Galápagos

12 decembrie 2010, Mihai: Cele ce urmează sunt versiunea pe scurt a călătoriei noastre în Galapagos

Primele două zile - Doar drumul

Am plecat de la noi de acasă joi dimineață, cu 14 ore înainte de a decola avionul. Ne-am oprit câteva ore la o reprezentață de BMW pentru programul obișnuit de întreținere al mașinii și apoi am tot condus spre JFK. Am ajuns cu vreo două ore mai devreme, ceea ce a fost bine, pentru că am avut timp să mă întorc la mașină și să recuperez sticla de apă. Copiii au fost cuminți pe avion, au dormit aproape tot timpul. Am aterizat în Guayaquil și chiar am și ieșit din aeroport pentru câteva minute. Părea să fie un oraș interesant și frumos, dar nu aveam timp pentru asta. Aproape că am întârziat la avionul de Galapagos pentru că Ileana a vrut înghețată. Am aterizat în Baltra la timp și am realizat că nu avem permis. Am coborât printre primii din avion, dar am fost ultimii pentru că a durat o veșnicie să completăm permisul de vizitat insulele.  După 500$ cheltuiți și o așteptare luuuuungă, am terminat, dar autobuzele deja plecaseră. Freddy era însă acolo gata să ne ofere cele mai ieftine croaziere și cele mai faine hoteluri. Le-am refuzat, dar în schimb am luat bilete de barcă. Bineînțeles că spunea că erau ultimele, n-am crezut asta, cine ar crede? Doar că probabil avea dreptate.

Apoi am luat un taxi pentru 20$ și șoferul a fost primul surprins când a văzut cât de puțin bagaj avem. A fost o decizie bună pentru că am vorbit puțin, am aflat despre el și familia lui. Giovanni a fost atât de drăguț încât ne-a lăsat să vizităm Los Gemellos pentru câteva minute și apoi ne-a lăsat în fața agenției de la care am luat biletele de barcă. Au făcut toți tot ceea ce au spus că vor face, dar pentru noi era un șir lung de confuzii și incertitudine. Până la urmă ne-am urcat în barcă cu ajutorul unui tip simpatic din Peru. Din cauza valurilor Ileana a ajuns să se sprijine de mama ei, dar ea nu era în stare să o susțină, așa că am luat-o în brațele mele și am ținut-o pe parcursul a ceea ce ea a numit „călătorie spre iad”. Și lui Ioan i s-a făcut rău, doar o dată, apoi a adormit. Ceilalți am rezistat cu brio. După ce am ajuns în Puerto Villamil am găsit un hotel drăguț, am vizitat un loc cu păsări flamingo. Până aici totul bine. Am ajuns la capătul drumului, la unul din capetele lumii și am făcut-o în mai puțin de 34 de ore.

Ziua a treia — Urmărind o broască țestoasă

Urmăresc pe sub apă o broască țestoasă cu camera și sunt flancat de fetele mele și asta de la prima încercare din viața mea de snorkeling. Mă gândesc că este o prostie, asta e o broască țestoasă și eu ar trebui să înot mai repede. Pe măsură ce trec secundele îmi dau seama că nu mai sunt atât de tânăr și ar trebui să fiu mai precaut, ea e în elementul ei și poate că ar fi mai înțelept să o las să-și vadă de drum. Apoi mi-am dat seama că nu depinde de mine, ea a dispărut de mult. Dar am văzut o broască țestoasă și o am pe cameră pentru câteva secunde. Un pește s-a strâmbat la mine și un leu de mare a trecut prin apropiere. A fost o primă zi extraordinară în Puerto Villamil. Am dormit neîntrerupt pentru 9 ore și 26 de minute, cu toții am dormit bine, Ileana fata mea, a spus chiar că a fost cel mai bun somn din viața ei. Apoi am început încet ziua cu mic dejun la restaurant și poate o oră de despachetat și pregătire de ceva explorare. Ne-am dus de capul nostru, pe o cărare frumoasă prin mijlocul insulei până la un centru de reproducere. Am văzut câteva din cele peste 1000 de broaște țestoase. După-amiază am vizitat Islas Tintoretas, o insulă vulcanică pe care locuiesc iguane, șopârle, pinguini și rechini albi. La sfârșit am făcut snorkeling, Ileana Ruxandra a stat pe barcă pentru că era rece, dar eu m-am dus cu copiii și ne-am distrat minunat. Mi-a dat prin gând că poate am dat de-o belea, ce mă fac dacă mă apucă pasiunea de un sport așa scump? Seara s-a terminat cu cină la restaurantul Tres Hermanos și o conversație plăcută cu un cuplu din Peru.

Ziua a patra — Călare pe un cal sălbatic

Duminică ne-am gândit să vizităm vulcanul Sierra Negra. Am întrebat, mai mult pentru copii, dacă am putea închiria cai. La început ni s-a spus că nimeni nu știe, probabil că nu. Câteva ore mai târziu ni s-a spus că nu putem să mergem decât pe cal, așa că va trebui fiecare să închiriem un cal. După ce ne-au condus vreo 30 de minute în sus spre vulcan, am trecut de ceva construcție și un grup de cai a înconjurat mașina nechezând și sărind cu entuziasm. Aceștia erau caii pentru noi și am fost cel de-al treilea care am primit unul mare și închis la culoare. Ca să mă urc pe el a trebuit să sar și înainte să-mi dau seama de ce se întâmplă, m-am trezit în țărână. Ileana Ruxandra mi-a explicat că a fost o problemă tehnică, nu era din vina mea și s-ar fi întâmplat oricui. Am urcat aproape o oră pe munte ca să ajungem la una din cele mai largi căldări vulcanice din lume. N-a fost chiar așa de rău să mergem călare. Eu eram de capul meu, trei oameni în fața mea, în spatele meu erau Ileana Ruxandra și Maria, urmate de cowboy-ul local, apoi la câteva minute în urmă ceilalți copii și restul grupului. După o vreme am vrut să știu ce fac copiii, așa că le-am așteptat pe Ileana Ruxandra și Maria, le-am lăsat să mă depășească și m-am trezit cu cowboy-ul care a început să-mi îndemne calul să meargă mai repede. Calul meu s-ar fi grăbit, ar fi vrut să le depășească pe Ileana Ruxandra și Maria, dar caii lor nu voiau și nici Maria nu voia să mă lase să merg înaintea ei. Iar Ileana Ruxandra nu înțelegea de ce am vrut să știu cum sunt copiii și de ce nu-mi place să mă împingă de la spate cowboy-ul. Până la urmă am ajuns sus, am văzut o parte din caldeiră și am început să călărim pe marginea ei până la partea nordică. Acolo am lăsat caii și am pornit cu piciorul. Câteva minute mai târziu au ajuns într-un trap însoțit de strigăte triumfătoare și Ileana și Ioan. Erau foarte bine și se distraseră tot timpul! Apoi am pornit spre vulcanul Chico, printr-un peisaj marțian cu cactuși. Am avut noroc de cer senin — am văzut toți vulcanii de pe insula Isabela și probabil insula Fernandina și încă alte câteva insule. Era tentant să încercăm să mergem mai departe, să vedem mai mult, dar până la urmă ne-am oprit și am pornit să urcăm înapoi spre cai. Am făcut un picnic la umbra unui copac magnific. Ghidul, care rămăsese în urmă  cu un grup, a ajuns într-un final glorios, moment în care două persoane au cerut să se întoarcă pe jos, deci, să plece mai devreme decât grupul. Ideea m-a tentat și câteva minute mai târziu ceream aceeași permisiune. Trei motive au stat la baza deciziei: primul pentru că aveam nevoie de exercițiu, al doilea pentru că îmi era frică să mă urc înapoi pe calul meu sălbatic, mai ales că urma să mergem la vale și ar fi fost și mai greu să-l controlez, și al treilea, pentru că mi s-a spus să las copiii să se distreze și să am încredere în ei. După ce ne-am întors la hotel fetele au vrut doar să-și facă un duș și să rămână în camera de hotel, așa că l-am luat doar pe Ioan la malul oceanului. Aici am văzut o altă variantă de plajă pustie, erau ceva case în fundal, noi și o iguana uriașă, care până la urmă a plecat, a venit una mică, am fugărit niște crabi printre pietrele vulcanice, iar Ileana Ruxandra și Ioan s-au jucat cu valurile. Doar a doua zi de vacanță. Nu e adevărat….

Ziua a cincea — Îmi fură banii?

În mintea mea dacă cineva ia 115$ și spune că îți aduce mâine chitanța și apoi nu vine și dispare fără urmă, asta înseamnă ceva. M-am trezit luni dimineață devreme încercând să mă calmez și să-mi spun că vom ajunge pe barcă chiar dacă nu avem bilete. Îi scol și pe ceilalți la 5, iar la 5:30 suntem deja ieșiți pe ușă. Suntem pe barcă la 6:10, pentru că bineînțeles Maira, domnișoara de la hotel a făcut toate aranjamentele pentru ca noi să ajungem pe barcă, așa cum a spus. Poate că ea nu-și dă seama că în alte părți ale lumii unii oameni ar lua banii și ar dispărea cu ei în ceață. A doua plimbare cu barca a fost mult mai bună, era dimineață devreme, barca era mai bună, marea era mai calmă. Am ajuns fără nici o problemă la Cactuspad, rezidența noastră pentru următoarele cinci zile în Santa Cruz. I-am lăsat pe copii la hotel și ne-am plimbat prin oraș să vedem ce este disponibil pentru următoarele zile. Am întrebat la agenția Moonrise, Yvonne ne-a găsit două croaziere scurte, nici măcar nu eram convinși că ne trebuie așa ceva, dar prețul și șansa erau prea bune ca să pierdem o asemenea ocazie. Pe scurt ne-am petrecut câteva ore cântărind ofertele, încă o oră în biroul ei și după ce am cheltuit 3925 $ am luat o croazieră de 4 zile care va vizita Floreana și Espanola, lăsându-ne în San Cristobal, apoi  încă două călătorii pentru joi și vineri. În felul acesta vom avea trei nopți pe Cristobal și ne vom întoarce pe Santa Cruz pentru ultima noapte de dinaintea plecării. Am ajuns acasă și am avut o mică ceremonie, dând fiecărui copil câte o chitanță, Ioan primind chitanța pentru croazieră, biletul cel mare, pentru că începe chiar de ziua lui. Apoi le-am spus că nu mai avem bani și ca urmare vom mânca macaroane dimineață, prânz și seară. În loc de proteste am primit urale!

Ziua a șasea — Către centrul pământului

Plouă și e frig. Azi noapte am reușit să văd prognoza meteo și spunea că va fi cer senin și însorit. Așa că plouă, a plouat toată noaptea, este sezonul de garúa. Schimbare de plan: ne ducem la tunelele de lavă. Am luat primul taxi, ne va duce acolo și ne va aștepta pentru 25$. Are și un pliant și uitându-mă pe el îmi dau seama că nu asta vreau, ci pe cele din Belavista, la 7 km depărtare, doar 10$. Am sfârșit prin a vizita peșterile lui Gallardo, două tunele fantastice din lavă. L-am întâlnit și pe domnul Gallardo care are probabil în jur de 80 de ani, a fost profesor aici, a venit de pe continent în 1984 și a descoperit tunelele astea pe pământul lui. Fata lui ne-a dus până la intrare. Am început cu cel nevizitat de turiști, o experiență extraordinară ce ne-a adus aminte de Cetățile Ponorului din Munții Apuseni și de „Călătorie spre centrul pământului” de Jules Verne.

Tunelele lui Gallardo

Mai târziu am aflat că doar un singur cuplu a mai cerut să viziteze anul acesta tunelul neamenajat. Apoi am vizitat „Tunelul dragostei”, cel turistic, amenajat cu lumină electrică. Ne-a plăcut, copiii s-au distrat, am recomanda oricui să meargă. Biletul a fost 10$ pentru noi cinci. Când am ieșit ploaia s-a oprit și după prânz ne-am dus la centrul Darwin și la micuța plajă locală.

Ziua a șaptea — Plaja perfectă

Cerul tot mai e înnorat, dar noi avem un plan și trebuie să-l urmăm. Astăzi, morți-copți, trebuie să vizităm Golful Tortuga. E o călătorie lungă și asta e ultima șansă. Suntem la începutul traseului la 10:15 și mergem de zor vreo 3,5 km. Mergem printre cactuși și tufișuri, cărarea e din pietre, soarele urcă din ce în ce mai mult. Ajungem la prima plajă, arată super, dar e periculoasă, așa că mai mergem un kilometru. O cotim pe un drum greșit și ajungem la niște pietre vulcanice deasupra oceanului, acoperite cu sute de iguane. Noi eram desculți și pietrele erau aspre, dar mi-am folosit puterea de sugestie urlând și țipând, din ce în ce mai repede: „nu-nțeapă, nu arde, nu pute”. Puțea rău de tot, erau rămășițe de păsări și animale. După o vreme ne-am pus înapoi încălțările și imediat am ajuns la cea mai perfectă lagună din lume. O plajă perfectă cu nisip alb, ceva copaci să țină umbră doar la câțiva metri de mal. Fără insecte, fără melci, fără scoici, fără valuri, o apă albastru-verzuie caldă, o briză ușoară și un cer senin. Ici și colo mai trecea câte o iguana marină.

Copiii și-au petrecut o oră în apă jucându-se unii cu alții. După o vreme am închiriat un caiac pentru a putea explora „tortugas y tintoretas”, broaște țestoase de mare și rechini-ciocan. N-am găsit de nici unele, Ileana Ruxandra a stat pe mal și a văzut o broască țestoasă în mare, dar nouă ne-a plăcut foarte mult plimbarea cu caiacul. Prima oară când am făcut-o pe oceanul Pacific! La întoarcere copii au făcut snorkeling și Ioan a filmat „mii” de pești. Ne-am întors după ora 4, o zi perfectă la o plajă perfectă. Singurul aspect negativ este că nu vom mai găsi niciodată o plajă mai bună. Orice am găsi, ar fi aproape imposibil să nu comparăm cu golful Tortuga, din Galapagos pe dreapta…

Ziua a opta — Seymorul de nord

Călătoriile în Galapagos sunt o afacere foarte bine organizată, dar pentru noi ziua a început cu o jumătate de oră așteptând în ploaie. Ni se spusese că s-ar putea să dureze 10-20 de minute până să ne ia autobuzul, dar după ce au trecut eram gata să o sunăm pe Yvonne și să o luăm la întrebări. Norocul ei că a venit autobuzul și și-au cerut scuze. Am crezut că noi eram ultimii dar după 15 minute ne-am oprit pe marginea drumului și am așteptat un cuplu care urma să vină cu taxi-ul. Se pare că uitaseră să îi ia de la hotelul lor, nu știm exact, n-am aflat niciodată toată povestea. Restul zilei a fost mult mai bine, barca era stabilă și se mișca încet, nu mai trebuia să ne facem griji de răul de mare. Am vizitat insula Seymour de nord, unde ne-am plimbat timp de 90 minute printre fregate și păsări boobies cu picioare albastre (sunt înrudite cu corbul de mare), iar puii lor erau foarte drăguți. Apoi am dat peste niște pui de lei de mare, unul probabil de o săptămână.

A fost frustrant la un moment dat să o văd pe Ileana mergând în față, cu o față plictisită și dezinteresată. Am vorbit cu ea și mi-a explicat că în primul rând este plicticos și apoi că nu-i place să-și manifeste emoțiile. Cât de frustrant trebuie să fie pentru un tată să muncească din greu să pregătească o călătorie în Galapagos și apoi să i se spună că „e plicticos”. Nu puteam să-mi găsesc simțul umorului, mai ales că aveam și perspectiva unei călătorii de lungă durată. Am mai stat încă o dată de vorbă înainte de cină și mi-a explicat mai bine: cunoscându-se pe sine, îi era teamă să își manifeste emoțiile pentru că și-ar fi pierdut controlul și poate ar fi ieșit de pe traseu sau ar fi putut să facă zgomote care să sperie păsările. Ea de fapt era atât de entuziasmată încât a trebuit să joace rolul de plictisită, pentru a se echilibra. Și eu care am aflat asta abia la sfârșitul zilei…

După-amiaza a fost de asemenea frustrantă pentru că cea de-a doua parte a călătoriei includea snorkeling, dar nu aveau un echipament bun și apa era rece. Totuși e nostim pentru că la sfârșit, după ce toate au fost făcute și revăzute, am ajuns la concluzia că a fost o zi bună. Ileana Ruxandra s-a simțit bine tot timpul și copiii la fel.

Ziua a noua — Bartolomé

Ca să ne trezim la ora 4:30 dimineața nu ne e ușor, dar la 5:10 râdeam în stradă povestindu-ne fiecare visele și cum am văzut această dimineață. Am întrebat-o pe Ileana Ruxandra dacă Ioan are și alți pantaloni scurți pe lângă cei de pe el și ea îmi răspunde că ăștia sunt ceilalți, sau ceilalți sunt ăștia, și nici unul din noi nu înțelegea ce se întâmplă. În fine, am reușit să ieșim în stradă, am așteptat mult mai puțin pentru autobuz, apoi 45 de minute până la barcă, apoi trei ore pe ea. Am mâncat un mic dejun bun, chiar am și tras un pui de somn. Maria s-a bucurat să stea de una singură la prova, chiar a văzut și niște delfini. Ileana a venit să ne spună că se gândește să-și petreacă restul vieții pe o barcă. Asta este fata noastră, nu ne plictisim de loc. Am ajuns la insula Bartolomé și am început urcușul înconjurați de terase vulcanice. Pe ici pe colo câte un cactus sau un tufiș micuț. Tot urcând am început să realizăm frumusețea peisajului, dar priveliștea cea mai frumoasă a fost cea de sus. Era imaginea iconografică a insulelor Galapagos și a meritat din plin timpul și călătoria. Nu sunt sigur că merita 425$ dar am să spun că da.

Partea a doua a zilei a fost tot snorkel, pe o plajă bună, un echipament mult mai bun și vântul doar adia. Apa a fost rece la început dar apoi s-a încălzit. Ne-am distrat de minune. Cu toții am văzut o școală de pești colorați, un pinguin, câțiva lei de mare. Ileana și apoi și mama ei au filmat timp îndelungat pe sub apă. Am avut un prânz bun și apoi alte patru ore până am ajuns acasă. Am dormit cu toții pe barcă și m-am trezit întrebându-mă ceva complet aiurea „Oare mai trebuie să dorm vreodată?”

Zilele 10-13 — Galaxy

Prima noastră croazieră. Nimeni nu înțelege cum am ajuns să plătim aproape 30% din prețul cel bun și ieftin. Am avut trei nopți și patru zile după socoteala lor. După socoteala mea am avut trei nopți și două zile. Și prima și ultima activitate pe care le-am avut s-ar fi putut face independent pe Santa Cruz și respectiv pe SanCristobal, așa că eu număr doar zilele de pe barcă. Acestea au avut un program încărcat, au fost intense, cu un drum cu bărcuța de cauciuc, două coborâri și două snorkel. Micul dejun era servit la 7 am și activitățile începeau la ora 8, sfârșindu-se cu o conferință la 6:30 pm înainte de cină. Când am ajuns pe barcă am avut un prânz cu calamar care a fost fantastic. Din păcate copiii au suspectat ceva și au sărit peste. Apoi am vizitat înălțimile din Santa Cruz. A doua zi a fost Floreana și a treia zi Espanola. La ora 8 am a patra zi am fost duși pe țărm pentru a vizita Centrul de Expoziții din San Cristobal.

Vezi Galapagos Galaxy 2011 - 4 Days Itinerary pe o harta mare

Croaziera era socotită pentru 16 oameni, dar noi eram 12. Ghidul, născut și crescut în San Cristobal, se numea Roberto. Mai erau încă nouă membrii de echipaj, incluzând barmanul și chelnerul, Angel. Pasagerii erau trei tineri din orașul New York, patru oameni din Austria și noi. În ciuda luxului și comfortului, o croazieră nu este pentru noi. Urăsc pur și simplu sistemul de bacșiș. După ce mă taxează 400$ pe noapte îmi recomandă să plătesc un bacșiș de 10-15$ pentru echipaj și unul similar pentru ghid. Asta pentru fiecare persoană, pentru fiecare zi, așa că totalul pentru mine ar fi între 200 și 300 ori doi. Ne recomandă să stabilim bacșișul în funcție de satisfacția avută în legătură cu serviciul. Nu-mi pasă că era frig și că nu aveam apă caldă la duș. Chiar și la prețul de chilipir de 3000$ în loc de 8000$, tot mi se pare nejustificată cheltuiala și mi-a fost greu să mă bucur de experiență. Am decis de la început că bacșișul va fi 100$, sunt în mintea mea o grămadă de bani. Familia mea a avut posibilitatea să nu bage în seamă aceste aspecte și să se bucure din plin de croazieră, de atenția echipajului și de mesele luxurioase. Recomand din suflet oricui să meargă cu Galaxy, doar să nu-și ia toată familia. Ne-a făcut plăcere să ne petrecem ultima noapte vorbind mai mult cu Roberto și apoi cu Harald și Franz, doi austrieci care-și petreceau vacanța de două săptămâni cucerind trei vârfuri din Ecuador, apoi în Galapagos, Peru (Cuzco, Machu Picchu și Puno) și Bolivia (Insula Soarelui și La Paz). Vorbeam despre călătoriile rapide. Fetelor le-a plăcut să vorbească cu oamenii de pe croazieră, cred că în special cu Franz. Fata mea Ileana a fost impresionată de recordul lui de 70 de țări vizitate și era convinsă că a mers și în jurul lumii. Chiar a făcut-o, ne-a povestit despre călătoria lui de trei săptămâni de la Viena la Tokyo, Hawaii, Los Angeles, Houston, Viena. Maria era frustrată că nu putea să vorbească despre planurile noastre de viitor. Când i-am spus că poate, era prea târziu. 

Zilele 13-15 —  San Cristobal

Inițial ne propusesem aproape o săptămână întreagă pe această insulă, dar după croaziera avută, ne-au mai rămas doar trei zile. Unii dintre noi erau obosiți și voiau mai puține activități. Unora le era dor de internet și de timp la computer. Prima zi a fost pe jumătate programată de activitatea de pe croazieră și aveam și un tur opțional la tijeretas. Aceasta a fost o plimbare plăcută pe un deal pavat, cu o priveliște frumoasă a oceanului și niște fregate. După-amiază mi-am convins familia să mergem la La Loberia. Un scurt drum cu taxi-ul, apoi o plimbare plăcută pe malul mării. Ileana Ruxandra mergea înainte și după câteva minute s-a dat bătută „îs numai pietre aici”. Ileana s-a luat după mama ei, Maria și cu mine ne-am hotărât să mergem înainte. În acest moment am auzit-o pe Ileana țipând, apoi reacția mamei ei. S-a lovit la deget și era plină de sânge! Până la urmă am mers cu toții de-a lungul plăjii până la o mică lagună unde leii de mare localnici se uscau. Șoferul de taxi, Xaviere, s-a întors după noi și ne-a oferit să ne ducă sus pe înălțimi. Am plecat a doua zi dimineață, Ileana Ruxandra deja se hotărâse că aceasta va fi ultima excursie. Ultimele două zile vor fi doar vacanță…Excursia pe înălțimi a durat vreo patru ore și am văzut câteva obiective frumoase pe drum, El Lagoon, singurul lac permanent de apă dulce din Galapagos, centrul de reproducere al broaștelor țestoase și Punto Chino, o altă plajă pustie la capătul drumului.

Punto Chino, San Cristobal

N-am întâlnit prea mulți oameni, dar când dădeam târcolul lagunei un tip Cristian, ne-a întrebat de unde suntem. I se părea că ne auzise vorbind românește și soția lui e româncă, trăiau de doi ani pe insule. Am întâlnit-o pe Mădălina la o agenție turistică. A fost plăcut să vorbim românește și a doua zi ne-a ajutat să închiriem echipament pentru snorkel. După-amiază copii n-au mai vrut să iasă din camera de hotel așa că noi părinții ne-am dus de capul nostru și am petrecut câteva ore pe Plaja Iubirii așteptând și privind un apus de soare superb.

Joi a fost a doua zi la rând cu cer senin dar Ileana Ruxandra și fetele n-au vrut să facă nimic. După câteva ore Ioan și cu mine ne-am dus snorkeling și am petrecut foarte bine împreună, înnotând printre lei de mare și broaște țestoase. O seară liniștită și apoi pregătirea bagajelor pentru plecarea matinală de mâine.

Ziua a șaisprezecea — Puerto Ayora

Ultima călătorie cu barca a fost fără evenimente. Poate că ne-am putea obișnui cu asta…. Ne-am întors pe Santa Cruz de la San Cristobal, pentru ca mâine să putem merge la aeroport. Am rezervat un apartament când am fost aici data trecută, așa că am intrat la 10:30 am la Judy’s Suites. Am început să recitesc cartea „Ocolul pământului în 80 de zile” în timp ce Ileana Ruxandra și copiii se uitau la ceva DVD. În mijlocul zilei! A fost o experiență plăcută să fiu în stare să mă relaxez și să accept să pierd timpul. Nu mă întreba la ce film se uitau, cred că devin alergic la Nicholas Cage. Ar fi păcat, dar sunt și alte lucruri mai rele pe lumea asta. Aveam totuși un plan: să mâncăm la două restaurante recomandate și să mergem din nou la plaja perfectă!

Pe plajă copiii se joacă în apă și noi începem să vorbim despre vacanța noastră de acum și despre călătoria în jurul lumii. Pe scurt Ileana Ruxandra mă informează că nu prea vrea să meargă în America de Sud în timpul călătoriei. Are sens, suntem în America de sud, ne place cultura, oamenii și lucrurile pe care le vedem și știm cu siguranță că ne vom întoarce! În următoarele minute, ore și zile mi-am repetat de un milion de ori că nu mergem în America de Sud și totul e bine. După o vreme chiar am și început să o cred…. Noaptea fetele au stat singurele și au terminat mâncarea, iar băieții au scos-o pe mama la restaurant!

Ziua a șaptesprezecea — Întoarcerea acasă

Ne-am trezit la 5:45, am fost în taxi la 6:30, pe barcă la 7:30, în autobuz la 8 și am fost primii la coada de la avion. Și acolo am stat pentru următoarea oră pentru că tipa era așa de mototoală. Ceilalți doi agenți au făcut check-in la tot restul avionului și eu stăteam lângă ea răbdător, așteptând să-și dea seama cum funcționează lucrurile. Omul de la bagaje a venit să o ajute și neavând prea multe de făcut a zis să verifice greutatea bagajelor noastre de mână și cu siguranță, să le dăm la bagaje. Și bineînțeles ceilalți doi agenți au terminat și restul avionului și au venit să o ajute pe doamna noastră. După ce a terminat mi-a spus că trebuie să fac din nou check in la Guayaquil pentru avionul de New York! Am întrebat-o politicos de ce? apoi și-a dat seama că făcea parte din îndatoririle ei și a fost de acord să o facă ea. Apoi a uitat de milele de zburător frecvent și a trebuit să retipărească biletele. În orice caz, vom ține minte toată „distracția”. A fost caraghios în Guayaquil încercând și reușind să ne recuperăm bagajele. Am așteptat mai mult de o oră să intrăm în SUA, o rușine în comparație cu orice țară pe care o știm. Poate că totuși în călătoria noastră vom găsi ceva mai rău de atât, ar fi interesant! Drumul de cinci ore prin noapte spre casă a fost ok. Ileana Ruxandra a condus și ea, eu am dormit și când a tras pe dreapta ca să schimbăm i-am atras atenția că în mijlocul parcării este un leu de mare. Pardon, greșeala mea, era o baltă. Apoi am condus eu și la un moment dat era o șopârlă pe ștergătorul de parbriz.  Din fericire eram cu toții în paturile noastre pe la 4 dimineața și mai mult nu îmi aduc aminte…