Maria: Bun venit ziua 100!

Maria: Bun venit ziua 100! din 23 ianuarie 2012 tradus de Ileana Ruxandra în 2019

A sosit! Ziua 100 de când suntem pe drum. Am plecat pe 16 octombrie și acum este 23 ianuarie. Acestea fiind spuse, a fost o nebunie. Am fost peste tot (până acum: Japonia, China, Tibet, Nepal și India) am auzit tot felul de limbi și am mers mai mult decât este probabil sănătos. Glumesc! Nu poți să mergi niciodată prea mult.

Deci, ce fac pentru a sărbători a suta zi? Scriu acest blogpost, plin de crâmpeie din viața noastră din ultimele 100 de zile. Dar înainte de a începe, iată ce mi-a spus înainte de a pleca Melly, o prietenă de la grupul Scrie, scrie și scrie: „Primul lucru pe care trebuie să-l ții minte este că dacă ceva merge rău, o să fie o poveste grozavă mult mai târziu“. Și a avut dreptate.

Japonia, 

Kyoto. 

Japonia este una din cele mai organizate țări pe care le-am văzut. În timp ce așteptam să intrăm (sau să ieșim?) într-o grădină (care sunt superbe, apropos) am văzut un câine cu alb și negru care părea foarte nelalocul lui. Îi dau un cot Ilenei: „Uită-te la câinele ăla, cred că e primul lucru pe care-l văd nelalocul lui aici“. Din nefericire pentru mine, până și câinele era la locul lui —s-a dus până la un gardian și a început să mănânce rămășițe din sandwichul lui, ca și cum era ceva obișnuit.

--

În timp ce eram în altă grădină, grăbindu-ne pentru că se apropia ora închiderii un grădinar s-a apropiat de Tata. Noi ceilalți am continuat să mergem pentru că voiam să vedem cât mai mult posibil. Când Tata ne-a prins din urmă ne-a spus: „Știi ce mi-a zis omul ăla? "Sloowly, sloowly, hurry-hurry-hurry!" Adică, bucură-te de grădină, dar grăbește-te.“

Tokyo,

Tata are o busolă pe iPhone-ul lui. În mod constant îl scoate din buzunar, face câteva rotații cu mâna, ca și cum ar fi o albină ce dansează, apoi verifică în ce direcție trebuie să mergem. O dată în timp ce făcea chiar asta a spus: „Stai să ne busolim puțin… Ăsta este un cuvânt nou.

China, 

Beijing 

Lângă hotelul nostru erau câteva restaurante. Unul din ele era „hot-pot“ adică comandai mâncarea crudă și chelnerița îți aducea o oală de bronz plină cu apă fierbinte. Apoi puteai să folosești bețișoarele să-ți pui mâncarea în oală. Asta era partea ușoară. Mai greu era să o scoți. Tata a spus că încercam „să culegem mere cu bețe“. „Mi-a căzut și mi-a scăpat bucata cea mai mare de carne de la inventarea ‘mutonului’ .“ Până la urmă am găsit-o…

--

De obicei când ajungem undeva este pentru că părinții noștri ne împing de la spate. Dar nu și într-un loc de undeva din Beijing, când Tata a spus pe nepusă masă, în timp ce ne uitam „Visul meu, speranța mea, este să nu mai venim pe aici. Uitați-vă bine.“

În timp ce ne-am întâlnit cu Bunicul, Bunica și Nașa, Bunica și-a adus aminte că voia să scoată periile pe care le adusese pentru noi. „Am făcut bagajul foarte organizat, ca urmare acum nu găsesc nimic.“

Vă amintiți cu toții că adevăratul nume la Marelui Zid Chinezesc este Marile Scări Chinezești. Această perlă a fost culeasă de Ioan.

—

Rața Peking este de asemenea cunoscută ca rața din paradis, așa cum a numit-o Ileana.

Tibet Lhasa 

Încerc să am câte o replică din fiecare oraș în care mergem, dar suntem în Lhasa de o săptămână și nu am nimic. „Cineva să spună ceva caraghios pentru a avea un citat din Lhasa!“ exclam eu și Ileana pufnește în râs.

Nepal 

Kathmandu 

Suntem într-un alt restaurant decât iubitul nostru Alchemy și abia am comandat ceva ce pare a fi o mâncare foarte roșie și foarte verde. Roșu, bineînțeles că înseamnă că este foarte iute. Verde înseamnă de cele mai multe ori același lucru. „Ia să vedem ce e aici, Mama a zis, luând niște carne dintr-o farfurie, Uite, Tata.“ Mâncarea părea să fie condimentată. Era un atentat prin otrăvire! Ne-am uitat cu toții la Mama. „Tata moare“ spune Ileana și Mama răspunde „Liberi în sfârșit!“. Tata zâmbește și spune „Aaa. Presupun că nu ar fi trebuit să îl las să anuleze asigurarea pe viață“ (referindu-se evident la faptul că trăim coșmarul oricărui american: fără servici, fără casă și fără asigurare!)

Când am terminat de mâncat m-am uitat încruntată spre farfurie  și am spus: „Okay, am mâncat o bucată de pui, una din astea și o pătrime de macaroane. Doar atât. De ce sunt atât de plină?“ Tata a zâmbit cu gura până la urechi „Ești plină de tine!“

Bineînțeles că cu atâta miștocăreală mi-am scos iPod Touch. Ioan a spus „Ești sigură că vrei să-ți asumi acest risc?“ replică ce determina o alta. „Ce risc? A fost o greșeală calculată.“ Și când l-am pus la loc, Ioan m-a întrebat „Ești sigură că vrei să faci asta?“ O replică caraghioasă va urma…

A doua zi în timp ce eram la micul dejun pe terasă ne-am uitat unii la alții pentru că se auzea un zgomot ciudat din rezervorul de apă „Aaa, abia s-a umplut“ spune Mama. Ioan „Cam câtă apă crezi că e într-un astfel de rezervor?“, „Cam vreo o mie de litri“, „Și ce se întâmplă când se termină?“ „Nu mai e apă caldă… și ce mai vine e ruginie“ spune Mama. Ioan se uită cu înțeles la Ileana și un zâmbet jucăuș îi înflorește pe buze. Ileana este renumită pentru șederile interminabile în baie dacă are acces la duș și/sau oglindă. „Ai auzit Ileana? Dacă folosești mai mult de 1000 de litri….“

Următoarea seară la cină, în timp ce era confruntat cu una din cele mai iuți mâncăruri pe care le-am întâlnit Tata a spus: „Mănânc ceapa ca să-mi scot iuțeala.“

Dar încă n-am ajuns în India unde …“nu e iute“ înseamnă „doi ardei mici“

India 

Goa 

Într-o noapte, după film, Ioan, Tata și cu mine începem să ne jucăm FAZAN.

Regulile sunt acestea: 1. Cineva spune alfabetul. Altcineva trebuie să spună STOP. Persoana care spunea alfabetul trebuie să spună un cuvânt care începe cu litera la care a fost oprit. 3. Persoana de la dreapta sau stânga primei persoane trebuie să spună un cuvânt care începe cu ultimele două litere ale ultimului cuvânt. (și din cauza asta acest joc este foarte greu de jucat în engleză). 4. Se repetă acțiunea până când cineva nu mai găsește un cuvânt, moment în care jocul se reia de la primul pas și cel care s-a împotmolit primește o literă din cuvântul FAZAN. Când Tata a început să câștige cu preaaaa multă ușurință am schimbat la jocul „Mergem la picnic…“ cu nume de zei și zeițe. Când n-am găsit nimic la litera C am chemat-o pe Ileana. Și am petrecut încă o oră să încercăm să găsim zei și zeițe. Se pare, conform opiniei Tatei, că Cristos nu contează la joc pentru că „Adevărații dumnezei nu contează“. Când am ajuns la K și iar nu aveam nimic, și era rândul Tatei, el a spus „Nu știu nimic cu K… știu un medicament psihiatric, dar nu știu nici o zeitate“ L-am întrebat pe Tata dacă știe 26 de medicamente de la A la Z… și știa vreo 20 (nu sunt multe medicamente care să înceapă cu J, W, etc). Le știa, cu efecte adverse, la ce se folosesc, etc. Cred că vreau să mă fac psihiatru când cresc mare!

—

Hampi: 

Prima zi ne-am dus să vedem un templu aproape de hotelul nostru. Totuși, după ce am terminat de vizitat, Ioan, Mama și Tata voiau să se urce pe ceva pietre și să se uite de acolo de sus, în timp ce eu și Ileana voiam să ne întoarcem la hotel. Pentru că Ileana se poate pierde într-un aeroport întorcându-se de la baie, am preluat eu conducerea. Și ne-am condus în mijlocul unui desiș cu spini care nu prea semăna cu drumul pe care venisem. TOTUȘI.  Cărarea cu spini era chiar în fața noastră iar cărarea bună era pe ocolite spre dreapta. În timp ce încercam să ne facem loc printre spini, Ileana a călcat pe un mărăcine. Asta se dovedește a fi dureros — demonstrat și de exclamația Ilenei. „Asta-i numai vina ta!“ „Nu eu te-am făcut să calci pe un mărăcine“ am spus eu râzând, „ar fi trebuit să te uiți pe unde mergi“ „De dragul râzului, e vina TA!“  a exclamat Ileana. Și cu asta basta.

Kerala 

„Dacă mănânc tot ce e aici, pot să dorm eu în camera din mijloc și țânțarii o să leșine.“ Nu e nevoie de nici o explicație decât că mâncarea iute alungă țânțarii.

China 

Guilin  

În timp ce urcăm 800 de trepte ca să ajungem la Moon Palace (o gaură circulară, rotundă în mijlocul unui munte în Guilin, China, asemănată cu „o nună plină“ în unele locuri și cu „o lună plină“ în altele) Ileana și cu mine am zărit un alb. „La începutul călătoriei“ spune Ileana în timp ce continuă să urce “toată lumea se uita la noi ca și cum ar fi spus ‘uite un alb’! Și acum am ajuns și eu ca și ei!“ E adevărat, e atât de uimitor să vezi un caucazian (sau african, sau orice altceva pe lângă Indian/ asiatic) încât uneori ne benoclăm. NIMENI nu-ți spune astfel de lucruri înainte să mergi în Asia.

—

Comand spaghete bolognese la restaurantul Luna. Chelnerița îmi recitește comanda: „Deci vrei spaghete, ouă sparte, fasole verde și porc, …etc“. Da, te rog!

—

Este frig în China. Când mă simt mizerabil, toată lumea trebuie să fie mizerabilă! Nu este acceptabil ca oamenii înghețați să țopăie. DAR… chiar asta făcea Ioan. „Ioan! E frig! HIBERNEAZĂ!“ În Guangzhou e FRIG! MI-E FRIG! MI-E FRIG! MI-E FRIG! MI-E FRIG! Nu e nici un pic de căldură în camerele noastre.

Hong Kong

Mașina noastră de spălat (cât de minunate sunt mașinile de spălat!) scoate zgomote ciudate, ceva de genul unui avion ce decolează. Reacția Mamei: „Cine-și ia zborul?“ Noi! De fapt mergem cu feribotul în Hong Kong.

—

Ca o paranteză, parada de Anul Nou Chinezesc a fost uimitoarea, lungă și cumva obositoare — am fost striviți de un gard într-o poziție incomodă pentru vre-o oră. Dacă ne mutam puteam să pierdem o parte de paradă. NICI GÂND!

A fost… uluitor. Dar poate că o să scriu mai târziu despre asta (și probabil voi pune și poze).