miercuri, 5 mai 2010

Secrete

Mihai
Sâmbătă, 15 mai, 2010

Am avut o discuție interesantă despre taină și în mod particular de a ține acest plan secret. Am fost de acord că cea mai potrivită cale ar fi să le spunem întâi părinților și bunicilor și abia după să vorbim cu toată lumea. N-avem nici cea mai mică idee de cum ar primi oamenii vestea, ne așteptăm la întreaga gamă, dar în special în cazul familiilor noastre ne așteptăm la o mulțime de întrebări. De aceea trebuie să le spunem personal, nu la telefon și aceasta se va întâmpla în vacanța de iarnă din România.
Luând în considerare că sunt medic psihiatru îmi voi înștiința directorul cât de curând și apoi vom încerca să-mi găsim un înlocuitor. Cu cât mai repede știu oamenii, cu atât mai bine, dar cred că șase luni ar trebui să fie suficient. După aceea vom spune tuturor prietenilor. Sper că vor înțelege ca a trebuit să păstrăm acest secret pentru o vreme.
Copiii ne-au întrebat o mulțime pe tema aceasta, dar cred că până  la urmă au înțeles. Rezultatele de până acum au fost impresionante, nu par să depună vreun efort și ăsta este un semn de maturitate.
Acum vreo două luni părintele Daniel ne-a întrebat: „Chiar o să mergeți în acea călătorie?” și răspunsul meu a fost: „Bineînțeles, o să vă spunem când, deocamdată nu știm sigur!”. Maria fiind martor, m-a întrebat pe drumul spre casă: „Cum se face că trebuie să ținem secret și totuși Părintele știe?” I-am explicat că în urmă cu vreun an, când noi părinții abia luasem hotărârea, mama ei i-a pomenit acest lucru. Apoi ne-am dat seama că e prea devreme pentru a vorbi despre subiect și nu am mai spus nimănui din afara casei. Dar în septembrie 2009, Ioana, verișoara mea, m-a întrebat despre călătoria în jurul lumii. Noi eram șocați, de unde putea să știe? Se pare că am discutat cu ea subiectul în urmă cu cinci ani! I-am dat un răspuns asemănător… Oare mai sunt și alți oameni cu care să fi discutat subiectul?

O să fie emoționant să le dăm vestea tuturor, dar până atunci e doar secretul nostru.

Cinci luni mai aproape

Mihai
Miercuri, 5 mai, 2010

Au mai trecut cinci luni. Lucrez la trei servicii și fac tot posibilul să țin toți pepenii. Câteva progrese semnificative:

  1. Am decis când să plecăm.
  2. Am descoperit o rută estică.
  3. Am găsit banii cu care să ne finanțăm.

Unde ne-am putea duce?
Cândva în ianuarie, i-am întrebat pe copii la cină când cred ei că ar trebui să mergem. Au răspuns unul după altul, într-o surprinzătoare unitate: 2012. Fiecare și-a enumerat motivele, Ileana spunând că va fi suficient de în vârstă să-și amintească marea majoritate, Maria că va fi terminat deja liceul și va fi înainte să plece la colegiu, iar Ioan a explicat că el mai are nevoie de niște timp să se joace la computer, dar că va fi gata până în 2012! Apoi ne-am „jucat” pe harta mare de pe zid arătându-le tuturor cum pot să meargă în jurul lumii și prin ce țări pot să treacă. O să trebuiască să repetăm acest joc din când în când.

Petrecându-mi majoritatea timpului liber învățând despre lume — a fost destul de greu să-mi dau seama cum am putea să mergem spre est în loc de vest. Până la urmă am reușit, dar e doar una din sutele de variante posibile și-l voi decide mai târziu. Nu avem nici un motiv special pentru a merge spre est, ar mai fi o noapte de plătit, dar e bine să ai variante.

Chiar mai important decât acestea, am reușit să economisim cât de mult posibil și finanțele noastre s-au îmbunătățit considerabil. O scădere semnificativă a datoriilor va fi urmată de o sarcină complet nouă: cum să ne păstrăm și să ne gestionăm economiile. Și am realizat că pot să-mi permit să plătesc dobândă pentru un an la o sută de mii, că pot să fac un împrumut pe valoarea casei și un altul pe valoarea  fondului de pensii 401 și să transfer în numerar un alt fond de pensie — putem avea banii și să plecăm în două luni dacă vrem….

Mulțumesc Christine de la un blog acum disparut, "Almost Fearless", cartea ta ne-a ajutat de-adevăratelea, un singur pont a însemnat enorm pentru noi:
30 de feluri în 30 de zile pentru a-ți schimba viața și a călători prin lume