Mihai spune sa scriem pentru ca o sa uitam si sunt convinsa ca are dreptate. Pentru multa vreme am fost cumva adormita in sensul ca luasem hotararea ca mergem in jurul lumii, dar mai mult de atat nu eram in stare. Mihai se straduia sa gaseasca traseul, pe unde mergem, ce ne-ar interesa. aproape in fiecare saptamana schimba, gasea o varianta mai ieftina, dar daca am pleca din alta parte si nu din State, pentru ca sunt prea scumpe. Imi facea mare placere sa il ascult, pentru ca imi readucea aminte ca vom pleca, dar si pentru ca el facea planuri (spre deosebire de mine, care nu ma puteam gandi la nimic). Eu aveam de pregatit scoala pentru doi ani intr-un an si jumatate. De impartit materia. De ales materiale noi pentru Maria. Cand pot sa dau test pentru clasa a 12-a daca noi terminam materia in noiembrie?
Vorbeam seara amandoi si imi spunea ca se simte lasat singur pentru ca pe noi nu ne intereseaza. El e singurul care deschide subiectul la masa de seara si nimeni nu vine cu ceva din proprie initiativa. Asa ca m-am asezat si am facut doua prezentari in key notes despre India: Red Fort si Qutub Minar. Mi-a facut placere sa caut pe internet poze si informatii. A fost mai frustrant sa le pun in pagina si sa lucrez cu un program despre care nu stiam nimic.
Apoi din nou liniste, m-am reintors la stadiul in care nu aveam timp sa ma gandesc. Ma pregateam sa termin scoala si aveam multe lucruri de facut. La un moment dat Mihai mi-a trimis un email despre tipurile de prosoape pe care si le iau oamenii si intrand pe link-uri am dat de un site "one bag" in care am gasit toate informatiile care ma interesau. amanunte despre facut bagajul, cum sa faci sa pleci cu un rucsac de obiecte necesare, indiferent de durata calatoriei si variatia climatului. M-am indragostit de site-ul asta! L-am citit din cap in coada si am fost trista cand l-am terminat. Chiar mi-am cumparat unele lucruri pe care mi le-a recomandat (mooncup). Am inceput sa devin preocupata!
Mihai a inceput sa ia filme documentare despre diferite locuri din lume, ca sa le incarcam pe iPod-uri si sa le putem vedea in drum spre ele. Printre ele si filmul despre Galapagos. Concomitent primeste un e-mail de la LAN care va zbura in Ecuador din septembrie si pentru a atrage calatori, iti ofera bilete pe gratis din Guayaqil in Galapagos. Seara eu plec linistita la culcare (dupa ce imi spusese de acest email si spusese ca e interesant, dar nu pentru noi) si dimineata ma intreaba serios daca nu as putea considera ca in loc sa mergem la congres in Florida, sa ne indreptam spre Galapagos? DAAAA! Raspunsul a venit pe loc, fara timp de asteptare, fara gandire.
M-a intrebat din nou dupa ce s-a intors de la servici. Nu mi-am schimbat parerea?
Pe scurt: mergem! Ne-am luat si bilete.
Consecinta este ca am intrat in febra pregatirilor de plecare. Caut ce haine ar fi cele mai bune pentru noi: trebuie luat in considerare ca trebuie spalate des, sa nu se sifoneze, preferabil nu de plastic (nu suport mirosul de transpiratie pe plastic) sa tina de cald (cele groase). Citesc opiniile celor care au fost cu familia, incerc sa ma inspir din experienta lor.
Toate astea ar putea fi obisnuite si normale, se intampla oricui care incepe sa fie interesat de un astfel de proiect. Dar VISEZ! Visez ca imi trebuie pentru calatorie, sau ca sunt in calatorie si poftesc o scoica mare, mai mare decat o valiza si imi dau seama ca nu am cum sa o car cu mine si deci ca nu imi trebuie, ca urmare imi spun sa ma bucur de ea chiar acum pentru ca nu pot sa o iau cu mine.
Ma gandesc ca plecam in doi ani apoi fac un calcul si realizez ca este la anul si dintr-o data ma sperii ca e prea scurt, apoi imi readuc aminte ca mai sunt 509 zile si ma simt ceva mai bine, mai am timp sa ma pregatesc.
Dar pana atunci avem de pregatit Galapagos cu un rucsac. Este momeala perfecta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu