Kerala, Țara lui Dumnezeu

Mihai:  Kerala, Țara lui Dumnezeu din 13 ianuarie 2012 tradus de Ileana Ruxandra în 2019

În partea de sud a Indiei sunt două state deosebite. La est este Tamil Nadu și la vest este Kerala. Tamil Nadu, de două ori mai mulți oameni, de patru ori mai mare, este încărcat de istorie și are o mulțime de atracții, dar noi am ales pentru această călătorie micul și mult mai liniștitul stat Kerala (pronunțat Kerla). Este poreclit și „Țara lui Dumnezeu“ — până și pilotul a folosit această expresie. În urmă cu două mii de ani Apostolul Toma a adus creștinismul, urmând fenicienilor și romanilor care au plătit cu aur mirodeniile Keralei. Până în ziua de azi Kerala are cel mai bun piper din lume. Am ales să venim aici din mai multe motive, unul fiind cel mai ieftin bilet până la Kuala Lumpur. Când am cumpărat biletele nu aveam nici un plan pentru India și această alegere a deschis o mulțime de opțiuni.

Kerala s-a format ca stat după independența Indiei și este populată în majoritate de malayalami. Limba lor este cea mai uimitoare, imposibil de descris sau înțeles pe care am auzit-o vreodată. Am deschis ochii mari și ne-am uitat uluiți unii la alții când taximetristul a început să vorbească la telefon.

Kerala deține dubioasa onoare de a fi primul loc din lume unde comuniștii au câștigat în mod democratic alegerile. Au fost la putere, mai mult sau mai puțin, în ultimii 54 de ani. Poate tocmai din acest motiv are o distribuire mai echitabilă a pământului și a bogăției iar statisticile arată rezultate impresionante în domeniul educației și al sănătății. Luând în considerare alergia noastră la comunism, în trecut am fi putut să avem o problemă cu asta, dar există în lumea asta vreun partid politic bun de ceva? În cel mai bun caz ar putea fi promotorii unei doctrine, dar prin definiție nici o doctrină nu are valoare în viața reală. În cel mai rău caz, și din păcate cel mai des întâlnit, un partid politic este fațada care dă legitimitate unei clici de oportuniști și hoți de putere. Așa că, comuniști sau nu, am ajuns în Kerala, chiar dacă asta ne-ar fi costat viața. N-am știut prețul la început și ne-am distrat la sfârșit, când am aflat.

Am aterizat în Kerala și ne-am decis pe trotuarul aeroportului să renunțăm la planurile pentru punctul cel mai sudic al Indiei. Am luat un taxi până la Alappuzha și pentru aproape trei ore am stat într-un trafic infernal. Am profitat și am dat telefoane, găsind „o cameră de familie“ la Tharavad Heritage. S-a dovedit a fi un apartament în toată regula cu șapte paturi, dar aveam nevoie de aer condiționat și acesta era disponibil doar în două din cele trei dormitoare. Aerul era plin de umiditate, era foarte cald, chiar neplăcut.

Canalul de nord din Alleppey

Alappuzha (sau Allepey) e un oraș de vreo 200.000 de oameni, la 60 km sud de Kochi. Este numit „Veneția Asiei“ — sper că doar în glumă. Este punctul principal de intrare în apele Keralei, o rețea de vreo 900 km de canale ce au fost folosite de mii de ani și reprezintă una din  atracțiile  turistice principale în sudul Indiei. Sunt câteva moduri diferite de a vizita canalele, unul fiind cu o barcă-locuință, alta cu tur organizat — de la câteva ore la o zi întreagă, sau chiar cu un feribot. Am dedicat o zi întreagă procesului de a găsi cea mai bună opțiune pentru noi, dar cercetarea noastră a fost gata în cinci minute. Hotelul nostru avea o barcă de lux cu două dormitoare, pe care o cumpărase în urmă cu șase luni și ne-o dădeau la un preț foarte bun pentru că deja eram clienții lor. Copiii erau atrași de posibilitatea de a petrece o noapte pe barcă, părinții de posibilitatea de a explora mai bine felul de viață al localnicilor.

Înainte de a-mi da demisia colegii au dat o petrecere de rămas bun și au adunat niște bani pentru un dar. I-am rugat să îi adauge la fondul de distracții al copiilor și barca cea luxoasă s-a potrivit și ca preț și ca țel. Vă mulțumesc din inimă!

Terminând atât de repede căutarea pentru o barcă, temperatura și umiditatea fiind atât de groaznice, am ales să ne petrecem ziua în casă. Copiii au făcut școală pentru mai multe ore. Am ieșit la ora 16, ne-am plimbat pe plajă și am petrecut câteva ore pe malul mării. Marea Arabă era caldă dar agitată, doar Ileana și Ioan, cei mai tineri, au avut energie să intre în apă. Am văzut un apus de soare frumos și am luat cina la un restaurant bun.

Ileana și Ioan se joacă în valuri

Apus de soare in Marea Arabiei

A doua zi, cel mai mare și mai bun tuk-tuk ne-a luat pe toți pe un drum de 10 minute până pe cealaltă parte a Alleppey, unde sunt bărcile. Întrezărim viața orașului, trecem peste canale, nu, asta nu e Veneția. Un port micuț înghesuie în el nenumărate bărci, amarate pe câteva rânduri. Bineînțeles că a noastră este cea mai frumoasă, ușor de recunoscut cu puntea de observație. Suntem întâmpinați de trei bărbați și imediat ni se servește nucă de cocos proaspătă. Cea mai bună de până acum, are o mulțime de suc. Ne aduc banane și ananas, prânzul va fi servit mai târziu. Mergem pe canal pentru câteva minute și intrăm în cel mai mare lac al Indiei, traversăm o parte din el și ne pierdem pe niște canale micuțe. Stăm pe puntea de observație făcând nenumărate poze. Ioan conduce barca pentru o vreme și discută serios cu căpitanul în timp ce fetele lucrează la proiectele lor pe punte. Căpitanul ne oferă posibilitatea de a merge la piață să ne alegem noi peștele, dar noi preferăm ce ne-au pregătit ei pentru prânz. Când apare, este un adevărat festin mirific de mâncare tradițională indiană, împreună cu cinci pești negri de Kerala prăjiți. Îmi place în mod special curry-ul de ananas cu nucă de cocos rasă. Toate felurile sunt gustoase și ne plac foarte mult. Barca e ancorată de un palmier la marginea unui câmp cu orez. După prânz ne continuăm călătoria pe canale, trecând de sate, așteptând câte o canoe cu elevi de școală să treacă din fața noastră, uitându-ne cum ies oamenii din biserică, cum își spală rufele, cum își lucrează recoltele. Este atât de liniștitor și de plăcut, o relaxare completă în apele frumoasei Kerala. Noaptea ancorăm, împreună cu alte bărci și mâncăm o cină gustoasă înainte de a ne juca cărți și a ne retrage la culcare. Dimineața reușim să vedem răsăritul de soare prin fereastra cabinei. Barca își reîncepe călătoria în timpul micului dejun și suntem înapoi în port la ora 9.

Băutură de bun venit

Barcă în repaus la pauza de prânz

Prânzul pe barcă

Pe mal

Apă filtrată, puntea de observație

Răsărit de soare în Kerala

Ne pregătim de întoarcere

Bineînțeles că te poți uita la toate astea și din alt punct de vedere și atunci întregul paragraf ar putea fi rescris. Vrei să vezi barca înainte de a plăti pentru ea, dar totuși nu ai o variantă mai bună sau mai proastă în cazul bărcilor locuință. Sunt sute și sute de bărci identice, toate plecând din port în același moment, urmându-se una pe alta pe niște canale unde nu se întâmplă nimic.  După primele minute, după ce se duce entuziasmul inițial, se instalează plictiseala. Programul e alcătuit din prânz și cină. Echipajul știe foarte puțină engleză și nu este nici un program de vizitare sau sat tradițional, plantație de mirodenii sau altă atracție. Nu e de pescuit sau înotat. Dacă întrebăm ceva nu putem fi înțeleși sau, în cel mai bun caz, ni se răspunde cu „nicio problemă“, răspunsul standard. Răcoritoarele nelimitate pentru copii lipsesc, au găsit până la urmă pe undeva o sticlă mică de pepsi. Când au tăiat ananasul, jumătate este pierdut, noi primim doar două felii dintr-un sfert. Din moment ce nu am primit nici o reducere pentru barcă, mi s-au promis două sticle de bere, gratis și s-au materializat abia după cină, la cererea mea expresă. Extraordinara mâncare indiană este clar că nu e pe gustul nostru, e mult prea iute și după câteva înghițituri nu numai că nu simțim gustul, dar nici nu-ți simți gura. Prefer cu orezul basmati celui de Kerala. Frustrați de plimbarea plictisitoare pe canale identice, abia așteptăm să ne mișcăm picioarele.

Mulțimea de bărci plecând pe traseu

Ananas tăiat într-un mod original

Când barca s-a oprit pentru înnoptat am pornit pe cărarea de lângă apă, dornici să explorăm. Canalele erau înțesate de steaguri comuniste anunțând următorul congres al partidului și acolo unde ne-am oprit este o propagandă asurzitoare la megafoane. Chiar și într-o limbă străină este atât de aupritoare încât o luăm în direcție opusă, spre câmpurile de orez și mergem o jumătate de oră către ceva muzică. Încercăm să ne bucurăm de apusul de soare, dar de fapt nu-l putem vedea din cauza unor case. Ileana este urmărită de o vacă nebună. Când hotărâm să ne întoarcem Maria găsește o piele proaspătă de șarpe. Are cam doi metri lungime și o ridicăm pentru poze. E încă umedă și nu era aici când am trecut în sus. Când ne apropiem de apă un localnic ne avertizează că nu ar trebui să fim pe cărarea aia, sunt șerpi veninoși uriași, foarte periculoși. Scuze, n-ar fi trebuit să puneți propaganda comunistă, noi doar încercam să ne îndepărtăm de ea. Râdem, nu ne gândim mai mult de o fracțiune de secundă că am fost atât de norocoși, unul din noi ar fi putut să fie victima cea mai stupidă din istoria mondială a comunismului.

Steaguri comuniste, comune pe marginea canalelor

Familia mea cu o piele de șarpe

Piele de șarpe mai înaltă decât Maria - 1.70 cm?

Naaa, prefer prima descriere a călătoriei noastre, a fost o zi fantastică, ne-a plăcut și le mulțumim foștilor mei colegilor și prietenilor noștri pentru generosul dar, și copiilor noștri pentru că și-au dorit-o și au cerut-o!

Poză de rămas bun cu echipajul. Mulțumim! A fost grozav!