sâmbătă, 5 decembrie 2009

Hai că-i nostim!

Mihai
Sâmbătă, 5 decembrie, 2009
Aseară duceam niște lucruri la reciclare și reîntorcându-mă în casă m-a lovit: „Trebuie să o facem. E de datoria noastră!” Un sentiment foarte ciudat, aproape am simțit fizic cum m-a lovit în creștetul capului. Ce fel de părinți am fi dacă i-am lăsa pe copii să crească și să plece de acasă fără să-i ducem în jurul lumii? Sper că poți să vezi partea hazlie, Ileana Ruxandra a văzut-o,  este categoric opusă răspunsului majorității părinților. N-am vorbit încă cu alți oameni și mai avem încă un an și ceva, dar mă aștept la comentarii legate de siguranța copiiilor și de cum viitorul lor va fi primejduit de o astfel de călătorie. Așa că repet, acum că ne-am gândit bine la asta: cum am putea să nu o facem? Le-o datorăm și ne-o datorăm și nouă!

Acest blog captează evoluția gândurilor noastre și a întregului proces de luare a deciziei. Noi continuăm să vorbim aproape în fiecare seară. Ideea de a călători un an întreg nu ne mai sperie precum gândul inițial de a fi în vacanță pentru șase luni. Pe măsură ce învățăm mai multe, ne simțim din ce în ce mai confortabil cu ideea de independență și planuri deschise, fără un program prea bine fixat și cu libertatea de a sta mai mult în locurile care ne plac. Replici  despre o călătorie în jurul lumii apar mult mai des în cadrul conversațiilor de la cină. Nu pot să mi le aduc aminte pe toate dar aseară cineva a spus despre Indonezia, eu am întrebat: „Vrem să mergem în Indonezia?” și Ileana a răspuns instantaneu: „Nu, eu vreau să merg în Tibet!”. Fratele  ei a fost de acord cu ea, adăugând ceva despre Himalaia. Alaltăieri mă uitam cu Maria la hartă și îi arătam Transiberiana și cum am putea să ajungem în Europa din China.

Cât despre locurile în care vom merge lista rămâne deschisă pentru că tot mai adunăm informații, dar sunt deja trecute Noua Zeelandă, Australia, Tailanda, China India, Cambodgia, România. Pe lista cu semnul întrebării sunt Japonia, Rusia, Egipt, Israel, Iordania, Islanda, Finlanda și Mongolia. Pe cea „aproape sigur nu” sunt America de sud, Insula Paștelui, Africa. Europa este deschisă, am putea vedea totul în 3-4 luni sau ar putea fi doar o scurtă oprire undeva. Am putea să lăsăm program nestructurat după Beijing, să ajungem în Europa cu trenul prin Rusia și să nu stabilim nici o dată de întoarcere din Europa în Statele Unite, rămânând să alegem în ultimul moment dacă vrem să zburăm sau să luăm o croazieră. Trebuie să țin minte partea cu croaziera, altfel s-ar putea să uit de ea.
Pe partea practică, continui să fac ajustări la bugetul și finanțele noastre, e timpul să începem să economisim bani. Avem datorii de 130.000$ și poate 5.000$ economisiți, chiar trebuie să fac ceva. Am renunțat la cablu TV păstrând doar canalele gratis. De la 95$ la 10$ asta înseamnă aproape 2000$ în decursul a doi ani. În mod similar am ales Tracfone în loc de iPhone, o altă economie de 2300$. Ne-am schimbat abonamentul de internet și asta ar mai însemna 550$. Dar mult mai important este să mă obișnuiesc cu ideea de a pierde venitul pe un an întreg, asta nu e ușor. Vestea cea bună este că în anul în care nu am venit, scad taxele și pot de fapt să câștig bani. Transferând banii dintr-un cont obișnuit de IRA într-unul de Roth IRA, poate transferând banii din 401k, poate transformând în numerar pe cei deja salvați pentru pensie… Planul este să muncesc în doi ani cât în trei și totul o să fie bine.

joi, 26 noiembrie 2009

Sărbătoarea Recunoștinței 2009

Mihai
Joi, 26 noiembrie, 2009
Patru luni mai târziu suntem în casa Oanei, în Cambridge. Luci s-a dus la servici și copiii nu sunt primprejur. Ileana și Oana s-au dus la sala de gimnastică. Ieri conduceam prin Boston și vorbeam despre diferite scenarii de călătorie și mi-a venit o idee: poate că putem traversa oceanul Atlantic cu o croazieră. Cât ar costa? Spre surprinderea și bucuria mea aseară am primit un email de la VacationsToGo ce îmi recomanda website-ul Croaziere TransAtlantice. Oare mi-au trimis emailul pentru că este vacanța de Thanksgiving și și-au adus aminte de traversarea transatlantică a corabiei Mayflower în 1620 sau mi-au ghicit gândurile? Au mai făcut asta și acum vreo două luni când mă gândeam de o croazieră pe Yangtze.

Mont St Michel - suntem nouă
Au trecut mai mult de patru luni de când am scris ultima oară. Am avut o vacanță minunată în Europa, petrecând timp în România, Franța și două zile în Londra. Am petrecut primele unsprezece zile împreună. Plecând din Watkins Glen am ajuns la Paris a doua zi dimineață și am închiriat o mașină până la Versailles. Ne-am petrecut aici prima noapte, împărțind vizita la castel într-o seară și a doua zi dimineață. Am plecat la prânz, ne-am oprit la Chartres pentru a vizita catedrala și am ajuns spre seară în Rennes. Ne-am bucurat să o vedem pe Ioana și familia ei. Ne-au sugerat pentru a doua zi o vizită la Mont Saint Michel.

Luni dimineață ne-am întors la Paris, prin Fontainebleau și Vaux le Vicomte. Am returnat mașina și am petrecut patru zile în centrul Parisului vizitând cu copiii muzee și parcuri și locuri pe unde n-am mai fost.

Pe 12 septembrie am fost în București și am sărbătorit cea de-a 95 zi de naștere a bunicii mele cu câteva zile mai devreme. A doua zi am mers la Câmpina și am petrecut trei zile cu Cristina și Tic în casa lor cea nouă și frumoasă. Casa are trei ani deja, dar pentru mine era prima oară că o vedeam. Am fost foarte impresionat de ea. Îmi place foarte mult! Pe 15 septembrie Ileana și cu mine ne-am întors la Paris pentru vacanța noastră. În 1991 am petrecut la Paris o lună de miere amânată și anticipând aniversarea de 20 de ani ne-am gândit că ar fi locul cel mai potrivit să petrecem niște timp singuri. Copiii au petrecut o săptămână cu mătușa lor și două cu bunicii. Noi am petrecut 18 zile singuri în Paris. Am vizitat muzee, biserici, parcuri și alte locuri minunate, ne-am cumpărat mâncare de la piață și am mâncat baghete pe stradă. Probabil că cea mai bună a fost cea pe care am împărțit-o cu Sandra la colțul unui bulevard, una cu colțuri, pe care am mâncat-o cu smochine proaspete și brânză de capră.

În mijlocul vacanței noastre din Paris ne-am petrecut o noapte la Londra. A fost fantastic,  poate puțin dezamăgiți că au închis St. Paul chiar înainte să intrăm în catedrală, dar am văzut Buckingham Palace și tot ceea ce voiam să vedem. Am văzut National Galery cu un tur audio al lui Rick Steves de 75 de minute și am petrecut două seri la crâșmă. L-am văzut pe Nevill din Harry Potter pe Podul Mileniului și ne-am încercat limitele la Galeria de artă modernă Tate. Ne-am simțit foarte bine în British Museum, dar și mai bine la Bijuteriile Coroanei pe care le-am avut pentru câteva minute doar pentru noi la Turnul Londrei. Reîntorși la Paris am luat un abonament pentru muzee pentru șase zile de care am profitat vizitând totul. Totul! Așa ne place nouă să ne distrăm… Ne-am dus la Louvre de patru ori, ne-am petrecut multe ore vizitând fiecare cameră și într-un final glorios, l-am terminat. Erau niște camere în renovare, le-am văzut în 2006, de-adevăratelea am văzut totul. Nu mai știm pe nimeni altcineva care să fi făcut asta, dar de asemenea nu știm pe nimeni căruia să-i pese. Am învățat o mulțime despre arta modernă doar urmărind câțiva artiști din diferite locuri din Paris. Momentul culminant al călătoriei noastre a fost în ultima zi când am participat la venerarea Coroanei de Spini în catedrala Notre Dame. Mergi și vezi, nici măcar nu încerc să descriu sentimentul.
Ne-am reîntors în București pe 3 octombrie și am mai făcut un drum să vizităm rudele Ilenei. După miezul nopții pe 13 octombrie am ajuns acasă. A fost o vacanță grozavă, cea mai lungă de până acum, și de multe ori ne-am gândit cum ar fi în călătoria noastră din jurul lumii. Închiriind o mașină cu schimbător de viteze, mers cu trenul, și autobuzul și avionul, chiar și cu o barcă pe Sena. Închiriind locuințe de pe internet. Am mai făcut asta și înainte, dar asta a fost mai mult și totul a mers bine. Copiii s-au distrat, în ciuda reticenței lor în a admite. Fiica mea Ileana a fost uimită într-o zi să descopere că am sărit prânzul! Când am sărit din nou prânzul a doua zi, a părut normal.

duminică, 19 iulie 2009

Două săptămâni mai târziu

Mihai
Duminică, 19 iulie, 2009
Alaltăieri Ileana m-a întrebat: „Da’ de ce nu putem să mergem în jurul lumii în anul în care mergem în China și să ne întâlnim cu bunicii acolo?” Am lăudat-o pentru că „a avut” o idee atât de bună. Maria striga „Da’ de ce nu putem să stăm acasă?!” Toți trei se certau despre mersul în jurul lumii, declarând categoric „Mergem!” sau „Nu mergem nicăieri!” Nu le-am spus încă nimic copiilor. Vorbim despre o călătorie în jurul lumii ca despre ceva obișnuit, ca și cum fiecare familie normală ar face asta. Poate că vor veni cu această idee ei înșiși și vor crede pentru tot restul vieții că ei au pornit totul. Ca Ileana cu China.
În secret, noi părinții progresăm în cristalizarea deciziei noastre. Tot ceea ce putem face în momentul de față este să economisim bani, și să învățăm, și să visăm. Ileana gătește mâncăruri elaborate și deosebite, mai bune decât la restaurant și nu mai ieșim în oraș. Mă taxează din greu, dar îi pune la pușculiță. La rândul meu economisesc de pe unde pot, dar majoritatea sunt doar pe hârtie. E timpul să încep să mă pregătesc să îmi deschid cabinetul privat. E timpul să fac investiții, dar având perspectiva că această călătorie ne va lăsa faliți, mă gândesc de două ori la aceste cheltuieli. Chiar trebuie să plătim și internet și telefon de două ori? Am oare nevoie de un computer nou sau aș putea să mai trag de cel pe care-l am?
Vorbim o mulțime încercând să ne dăm seama de ceea ce vrem și ce ne-ar place. Ileana Ruxandra a fost prima care să spună că șase luni e prea scurt și vrea mai mult. Acum ne gândim să mergem undeva între șase și nouă luni, petrecând vara în Europa, poate în Cehia, Germania, Scandinavia. Oare am putea călători într-o rulotă și să dormim cu toții acolo? Cât de mult timp am putea face asta? Poate că asta ar fi singura posibilitate de a ne permite Suedia și Norvegia. S-ar putea să nu ne coste nimic că ne oprim în Islanda și ar trebui să fie pe lista locurilor obligatoriu de vizitat. Mi-ar place să merg la Ushuaia și la cascada Iguazu, dar asta ar crește prețul biletelor de avion și trebuie să ținem cont și de vreme. Am învățat deja că „Nu este vreme proastă ci doar îmbrăcăminte neadecvată” (Arthur Frommer?), dar nu vrem să experimentăm pe noi înșine dacă se poate.
Am mai citit o carte „Longitudine 360 grade: Călătoria unei familii în jurul lumii” și asta este categoric una din cele mai bune. Chiar și website-ul lor are o mulțime de informații și au și o filă ce se poate descărca pentru a fi văzută cu Google Earth. Pe de altă parte am început să citesc „Călătorie mondială: odiseea unei familii” și m-am oprit la jumătate pentru că e foarte plicticoasă. Aceste cărți sunt poveștile a două familii americane ce au călătorit pentru un an în jurul lumii cu cei doi copii. Nu am nevoie să citesc, dar e distractiv. Este muncă, dar e bună.

joi, 4 iunie 2009

Începutul începutului

Mihai
Sâmbătă 4 iulie 2009

În urmă cu douăsprezece zile am primit raportul anual pentru pensionare. De când am început să lucrez aici la stat mi-au luat 3% din salariu și l-au depozitat într-un cont al sistemului de Pensionare al statului New York (ei îl numesc compensație amânată!). Nu am avut de ales, raportul conținea doar informații de care să-mi aduc aminte, pe care să le înțeleg și pe care chiar să le anticipez. De exemplu, după cinci ani sunt considerat „investit“, chiar dacă îmi schimb serviciul tot aș putea să-mi păstrez contul de pensionare și la timpul potrivit, să primesc pensie. Un alt moment important pe care să-l aștept este cel de 10 ani, când nu-mi vor mai lua 3% din salariul lunar și totuși contul de pensionare va continua să crească. Pe pagina șase a raportului ca de obicei  erau prezentate viitoarele pensii pe care aș urma să le primesc după ce aș munci la ei pentru 25-30 de ani. Numerele continuă să crească și citind și anul acesta aceleași informații, am realizat că mai spune ceva: până la zece ani ca angajat al lor pot să-mi retrag toate contribuțiile inclusiv dobânda; dacă lucrez mai mult de zece ani, banii vor fi „pierduți” pe vecie, adică va trebui să aștept să am cel puțin 55 de ani pentru a putea primi ceva din ei înapoi, sub formă de pensie. Am acum mai mult de 30.000$ și când voi fi angajat de zece ani voi avea 45.000$. Sunt o groază de bani de „pierdut”. Asta ne-a dat de gândit. Se pare că e o chichiță — dacă vreau să iau banii, trebuie să plătesc taxe federale pe ei, ei vor trimite 20% la IRS (sistemul american de taxe) și noi am primi 80%. Și după asta, când mi-aș face taxele pe anul respectiv ar trebui să plătesc 10% penalizare pe ei! După ce am făcut toate socotelile, am realizat că ar fi un cec de 33.000$ pe care l-aș primi dacă aș demisiona înainte de 27 ianuarie 2012!

Acum vreo două luni ascultam o emisiune a lui Rick Steves în care intervieva doi părinți care își retrăseseră copii din sistemul școlar și călătoriseră în jurul lumii pentru opt luni. Se pare că supraviețuiseră și scriseseră și o carte „Un învățător strălucit: lecții învățate din călătoria unei familii în jurul lumii”. Ascultătorii sunau, inclusiv un doctor din Arizona care și-a dus cei trei copii în jurul lumii. Am vrut să citesc cartea, dar la biblioteca noastră aveau doar „Un an pauză: lăsând totul pentru o călătorie în jurul lumii cu copiii noștri”. Am cumpărat prima carte de pe Amazon, dar am citit-o pe a doua cu toții, până și Ioan a început-o. E o carte bună și haioasă, mult mai bună decât „Un învățător strălucit”. Dar ne-au pus pe gânduri și mai vorbeam din când în când. De câțiva ani ne gândeam să ne luăm un an sabatic, dar majoritatea ofertelor pentru un doctor sunt de o slujbă pentru 6 luni sau un an în Australia sau Noua Zeelandă. Ar fi o experiență interesantă, dar ce distracție ar fi dacă eu muncesc tot timpul și Ileana și copiii stau acasă într-un apartament închiriat așteptându-mă?

În urmă cu câteva luni vorbeam mai în glumă mai în serios despre viitoarele noastre vacanțe. Ileana ar vrea să meargă peste tot în lume, dar sora ei mai mare vrea să-și petreacă vacanțele cu bunicii în România. Poate că bunicii ar putea veni și ei în China să petrecem vacanța din 2011 împreună. Asta ar fi acceptabil pentru Maria, dar nu pentru Ileana. A început să plângă: „Tata, tu-ți dai seama, asta înseamnă că nu voi putea să merg în Australia până în 2012, când voi avea 15 ani: nu pot să aștept atât de mult!” Era atât de serioasă, atât de necăjită și de impresionantă în plânsul ei încât a trebuit să o țin strâns în brațe și să o asigur că va fi bine. Am petrecut ceva timp împreună uitându-ne pe internet pentru zboruri spre Noua Zeelandă și Australia și lacrimile i s-au uscat. Gândurile ei s-au îndreptat spre alte subiecte, dar eu am rămas cu dubiul: ce fel de tată nu-și lasă copiii să vadă Australia și Noua Zeelandă până când împlinesc 15 ani?

Și din nou acum vreo două săptămâni mi-am primit raportul de pensionare și am aflat că aș putea primi 33.000$ dacă demisionez în 2012. Acesta ar fi anul în care Maria ar trebui să plece la colegiu, adică pleacă de tot din casă și toate aceste minunate locuri din lume ar trebui văzute fără ea…

Dar dacă demisionez în ianuarie 2012, îmi iau la revedere de la toată lumea și plec pe 6 luni? Ne-am întoarce la timp pentru începutul colegiului. Ileana și copii ar trebui să se grăbească puțin cu școala acasă și să elibereze câteva luni de vacanță. Maria ar aplica la colegii înainte de decembrie 2011 oricum, așa că am ști unde s-ar duce în august 2012. Olimpiada de la Londra ar fi în august, deci, n-am pierde-o. Și oricum ar trebui la un moment dat să fac trecerea de la angajat public la a-mi deschide propriul cabinet particular, așa că nici nu s-ar putea mai bine. Gândurile mi se învălmășeau în cap. Poate că am putea amâna călătoria în China, cea neplanificată  și nediscutată,  din 2011 pentru martie sau aprilie 2012. Ar fi extraordinar! Paștile sunt pe 15 aprilie, nu vreau să le petrec în China, ce loc ar fi mai potrivit? Ierusalim? Da, sună bine: 15 aprilie în Israel. Am putea vedea Australia, Noua Zeelandă, Tailanda, Cambodgia, India și China înainte de Paști. Apoi Iordan, Egipt, Turcia, Grecia, Italia și România și aș putea să mă întorc pentru picnicul anual de la servici înainte de 25 iunie.

Avem nevoie de o tematică. Dar avem o tematică! Sunt câteva locuri din lume despre care Ileana Ruxandra și cu mine știm că ar fi greu să ne bucurăm de ele fără copii. Sunt altele pe care le-am vedea bucuroși fără. N-avem nici o problemă să vizităm Japonia sau Londra doar noi doi, dar am vrea să fim cu copiii la Marele Zid sau Taj Mahal. E chiar atât de simplu.