Parcul Național Kruger

Mihai: Parcul Național Kruger din 24 iunie 2012 tradus de Ileana Ruxandra în 2020 

Am fost forțați de către programul liniilor aeriene să ne fragmentăm călătoria din Africa de Sud în două părți, întâi o săptămână, înaintea zborului spre Madagascar și apoi o a doua bucată, de patru săptămâni, după ce ne-am întors. Prima săptămână a fost dedicată unei călătorii spre est la Parcul Național Kruger, giuvaerul Africii de Sud și „unul din cele mai bune safari“ din toată Africa.

Noi6 în jurul lumii

Pe veci pururi va rămâne un mister al acestei călătorii: cine și când a

scris următorul paragraf. Nimeni nu recunoaște să-l fi scris și din moment ce eu sunt singurul care folosesc aplicația iA Writer pe iPad, restul familiei este convinsă că eu l-am scris. „Thulamela este un cuvânt Venda, însemnând loc de naștere. Locul conține ruinele de piatră ale citadelei regale și vechimea lor   e datată între secolul XV - XVII. Conform istoriei orale, divizia Nyai a Shona — ce vorbește Lembethu, a ocupat Thulamela și credeau că este o legătură mistică între conducător și pământ. Credeau că străbunii conducătorului (sau Khosi) vor interveni în numele națiunii. Khosi, care era un personaj iluziv și putea fi văzut numai de anumiți indivizi, trăia într-un palat izolat de pe vârful dealului în văzul oamenilor obișnuiți, aceasta fiind un semn al sacralității sale. Khosi avea în subordinea lui mai mulți oficiali și unii dintre cei mai importanți erau:“

Aici se termină paragraful, nu cred că aș fi putut să-l scriu din moment ce conține atât de multă informație folositoare care pentru mine este complet nouă. Conducând toată ziua și fiind foarte obosit a trebuit să accept sugestia soției mele cum că aș fi scris-o în timp ce dormeam. Dar nu m-am dat bătut. M-am tot gândit la ea și până la urmă am venit cu această explicație. „Am copiat-o din ghidul de Lonely Planet. Ei merită tot creditul“. Cred că e o explicație bună și sper că e adevărată.

Așa că, la 48 de ore după ce am ajuns în Johannesburg suntem la 600 km depărtare, în mijlocul lui niciunde, la Thulamela, punctul cel mai nordic al țării. Vedem baobabi superbi, ruine frumos reconstruite. Avem trei ghizi, doi dintre ei cu arme încărcate, păzind cărarea. Se pare că venda au abandonat aceste zone, gonite de malarie și muști tsetse. Rămășițele, vechi de 500 de ani sunt cu mult în urma altor civilizații ale lumii de acum 3000-5000 de ani, dar tot sunt interesante. Ghizii ne arată materiile fecale ale unui leopard. Mai vedem ceva buffalo, warthog, zebre, antilope și o girafă.

6.30 dimineața mergând către Thulamela

bătrân și exilat

Da, așa arată un copac.

Leoparzii preferă să își ascundă puii în baobabi așa că Ioan a mers să verifice

Ruinele

Baobabi gemeni și noi

Parcul Național Kruger a fost înființat cu mai bine de o sută de ani în urmă și încet încet s-a extins. Acum se întinde 360 km de la nord la sud. Lângă el sunt rezerve private unde o noapte poate costa între 500$ și 1000$ de persoană — parcul e singura opțiune pentru oameni ca noi să vadă viața sălbatică din Africa.

Sunt 12 tabere, ce se întind de la nord la sud, rezervațiile trebuiesc făcute cu mult timp înainte pe situl de web al parcurilor naționale din Africa de Sud. Taxa pentru vizitatorii străini e de 25$/zi de persoană, dar cheltuiala poate fi ușor echilibrată cumpărând un abonament pe un an de zile pentru întreaga familie la prețul de 320$. Parcul este de mulți ani înconjurat cu gard, sunt destule animale de toate felurile, mă aștept că după ce intrăm pe poartă, leii și gheparzii ne vor aștepta să ne întâmpine. N-a fost chiar așa, dimpotrivă. Am condus încet vreo trei- patru sute de kilometri pe tot felul de drumuri, uitându-ne stânga și dreapta și am văzut o mulțime de ierbivore. Am văzut și câteva păsări, dar am început să cred că nu au rămas prea multe în lume. Uite niște poze.

Am avut șansa să vedem câțiva elefanți de aproape.

Cum ne îndreptam spre ieșire ne-am oprit pentru o zibetă. Un minut întreg ne-am uitat la ea cum merge de o parte a mașinii, prin iarbă și, cum am dat cu spatele, s-a hotărât să traverseze drumul chiar prin fața noastră. Am văzut un carnivor! Chiar așa mică cum era, tot era ceva special. Eram super-entuziasmați! Călătoria noastră în fine, avea sens! O lună mai târziu Ioan va descoperi că nu era defapt o zibetă ci ceva similar.

Eram obosiți, condusul la viteză mică privind în stânga și-n dreapta este epuizant după câteva ore. Uitându-ne prin iarbă, în depărtare spre orizont, verificând fiecare copac și fiecare piatră, un elefant ici și colo, o băltoacă cu ceva hipopotami, nenumărate zebre, nici un leu, ghepard sau leopard. Ne-am resemnat, ăsta era norocul nostru și apoi s-a întâmplat. Cu câțiva metri mai încolo, un leopard se pregătea să traverseze strada! S-a uitat pentru o fracțiune de secundă la drum și apoi a pășit chiar în fața noastră. M-am agitat să găsesc aparatul foto, dar i l-am pasat lui Ioan în spate. Prin fereastra închisă privirea mi s-a afundat în ochii animalului magnific și ne-am privit unul pe altul pentru câteva momente. Nu știu cum să explic ceea ce am simțit, dar a fost diferit față de orice altceva am simțit în viața mea. Apoi a mers mai departe, pe laterala mașinii, în iarbă și apoi l-am pierdut câteva momente mai târziu. Eram cu toții șocați, am văzut un leopard! Ne spuneam unul altuia, râzând și chicotind ore întregi după aceea.

Ne-am petrecut noaptea la Graskop și a doua zi am vizitat Canionul Blyde. Am văzut o fotografie într-o carte acum câțiva ani. Este un detur foarte frumos, o zi întreagă de peisaje frumoase în munții Drakensberg. Sunt câteva cascade, am mers doar la cea numită Berlin. Câteva puncte de belvedere, era o zi noroasă, cețoasă, dar s-a deschis pentru noi să vedem Fereastra lui Dumnezeu și barajul. Ne-am oprit și plimbat la confluența râurilor Blyde și Truer,  un loc numit Gropile norocoase ale lui Burke. Ăsta era locul din fotografie pe care l-am văzut acum câțiva ani, cu adevărat frumos în ciuda nenumăraților școlari și a turiștilor.

Poți să îi vezi pe pod?

Ajungând la sfârșitul buclei noastre și îndreptându-ne spre autostradă, la două ore de hotelul nostru am lovit cu toată viteza marginea unei gropi în asfalt uriașe. Depășind un camion cu două remorci mașina din fața mea a încetinit brusc pentru a o coti la dreapta, iar eu a trebuit să mă strecor între ea și camionul ce venea în spatele meu cu toată viteza, așa că am lovit cea mai mare groapă din Africa de Sud, capacele roților au zburat în toate direcțiile. Cumva, am reușit să ieșim pe marginea drumului fără să fi pățit nimic și începem să căutăm capacele la vreo 300 de metri în urmă. Între timp roata îndoită pierde aer. Suntem în mijlocul pustietății, conducem încet câțiva kilometri și ne oprim la o stație de benzină părăginită. Un grup de negri beți preiau mașina, schimbă roata și ne lasă să plecăm după ce le-am plătit în natură, două beri. Ajungem în Middelburg noaptea, găsind cu greu hotelul nostru nemarcat, pustiu și baricadat. A doua zi continuăm să mergem spre aeroportul din Johannesburg unde așteptăm câteva ore și apoi zburăm spre Madagascar.