât să crească prețul pe consultație de la 1 iulie de la 50$ la 150$ și că nu au nici un spațiu disponibil până după 1 iulie. Bineînțeles (!), fiecare trebuie să avem o consultație deși ne ducem cu toții în același loc și nu avem nici o problemă medicală. Am făcut totuși o programare, gândindu-mă că voi aplica acea informație nouă tuturor (până la urmă am anulat-o). Oricum nu puteam rezolva nimic acolo pentru că „Ioan nu are 12 ani, de aceea trebuie să meargă la un pediatru”. Numele de pediatrii pe care mi le-a recomandat nu îl primeau pentru că nu era pacientul lor, și oricum, nu știu nimic despre vaccinările pentru călătorie.

Și încă unul

De fapt sunt mai mulți pași, dar ce mai contează, timpul începe să zboare...

Opaiț 

Mihai a fost luni 8 aug. și a depus pașapoartele la Consulatul Chinei din New York, iar vineri 12 august ne-am dus cu toții să le ridicăm. La cererea Ilenei am vizitat și muzeul Metropolitan și ne-am delectat privirile cu exponatele lor (iar noi părinții ne-am distrat că așchia nu sare departe de trunchi: copiii noștri se uitau la camee și suporturi de amfore de parcă ar fi fost David de Michelangelo).

Pentru prima oară m-am simțit comfortabil în New York. Am ieșit din muzeu și ne-am plimbat pe străzi până am găsit un magazin de deli de unde ne-am ales fiecare ce-am vrut de mâncat și de băut. Am mâncat pe o bancă într-un parc cu leagăne. Copiii s-au alipit de un grup de școlari și s-au jucat un fel de leapșa (iar Maria și-a făcut bășici pe tălpi pentru că a alergat desculță și n-a mai putut să mai meargă).

Am petrecut următoarele două ore în trafic încercând să ieșim din Manhattan (mă întreb ce o fi fost pe contrasens).

După puțină învârteală am ajuns la magazinul REI din New Jersey. Imediat am cerut ajutor și Kendra și-a petrecut două ore căutând și aducându-ne pantaloni, iar noi probându-i. La sfârșit eram cu toții amețiți, dar mulțumiți (mai ales eu care am picioare lungi și nu-mi găsesc pantaloni). Kendra era fericită pentru mine și proiectul nostru o impresionase, încât la sfârșit ne-a recomandat un restaurant Penang Malaysian/Thai Cuisine. Iar aici l-am sărbătorit pe Mihai de ziua lui cu Penang Satay, Vegetable Dumplings, Pad Thai, Beef Chow Fun, Chicken fried rice, Pulut Hitam(orez negru cu lapte de cocos).

Răspunsul la întrebarea dacă dormim la hotel sau mergem acasă (era 9:30pm) a fost ....acasă. Drumul a decurs fără evenimente. In Elmira ne-am oprit ca să luăm și mașina lui Mihai. La ora 2:00 am conduceam mașina și simt că o iau spre dreapta. Redresez volanul și mă apropii de banda de mijloc. Redresez din nou și merg drept. Instantaneu îmi aduc aminte de un desen animat cu Donald care se duce cu un buchet de flori să o ceară de soție pe Daisy. În timp ce merge pe o bicicletă cu o roată uriașă și una mică se mișcă dintr-o extremitate în alta a drumului fluierând fericit. Hmmm... ce simplu ar fi să fac și eu la fel, că drumul este liber. Nici nu-mi termin gândul și văd în oglinda retrovizoare luminile poliției. Oprim amândoi și polițistul, după ce se prezintă, mă întreabă dacă am băut ceva, pentru că nu mergeam drept. După verificările de rigoare ale actelor suntem lăsați să plecăm. Îi povestesc Mariei la ce mă gândeam înainte să mă oprească și ne pufnește râsul gândindu-ne cum ar fi fost să îi explic desenul animat.

Un pas

Ne-am luat inima în dinți și ne-am dus să ne cumpărăm sandale. Cei care ne cunosc știu că nu avem o plăcere deosebită în a face cumpărături, în mod special cele de îmbrăcăminte. Nu ne place materialul, culoarea, moda, magazinul, aglomerația și în general n-avem răbdare. Acestea fiind zise, am pornit spre Ithaca unde se găsea magazinul cu sandale Birkenstock. Ce e special cu sandalele astea? Sunt nemțești! Pe lângă asta, talpa este făcută din plută, ceea ce le face foarte ușoare, și urmează conturul natural al piciorului, susținând arcul plantar, ceea ce le face comode.

Ithaca, oră de vârf. Urmez instrucțiunile gps-ului și ajung pe o străduță cu restaurante, agenții și printre ele si magazinul nostru “Fontana’s Shoes Store”. Avea două vitrine mari pline cu exponate . Intrăm și suntem întâmpinați de o domnișoară căreia îi cerem imediat ajutorul. Ne invită să ne așezăm pe scaune și ne măsoară picioarele. Îi explicăm ce model de sandale vrem (la recomandarea doctorului podiatru) și în timp ce ne aduce sandale să le probăm, ne uităm prin magazin cu ochii mari, ca un copil la bomboane: atât de multe modele și unele chiar arată elegante. Nu ne ia mult timp până începem să mitraliem întrebări și despre celelalte firme. Naot? Au talpa din amestec de plastic și plută. Teva? E doar din plastic și nu e atât de rigidă ca și Birkenstock. Stăm pe scaun și ea ne potrivește cataramele, aduce alte modele pentru fete pentru că lor le stă mai bine în picior modelul îngust decât cel normal. Și nu aveți și altă culoare? Și cum este modelul cu talpă moale față de cel cu talpă tare? Are un mic strat de burete care face ca piciorul să suporte mai bine adaptarea la acest fel de încălțăminte. Ne ia pe rând, ca să nu ne încurce, iar noi ne ridicăm pe rând din scaune și facem două ture de magazin, fiind atenți la degete, la călcâi, la barete, la cum se freacă pielea pe tendonul lui Ahile, la talpă si toate gâlmele pe care le simțim sub ea. Fetele se uită una la cealaltă, comentează în românește, îmi spun cum se simt, se distrează și se miră că ar putea fi considerate gemene. Ioan așteaptă răbdător să îi vină și lui rândul, urmărind în acelaș timp cu atenție procesul. Pentru el sunt doar trei modele, dar doar unul i se potrivește: Keen.

Și ne hotărâm. Patru cutii de sandale stau pe contoar.

Tragem aer adânc în piept... acum avem nevoie de încălțări impermeabile, pentru orice teren, pentru fete și pe care trebuie să le probeze cu talonete. Din fericire domnișoara știa ce poate oferi magazinul la care lucra și ne-a adus două modele pentru fiecare din fete(Ioan nu își avea talonetele cu el) și fiecare și-a ales cel care i s-a potrivit cel mai bine. Maria era încântată că nu va mai trebui să caute pentru câțiva ani buni încălțări de munte.

După două ore, cu durere de cap, dar fericiți am ieșit din magazin ținând în brațe șase cutii de încălțări.