Fort Cochin

Mihai: Fort Cochin din 15 ianuarie 2012 tradus de Ileana Ruxandra în 2019

Corporația Kochi, sau mai simplu Kochi, este orașul cel mai mare dinKerala, cu o populație de aproape 1,5 milioane de oameni. A fost creată prin unirea a trei comunități Ernakulam, de pe subcontinent, reprezentând partea modernă, Mattuchery și Forul Cochin, de pe insulă, fiind partea veche, turistică și liniștită. Noi am ales Fortul Cochin, un alt Monument al Umanității UNESCO. Are o istorie portugheză, una olandeză, una regală și acum se află pe prim-planul dezvoltării turistice din Kerala. Am stat la Orion Skywings, un hotel simplu dar bun, cel mai ieftin de până acum. Am văzut atracțiile istorice din Mattuchery, casa olandeză și vechea sinagogă. Nu aveam voie să facem fotografii, dar măcar am plătit prețuri indiene, 5 rupii! Casa Olandeză are superbe picturi murale, o zugrăvire foarte veche și interesantă a Mahabharatei și pe lângă asta are și o istorie educativă, bine descrisă, a familiei regale și a tradițiilor din Kerala. Capul familiei regale mai trăia când au făcut expoziția. Avea 93 de ani și a lucrat ca și contabil după eliberarea Indiei. Vă aduceți aminte de Mysore?

Am vizitat pentru prima oară o sinagogă, impresiile au fost amestecate, mai sunt doar nouă evrei în stat și le trebuiesc zece pentru a ține slujba, așa că nu pricep. Toată lumea a spus că ar trebui să o vizităm și fiindcă era în drum și avea câteva sute de ani, am vizitat-o și a fost interesant. Cred că Mattuchery este de fapt o scurtă oprire în itinerarul câtorva croaziere, prea erau multe grupuri de turiști. Punctul culminant al zilei a fost restaurantul Casa Maria, unde Ileana Ruxandra a mâncat „cea mai bună mâncare indiană“ și apoi ne-am întors la hotel cu șoferul cântăreț.

Șoferul cântăreț

O altă atracție în Kochi sunt „plasele de pescuit chinezești“. Un mecanism ingenios, trebuie să fie manipulate de șase oameni lucrând împreună, erau deja ridicate, nu se mai petrecea nimic atunci când am ajuns noi. Era un curent puternic în acea zi și întrebând când să ne întoarcem am primit informații contradictorii. Nu voiam să plătesc 200 de rupii, 4 dolari, ca să-mi facă o demonstrație. Cei care văd lucrul adevărat cumpără din ceea ce au prins și duc la unul din restaurantele locale pentru a fi gătit.

Năvoade chinezești

Era ora 8:30, am auzit de o plajă, nu știam prea multe. Am sărit într-un feribot pentru un drum scurt, mai târziu am aflat că tipul mi-a cerut de trei ori mai mulți bani. Îi dădusem o sută și probabil s-a săturat de numărat restul și s-a oprit la 70. Cât de mult costa un bilet? Apoi am mers pe un drum greșit, am ajuns niciunde, ne-am întors și am luat o ricșă pentru 45 de minute. Nu aveam nici o idee că o să dureze atât de mult, aproape că nu aveam bani și nici mâncare.

Am ajuns la plaja Cherai de pe insula Vypeen. Este fenomenală, plaja perfectă la care am visat. Zece kilometri neîntrerupți de plajă nisipoasă și nedezvoltată. Rareori câte un om. Din nefericire nu erau nici măcar vaci. După câteva ore în soare, noi doi am plecat la plimbare și i-am lăsat pe copii de unii singuri.

Plaja Cherai

Când ne-am întors o oră mai târziu, primiseră vizita unei „frumoase, simpatice tinere pariziene“ care i-a invitat la restaurantul ei. Marjorie și cei doi parteneri ai ei au deschis „Les Trois Elephants“, un complex de lux. Maria a dat mai multe detalii în blogul ei. Am fost foarte tentați să stăm acolo în ultima noapte din India, și ne-ar fi dat și o reducere, dar n-a mers. Am avut un prânz grozav, bucătărie franțuzească, inclusiv cremă de zahăr ars. Genul ăsta de stațiune este unde vin oamenii după ce traversează jumătate de glob și au o vacanță uluitoare, apoi se reîntorc la servici plini de energie pentru încă un an. O să ne aducem aminte de el pentru mult timp, deși s-ar putea să nu mai ajungem niciodată. Dacă ajungeți pe aici, puneți de o parte câteva zile și mergeți la „Cei Trei Elefanți“ și salutați-i și din partea noastră!

Cu Marjorie la stațiunea Cei trei elefanți 

Una din camere

Copiii învață un joc nou

Întorși la hotelul nostru, mai avem 48 de ore în India. Căutăm bilete pentru spectacolul de kathakali, o formă tradițională de dans. Scriem vederi și facem un tur rapid al vechilor biserici. Este impresionant să vezi primul mormânt al lui Vasco Da Gama. Bineînțeles că rămășițele lui au fost mutate în Portugalia, dar imaginează-ți, a murit aici cu aproape 500 de ani în urmă!

Trimitem ilustrate din India

Biserica St. Francis, a fost mormânt temporar pentru Vasco da Gama

Santa Cruz basilica

Satul Greenix este unul din proiectele pe care trebuie să le admiri și respecți. Combinația dintre bani cu o cauză bună pentru a construi ceea ce pare o întreprindere ce se autosusține. Am văzut Experiența Culturală Kerala, un spectacol de dans tradițional de 90 minute. Era inclus și un scurt număr de arte marțiale, chiar și copiii noștri care au centură neagră au fost impresionați. Am mâncat de două ori la restaurantul lor încercând diferite mâncăruri locale. Ne-a plăcut de ei, lor le-a plăcut de noi!

La sfârșitul spectacolului spectatorii sunt invitați pe scenă

 Restaurantul Greenix Village

A venit și ultima zi. Dimineață copii au rămas la hotel, noi ne-am dus la liturghie la o biserică ortodoxă siriană. Am stat până aproape de sfârșit, femeile pe dreapta, bărbații pe stânga, o biserică mare cu pereți deschiși, megafoane și un cor bun. N-am înțeles nici măcar un cuvânt, erau toate în acea limbă imposibilă malayalam. Chiar am și înregistrat o bucată pentru posteritate (dar înregistrarea s-a pierdut).

La prânz am făcut eforturi serioase să găsim un restaurant deschis, când ne-am întors taxiul deja aștepta. Șaptezeci de minute mai târziu, după un drum prin modernul Ernakulam, am ajuns la aeroport. Acesta este primul aeroport din India care a fost construit și cu bani privați, este super curat, super-modern și aproape gol.

Apoi am plecat din India. Atât de multe experiențe, am învățat atât de mult și în final am rămas și cu treaba neterminată. Am văzut cele mai importante lucruri în Japonia și aproape tot ce era interesant de văzut pentru noi în China, Tibet, Delhi și Agra, dar acum avem senzația că doar am atins suprafața a ceea ce are de oferit această țară și că va trebui să venim din nou și din nou.

Pentru mine a fost un crescendo continuu și mi-a plăcut din ce în ce mai mult în fiecare zi. O să-mi las gândurile să se sedimenteze și la un moment dat mă voi întoarce să scriu ce am învățat în India.