Hai că-i nostim!

Mihai

Sâmbătă, 5 decembrie, 2009

Aseară duceam niște lucruri la reciclare și reîntorcându-mă în casă m-a lovit: „Trebuie să o facem. E de datoria noastră!” Un sentiment foarte ciudat, aproape am simțit fizic cum m-a lovit în creștetul capului. Ce fel de părinți am fi dacă i-am lăsa pe copii să crească și să plece de acasă fără să-i ducem în jurul lumii? Sper că poți să vezi partea hazlie, Ileana Ruxandra a văzut-o,  este categoric opusă răspunsului majorității părinților. N-am vorbit încă cu alți oameni și mai avem încă un an și ceva, dar mă aștept la comentarii legate de siguranța copiiilor și de cum viitorul lor va fi primejduit de o astfel de călătorie. Așa că repet, acum că ne-am gândit bine la asta: cum am putea să nu o facem? Le-o datorăm și ne-o datorăm și nouă!

Acest blog captează evoluția gândurilor noastre și a întregului proces de luare a deciziei. Noi continuăm să vorbim aproape în fiecare seară. Ideea de a călători un an întreg nu ne mai sperie precum gândul inițial de a fi în vacanță pentru șase luni. Pe măsură ce învățăm mai multe, ne simțim din ce în ce mai confortabil cu ideea de independență și planuri deschise, fără un program prea bine fixat și cu libertatea de a sta mai mult în locurile care ne plac. Replici  despre o călătorie în jurul lumii apar mult mai des în cadrul conversațiilor de la cină. Nu pot să mi le aduc aminte pe toate dar aseară cineva a spus despre Indonezia, eu am întrebat: „Vrem să mergem în Indonezia?” și Ileana a răspuns instantaneu: „Nu, eu vreau să merg în Tibet!”. Fratele  ei a fost de acord cu ea, adăugând ceva despre Himalaia. Alaltăieri mă uitam cu Maria la hartă și îi arătam Transiberiana și cum am putea să ajungem în Europa din China.

Cât despre locurile în care vom merge lista rămâne deschisă pentru că tot mai adunăm informații, dar sunt deja trecute Noua Zeelandă, Australia, Tailanda, China India, Cambodgia, România. Pe lista cu semnul întrebării sunt Japonia, Rusia, Egipt, Israel, Iordania, Islanda, Finlanda și Mongolia. Pe cea „aproape sigur nu” sunt America de sud, Insula Paștelui, Africa. Europa este deschisă, am putea vedea totul în 3-4 luni sau ar putea fi doar o scurtă oprire undeva. Am putea să lăsăm program nestructurat după Beijing, să ajungem în Europa cu trenul prin Rusia și să nu stabilim nici o dată de întoarcere din Europa în Statele Unite, rămânând să alegem în ultimul moment dacă vrem să zburăm sau să luăm o croazieră. Trebuie să țin minte partea cu croaziera, altfel s-ar putea să uit de ea.

Pe partea practică, continui să fac ajustări la bugetul și finanțele noastre, e timpul să începem să economisim bani. Avem datorii de 130.000$ și poate 5.000$ economisiți, chiar trebuie să fac ceva. Am renunțat la cablu TV păstrând doar canalele gratis. De la 95$ la 10$ asta înseamnă aproape 2000$ în decursul a doi ani. În mod similar am ales Tracfone în loc de iPhone, o altă economie de 2300$. Ne-am schimbat abonamentul de internet și asta ar mai însemna 550$. Dar mult mai important este să mă obișnuiesc cu ideea de a pierde venitul pe un an întreg, asta nu e ușor. Vestea cea bună este că în anul în care nu am venit, scad taxele și pot de fapt să câștig bani. Transferând banii dintr-un cont obișnuit de IRA într-unul de Roth IRA, poate transferând banii din 401k, poate transformând în numerar pe cei deja salvați pentru pensie… Planul este să muncesc în doi ani cât în trei și totul o să fie bine.