Al optulea continent

Mihai: Al optulea continent din 29 iunie 2012 tradus de Ileana Ruxandra în 2020 

Dacă poți să crezi, unii oameni nu știu unde este Madagascar. Mulți oameni nu știu că este cu adevărat special și nimeni nu știe de-adevăratelea cât de special este. Există zone izolate în care nici un om de știință nu a ajuns încăși ei cred că mai au o mulțime de specii nedescoperite. Madagascar s-a despărțit de colțul Africii de est acum 160 milioane de ani și, ceva care mie îmi place foarte mult, cam acum 80 de milioane de ani, partea estică a Madagascarului s-a separat pentru a deveni….viitoarea India. Izolată, insula și-a urmat propria evoluție și în consecință 70% din plante și 90% din animale sunt endemice. În Madagascar se află 5% din speciile cunoscute omului. Sunt 71 de specii de lemur, ceva mamifere similare cu maimuțele, dar totuși diferite, ceva verișori îndepărtați de ai noștri. Oamenii au ajuns aici acum 2000 de ani și au reușit să-și îndeplinească cota obișnuită de distrugeri, dar încă mai e loc de distrus. Au venit din diferite colțuri ale oceanului Indian și au fuzionat într-o cultură unică. Cea mai apropiată înrudire cu limba locală se află pe insula Borneo. Pentru toate motivele menționate mai sus Madagascar este deseori considerat cel de-al optulea continent, o lume în sine care nu seamănă cu nimic altceva de pe acest pământ. Ioan a vrut să vină aici, probabil inspirat de filmul de desene animate, dar a și studiat și s-a pregătit pentru acest segment. Am fost cu toții de acord și am considerat că aceasta este o parte importantă a călătoriei noastre.

Nu e ușor. Cu competiție limitată, preturile biletelor de avion sunt exorbitante și conexiunile sunt puține și la multe ore distanță. Air Madagascar este o linie aeriană respectabilă, dar situl lor de web e groaznic, nu mi-a fost de loc de folos, doar ca să îmi confirme că nu am reduceri. Alternativele includeau liniile aeriene ale Africii de Sud, Kenya Airways și Air Mauritius, dar în mod ciudat e mai ușor de ajuns aici de la Paris decât din alte părți din Africa. După ce am căutat multe luni, am găsit situl de web bun și singurul zbor convenabil. La 735$ de persoană, un zbor dus-întors de la Jonannesburg a fost o afacere bună, având în vedere opțiunile.

Madagascar are și ea partea ei de istorie nebuloasă — o să avem ocazia să învățăm despre ea ceva mai târziu. De trei ani se află într-un impas politic, certurile au făcut ca organizațiile internaționale să blocheze ajutorul care ar fi fost esențial pentru funcționarea guvernului. Incertitudinea politică a determinat scăderea dramatică a numărului turiștilor internaționali și a crescut numărul celor săraci. E o rușine, pentru că Madagascar ar putea fi o țară bogată. „Politicienii noștri sunt proști“ a spus primul ghid pe care l-am avut. Bine ai venit în lumea mea! L-am asigurat că am fost în multe țări și toți politicienii sunt la fel, dar trebuie să-i acord puțin credit, cei malgași se pare că sunt mai răi decât în mod obișnuit. Ghidul era trist că alte guverne le-au spus cetățenilor lor să nu vină aici în călătorie, iar lipsa turismului chiar a cauzat daune oamenilor de rând. Noi știam despre problemele lor politice și am ales să ignorăm avertismentele și să nu caut să aflu vești despre actuala situație. Am luat doar ultima ediție electronică a ghidului Lonely Planet și ne-am suit în avion.

Fiindcă așa suntem noi norocoși, zborul nostru de la Johannesburg la Antananarivo avea o oprire la Nosy Be! Chiar dacă nu economiseam nici un ban, ne-am hotărât să ne dăm jos din avion și să aflăm altă dată cum să ajungem în capitală pentru zborul de întoarcere. Este o țară uriașă, 500 km pe axa est-vest și 1600 km pe nord-sud. Coasta ei e de 5000 km lungime. Și și mai importantă este varietatea ecosistemelor, cu deșert și junglă și munți de netrecut, o infrastructură sărăcăcioasă și cu drumurile principale pline de gropi de „dimensiunea unui elefant!“

Știam că putem ajunge doar în anumite zone și începând de la nord-vest era acceptabil. Zborul din Johannesburg a plecat cu o oră întârziere. Pe avion am primit o cină bună, la fel ca pe vremuri. Ileana Ruxandra și-a luat un Martini roșu iar eu am primit un pahar de vin! Am ajuns după ora 10 seara pe cel mai mic aeroport pe care l-am văzut vreodată. Bineînțeles că un soldat a țipat la mine că de ce fac poze, dar după asta totul a decurs liniștit. Trei semnături și ștampile în fiecare pașaport și am primit vize (pe gratis!). Un număr mic de turiști au rămas aici dar restul s-au întors în avion pentru partea a doua a călătoriei. Hervais ne aștepta cu un alt șofer, trimis de hotelul nostru. În timp ce majoritatea turiștilor se suiau în microbuze mari, noi ne-am împărțit în două Renault 4. Mai târziu i-am explicat Mariei că toată viața mi-am dorit să pot să merg cu o astfel de mașină, dar că nu m-am așteptat niciodată să fie chiar așa. Călătoria spre hotel prin întuneric a fost memorabilă și indescriptibilă. Drumul prost, mașina care nu avea nici o lumină pe bord sau instrumente, șoferul care a pornit-o fără cheie, doar conectând niște fire sub volan. Încetinitul până aproape să ne oprim de câte ori era un deal micuț și trebuia să schimbe vitezele. Copacii junglei în întunericul de smoală al nopții. Uluitor.

Nosy Be e o insulă mică de o parte a insulei mari a Madagascarului. Este o destinație tropicală superbă cu stațiuni de cinci stele, plaje cu nisip alb și ape albastre și puțin adânci. E locul de vacanță al europenilor bogați (ajung aici cu zboruri charter) și are ceva reputație pentru turismul sexual (strict interzis și în general de domeniul trecutului). Ne-am aranjat pentru câteva nopți în orășelul principal, singurul loc cu cazare rezonabilă. Sunt puțini oameni care călătoresc ca și noi, majoritatea celorlalți merg direct la hotelurile de lux cu pensiune completă. Aveam internet și prima zi, dumincă, am ajuns la zi cu corespondența și am încărcat câteva postări de blog. Am ieșit doar ca să mâncăm de prânz — eu am avut „langue de zébu en sauce piquant“. Era exact cum o făcea mama mea. Fantastique!

Luni am mers într-o excursie de o zi la Rezerva Naturală Lokobe. Aproape o oră în cele două Renault-uri, apoi aproape o oră de vâslit în piroga locală și am ajuns în micul sătuc Lokobe. Nouăzeci de adulți și aproape tot atâția copii. Nu tu drum, nu tu electricitate, dar aveau ceva cazare și panouri solare. Ghidul nostru, născut în sat a fost primul care a început tururi prin pădure. Acum este o rezervă ecologică. După două ore de vizită am avut un prânz absolut delicios de salate, orez, câteva feluri de pește și homar, făcut cu un sos similar cu cel gustat în Galapagos. Mai târziu ne-am dat seama că ghidul nostru a adus bucătăreasa, o femei vârstnică și chelnerița, o femeie tânără cu bebeluș, doar pentru noi, să ne pregătească prânzul și să ni-l servească. Ne-a spus că este un prânz tipic malgaș, doar avocado și salata verde erau speciale. După aceasta am ascultat o prelegere de vreo oră, presărată din loc în loc cu amănunte de istorie și politică în care ne-a explicat ce am văzut și la sfârșit am putut pune întrebări. A început prin a cânta imnul național și a încheiat cu un alt cântec. La un moment dat a aflat că suntem pe drum pentru vreo 15 luni și prima lui reacție a fost: „Și școala, ce faceți cu școala?“ „Tu ești școala noastră pentru ziua de azi!“ A înțeles și a zâmbit. Nu au mai fost alte întrebări.

Primul lemur 

Marți a fost ziua națională și a început cu o paradă de trei ore prin centrul satului. Hell-ville (numit după amiralul francez de Hell) are aproape 22000 de oameni și piața centrală, în apropiere de hotelul nostru era aglomerată. Hell în engleză înseamnă iad.

Erau multe activități plănuite pentru restul zilei, un motiv perfect pentru noi de a evada. Ne-am dus la Andilana, cea mai bună plajă din Nosy-be și am fost de acord, cumva surprinși, că este cea mai bună plajă pe care am văzut-o. De departe. Anul trecut am crezut că am găsit plaja perfectă în Galapagos. Nu știam mai bine. Era un hotel italian cu muzică italiană la radio la câteva sute de metri depărtare, în spatele unui mic dâmb, dar nu ne-a deranjat, și probabil că erau niște oameni care trăiau în casa în care locuiam și noi și cu siguranță un șoarece sau un animal similar. Am avut un pod imens fără tavan și doar două ferestre parțiale. Două dimineți, două nopți și două apusuri perfecte, nu ca cele din Bali. Poate niște poze ajută să-ți faci o opinie.

Joi ne-am întors în partea de sud a insulei să muncim la planificarea și pregătirea următoarelor săptămâni.

Vedere de la fereastra camerei noastre

aceeași fereastră câteva grade spre vest

Vineri am vizitat distileria de ylang-ylang și Lemuraria, o mică grădină botanică/grădină zoologică/rezervă. Țin animalele în cușcă pentru o zi, sau câteva săptămâni, luni sau permanent, precum crocodilii. Unul din șerpii boa este eliberat în fiecare zi la ora 17 și a doua zi vor prinde un altul în pădure și-l vor pune în cutia de sticlă să-l vadă turiștii! Ylang-ylang este o plantă importată din Filipine în 1903, iar acum acoperă întreaga insulă. Cinci sute de kilograme de flori (și 300 l de apă) sunt distilate de trei ori pe săptămână ca să obțină 12 l de ulei, exportat în Franța pentru parfum. Optzeci de femei lucrează de la 3 la 10 dimineața culegând flori, pe care le aduc în saci și le descarcă pe podeaua fabricii. Douăzeci de bărbați „lucrează“ în fabrică, manipulând mașinăria sau numărând sacii aduși de femei.

Au refuzat să ne permită să le facem o poză pentru că "munceau"!!

Nu e neobișnuit ca una din culegătoarele de flori să calce pe un boa, dimineața, devreme, scutind astfel „vânătoarea“ unui astfel de șarpe. Am văzut o mulțime de lemuri, am aflat despre multele specii și ne-am pregătit pentru adevărata căutare în parcurile naționale.

O broască țestoasă care și-a sărbătorit azi cea de a 200 zi de naștere!

 a fost închisă. Avea de asemenea și un CD de muzică reggae. Am refuzat să iau discul, rugându-l însă să-mi trimită melodiile prin email. Email-ul lui a dispărut de pe iPhone-ul meu. Dacă ai să-l găsești pe Emmanuel la distileria Ylang Ylang, roagă-l să mă contacteze.

Sâmbătă ne-am trezit devreme, am mers în port, am luat o barcă și am plecat spre insula mare.