De jur împrejur: Hampi

Mihai: Hampi din 5 ianuarie 2012 tradus de Ileana Ruxandra în 2019

Am plecat din Goa. În ultima zi am stat la vilă până la 6 seara și apoi am mers repede cu taxiul la piața din Mapusa. Câteva autobuze au parcat și spre surpriza noastră am călătorit cu autobuzul local care ne-a dus în jumătate de oră până la Panaji, unde trebuia să schimbăm în autobuzul de Hampi. Totul a durat mai mult de 15 ore, un drum lung de noapte, zgomotos și cu hârtoape. Am avut paturi, ceea ce ar putea să te facă să crezi că a fost grozav, dar n-a fost. Patul meu era 1B și toată noaptea cei care urcau se strecurau peste mine ca să intre și să iasă din cabina șoferului printr-o ușă jumătate din una normală. Cabina șoferului e atât de mare încât la un moment dat erau și șapte oameni acolo. Avea chiar și un pat deasupra șoferului și la un moment dat un tip dormea complet întins pe bord!

Oprire peste noapte, un tip doarme pe bordul autobuzului

Ce e caraghios e că fiind întins la orizontală pe direcția de mers îl face pe om să se întoarcă pe stânga sau pe dreapta în funcție de cum întoarce autobuzul. N-am căzut niciodată din pat, dar am fost foarte aproape de multe, multe ori. Singurul punct de sprijin de încredere era patul de deasupra mea și împingeam în el cu tot brațul întins. În autobuz erau mulți oameni tineri, toți citind Lonely Planet. În ghid recomandarea de pe primul loc pentru gazdă este Casa de Oaspeți Padma și am avut intuiția că o mulțime de oameni se vor îndrepta spre acel loc. Așa că ne-am mișcat repede, cum ne-am dat jos din autobuz ne-am pus bagajele în două ricșe și am ajuns primii la pensiune. Nu sunasem de dinainte, dar ne-au dat totuși două camere. Un minut mai târziu au venit și cei care aveau rezervare și au trebuit să le găsească și lor loc!

În ciuda disconfortului călătoriei cu autobuzul, cum am ieșit din vilă și la drum, cum ne-am trezit, fericiți și plini de energie. După moliciunea vacanței, când nu mai voiam să plecăm, am simțit că poate ar fi trebuit să stăm mai mult, dar uitându-mă la noi cum ne-am revenit la viață, poate că ar fi trebuit să stăm mai puțin.

Hampi este un sătuc micuț în mijlocul Indiei. A fost centrul unui imperiu măreț acum 500 de ani și are unele din cele mai deosebite ruine din India, la egalitate cu orice altceva. Un peisaj ireal este presărat cu cel puțin 80 de monumente, reprezentând totul, de la sculptarea in situ a unor animale, la temple, palate, băi, grajduri. În vremurile bune, Vijayanagar, așa cum se numea atunci, avea o populație de jumătate de milion de oameni și era un important centru cultural și comercial. Da, au făcut ceva care i-a supărat pe zei, pentru că au fost cuceriți și rași de pe fața pământului în 1565.

În ciuda distrugerii metodice a orașului, ruinele apar în bună stare. Se vede clar efortul de a le conserva și de a restaura această comoară incredibilă. Este un Monument al Umanității și se află sub patronajul Societății de supraveghere arhitecturale a Indiei.

Mergând printre aceste locuri am încercat să le compar cu alte locuri faimoase Partenonul, Forumul roman sau Machu Picchu. Are de toate și ceva în plus, inclusiv ceva ce mi se pare o foarte bună imitație a zidurilor incașe. Te face să te întrebi unde ar fi lumea asta dacă nu ar fi fost războaie și dacă nu ar fi trebuit să o ia de la început tot timpul.

Am stat două zile, una scurtă și una lungă, dar am fi putut să stăm cu ușurință încă vreo două. Poate fi vizitat per pedes, sau cu bicicleta, sau cu ricșa. În prima zi am mers dimineața la templul Virupaksha, iar după amiaza la templul Achyutaraya. Din moment ce fetele au decis să se întoarcă la pensiune, noi trei ne-am urcat pe dealul Matanga și am privit apusul de soare. Coborând dealul am întâlnit un cuplu australiano-britanic — mergeau pentru un an pe bicicletă. Fuseseră în România în aprilie, în Mongolia în vară, în Tibet în octombrie și pentru ultimele trei luni prin India. Erau grozavi și le-am spus că „Am citit despre oameni ca voi, dar n-am întâlnit niciodată personal“. La rândul lor și ei au fost impresionați de călătoria noastră.

În templul Virupaksha

Cel mai simplu și eficient consult oftalmologic, instalarea unui al treilea ochi

În spatele templului Virupaksha

Drumul spre templul Achyutaraya, ne oprim la o ruină

Începem urcușul pe dealul Matanga

Apus de soare pe dealul Matanga

Cei care ne-au luat de la autobuz ne-au condus peste tot a doua zi. Am început să vedem toate punctele de atracție, unul după altul. Erau destul de aproape, mergeam cu ricșa unul sau două minute, ne dădeam jos pentru cinci sau zece și ne întorceam și tot așa. La ora două ne-au lăsat la restaurantul Mango Tree să mâncăm prânzul, iar la 3:30 ne-au dus la muzeul arheologic. Cred că am văzut totul și la sfârșit ne-au lăsat la templul Vitala și am mers mai mult de un kilometru printre ruine, pe malul râului, ajungând acasă pe întuneric. În ciuda faptului că era puțin cam departe, templu Vitala are emblematica trăsură de piatră și a reprezentat mărețul final al unei zile deosebite.

Ne-a plăcut enorm Hampi și va rămâne unul din cele mai extraordinare locuri vizitate.