Refuză să galben, pariind și otrăvesc

Mihai: Refuză să galben, pariind și otrăvesc din 22 ianuarie 2012 tradus de Ileana Ruxandra în 2019

A doua venire în China! Nu știu ce a fost în capul nostru când am luat această decizie. Adică știu ce gândeam, dar de ce m-au lăsat să o fac? Era imposibil să încapă în prima vizită toate lucrurile pe care ni le-am dorit, îți limitează viza la 30 de zile, distanțele sunt enorme și iarna vine în Himalaya.

Dar am vrut puțin din China de Sud, China rurală, China industrializată, modernă. De asemenea am vrut să petrecem Anul Nou Chinezesc în Hong Kong.

Am plecat din ceea ce China numește China (și noi numim Tibet) cu un gust amar. Ocupația, soldații, ceea ce am văzut în ultimele zile ale primei călătorii au făcut că entuziasmul pe care l-am avut când am cumpărat biletele s-a evaporat total. Pentru un minut chiar am considerat să sărim peste partea asta. Dar era important să ne întoarcem și să ne schimbăm sentimentele față de China.

Am plecat din Kochi fără nici o problemă, deși nu pot să înțeleg de ce într-o țară atât de liberă și de deschisă precum India au aceste aeroporturi militarizate. Contrastând în mod special cu aeroportul din Kuala Lumpur: un spațiu vast, deschis, în care magazinele și restaurantele și traficul se întrepătrund fără cusur cu zonele de check-in. Am ajuns la miezul nopții, următorul zbor îl aveam la 6 dimineața. Timpul a zburat, dormitând pe niște scaune, mâncând la McDonald și făcând check-in la 3:45 am. Ileana a stat trează toată noaptea, avea internet gratis. Ioan a tras un pui de somn pentru câteva minute. Am ajuns cu o oră mai devreme la poarta de îmbarcare și am fost impresionat de Ioan care a purtat o lungă conversație cu un irlandezo-australian de vreo 50 de ani.

Am ajuns în Guilin trei ore mai târziu, aveam un microbuz rezervat să ne ducă în Satul Lunii.

Motivul principal pentru care oamenii vin în Guilin este o croazieră pe râul Li printr-un peisaj ireal. Este un al Monument al Umanității. Câteva ore mai în josul râului era pe vremuri un sat numit Yanshuo. Acum este un oraș de 300.000 de oameni, plin cu toate amenajările turistice. Noi am mers mai departe câțiva kilometri, la țară. Dar am ajuns la cel mai bun hotel din zonă, Village Inn. Pentru că am luat o cameră de familie, a fost cea mai ieftină cazare pe care am găsit-o. Am fost răsfățați, dar ca justificare, nu mai erau alți turiști, era rece și umezeală, „sezonul scăzut acum“. Chiar am prins o perioadă neobișnuit de rece, care ne va urma și la Guangzhou, Hong Kong și Macau. Unele din lucrurile plănuite nu le-am putut face. Am făcut o mică croazieră pe râu, cu „barca de bambus“, am mers pe munte și am vizitat o peșteră. Am petrecut câteva minute pe o stradă turistică faimoasă în Yangshuo. După trei nopți același microbuz ne-a dus la aeroportul din Guilin. N-am văzut nimic altceva din Guilin și e în regulă.

În prima zi ne-am urcat pe Moon Hill, care era chiar vis-a-vis de hotelul nostru. O cărare frumoasă prin pădure, vreo 600 de trepte și un alt tip de vânzător ambulant. Două bătrânici, încercând să vândă cărți poștale și băuturi răcoritoare, una din ele urmându-ne enervant pe munte. Sus am întâlnit niște alpiniști australieni, erau acolo de 10 zile cățărându-se pe pietre și nu coborâseră nici măcar o dată la râu „E prea frig!“.

Moon Hill- dealul lunii

Vedere pe râul Li cu formațiuni carstice în ceață

Vedere panoramică

Plutele de bambus sunt din plastic și au reguli care ne-au forțat să luăm două bărci

Imaginea clasică a râului Li

Croaziera pe râul Li a fost drăguță în ciuda norilor, a ceții și a temperaturii înghețate. Am mers de la Yángdì la Xìngpíng. Imaginea formațiunilor de carst din această regiune este imprimată pe fiecare bancnotă de 20 yuani. Dacă ar fi fost ceva mai cald poate am fi petrecut ceva mai mult în Xìngpíng, se pare că e un oraș vechi drăguț. Dar nu acum. Am fost fericiți să terminăm cu barca și să ne suim în primul autobuz. O călătorie pe apă pe vremea asta e suficientă, altfel am fi putut să adăugăm și una pe râul Yulong.

Sunt multe peșteri în zona asta. Noi am vizitat-o doar pe cea a Fluturelui, care a fost mult prea kitsch pe gustul nostru. După care ne-am plimbat pe o cărare prin pădure și am sfârșit la un spectacol gratis de artă locală. Am văzut și un ficus uriaș și în timp ce vizitam un mic muzeu magazin cu pietre, ne-am întâlnit, scurt și plăcut, cu un german, student în inginerie, care fusese în Shanghai pentru un semestru și acum încerca să vadă puțin din China înainte să îi expire viza.

Intrarea la peștera fluturelui

Poză făcută de un turist chinez

Ne distrăm

"Marele copac banyan" chiar e mare

Îi trebuie umbrelă pe podul peste râul Yulong

O altă activitate bine cunoscută în zonă este pescuitul cu cormorani. Ne-am fi dus, dar am aflat că de fapt este doar un spectacol! Lăsând la o parte etica dubioasă, pot să înțeleg că asta au făcut oamenii de-a lungul secolelor ca să-și hrănească familiile. Dar dacă e doar un spectacol, nu mă interesează. Pescuitul cu cormorani este cunoscut pentru că pescarii folosesc păsările pentru muncă. Le leagă un inel în jurul gâtului ca să nu poată înghiți prada și o iau ei în schimb. Bietele păsări muncesc toată ziua.

80  de cenți pentru o poză pe care nimeni nu a vrut-o

Următorul pas, Guangzhou. Se poate ajunge după 24 de ore cu trenul, 9 ore cu autobuzul sau un scurt zbor de 50 de minute. Cu excepția faptului că tipii de la Expedia nu puteau să ne stabilească itinerarul și părea că vom zbura de două ori, o dată la 10 și a doua oară la 18:00. În fine, după ce am vorbit cu ei jumătate de oră la telefon, m-am dat bătut, voi afla la aeroport la ce oră zburăm. Totul a fost bine, un Boeing 737 pe jumătate gol și am ajuns într-un alt loc unde nu știam nimic și pe nimeni. Ne-a luat foarte mult să ajungem la hotel, doar ca să aflăm că de fapt nu este hotel. Era doar o cameră transformată într-un birou și o cămară la etajul 12 al unui bloc! apartamentul pe care îl închiriasem nu era liber, tipul care era în el „nu voia să plece“, așa că am primit două camere. Evident că nu era căldură, aici au nevoie de aer condiționat probabil 350 de zile pe an. Dar nu acum. Am venit cu frigul și ploaia și am avut cel mult 15 grade în cameră. A trebuit să insistăm să primim mai multe pături. Aveam două bucătării goale, fără ustensile sau vase sau orice altceva. Două mașini de spălat pe balcon, nu le-am folosit pentru că hainele noastre nu s-ar fi uscat. Internetul, pentru care am plătit, mergea doar într-o cameră și numai în primele două zile. Am fost nemulțumit de tot locul, dar nu aveam altă alternativă și asta era. Când am ieșit prima oară să căutăm de mâncare am găsit restaurantul perfect cu poze, cu meniu fix, mâncare foarte bună. Voiam să revenim, să mai mâncăm acolo, dar a fost mereu închis, probabil pentru Anul Nou.

Guangzhou este uriaș și modern. Am aflat că Canton era doar pronunțarea greșită în engleză a originalului și actualului nume chinezesc. Zgârie-nori peste tot, trafic foarte civilizat, trotuare curate, părea o mică Japonie. Istoria acestui oraș este lungă, dar doar câteva zone au clădiri mai vechi, restul a fost și este în continuu modernizat. Clădirile tipice, cu sau fără etaj, unele cu elemente arhitecturale colonialiste, sunt înlocuite cu altele de peste treizeci de etaje. Am stat într-una din ele și a fost bine, cu excepția camerelor noastre și a frigului.

Am vizitat orașul o singură dată, la Muzeul Mormântului din Nanyue. În 1983 s-a făcut o descoperire extraordinară, mormântul intact al împăratului Wen Di din China sudică, ce a domnit între 137-122 îdH. A fost un muzeu frumos, bine organizat și cu o foarte bună prezentare a vieții din acele timpuri, doar cât să ne deschidă apetitul pentru mai multă istorie chinezească. Vizita a durat vreo două ore apoi am plecat spre apartament și am mai petrecut două ore căutând de mâncare. Am cumpărat ceva și până la urmă am improvizat o cină gustoasă. Copiii au demonstrat un simț deosebit al umorului și au fost extrem de răbdători în decursul acelor ore.

Intrarea la muzeu

Acest împărat chinez a crezut că va fi protejat de jad în viața lui viitoare; Jadul a rămas

Două ore de căutări și încercări pentru această cină

Am făcut mai puțin decât plănuisem eu în prima zi, iar a doua zi era programată pentru odihnă și nimeni nu voia să iasă. Nici vremea nu ne încuraja, ploua și era frig de-a binelea. E ciudat cât de încântați sunt copiii să facă școală când alternativa este să iasă și să exploreze pentru câteva ore. Fără hartă și doar cu foarte puțină informație m-am urcat în primul autobuz care mergea spre vest. Când autobuzul a cotit, m-am dat jos și am continuat spre vest un pic, dar până la urmă am luat un taxi. Opt kilometri mai târziu am ajuns la destinație, hotelul Lebăda Albă, un hotel de cinci stele pe malul râului Perla.

Am continuat cu o piață de pește cunoscută și apoi m-am pierdut prin mulțimile care făceau cumpărături pentru Noul An. N-am înțeles toate tradițiile pe care le au chinezii pentru această sărbătoare, se pare că trebuie să aibă buchete mari de flori proaspete, coșuri cu fructe proaspete plus cutii întregi cu portocale și pomelo, diferiți pești și fructe de mare și toată carnea din lume. Cu toții au haine noi, pantofi noi, electronice noi, goana după cumpărături este interminabilă. Au mai multe magazine decât poate cineva să numere, magazinele în sine gem de marfă și clienți. Sunt foarte mândru de mine că am fost în stare să găsesc Haolin Si, cel mai important templu din Guangzhou, despre care se spune că a fost fondat în 526 dH. Este ascuns undeva pe o alee îngustă, fără semne sau alte forme de ghidaj, dar am întrebat om după om și mi-au răspuns în chineză, am urmat direcția degetului lor. Actuala clădire este restaurată de curând și găzduiește vreo 500 de statui ai învățăceilor lui Buddha. E drăguț. Scuze, e greu să găsesc alt cuvânt.

Hotelul Lebăda Albă, parte din hol

Nenumărate opțiuni

Templul Haolin galerie laterală 

De aici am luat metroul spre o altă parte a orașului și m-am plimbat pe ceva bulevarde moderne până când am găsit ceea ce trebuie că este cel mai mare mall din lume. Oamenii chiar țin cont de aceste lucruri, cele mai mari mall-uri tradiționale sunt în Statele Unite, dar acesta era în mijlocul orașului cu șapte etaje, cu scări rulante, era nesfârșit. Încercam să găsesc un magazin pentru computere, să-mi cumpăr un hard-drive. Iată câteva poze.

Poze din mall

Suntem aproape gata cu China. Nu e o țară de care să te îndrăgostești, dar combinația dintre trecutul și prezentul ei o face o destinație de vizitat. Ca să nu menționez viitorul lor, ei vor fi cei care vor conduce lumea nepoților mei (și chiar se pregătesc pentru asta). La un moment dat, în timpul șederii noastre, au devenit țară „urbanizată“, trecând de 50% de populație urbană. Infrastructura lor este uluitoare și cu adevărat construiesc pentru viitor. Majoritatea drumurilor sunt goale acum, dar știu că vor fi pline în curând.

Puținii chinezi cu care am avut contact direct au fost drăguți și plăcuți. Majoritatea celorlalți nu ne-au impresionat în nici un fel. Nici fericiți, nici morocănoși, doar niște oameni ce-și văd de viața lor.

În nord bariera de limbaj este severă. În sud se pare că sunt mult mai mulți cei care vorbesc engleza și fac un efort admirabil în ciuda unor greșeli monumentale. Am râs cu poftă când Ileana Ruxandra ne-a explicat că semnul pentru galben este același ca pentru prostituție. Iată aici întregul panel și o bună încheiere a poveștii noastre în China.

Sunt sigur că au vrut să spună „refuz“ în loc de „refuzat“!