Mihai
Sâmbătă 4 iulie 2009
În urmă cu douăsprezece zile am primit raportul anual pentru pensionare. De când am început să lucrez aici la stat mi-au luat 3% din salariu și l-au depozitat într-un cont al sistemului de Pensionare al statului New York (ei îl numesc compensație amânată!). Nu am avut de ales, raportul conținea doar informații de care să-mi aduc aminte, pe care să le înțeleg și pe care chiar să le anticipez. De exemplu, după cinci ani sunt considerat „investit“, chiar dacă îmi schimb serviciul tot aș putea să-mi păstrez contul de pensionare și la timpul potrivit, să primesc pensie. Un alt moment important pe care să-l aștept este cel de 10 ani, când nu-mi vor mai lua 3% din salariul lunar și totuși contul de pensionare va continua să crească. Pe pagina șase a raportului ca de obicei erau prezentate viitoarele pensii pe care aș urma să le primesc după ce aș munci la ei pentru 25-30 de ani. Numerele continuă să crească și citind și anul acesta aceleași informații, am realizat că mai spune ceva: până la zece ani ca angajat al lor pot să-mi retrag toate contribuțiile inclusiv dobânda; dacă lucrez mai mult de zece ani, banii vor fi „pierduți” pe vecie, adică va trebui să aștept să am cel puțin 55 de ani pentru a putea primi ceva din ei înapoi, sub formă de pensie. Am acum mai mult de 30.000$ și când voi fi angajat de zece ani voi avea 45.000$. Sunt o groază de bani de „pierdut”. Asta ne-a dat de gândit. Se pare că e o chichiță — dacă vreau să iau banii, trebuie să plătesc taxe federale pe ei, ei vor trimite 20% la IRS (sistemul american de taxe) și noi am primi 80%. Și după asta, când mi-aș face taxele pe anul respectiv ar trebui să plătesc 10% penalizare pe ei! După ce am făcut toate socotelile, am realizat că ar fi un cec de 33.000$ pe care l-aș primi dacă aș demisiona înainte de 27 ianuarie 2012!
Acum vreo două luni ascultam o
emisiune a lui Rick Steves în care intervieva doi părinți care își retrăseseră copii din sistemul școlar și călătoriseră în jurul lumii pentru opt luni. Se pare că supraviețuiseră și scriseseră și o carte „
Un învățător strălucit: lecții învățate din călătoria unei familii în jurul lumii”. Ascultătorii sunau, inclusiv un doctor din Arizona care și-a dus cei trei copii în jurul lumii. Am vrut să citesc cartea, dar la biblioteca noastră aveau doar „
Un an pauză: lăsând totul pentru o călătorie în jurul lumii cu copiii noștri”. Am cumpărat prima carte de pe Amazon, dar am citit-o pe a doua cu toții, până și Ioan a început-o. E o carte bună și haioasă, mult mai bună decât „Un învățător strălucit”. Dar ne-au pus pe gânduri și mai vorbeam din când în când. De câțiva ani ne gândeam să ne luăm un an sabatic, dar majoritatea ofertelor pentru un doctor sunt de o slujbă pentru 6 luni sau un an în Australia sau Noua Zeelandă. Ar fi o experiență interesantă, dar ce distracție ar fi dacă eu muncesc tot timpul și Ileana și copiii stau acasă într-un apartament închiriat așteptându-mă?
În urmă cu câteva luni vorbeam mai în glumă mai în serios despre viitoarele noastre vacanțe. Ileana ar vrea să meargă peste tot în lume, dar sora ei mai mare vrea să-și petreacă vacanțele cu bunicii în România. Poate că bunicii ar putea veni și ei în China să petrecem vacanța din 2011 împreună. Asta ar fi acceptabil pentru Maria, dar nu pentru Ileana. A început să plângă: „Tata, tu-ți dai seama, asta înseamnă că nu voi putea să merg în Australia până în 2012, când voi avea 15 ani: nu pot să aștept atât de mult!” Era atât de serioasă, atât de necăjită și de impresionantă în plânsul ei încât a trebuit să o țin strâns în brațe și să o asigur că va fi bine. Am petrecut ceva timp împreună uitându-ne pe internet pentru zboruri spre Noua Zeelandă și Australia și lacrimile i s-au uscat. Gândurile ei s-au îndreptat spre alte subiecte, dar eu am rămas cu dubiul: ce fel de tată nu-și lasă copiii să vadă Australia și Noua Zeelandă până când împlinesc 15 ani?
Și din nou acum vreo două săptămâni mi-am primit raportul de pensionare și am aflat că aș putea primi 33.000$ dacă demisionez în 2012. Acesta ar fi anul în care Maria ar trebui să plece la colegiu, adică pleacă de tot din casă și toate aceste minunate locuri din lume ar trebui văzute fără ea…
Dar dacă demisionez în ianuarie 2012, îmi iau la revedere de la toată lumea și plec pe 6 luni? Ne-am întoarce la timp pentru începutul colegiului. Ileana și copii ar trebui să se grăbească puțin cu școala acasă și să elibereze câteva luni de vacanță. Maria ar aplica la colegii înainte de decembrie 2011 oricum, așa că am ști unde s-ar duce în august 2012. Olimpiada de la Londra ar fi în august, deci, n-am pierde-o. Și oricum ar trebui la un moment dat să fac trecerea de la angajat public la a-mi deschide propriul cabinet particular, așa că nici nu s-ar putea mai bine. Gândurile mi se învălmășeau în cap. Poate că am putea amâna călătoria în China, cea neplanificată și nediscutată, din 2011 pentru martie sau aprilie 2012. Ar fi extraordinar! Paștile sunt pe 15 aprilie, nu vreau să le petrec în China, ce loc ar fi mai potrivit? Ierusalim? Da, sună bine: 15 aprilie în Israel. Am putea vedea Australia, Noua Zeelandă, Tailanda, Cambodgia, India și China înainte de Paști. Apoi Iordan, Egipt, Turcia, Grecia, Italia și România și aș putea să mă întorc pentru picnicul anual de la servici înainte de 25 iunie.
Avem nevoie de o tematică. Dar avem o tematică! Sunt câteva locuri din lume despre care Ileana Ruxandra și cu mine știm că ar fi greu să ne bucurăm de ele fără copii. Sunt altele pe care le-am vedea bucuroși fără. N-avem nici o problemă să vizităm Japonia sau Londra doar noi doi, dar am vrea să fim cu copiii la Marele Zid sau Taj Mahal. E chiar atât de simplu.
