Maria: Un vâj prin Malaezia

Maria: Un vâj prin Malaezia din 16 iunie 2012 tradus de Ileana Ruxandra în 2020 

    Vă rog să fiți pregătiți să vă suiți într-un vehicul ce vă va duce val-vârtej prin aproape toate lucrurile pe care le-am făcut în Malaezia cu viteza gândului. Vă rog să vă țineți mâinile și picioarele în vehicul pe toată durata călătoriei și aveți grijă să închideți ochii atunci când începeți să amețiți

… gata?

Am intrat în Malaezia cu autobuzul și în Malaka cu taxiul. Am găsit un hotel drăguț, ne-am așezat și apoi am plecat să vedem biserici și alte clădiri. Malaka are o îndelungată istorie, cu englezi și malaezieni și singaporezi… dar asta e o călătorie prea scurtă ca să intrăm în aceste amănunte.

Ne-am grăbit cât am putut, am văzut o mulțime de clădiri roșii. Timpul petrecut acolo: trei zile.

Apoi a urmat Kuala Lumpur. Am găsit un fel de pensiune, casa Palmmer, ne-am cuplat la internet, am făcut planuri pentru competiția de citit cărți, ne-am lămurit de unde putem să luăm viza pentru Africa de Sud și ne-am văzut de propriile interese pentru aproape o săptămână.

Scopul principal pentru care eram în KL era să vedem ce e de văzut, dar și să ne obținem vizele pentru Africa de Sud. Când a început să transpară că s-ar putea să nu putem să ni le luăm, unii dintre noi au început să se gândească cum ar putea fi organizate următoarele două luni din călătoria noastră. Majoritatea în Asia de sud-est, poate, sau poate un alt colț de lume. Sau poate chiar în România pentru o vreme… nu prea știam la ce să sper.

În timp ce la ambasada Africii de Sud se petreceau lucruri extrem de importante, eu citeam pentru „competiție“ să văd cât de multe cărți pe diferite subiecte pot să citesc într-o săptămână. Cărțile variau între 150 de pagini „Vrăjitorul din Oz“ până la 751 de pagini „Lungul drum spre libertate“ de Nelson Mandela.

Un alt aspect al concursului era băutul ceaiului. Simțindu-mă un pic bolnavă, îmi umpleam sticla cu apă fierbinte, înmuiam o dată sau de două ori un săculeț de ceai Lipton… și apoi beam 5-10 sticle (cam 0,6l fiecare) patru zile la rând. Majoritatea oamenilor din pensiune probabil că credeau că sunt pe patul de moarte din moment ce mă tot duceam în sus și-n jos la și de la baie cam la fiecare oră. Ceaiul are astfel de efecte.

Un alt lucru interesant a fost că brusc m-am decis să nu mai port ochelari. Am cercetat pe internet subiectul „ochelari și lentile de contact — stres asupra mușchilor oculari“. Când îți scoți ochelarii mușchii au nevoie să se ajusteze pentru a funcționa optim, dar până să ajungă acolo, doctorul deja ți-a prescris lentile mai puternice…și mușchii devin din ce în ce mai slăbiți. Exercițiile pentru acești mușchi îți permit să ai, din nou, o vedere perfectă!

Da, pare o păcăleală. Dar am aflat atunci când mi-am dat jos prima oară ochelarii că pot vedea doar la 15 cm depărtare. După o jumătate de oră fără ochelari puteam vedea la 30 cm. (totuși, pe parcursul următoarelor săptămâni vederea mea la distanță nu s-a îmbunătățit cu mai mult de câțiva milimetri). E clar, ochelarii au rolul lor.

Când coșmarul cu viza a trecut — în fine era ștampilată în pașapoartele noastre și totul era bine în lume, am fost să vizităm Kuala Lumpur într-o după-amiază.

Pe agenda noastră erau:

Muzeul de Artă Islamică…acesta avea o expoziție cu majoritatea moscheelor din lume. Pe jumătate oarbă cum eram, îmi mijeam ochii, mai foloseam ochelarii lui Ioan și din când în când și pe ai mei ca să pot să citesc ce se spunea despre exponate. (erau totuși probleme cu toate aceste soluții: mijitul ochilor nu rezolva problema, Ioan nu putea citi fără ochelarii lui și ai mei îmi dădeau amețeli). Am profitat de faptul că reprezentam o majoritate în acest muzeu, fiind cinci din cei zece vizitatori și am făcut flotări, sărituri și în general ne-am prostit.

Muzeul avea de asemenea și o expoziție de materiale (superbe), de batik (am văzut batik în Indonezia, dar această expoziție era colecția privată a lui Ann Dunham, mama lui Barack Obama) și o mulțime de alte exponate de argintărie și vase și … ei bine, obiecte de muzeu.

Moscheea Națională… unul din locurile unde turiștii sunt primiți, spre deosebire de alte moschee, unde intrarea „păgânilor“ este interzisă. Noi fetele a trebuit să purtăm burka și un acoperământ pentru cap, al cărui nume l-am uitat. Deși în biserica ortodoxă se recomandă ca o femeie să aibă capul acoperit, această costumație m-a făcut să mă gândesc. Am fost pentru câteva minute ceva de genul „NU MĂ FOTOGRAFIA“, dar până la urmă a trebuit să-mi depășesc starea pentru că nimeni nu mă asculta și pentru că nu avea nici un sens.

Restaurante… am mâncat în multe locuri… dar cel mai bun a fost unde vindeau orez prăjit cu porc … cu câțiva garizi printre. Îmi plac garizii în cantități mici, așa că a fost super.

Am plecat din Kuala Lumpur cu avionul.

Vă mulțumesc pentru răbdare.

Vă rog aveți grijă cum pășiți când ieșiți din vehicul.