duminică, 12 decembrie 2010

Galápagos

12 decembrie 2010, Mihai: Cele ce urmează sunt versiunea pe scurt a călătoriei noastre în Galapagos

Primele două zile - Doar drumul

Am plecat de la noi de acasă joi dimineață, cu 14 ore înainte de a decola avionul. Ne-am oprit câteva ore la o reprezentață de BMW pentru programul obișnuit de întreținere al mașinii și apoi am tot condus spre JFK. Am ajuns cu vreo două ore mai devreme, ceea ce a fost bine, pentru că am avut timp să mă întorc la mașină și să recuperez sticla de apă. Copiii au fost cuminți pe avion, au dormit aproape tot timpul. Am aterizat în Guayaquil și chiar am și ieșit din aeroport pentru câteva minute. Părea să fie un oraș interesant și frumos, dar nu aveam timp pentru asta. Aproape că am întârziat la avionul de Galapagos pentru că Ileana a vrut înghețată. Am aterizat în Baltra la timp și am realizat că nu avem permis. Am coborât printre primii din avion, dar am fost ultimii pentru că a durat o veșnicie să completăm permisul de vizitat insulele.  După 500$ cheltuiți și o așteptare luuuuungă, am terminat, dar autobuzele deja plecaseră. Freddy era însă acolo gata să ne ofere cele mai ieftine croaziere și cele mai faine hoteluri. Le-am refuzat, dar în schimb am luat bilete de barcă. Bineînțeles că spunea că erau ultimele, n-am crezut asta, cine ar crede? Doar că probabil avea dreptate.

joi, 9 decembrie 2010

Galapagos

Momeala a funcționat: suntem prinși, fără nici o putință de scăpare!

Am plecat cinci oameni cu patru bagaje de mână, trei schimburi fiecare, două subțiri și unul gros pe noi. Un bagaj era doar din scule, iar altul din cărți și caiete. Trebuia să verific dacă putem să mergem în jurul lumii cu atât de puține lucruri. Ce obiecte sunt bune, ce trebuie să schimbăm.

Înainte să plecăm ne-am făcut temele și am învățat despre Galapagos: istorie, geografie, păsări, animale. Am citit cărți și ne-am uitat la filme, am căutat pe internet informații despre ce trebuie să vizităm pe ce insule, în ce agenții să ne încredem, ce hoteluri să evităm. Pe scurt: ne-am dus pregătiți. Mental...Restul ne-a luat pe sus.

miercuri, 3 noiembrie 2010

Ultimele noutăți

Mihai
Miercuri, 3 noiembrie, 2010
Ne pregătim de Galapagos. Emma vine în România. Maria dă examenul SAT. Cheltuim 500$ pe costume de baie. Săptămâna viitoare prietenii mei din liceu se întâlnesc într-un restaurant din București și eu nu pot să merg pentru că voi fi în Puerto Villamil. Nimeni nu știe și nimeni nu a întrebat și nimănui nu-i pasă unde e asta. E la unul din capetele lumii…

Am cheltuit o grămadă de bani pe tot felul de lucruri: o nouă cameră video, pe baterii și stick-uri de memorie, lanterne de cap, un prosop special, saci de dormit speciali, dopuri de urechi, medicamente și cremă de soare. Ileana a văzut o carte la bibliotecă și citind de acolo am găsit Coolibar, o firmă care produce haine speciale ce te protejează de soare. Și ieri ne-au venit costumele de baie de 500$. Nu le-am scos afară din casă (la noi sunt temperaturi sub 0 grade) dar a fost foarte fain să le probăm și să avem unul din acele momente „Cum am putut să trăim fără ele până acum?” Sunt trei piese de fiecare: bluză cu mânecă lungă, pantaloni lungi și o pălărie, dar toate au factor de protecție pentru ultraviolete mai mult de 50 și le vom folosi în Galapagos, Australia și Bali.

Maria e un pic stresată cu examenul ei din această săptămână, dar s-a pregătit din greu și o să se descurce foarte bine. Chiar și-a sacrificat un pic din timpul de Nanowrimo! Săptămâna trecută ne-a vizitat Emma și am vorbit despre viața ei și planurile ei de călătorie. Ea pune bani la pușculiță ca să viziteze Turcia și eventual România, dar nu are nici o idee când s-ar duce și mai ales cât ar costa. Ne-am petrecut ceva timp uitându-ne pe internet și dintr-o dată avea un plan destul de clar, bazat pe informații, iar patru zile mai târziu avea și un bilet de avion. Va lua trenul din Istanbul la București și va petrece Crăciunul cu noi. Azi am întrebat în glumă dacă n-ar fi mai bine să mă duc să o iau din Istanbul și Maria a vrut imediat să vină și ea. Câteva clipe mai târziu filosofa cu voce tare: „Când am început să mă entuziasmez de călătorii?” Și nici măcar n-am început.

Am învățat o mulțime de lucruri despre Galapagos și probabil că o să facem foarte puțin și vom fi frugali. O bază fixă și călătorii de o zi. Economisim pentru călătoria cea mare și nu ne permitem să aruncăm banii pe croaziere sau scufundări. Am închiriat o casă pentru cinci nopți, dar nu avem nimic pentru primele zile sau ultima săptămână și așa vor rămâne până când ajungem acolo. În port o să ne suim pe o barcă și așa o să aflăm ce insulă vom vizita. Am putea să mergem spre vest la Isabella sau la est, la San Cristobal. Și după ce debarcăm vom găsi un loc unde să stăm și lucruri de făcut. Cât de nebunește ți se pare? Mihai
Miercuri, 3 noiembrie, 2010

duminică, 26 septembrie 2010

Întrebări

Aseară ne-am uitat la "A Map for Saturday" un documentar făcut de un tip care a mers în jurul lumii (pentru el) și a intervievat pe cei cu care s-a întalnit, care si ei mergeau in jurul lumii, despre ce inseamna pentru ei sa treci printr-o astfel de experienta. Foarte bine facut documentarul (autorul lucrase in televiziune ca producator de emisiuni sportive). Ne-a spus despre faptul că s-a hotărât să plece, despre reacțiile celor cărora le-a comunicat decizia (variind de la șoc la încurajare), despre euforia care te cuprinde când îți începi călătoria, de senzația de sâmbătă permanentă, de relațiile pe care le faci, la început te legi foarte tare, apoi pe măsură ce înaintezi în timp, te bucuri de relație în prezent, apoi realizezi ca viața fiecăruia a mers mai departe și comunicarea devine superficială; de locurile și civilizațiile pe care le întâlnești, de curiozitate, de oameni, de progresele pe care le faci în a te descurca în această viață de nomad, de zidul de care te lovești, când cea mai frumoasă cascadă ți se pare obișnuită, pentru că ai mai văzut încă douăzeci, și cumva toate ți-au ajuns, de siguranța și sentimentul deosebit pe care îl ai când depășești zidul, de faptul că nu vrei să te mai întorci acasă și totuși o faci, te bucuri că ești acasă si ești trist, pentru că deși te întreabă cum a fost, nu sunt interesați de răspuns, pentru că n-ai cu cine să împarți experiența prin care ai trecut. O vreme continui să comunici cu cei pe care i-ai cunoscut in călătorie, apoi din ce în ce mai puțin, pentru că ești din nou preocupat de o viață sedentară și un serviciu cu program regulat.
Ne-a prezentat și faptul că nu avea un răspuns potrivit pe care să-l dea celor care câștigă aproximativ 300$ pe an cum a renunțat la un serviciu de zeci de mii de dolari pe an doar ca să se dea prin lume. Și imediat mi-am pus întrebarea: eu ce aș răspunde?...
Motivul inițial să fim împreună cu copiii, acum avem timpul, suntem sănătoși și cred că aș putea să mai lungesc lista. Dar pe măsură ce ne apropiem și mă gândesc cum voi face față, găsesc răspunsurile personale. Plec ca să învăț despre lume, dar de fapt ca să mă cunosc pe mine și ca un exercițiu de creștinism.
Viața mea de zi cu zi este protejată. Am un program pe care mi-l fac singură, sunt propriul meu șef. Am mai multe tichii: de soție, de mamă, de profesoara a propriilor copii, de bucătăreasă, de studentă (învăț chineza în vederea acestei călătorii și corespondez în italiană doar pentru a face efortul de a mă exprima într-o limbă străină)și de directoare la școala de duminică (tichie proaspăt achiziționată în această săptămână). Contactul meu cu oamenii este limitat și dacă ceva nu-mi convine, am timp să întorc pe toate părțile evenimentul, până fac pace cu el, dar nu înseamnă că am ajuns la concluzia corectă. Vezi lumea așa cum ești! Eu vreau să ajung să o percep așa cum este, fără prejudecăți, făra așteptări, să iau ceea ce este în prezent, să dau ceea ce am pe loc, un zâmbet, o mână de ajutor, un sfat bun, să mă bucur de toate ca și cum ar fi ale mele, știind tot timpul că nimic nu-mi aparține. Vreau să fiu mai bună, să nu mai judec lumea și pe ceilalți după măsura mea, să învăț să ascult, să mă interesez de alte persoane, să văd din punctul lor de vedere, să nu mai fiu egoistă. E cam greu să fac toate astea când stau acasă și mă ocup doar de familie.
Am luat hotărârea că vom avea doar bagajul de cabină. Asta înseamnă un total de 3 schimburi de haine, inclusiv cele groase si de ploaie! Lucrurile de toaleta vor fi doar în bagajele adulților, pentru situația în care vom dormi pe sexe (trusa de toaletă este încă în procesul de proiectare: vreau să fie ușoară și să conțină toate lucrurile de care ai nevoie când te duci să te speli, va fi special pentru familia noastră)
M-am gândit ce am putea să luăm cu noi să oferim celor care ne oferă ospitalitate. La ce ar putea folosi cineva o monedă de 50 centi cu chipul lui Kennedy pe ea sau o vedere cu New York? Sau cum poți să ajuți pe cineva care te-a impresionat cu povestea lui?
Nu am răspunsurile la aceste întrebări, dar sper să le aflu. Sper ca în drumurile noastre să ne întâlnim cu acele situații în care să fim buni, să vedem și din punctul celuilalt de vedere.

duminică, 19 septembrie 2010

Shakira și noi în Montreal

Mihai
Duminică, 19 septembrie, 2010

Suntem în Montreal într-o vacanță de 4-5 zile. Stăm la un hotel pe strada St. Denis, și dactilografiez în timp ce Ileana, Ioan și Maria se joacă un joc de cărți. Am plecat ieri dimineață și am ajuns cam după zece ore de condus lejer, două opriri și o oră în trafic pentru ultimii 20 km. De mai mult timp ne doream să ajungem aici, dar n-am avut ocazia. Au fost câteva lucruri. Shakira și-a anunțat primul concert din noul turneu. Ilenei Ruxandra și copiilor le păsa doar de tabăra lor de două săptămâni, inițial n-au văzut necesitatea unei alte vacanțe. Apoi s-au întors  extenuați din tabără și-și doreau o călătorie. Cât au fost ei plecați eu am muncit mai mult decât de obicei și simțeam și eu nevoia unei pauze. N-am cumpărat bilete la concert de la bun început, chiar m-am gândit să nu cumpăr de loc sau să încerc să le iau la intrare. În orice caz era o afacere bună pe internet și am luat niște bilete ieftine.

luni, 5 iulie 2010

Primul an

Mihai
Luni, 5 iulie, 2010
A trecut un an de când am început acest blog. Puțin mai mult de când ne-am decis să facem asta. Cum ne-am schimbat și cum s-a schimbat viața noastră? Cât de mult au crescut copiii în aceste ultime luni? E greu să descriem lucruri specifice, dar este impresionant. Avem un țel, avem un plan și în același timp ne trăim viața obișnuită. Toată lumea muncește din greu și ne petrecem timpul liber vorbind, citind, învățând, visând.

Aproape fiecare cuvânt sau faptă este marcată de gândul călătoriei. Ziua când Ioan a împlinit zece ani în noiembrie anul trecut a fost ultima pe care și-a petrecut-o acasă până când va împlini 14 ani. Următoarea zi de naștere a Mariei pe care o va petrece acasă va fi ca adult. Nu vom fi acasă pentru trei Crăciunuri. Ieri ne-am pus aerele condiționate în ferestre și mai trebuie să fac asta doar o singură dată până când ne întoarcem. Și la fel pentru atât de multe lucruri mici sau mari. Ileana Ruxandra a muncit din greu în grădină și acum s-a obișnuit cu idea că totul se va duce de râpă. Luna trecută am făcut primul garage sale din viața noastră și am scăpat de o mulțime de lucruri iar în noi s-au iscat sentimente diferite. Am făcut 435$ (după ce i-am dat Emmei cei 10% ai ei). Cu ajutorul Emmei, Ileana și copiii au pregătit totul pentru vânzare și au știut tot timpul de ce o fac. Este iulie și în sfârșit vară, este cald și greu să mergi la muncă. Copiii mei au avut două săptămâni de vacanță luna trecută și și-au început noul an de școală cu determinare și fără să se plângă. Toată lumea este în vacanță, dar ei o vor avea „când plecăm”.

Maria a contribuit cu primul ei blog post și a fost surprinsă: „Ai avut blogul de un an de zile și n-ai spus nimic???” Ea este cel de-al treilea autor al acestui blog și a treia care știe de existența acestui website.

vineri, 2 iulie 2010

O felie de lume

Maria
Vineri, 2 iulie, 2010

Deci mergem în jurul lumii și se presupune că ar trebui să scriu un eseu de ce vreau eu să merg, pentru ca oamenii să nu le spună în față părinților noștri că și-au pierdut mințile.

Adevărul e că nu pot să găsesc nici un motiv bun. Am o mulțime de motive mediocre. Dar cine zice că trebuie să fie „bun”? Doar faptul ăsta: faptul că nu am nici măcar un motiv de a merge în jurul lumii — asta mă face cea mai puțin doritoare din familie de a merge.

Dar deja pierd timpul. Astea sunt motivele mele:

Vreau să conduc o rulotă în Australia

Vreau să vizitez Christchurch: în afara faptului că este în Noua Zeelandă nu știu nimic despre locul respectiv, dar tata i-a măcelărit pronunțarea și când am descoperit asta mi-am dat seama că sunt curioasă să văd ce e acolo.

Vreau să mă relaxez în Malta.

Vreau să văd muzeul Hayao Miyazaki din Japonia, indiferent de cum m-am exprimat atunci când Ileana a propus.

Vreau să mănânc mâncare indiană.

Vreau să miros Sahara.

Vreau să ating un struț sau o piatră în Africa.

Vreau să ascult liniștea dintr-un templu sau zgomotul dintr-o piață turcească.

Uitându-mă peste listă îmi dau seama că vreau să gust lumea. Nu doar să o văd — vreau să o miros, gust, aud și ating. Pentru că a o vedea este doar ce e pe fața fiecărei cărți poștale. Nu vreau doar o „vedere”, ci chiar o felie de lume.

Și după ce am avut acea felie, vreau să scriu despre ea. Vreau să o împart cu cei care nu o pot avea în mod direct. Acesta este motivul meu.

joi, 17 iunie 2010

Tema

În ultimul timp am intrat pe internet încercând să găsesc alte familii care merg sau au mers sau vor merge în jurul lumii. Mihai urmărește deja câteva, dar voiam să găsesc eu, de una singură. Am căutat și în limba română și am găsit o familie de români care locuiesc in Franța și care și-au încheiat călătoria in mai 2009 peicipecolo. E ca o lume paralelă, în care toți au cunoștințe de geografie, aproximativ aceleași interese, cu oameni care trăiesc din puțin, muncitori. Te uiți si vezi pozele pe care le-au făcut, pe unde au mers, cu ce s-au transportat. Verifici listele lor de obiecte cu care au plecat, cu ce s-au întors, ce le-a folosit si ce nu. Și în ciuda faptului că citești pe toate părțile ceea ce au scris, parcă tot nu e suficient. Vreau mai mult. Nu-mi ajunge doar să citesc despre aventurile lor, vreau să le trăiesc pe ale mele!
OK. Unde mergem? Oriunde, n-are importanță pentru ca vrem să vedem cât mai mult. Dar nu putem sa mergem peste tot! Bine, dar cum alegem? Ne-ar trebui o temă. Unii urmăresc unde sunt maratoane. Alții merg unde sunt locuri sub protecția UNESCO. Alții după animale amenințate cu dispariția. Unii străbat o regiune si o studiază in profunzime, iar alții aleg locuri reprezentative ale unei culturi. Ce ne dorim noi? Greu de răspuns pentru că trebuie să ne concentrăm și să punem priorități. Știm ca vrem sa le arătăm copiiilor lumea, să fim împreună în acele locuri noi.
Îmi fac treaba obișnuită prin casă și mă gândesc: cum o să ne descurcăm, cum o să fie să dormim înghesuiți, pe o saltea cu ghemotoace (tare nu ne deranjează), eventual cu goange, cum o să mâncăm toate mâncărurile necunoscute, iuți, sau de proveniență necunoscută. Și cu lucrurile care rămân acasă ce o să se întâmple? Grădina, obiectele (va trebui să le împachetăm în vederea închirierii casei sau le vom lăsa să se prăfuiască?). Ce păstrezi, ce dai? Ce interes vei mai avea în subiect atunci când te vei întoarce? Și chiar trebuie să ne întoarcem? Pentru noi este mult mai simplu: ne-am mutat din țara noastră și ne-am adaptat aici. Ca să plecăm și de aici nu ne pune probleme.
Care-i tema noastră?

vineri, 11 iunie 2010

Momeala

Mihai spune sa scriem pentru ca o sa uitam si sunt convinsa ca are dreptate. Pentru multa vreme am fost cumva adormita in sensul ca luasem hotararea ca mergem in jurul lumii, dar mai mult de atat nu eram in stare. Mihai se straduia sa gaseasca traseul, pe unde mergem, ce ne-ar interesa. aproape in fiecare saptamana schimba, gasea o varianta mai ieftina, dar daca am pleca din alta parte si nu din State, pentru ca sunt prea scumpe. Imi facea mare placere sa il ascult, pentru ca imi readucea aminte ca vom pleca, dar si pentru ca el facea planuri (spre deosebire de mine, care nu ma puteam gandi la nimic). Eu aveam de pregatit scoala pentru doi ani intr-un an si jumatate. De impartit materia. De ales materiale noi pentru Maria. Cand pot sa dau test pentru clasa a 12-a daca noi terminam materia in noiembrie?
Vorbeam seara amandoi si imi spunea ca se simte lasat singur pentru ca pe noi nu ne intereseaza. El e singurul care deschide subiectul la masa de seara si nimeni nu vine cu ceva din proprie initiativa. Asa ca m-am asezat si am facut doua prezentari in key notes despre India: Red Fort si Qutub Minar. Mi-a facut placere sa caut pe internet poze si informatii. A fost mai frustrant sa le pun in pagina si sa lucrez cu un program despre care nu stiam nimic.
Apoi din nou liniste, m-am reintors la stadiul in care nu aveam timp sa ma gandesc. Ma pregateam sa termin scoala si aveam multe lucruri de facut. La un moment dat Mihai mi-a trimis un email despre tipurile de prosoape pe care si le iau oamenii si intrand pe link-uri am dat de un site "one bag" in care am gasit toate informatiile care ma interesau. amanunte despre facut bagajul, cum sa faci sa pleci cu un rucsac de obiecte necesare, indiferent de durata calatoriei si variatia climatului. M-am indragostit de site-ul asta! L-am citit din cap in coada si am fost trista cand l-am terminat. Chiar mi-am cumparat unele lucruri pe care mi le-a recomandat (mooncup). Am inceput sa devin preocupata!
Mihai a inceput sa ia filme documentare despre diferite locuri din lume, ca sa le incarcam pe iPod-uri si sa le putem vedea in drum spre ele. Printre ele si filmul despre Galapagos. Concomitent primeste un e-mail de la LAN care va zbura in Ecuador din septembrie si pentru a atrage calatori, iti ofera bilete pe gratis din Guayaqil in Galapagos. Seara eu plec linistita la culcare (dupa ce imi spusese de acest email si spusese ca e interesant, dar nu pentru noi) si dimineata ma intreaba serios daca nu as putea considera ca in loc sa mergem la congres in Florida, sa ne indreptam spre Galapagos? DAAAA! Raspunsul a venit pe loc, fara timp de asteptare, fara gandire.
M-a intrebat din nou dupa ce s-a intors de la servici. Nu mi-am schimbat parerea?
Pe scurt: mergem! Ne-am luat si bilete.
Consecinta este ca am intrat in febra pregatirilor de plecare. Caut ce haine ar fi cele mai bune pentru noi: trebuie luat in considerare ca trebuie spalate des, sa nu se sifoneze, preferabil nu de plastic (nu suport mirosul de transpiratie pe plastic) sa tina de cald (cele groase). Citesc opiniile celor care au fost cu familia, incerc sa ma inspir din experienta lor.
Toate astea ar putea fi obisnuite si normale, se intampla oricui care incepe sa fie interesat de un astfel de proiect. Dar VISEZ! Visez ca imi trebuie pentru calatorie, sau ca sunt in calatorie si poftesc o scoica mare, mai mare decat o valiza si imi dau seama ca nu am cum sa o car cu mine si deci ca nu imi trebuie, ca urmare imi spun sa ma bucur de ea chiar acum pentru ca nu pot sa o iau cu mine.
Ma gandesc ca plecam in doi ani apoi fac un calcul si realizez ca este la anul si dintr-o data ma sperii ca e prea scurt, apoi imi readuc aminte ca mai sunt 509 zile si ma simt ceva mai bine, mai am timp sa ma pregatesc.
Dar pana atunci avem de pregatit Galapagos cu un rucsac. Este momeala perfecta!

miercuri, 9 iunie 2010

Galapagos

Mihai
Miercuri, 9 iunie, 2010
Liniile aeriene chiliene LAN mi-au trimis un email în care îmi oferă bilete gratis în Galapagos dacă îmi cumpăr un bilet din Statele Unite la Guayaquil. Am luat la cunoștință și mi-am văzut mai departe de treabă, apoi i-am pomenit Ilenei sâmbătă printre altele, ca și cum ce ne pasă nouă, noi oricum mergem în Galapagos în februarie 2012. Duminică noaptea mi-am zis totuși să verific. Chiar era adevărat, iar termenii ofertei erau cât se poate de buni: cumpără un bilet înainte de 21 iunie pentru o călătorie după 16 septembrie. LAN începe această nouă rută și e foarte posibil să fie o ofertă unică. Acum câteva luni m-am gândit ce-ar fi dacă am merge în Galapagos pentru o săptămână în timp ce suntem în Florida, în noiembrie. Era prea scump și vacanța în insule ar fi prea scurtă. Acum aș putea să cumpăr bilete din New York pentru 3137$ sau din Miami cu 500$ mai puțin.
Luni dimineață când ne-am trezit am întrebat-o pe Ileana Ruxandra dacă i-ar place să meargă în Galapagos. Am o conferință anuală în Orlando în săptămâna de dinaintea Sărbătorii Recunoștinței (Thanksgiving) și asta s-ar putea transforma într-o vacanță de două săptămâni, inclusiv să stăm pe plaja noastră favorită de la insula Caladesi. N-a avut nevoie de două minute ca să decidă. Ne-am făcut niște calcule și ne-am dat seama că s-ar putea să ne coste doar cu 1200$ mai mult ca să zburăm de acasă, în loc să mergem din călătoria în jurul lumii. Am recunoscut amândoi că ne e teamă că vom tăia Galapagosul de pe listă, pe măsură ce ne apropiem de plecare, pentru că este o cheltuială atât de mare. Mai bine să mergem acum, când încă mai am un servici și când putem să ne numărăm banii altfel.  Vacanța în Florida sigur va costa mai mult de 1200$ și câștigăm 2-3 săptămâni pentru călătorie anul viitor. Am putea să petrecem mai mult timp în Noua Zeelandă sau Argentina, și poate am ajunge în Brazilia.
Acum e miercuri și ieri am petrecut două ore cumpărând bilete pentru insulele Galapagos pe 11 noiembrie! Au fost două zile agitate din partea mea, dar reacția familiei a fost entuziastă. Maria se bucură de „dreptul de a se lăuda”, e mult mai bine decât să spui că te-ai dus în Florida, sora ei e fericită pentru că „asta înseamnă că ne putem duce în Brazilia” și Ioan e nefericit cu oricare din variante pentru că nu va fi acasă de ziua lui și nu va avea petrecere. Din nou.

Am luat această decizie importantă în mai puțin de 48 de ore și ar putea să pară o decizie impulsivă, dar nu cred că e așa. În mod surprinzător am fost foarte tulburat din cauza subiectului, mai mult decât mă așteptam și în ultimele zile aveam senzația că sunt bolnav. Ne-am petrecut aproape un an întreg gândindu-ne în fiecare zi la călătoria pe care o vom face la anul și deja se simte o nerăbdare, ni se pare prea mult să mai așteptăm 509 zile. Și dintr-o dată începem să facem planuri pentru noiembrie, am putea să ne cumpărăm echipament și să îi facem proba imediat, putem să testăm cum o să fie să călătorim la anul. Vom avea timp să învățăm și să ne pregătim, dar va fi și o „distracție” pentru ca timpul pe care-l mai avem de așteptat până plecăm să pară mult mai scurt. Și putem să spune tuturor. Pot doar să-mi închipui cât de surprinși ar fi, mai ales că vine din senin, cum se hotărăște cineva să se ducă brusc în Galapagos? Săptămâna trecută ne-am uitat la filmul BBC „Insulele care au schimbat lumea” și am vorbit de câteva ori anul trecut, dar încă nu putem explica exact cum am ales această destinație.

Trebuie să consemnez că procesul de cumpărare a biletelor a fost mult mai complicat decât trebuie. După ce mi-am petrecut mai mult de o oră pentru a deschide un cont de familie pentru zboruri frecvente pe British Airways, am intrat la lan.com pentru a cumpăra biletele și pe ultimul ecran am primit eroare după ce am introdus toate informațiile cărții de credit. Am încercat din nou, am primit altă eroare și am sunat la serviciul pentru clienți. Reprezentantul lor, Fabian, și-a cerut scuze și a spus că are nevoie de numerele pașapoartelor pentru a putea elibera biletele. I le-am dat, a încercat să șarjeze cartea de credit și a fost respins. Am încercat o altă carte de credit și din nou a fost respins. Am sunat la prima carte de credit pentru a o debloca, apoi din nou pe Fabian pentru a cumpăra biletele și apoi cea de-a doua carte de credit pentru a o debloca și pe ea. Azi dimineață am primit un telefon de la departamentul de siguranță de la Chase pentru a verifica ce s-a întâmplat azi noapte. Pe scurt, ei blochează aceste tranzacții gândindu-se că mă protejează de cumpărături neautorizate. Pot doar să-mi imaginez ce bătăi de cap o să am la anul ca să cumpăr bilete de avion în valoare de 30.000$. Ei, o să trecem și prin asta…

Galapagos sunt un grup de insule din oceanul Pacific, la 1000 km de coasta Ecuadorului. Câteva din ele sunt locuite, câteva sate și două aeroporturi micuțe. Marea majoritate a teritoriului este parc național și Monument al Umanității UNESCO. Unii oameni le numesc „insulele care au schimbat lumea”. Toată lumea știe de Charles Darwin și de broaștele țestoase uriașe, dar sunt sigur că nu mai mult de atât. Sunt mult mai mari decât par și mult mai greu de explorat decât și-ar închipui cineva. Este o taxă de 100$ ca să intri în Parcul Național și suntem obligați să avem un ghid cu noi tot timpul. Majoritatea oamenilor vizitează insulele cu o croazieră, dar sunt foarte scumpe, au doar cabine de două paturi și pierd o mulțime de timp cu transportul  până la și între insule. O călătorie de 9 zile poate avea doar 5-6 zile pe insule și ar putea costa 2400$ (de persoană). Vom citi cât se poate de mult, o să închiriem ceva pentru prima noapte când ajungem și apoi vom decide pe loc cum ne vom petrece următoarele 14 zile. Vom vedea.

marți, 1 iunie 2010

Inceputuri

Sir Ernest Shackleton ... a încercat să traverseze Antarctica trecând pe la Polul Sud în 1914. Corabia a fost prinsă de ghețuri şi distrusă, după care a urmat un an și jumătate în care el si echipajul au trăit pe ghețuri și în final au reușit să se salveze. Mihai a citit cartile despre călătoria lui, printre care și "Endurance: Shackleton's incredible antarctic expedition" de Alexandra Caroline . Cartea avea la bază jurnalele de călătorie ale membrilor echipajului, dar ceea ce o făcea deosebită erau fotografiile lui Frank Hurley (pe placi de sticla si pe film!) care au fost redescoperite din întâmplare. Unele din ele le puteti vedea pe wikipedia la Endurance-vessel. De aici a urmat o altă carte "Ocolul pământului în 80 de întâlniri" și încă o carte, apoi niște situri de web....și așa a încolțit ideea de a pleca în jurul lumii... binențeles cu copiii, inițial pe șase luni, apoi pe măsură ce ne gândeam unde ne-am putea duce, pe un an și deja ni se parea prea puțin.
Argumente pentru : suntem inca sanatosi si tineri, vrem sa vedem atat de multe locuri despre care doar am auzit sau am citit, vrem sa fim impreuna, noi doi unul cu celalalt si noi doi cu copiii nostri,vrem sa ne si ii expunem la situatii noi pe care nu avem cum sa le intalnim in viata noastra obisnuita, vrem sa ne si le fie putin foame si putin frig, in speranta ca toata aceasta experienta ne va imbogati sufleteste si ne va deschide orizonturile.
Argumente contra: mai avem timp, intrerupem ritmuri stabilite, pierdem "trenuri", e o nebunie, ne putem imbolnavi, e periculos si lista ar putea continua, dar cumva partea asta mi se pare prea generala si fara substanta.
Dar inainte de carti şi filme a fost altceva... Era vară şi mă pregăteam să dau la facultate. Ne-am dus la Argeş cu familia Popa şi prietenii lor şi după o amiază superbă a venit ploaia şi n-am retras rapid la tanti Nuşa acasă unde ne-am aşezat să bem o cafea. Aveam 17 ani şi eram deci preocupată de viitorul meu, deci nu am ratat ocazia să mi se ghicească în cafea. Tanti Nuşa mi-a spus că poate să-mi spună doar lucruri în general şi nu ceva imediat. Îmi aduc aminte că aveam o piedică (am căzut la facultate) apoi urma să mă mut cu casa peste o apă (m-am mutat în Statele Unite) dar după o vreme urma să plec cu bagajele, probabil să mă întorc de unde mă mutasem. Pentru o vreme m-am temut că după ce ne vom face viaţa în State, va trebui să mă întorc şi să o iau de la capăt. DAAAR acum ştiu: voi pleca în jurul lumii, asta este ce a văzut tanti Nuşa.
Ce interesant cum ajungem să realizăm viitorul care ne-a fost "prezis".

miercuri, 5 mai 2010

Secrete

Mihai
Sâmbătă, 15 mai, 2010

Am avut o discuție interesantă despre taină și în mod particular de a ține acest plan secret. Am fost de acord că cea mai potrivită cale ar fi să le spunem întâi părinților și bunicilor și abia după să vorbim cu toată lumea. N-avem nici cea mai mică idee de cum ar primi oamenii vestea, ne așteptăm la întreaga gamă, dar în special în cazul familiilor noastre ne așteptăm la o mulțime de întrebări. De aceea trebuie să le spunem personal, nu la telefon și aceasta se va întâmpla în vacanța de iarnă din România.
Luând în considerare că sunt medic psihiatru îmi voi înștiința directorul cât de curând și apoi vom încerca să-mi găsim un înlocuitor. Cu cât mai repede știu oamenii, cu atât mai bine, dar cred că șase luni ar trebui să fie suficient. După aceea vom spune tuturor prietenilor. Sper că vor înțelege ca a trebuit să păstrăm acest secret pentru o vreme.
Copiii ne-au întrebat o mulțime pe tema aceasta, dar cred că până  la urmă au înțeles. Rezultatele de până acum au fost impresionante, nu par să depună vreun efort și ăsta este un semn de maturitate.
Acum vreo două luni părintele Daniel ne-a întrebat: „Chiar o să mergeți în acea călătorie?” și răspunsul meu a fost: „Bineînțeles, o să vă spunem când, deocamdată nu știm sigur!”. Maria fiind martor, m-a întrebat pe drumul spre casă: „Cum se face că trebuie să ținem secret și totuși Părintele știe?” I-am explicat că în urmă cu vreun an, când noi părinții abia luasem hotărârea, mama ei i-a pomenit acest lucru. Apoi ne-am dat seama că e prea devreme pentru a vorbi despre subiect și nu am mai spus nimănui din afara casei. Dar în septembrie 2009, Ioana, verișoara mea, m-a întrebat despre călătoria în jurul lumii. Noi eram șocați, de unde putea să știe? Se pare că am discutat cu ea subiectul în urmă cu cinci ani! I-am dat un răspuns asemănător… Oare mai sunt și alți oameni cu care să fi discutat subiectul?

O să fie emoționant să le dăm vestea tuturor, dar până atunci e doar secretul nostru.

Cinci luni mai aproape

Mihai
Miercuri, 5 mai, 2010

Au mai trecut cinci luni. Lucrez la trei servicii și fac tot posibilul să țin toți pepenii. Câteva progrese semnificative:

  1. Am decis când să plecăm.
  2. Am descoperit o rută estică.
  3. Am găsit banii cu care să ne finanțăm.

Unde ne-am putea duce?
Cândva în ianuarie, i-am întrebat pe copii la cină când cred ei că ar trebui să mergem. Au răspuns unul după altul, într-o surprinzătoare unitate: 2012. Fiecare și-a enumerat motivele, Ileana spunând că va fi suficient de în vârstă să-și amintească marea majoritate, Maria că va fi terminat deja liceul și va fi înainte să plece la colegiu, iar Ioan a explicat că el mai are nevoie de niște timp să se joace la computer, dar că va fi gata până în 2012! Apoi ne-am „jucat” pe harta mare de pe zid arătându-le tuturor cum pot să meargă în jurul lumii și prin ce țări pot să treacă. O să trebuiască să repetăm acest joc din când în când.

Petrecându-mi majoritatea timpului liber învățând despre lume — a fost destul de greu să-mi dau seama cum am putea să mergem spre est în loc de vest. Până la urmă am reușit, dar e doar una din sutele de variante posibile și-l voi decide mai târziu. Nu avem nici un motiv special pentru a merge spre est, ar mai fi o noapte de plătit, dar e bine să ai variante.

Chiar mai important decât acestea, am reușit să economisim cât de mult posibil și finanțele noastre s-au îmbunătățit considerabil. O scădere semnificativă a datoriilor va fi urmată de o sarcină complet nouă: cum să ne păstrăm și să ne gestionăm economiile. Și am realizat că pot să-mi permit să plătesc dobândă pentru un an la o sută de mii, că pot să fac un împrumut pe valoarea casei și un altul pe valoarea  fondului de pensii 401 și să transfer în numerar un alt fond de pensie — putem avea banii și să plecăm în două luni dacă vrem….

Mulțumesc Christine de la un blog acum disparut, "Almost Fearless", cartea ta ne-a ajutat de-adevăratelea, un singur pont a însemnat enorm pentru noi:
30 de feluri în 30 de zile pentru a-ți schimba viața și a călători prin lume