Tranzit

Suntem întâmpinați de o stewardesă la liniile aerine ale Arabiei Saudite. Ne confirmăm rezervarea și primim două rânduri de bilete: unul pentru Jedda și altul de acolo până la Johannesburg. Au o dungă roșie groasă, continuă în partea de sus. Trecem de controlul de siguranță și ne urcăm în avion. Este un Boeing 737-800, uriaș, dat totuși picioarele mele lungi nu încap cu ușurință. Personalul avionului este foarte eficient, trece prin toate mișcările cu măști de oxigen și veste de salvare. Suntem anunțați că vor spune o rugăciune pentru călătorie și două femei din rândul alăturat își închid ochii, își ridică mâinile cu palmele în sus și murmură cuvintele în același timp cu pilotul. În jurul meu e o energie care nu mă include... Rugăciunea nu a mai fost repetată în engleză.

Zborul a decurs fără evenimente, ne-am uitat la filme, am mâncat și am încercat să dormim puțin. Am ajuns în Jedda seara, am luat autobuzul de la avion la aeroport și am avut primul contact cu autoritățile saudite. Prin semne am fost ghidați spre un gradat care s-a uitat la noi, ne-a verificat pașapoartele, a scris un bilet prin care puteam primi cina gratis și ne-a fluturat cu mâna în direcția unor scări. Un soldat a venit și ne-a deschis poarta și am realizat că am ajuns chiar înainte de ultimul control de securitate înainte de a intra pe aeroport. Ne îndreptăm fiecare către liniile noastre, Mihai și Ioan la bărbați, noi la femei. Nici nu am apucat să intrăm când am fost oprită de un bărbat „doi la metru” îmbrăcat în uniformă militară care mi-a cerut biletele. Nu se uita la mine, ci vorbea cu fața în altă parte: unde mă duc? de unde vin? ce linie aeriană? În momentul în care încerc să îi dau răspunsul, începe să vorbească din nou. Sunt relaxată, știu comportamentul ăsta: e Bărbat! Un soldat se oprește încercând să ajute, dar oficialul nostru doar își mișcă încheietura mâinii ca să acopere biletele și îl trimite la plimbare cu o privire. Cred că asta e șansa lui să vorbească cu trei femei frumoase (fetele sunt chiar în spatele meu). După câteva starturi false, ce fel de bilete sunt astea, au o linie roșie, linia aeriana a Arabiei Saudite nu are linie roșie, are o linie albastră, de unde vin eu, și în tot timpul ăsta nu am nici o șansă să vorbesc și nu vreau să vorbesc peste el, până la urmă se decide să asculte explicațiile mele și-mi face semn că pot să intru la coadă. Ne punem hainele în tavă pentru a fi scanate și mă simt expusă în tricoul meu mulat cu mâneci scurte. Celelalte femei seamănă cu niște saci cu ochi și mâini. Soldații vorbesc despre noi, știu asta pentru că se holbează și ne întreabă de unde suntem. România. Dacă o să mai fie o data viitoare, o să mă acopăr din proprie inițiativă din cap până-n picioare, ca să nu le mai dau satisfacția să-mi vadă nici măcar o geană!

În aeroport aproape toate femeile poartă acea pelerină lungă, abaia, care le acoperă toate hainele. Toate au ceva distinctiv: o broderie satinată neagră sau albă, sau cu sclipici. Acoperitoarea de cap este asortată. Majoritatea poartă voal, adică fața le e acoperită de sub ochi în jos. Ochii sunt fardați cu negru. Mâinile, când nu sunt acoperite de mănuși negre, sunt încărcate de inele și brățări de aur. Mă întreb dacă sunt acoperite pentru că asta e regula, sau pentru că ele cred că e bine să fie acoperite. Toaletele sunt pline de femei și acolo pot să le văd descoperite, cu păr lung, chiar buclat. Își retușează machiajul sau se spală. Sub abaia se văd haine colorate. Mă uit pe furiș la ele în oglindă și le surprind uitându-se la mine.

Așteptând să-i iasă soția de la baie.

Toate se duc la baie, singurul loc unde se pot dezvălui în public.

Avem de așteptat opt ore în Jedda așa că ne plimbăm prin aeroport. Personalul responsabil cu curățenia (zece sau doisprezece indieni) a vărsat o găleată de apă pe jos și acum o direcționează cu ștergătoarele ca de geam, pe sub scaune și pe calea principală. Când se murdărește o prind cu îndemânare în făraș și o varsă înapoi în găleată. În urma lor un altul usucă podeaua. Familiile stau în jurul mesei sau pe scaune, vorbind tare, mișcându-se ca și cum ar fi la ei acasă. Un băiat în jur de 13 ani își duce în cârcă sora de vreo 7 ani. Aleargă de colo colo distrându-se. După ce o lasă cu multă grijă pe un scaun, așteptând să fie sigur că are amândouă picioarele bine așezate, se întoarce și îi dă un pumn în nas. Iar ea îl primește fără să protesteze, sub nasul mamei care nici nu reacționează. N-aș spune nimic dacă ar fi fost un eveniment izolat, dar în altă familie, băieții se bat în lege și pe surorile lor, și toți continuă ”să se joace”. Chiar nu știu ce reacție să am în avion ceva mai târziu, când un băiat îi dă mamei un pumn în nas, iar ea doar își mișcă fața și continuă să facă ce făcea! Categoric, nu avem aceleași standarde de comportament.

Mă uit la cupluri să văd cum își tratează bărbații soțiile. El stă la masă, ea aduce tava cu mâncare, el mănâncă normal, ea face mingiuțe de mâncare pe care le strecoară pe sub văl. La sfârșitul mesei se ridică amândoi, se țin de mână, el îi cară poșeta. Cuplurile mai în vârstă sunt la fel, bărbatul protejându-și soția și copiii.

Dormim pe rând, deși probabil am fi putut dormi cu toții și nimeni nu ne-ar fi furat bagajele. Aici se taie mâna dreaptă pentru furt.

Lungul Drum spre Libertate a lui Nelson Mandela, folosită drept pernă.

Înainte să ne urcăm în avion ne plimbăm prin duty free: bijuterii de aur și diamant, Coran și scrieri religioase și cel puțin opt feluri de curmale. Nici o picătură de alcool.

Dates

Timpul să ne îmbarcăm: bărbatul primul, femeia urmează. Nu știu de mă deranjează, e la fel și în India, cel puțin la suprafață ( cu toții știm cine e șeful: bărbatul este capul familiei, iar femeia gâtul; dacă poți să-ți miști capul fără să-ți miști gâtul ai o problemă medicală!). Aici nu este nici un semn cum că femeia ar fi o entitate separată. Pașapoartele noastre sunt ignorate cu dispret. L-au verificat pe al lui Mihai, e suficient. Următorul bărbat!

Ne suim în avionul pe jumătate gol. Oamenii se împrăștie peste tot. Rugăciunea, regulile de siguranță, decolarea. Sunt bucuroasă că suntem din nou pe drum și nu mai trebuie să compar feluri de viață. Undeva sub noi este Mecca. Sper că în decursul vieții mele își vor deschide țara pentru toți oamenii, de toate religiile, pentru a putea vizita Masjid Al-Haram.