Mihai
Luni, 5 iulie, 2010
A trecut un an de când am început acest blog. Puțin mai mult de când ne-am decis să facem asta. Cum ne-am schimbat și cum s-a schimbat viața noastră? Cât de mult au crescut copiii în aceste ultime luni? E greu să descriem lucruri specifice, dar este impresionant. Avem un țel, avem un plan și în același timp ne trăim viața obișnuită. Toată lumea muncește din greu și ne petrecem timpul liber vorbind, citind, învățând, visând.
Aproape fiecare cuvânt sau faptă este marcată de gândul călătoriei. Ziua când Ioan a împlinit zece ani în noiembrie anul trecut a fost ultima pe care și-a petrecut-o acasă până când va împlini 14 ani. Următoarea zi de naștere a Mariei pe care o va petrece acasă va fi ca adult. Nu vom fi acasă pentru trei Crăciunuri. Ieri ne-am pus aerele condiționate în ferestre și mai trebuie să fac asta doar o singură dată până când ne întoarcem. Și la fel pentru atât de multe lucruri mici sau mari. Ileana Ruxandra a muncit din greu în grădină și acum s-a obișnuit cu idea că totul se va duce de râpă. Luna trecută am făcut primul garage sale din viața noastră și am scăpat de o mulțime de lucruri iar în noi s-au iscat sentimente diferite. Am făcut 435$ (după ce i-am dat Emmei cei 10% ai ei). Cu ajutorul Emmei, Ileana și copiii au pregătit totul pentru vânzare și au știut tot timpul de ce o fac. Este iulie și în sfârșit vară, este cald și greu să mergi la muncă. Copiii mei au avut două săptămâni de vacanță luna trecută și și-au început noul an de școală cu determinare și fără să se plângă. Toată lumea este în vacanță, dar ei o vor avea „când plecăm”.
Maria a contribuit cu primul ei blog post și a fost surprinsă: „Ai avut blogul de un an de zile și n-ai spus nimic???” Ea este cel de-al treilea autor al acestui blog și a treia care știe de existența acestui website.
Încă mai încercăm să definim tema călătoriei și să ne decidem itinerarul. Am păstrat niște variante ale ideilor mele la Itinerar/Rută. Am sentimentul că știu ceea ce vreau, dar este necesar să îi las și pe ceilalți patru membrii ai familiei să progreseze în ritmul lor pentru a-și găsi calea. Sunt convins că vor avea niște idei grozave. Mai sunt câteva elemente importante, nu numai itinerarul, dar și o tematică, un țel, o viziune. Întotdeauna am fost atras de extremele acestei lumi, întotdeauna am vrut să merg la Ushuaia, Invercargill, insula Paștelui, Alaska, Siberia, Nepal, etc. Întotdeauna am vrut să văd toate muzeele extraordinare din lume și toate monumentele importante. Am putea cu ușurință să ne îndreptăm către ele, dar cred că alte lucruri sunt mai importante. Vreau să înțeleg măcar puțin din varietatea culturilor acestei lumi și aș fi fericit dacă în același timp am putea ajunge la obiectivele turistice cele mai importante. Am fost uimit să descopăr ieri că Ushuaia nu mai este cel mai sudic oraș din lume. Am putea pur și simplu să ne ducem la Puerto Williams dacă ne hotărâm să ne ducem în Țara de Foc, dar nu sunt sigur că vrem asta. E ceva care abia începe: procesul de slobozire, de renunțare și de realizare că nu putem să mergem peste tot. Doar în ultimele săptămâni am fost de acord că poate nu vrem să mergem în Israel, sau Grecia și tot așa. Încă îmi este greu să accept că s-ar putea să nu mergem la Praga, Berlin sau Lisabona. Ca să nu mai spun de Etiopia…. Acum câțiva ani am fost atât de fericit aflând mai multe lucruri despre Vanuatu și realizând că nu vreau să merg acolo. M-am simțit ușurat când am aflat că mai sunt și alte locuri în care „nu trebuie să mă duc”. Am sperat că în curând voi începe să fac o listă lungă cu locurile unde nu trebuie să mergem, dar cu tristețe câțiva ani mai târziu nu am făcut nici un progres și deja îmi pun la îndoială decizia de a nu merge în Vanuatu!
Ne dăm seama că trebuie să fim atenți să nu încercăm să facem prea mult. Ieri am discutat asta și am decis să avem duminicile libere, sau dacă nu este posibil să avem o altă zi de pauză în timpul săptămânii. Apoi vom pune câteva săptămâni de vacanță în timpul călătoriei, când vom sta într-un singur loc, la plajă sau la piscină și doar câteva ore vizitând. Pot să-mi închipui o săptămână de felul ăsta în Insula Paștelui, Malta, Mauritius sau Siem Reap. Sau să ne luăm timpul să vizităm un oraș mare, preferabil să închiriem un apartament și să petrecem o săptămână în Buenos Aires, Roma, Londra, Beijing, Tokyo, Delhi.
De asemenea am făcut primele schimbări financiare majore în viața noastră. În ultimul an am putut să plătim 51000$ din datorii. Nu am mai pus bani deoparte pentru colegii sau pensie, dar suntem mulțumiți de deciziile noastre și suntem optimiști că vom economisi suficienți bani ca să avem o călătorie decentă. S-ar putea să nu putem să economisim cât de mult am vrea, dar nu renunțăm.
Pe scurt — a fost un an foarte interesant, ne-a plăcut fiecare minut din el și ăsta e doar începutul. Mai avem doar 483 de zile până plecăm.
Luni, 5 iulie, 2010
A trecut un an de când am început acest blog. Puțin mai mult de când ne-am decis să facem asta. Cum ne-am schimbat și cum s-a schimbat viața noastră? Cât de mult au crescut copiii în aceste ultime luni? E greu să descriem lucruri specifice, dar este impresionant. Avem un țel, avem un plan și în același timp ne trăim viața obișnuită. Toată lumea muncește din greu și ne petrecem timpul liber vorbind, citind, învățând, visând.
Aproape fiecare cuvânt sau faptă este marcată de gândul călătoriei. Ziua când Ioan a împlinit zece ani în noiembrie anul trecut a fost ultima pe care și-a petrecut-o acasă până când va împlini 14 ani. Următoarea zi de naștere a Mariei pe care o va petrece acasă va fi ca adult. Nu vom fi acasă pentru trei Crăciunuri. Ieri ne-am pus aerele condiționate în ferestre și mai trebuie să fac asta doar o singură dată până când ne întoarcem. Și la fel pentru atât de multe lucruri mici sau mari. Ileana Ruxandra a muncit din greu în grădină și acum s-a obișnuit cu idea că totul se va duce de râpă. Luna trecută am făcut primul garage sale din viața noastră și am scăpat de o mulțime de lucruri iar în noi s-au iscat sentimente diferite. Am făcut 435$ (după ce i-am dat Emmei cei 10% ai ei). Cu ajutorul Emmei, Ileana și copiii au pregătit totul pentru vânzare și au știut tot timpul de ce o fac. Este iulie și în sfârșit vară, este cald și greu să mergi la muncă. Copiii mei au avut două săptămâni de vacanță luna trecută și și-au început noul an de școală cu determinare și fără să se plângă. Toată lumea este în vacanță, dar ei o vor avea „când plecăm”.
Maria a contribuit cu primul ei blog post și a fost surprinsă: „Ai avut blogul de un an de zile și n-ai spus nimic???” Ea este cel de-al treilea autor al acestui blog și a treia care știe de existența acestui website.
Încă mai încercăm să definim tema călătoriei și să ne decidem itinerarul. Am păstrat niște variante ale ideilor mele la Itinerar/Rută. Am sentimentul că știu ceea ce vreau, dar este necesar să îi las și pe ceilalți patru membrii ai familiei să progreseze în ritmul lor pentru a-și găsi calea. Sunt convins că vor avea niște idei grozave. Mai sunt câteva elemente importante, nu numai itinerarul, dar și o tematică, un țel, o viziune. Întotdeauna am fost atras de extremele acestei lumi, întotdeauna am vrut să merg la Ushuaia, Invercargill, insula Paștelui, Alaska, Siberia, Nepal, etc. Întotdeauna am vrut să văd toate muzeele extraordinare din lume și toate monumentele importante. Am putea cu ușurință să ne îndreptăm către ele, dar cred că alte lucruri sunt mai importante. Vreau să înțeleg măcar puțin din varietatea culturilor acestei lumi și aș fi fericit dacă în același timp am putea ajunge la obiectivele turistice cele mai importante. Am fost uimit să descopăr ieri că Ushuaia nu mai este cel mai sudic oraș din lume. Am putea pur și simplu să ne ducem la Puerto Williams dacă ne hotărâm să ne ducem în Țara de Foc, dar nu sunt sigur că vrem asta. E ceva care abia începe: procesul de slobozire, de renunțare și de realizare că nu putem să mergem peste tot. Doar în ultimele săptămâni am fost de acord că poate nu vrem să mergem în Israel, sau Grecia și tot așa. Încă îmi este greu să accept că s-ar putea să nu mergem la Praga, Berlin sau Lisabona. Ca să nu mai spun de Etiopia…. Acum câțiva ani am fost atât de fericit aflând mai multe lucruri despre Vanuatu și realizând că nu vreau să merg acolo. M-am simțit ușurat când am aflat că mai sunt și alte locuri în care „nu trebuie să mă duc”. Am sperat că în curând voi începe să fac o listă lungă cu locurile unde nu trebuie să mergem, dar cu tristețe câțiva ani mai târziu nu am făcut nici un progres și deja îmi pun la îndoială decizia de a nu merge în Vanuatu!
Ne dăm seama că trebuie să fim atenți să nu încercăm să facem prea mult. Ieri am discutat asta și am decis să avem duminicile libere, sau dacă nu este posibil să avem o altă zi de pauză în timpul săptămânii. Apoi vom pune câteva săptămâni de vacanță în timpul călătoriei, când vom sta într-un singur loc, la plajă sau la piscină și doar câteva ore vizitând. Pot să-mi închipui o săptămână de felul ăsta în Insula Paștelui, Malta, Mauritius sau Siem Reap. Sau să ne luăm timpul să vizităm un oraș mare, preferabil să închiriem un apartament și să petrecem o săptămână în Buenos Aires, Roma, Londra, Beijing, Tokyo, Delhi.
De asemenea am făcut primele schimbări financiare majore în viața noastră. În ultimul an am putut să plătim 51000$ din datorii. Nu am mai pus bani deoparte pentru colegii sau pensie, dar suntem mulțumiți de deciziile noastre și suntem optimiști că vom economisi suficienți bani ca să avem o călătorie decentă. S-ar putea să nu putem să economisim cât de mult am vrea, dar nu renunțăm.
Pe scurt — a fost un an foarte interesant, ne-a plăcut fiecare minut din el și ăsta e doar începutul. Mai avem doar 483 de zile până plecăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu