India, dragostea mea

“Cât vrem să stăm în India?” Nu știam. Două săptămâni ca să vizităm Triunghiul de Aur păreau insuficiente, dar vom rezista oare cinci săptămâni?

Qutub Minar, Delhi

 Cunoscuții care au vizitat India ne-au dat mesaje mixte. Instinctul îmi spunea să aleg ultima variantă.

“De ce mă ajutați?” l-a întrebat Mihai pe șoferul de taxi care ne oferea o convorbire telefonică gratis cu hotelul nostru din Agra. “Sunteți oaspete în țara mea, este datoria mea să va simțiți bine!” a venit imediat răspunsul, ca din cartea “Enjoying India” de J.D.Viharini. Atunci nu l-am crezut. Un om la 50 de ani, slab, cu riduri, păr scurt negru, plover negru, cu o cămașă cărămizie, pantaloni negri. Numele lui este Juned și este musulman. Două zile de  aici înainte ne va spune care sunt opțiunile noastre, ce e mai bine, ce mai e de văzut în Agra. Iar la sfârșit ne va întreba ce vrem noi să facem. Nu m-am simțit păcălită în nici un fel, chiar am avut o experiență plăcuta.

Ochii mi s-au deschis: sunt oaspete în această țară! Eu am ales să vin aici și să văd lucrurile minunate.

Fathepur Sikri, Agra

 Deci, n-ar trebui să judec! Citind din carte înțeleg o mulțime de lucruri.

Jali de marmură translucentă cu simbolul justiției, la care se uita șahul atunci când judeca problemele supușilor.
Fortul Roșu, Delhi

În India este o ierarhie a societății, provenită din sistemul castelor. Se simte în privirea disprețuitoare a unei femei care pășește lângă o fată nu prea bine îmbrăcată, sau în faptul că servitorii (cei care fac curat în apartamentul pe care l-am închiriat în Delhi) nu se uită direct la tine și au mare grijă să nu-ți stea în cale. Fiecare persoană are un rol în această societate, asta este ceea ce știu, ceea ce strămoșii lor știau, iar ei doar repetă modelul, încercând să se adapteze într-o nouă ordine. Toată lumea lucrează din greu, fiul urmând tatălui. Judecând o situație, văd câteva metode diferite de a face acel lucru, dar asta ar elimina slujba cuiva, care nu știe să facă altceva și nici nu are banii să învețe o nouă meserie. Așa că omul care își rupe biletul în opt bucăți mici și-l aruncă pe jos, are grijă de măturător și de familia lui, îi dă de lucru. Poate că ar vrea să facă mai mult, dar dacă e prins, societatea îi va scădea rangul, vechile legături care l-au ajutat să-și găsească o slujbă, îl pot concedia și atunci familia lui va avea de suferit. Sunt prea multe și prea subtile regulile care guvernează această societate și pentru a o schimba, e nevoie de o dorință interioară, de educație și timp.

Vedem lumea prin ochii noștri și o comparăm cu ceea ce știm.

În centru ar trebui să fie zgârie-nori sau clădiri vechi, frumoase. Aici nu sunt nici unele, nici altele. Poate erau frumoase când le-au construit, dar acum, mucegăite și cu vopseaua scorojită...Da’ ce știu eu cum e aici în timpul musonului?

Casă în Vechea Goa

Oamenii ar trebui să locuiască în case. Aici dorm afară, pe stradă, în curtea templului, în ricșa care îi ajută să-și câștige traiul zilnic, pe căruța care le conține toată marfa.

Omul ar trebui să doarmă într-un pat. Aici folosesc saltele, o împletitură de sfoară pe o ramă de lemn, carton, rogojină, pământ.

Gunoiul stă în coșul de gunoi. Aici gunoiul este peste tot. În felul acesta vacile, caprele și maimuțele vor mânca toate cojile de banană, și frunzele, și cojile de pepene, păsările si câinii vor mânca orezul și firmiturile, iar resturile le vor mânca șobolanii și gândacii. Ciorile și ulii vor ajuta cu animalele moarte, așa că dacă te uiti cu grijă vei vedea că o mulțime trăiesc din acest gunoi. Aici este karma bună.

Dacă cineva are nevoie să se ușureze, folosește toaleta. Aici zidurile sunt un început bun. Deși sunt multe WC-uri publice gratis, relativ curate, dar câteodată nu sunt în apropiere și atunci și un câmp deschis e bun. Asta e valabil pentru bărbați și copii.

Dar după o vreme mă obișnuiesc, nu mi se mai par aiurea. Încep să văd oamenii. Aici e un frizer. N-are nevoie de multe: uneltele, un scaun și umbra unui copac. Vesel trăncăne în timp ce-și face meseria. Doi băieți ne depășesc cărând între ei o sacoșă cu vreo 12 l de lapte. Sunt de înălțimi diferite și este evident că e grea pentru ei, dar ei își schimbă locurile între ei și continuă. La un moment dat, doar unul o cară în spinare. Mai târziu un tînăr va lua sacoșa și băieții îl vor urma fără să încetinească.

Băieții se întorc de la templu, Hampi.

 Aș putea să-ți spun despre omul care repară oale și cratițe lângă gard, stând în praf, sau despre fata îmbrăcată într-un sari verde, care întâmpină fiecare turist pe plajă, sperând să-l atragă în magazinul ei. 

Sau în Goa, la intrarea în piață, un om repară sandale. Cu un ac și o ață groasă coase părțile una de cealaltă, apoi pune o picătură de lipici instant și fetița își primește înapoi sandaua.

Fete din Hampi.

Copiii... sunt iubiți. Cu intensitate. Ca bebeluși, toți, chiar și cei săraci, poartă brățări pe picior, care fac zgomot, ca să știi unde sunt. Și sunt machiați, să le facă ochii mai mari și să nu le facă rău demonii.

Poarta Indiei, Delhi

 Dacă încep să plângă, adulții încep și fac fețe, îi gâdilă, încearcă să-i facă fericiți și să uite de lucrurile rele. Sunt îmbrățișați, sărutați, purtați în brațe și pălmuiți. Și după plânsete și țipete de amândouă părțile, totul e înapoi numai iubire.

La școală poartă uniforme. 

Excursie cu școala la muzeul arheologic din Hampi.

Școlile sunt de fete sau de băieți, așa e societatea. Bărbații sunt vizibili, stau afară, la taclale, fumează, beau ceai. 

Piața din Fortul Cochi

Sunt amici, se țin după umeri, se îmbrățișează, se țin de mână, sau se joacă în piscină. Toate astea sunt momente trecătoare într-o zi, camaraderie adevărată, iar nu gesturi cu înțeles dublu.

Detaliu cu viața de zi cu zi, templul Somnathapura, Mysore.

Cuvintele nu-mi ajută să spun cât de frumoase sunt femeile indience cu sari-urile lor, cu fardurile lor, cu toate brățările de mâini și de picioare, cu toți cerceii, cu toate inelele de mâini, de nas, de picioare. O față nu e completă fără bindi, un bulină mică lipită peste cel de-al treile ochi.

Vizitând templul Bahai.

 Merg cu capul sus, singure sau cu prietenele, elegante sau cărând o boccea pe cap.

Mysore.

 Și ele au societatea lor închisă,

La lăut, Kerala.

 și munca, grea de cele mai multe ori: gătit peste foc de vreascuri, spălatul rufelor la râu. 

Maria a fost surprinsă ținând mâna acestei femei să o simtă aspră și tare. Arăta ca o prințesă pe dinafară.

Qutub Minar

Ospătarul francez se mândrește cu abilitatea lui de a-ți servi prânzul în exact o oră. Americanul va fi fericit cu orice ospătar care îi aduce cât de repede ce a comandat. În India.... e pe vine. M-aș putea supăra, dar aleg să mă ridic și să-mi iau singură sarea sau meniul, ei nu se supără. Iar atâta timp cât mâncarea este fierbinte, nu mai contează că a durat jumătate de oră.

Mâncarea indiană este minunată, dacă îți place iute. Problema mea este că după prima îmbucătură, când simt diferite arome, gura-mi amorțește, și dacă mănânc pui sau altă carne, nu pot să-mi dau seama, totul e iute. Ochii îmi lăcrimează, nasul îmi curge. Nu contează dacă e curry sau altceva, au o mulțime de mirodenii și sunt balansate de pâinile cu care servesc mâncarea: naan, ciapati, porota. Ultima am încercat-o într-un restaurant mic din Kerala (pronunțat Cherla) unde eram singurii clienți la ora respectivă. Șeful de sală și bucătarul se învârteau în jurul nostru să vadă dacă ne place ce au gătit pentru noi, să-mi aducă iaurt ca să-mi treacă iuțeala. A doua seară au avut grijă ca mâncarea mea să nu aibă nici măcar un ardei iute. Ai auzit vreodată de lasi cu lămâie și ghimbir? E minunat. Sau de banane prăjite cu înghețată?

Restaurantul Greenix Village.

La sfârșitul mesei, când îți aduc nota de plată într-o cutie ca de argint, îți aduc și somb, semințe de chimen învelite în zahăr, care-ți lasă un gust de prospețime în gură.

Dacă vrei să-ți gătești singur mâncarea trebuie să mergi la piață. Ai să găsești toate bananele la un loc, 

Piața din Mysore

restul fructelor în alt loc, mirodenii, uscate sau proaspete, la stânga, orezul și lintea la dreapta, legumele lângă banane. 

Dacă mănânci carne, s-ar putea să devii vegetarian după ce vezi piețele indiene. Vita, porcul, atârnă în cârlige la umbră, cu muște în jurul lor. Vrei pui? Alege unul din cușcă. Unul viu e în jur de 200 de rupii (12 lei noi). În mai puțin de cinci minute este jupuit și eviscerat, îl vrei întreg sau bucăți mici?

Dacă vrei să cumperi ulei, sau făină, sau altceva, trebuie să renunți la ideea că le poți găsi pe toate în același loc. Sunt o mulțime de magazine mici, toate vânzând aproximativ aceeași marfă, la prețuri ușor diferite. Și dacă nu mai au aici, sigur găsești în altă parte.

Dacă nimerești într-o vineri, este piață de flori: lanțuri de crăițe,

 ghirlande de trandafiri și ranunculus, 

Moșulețul voia neapărat să fie în poză!

văluri de pus peste coc din flori de salcâm sau tuberoze, care-ți întorc capul cu mirosul lor. Dar cartea mă avertizează că nu am voie să miros florile. Indienii consideră că mirosindu-le, le prihănești. Aș spune: aiureli, dar altceva mă îndeamnă să cred: o femeie mânca așezată pe trotuar și-și ferea mâncarea de priviri cu o umbrelă, iar un vânzător de porumb copt nu m-a lăsat să fac poză.

India e atât de diversă, atât de diferită dintr-un loc în altul. Și în ciuda diferitelor limbi, sau obiceiuri, sau religii, e aceeași. 

Pe jali sunt legate nenumărate fire roșii, rugăciuni către un sfânt sufi, pentru a avea copii.
Fathepur Sikri, Agra.

Sunt atât de multe lucruri care mi-au făcut plăcere

Jantar Mantal, centru astronomic, Delhi.

Felul meu de plajă! Cherai (se pronunță Cerai), Insula Vypeen.

 și despre care aș vrea să aflu mai multe...

Mohiniyattam, însemnând dans al unei fete frumoase.
Greenix Village, Fort Cochi, Kerala.

Dar acum trebuie să spun La revedere. Vameșul indian ne întreabă o mulțime de întrebări, una după alta, în stil indian: unde am fost, cât am stat în India, ce am vizitat, unde ne ducem, mirându-se ce vacanță lungă avem, de ce nu sunt copiii la școală, ce facem ca să trăim. În același timp își făcea treaba verifica viza, fețele noastre, ne ștampila pașaportul. Al meu este ultimul. Se uită la mine, se uită în pașaport, apoi din nou la mine și spune: 

“Arăți a indiancă.” 

“Dhanyavad, mulțumesc!”

Namaste India! Sper să te mai vizitez!