miercuri, 25 ianuarie 2012

Hong Kong

Mihai: Hong Kong din 25 ianuarie 2012 tradus de Ileana Ruxandra în 2019

Duminică dimineața am luat trenul spre Hong Kong. A fost o zi de călătorie și până când am ajuns la apartamentul nostru eram cu toții obosiți. Trenul de mare viteză Guangzhou-Hong Kong pare foarte încet, dar este un mijloc de transport civilizat. De la gară am schimbat trei metrouri — este foarte ușor să navighezi prin acest sistem. Unii oameni spun că e cel mai bun din lume, dar eu prefer metroul din Paris, cu acel preț unic pentru orice călătorie. Poți să stai toată ziua sub pământ în Paris pentru un euro, aici prețul crește cu fiecare stație adăugată și biletul este limitat în timp.

Hong Kong m-a atras de când eram un copil. Am citit „Ocolul lumii în 80 de zile“ și am fost curios să văd portul lor. Apoi evenimentele din 1997 au adăugat și ele interesul lor. Hong Kong a fost sub jurisdicție britanică pentru aproape 150 de ani și la un moment dat era unul din cele mai dezvoltate orașe din lume. Îmi amintesc că citeam în urmă cu 20 de ani despre programele lor sociale și economice și despre costul dezvoltării lor. Dar acum 14 ani a trecut înapoi la China. A mai rămas oare ceva? DA, mai este. Conduc pe partea dreaptă, vorbesc engleza și o folosesc în toate actele, libertatea politică este doar un pretext, dar libertatea economică încă mai este și orașul funcționează chiar bine. Are graniță cu China și am primit în pașapoarte un bilet spunând că nu ne putem întoarce în China fără să obținem o nouă viză. În Hong Kong nu am avut nevoie de viză, am primit o ștampilă și permisiunea de a sta 90 de zile.

Noul nostru apartament era doar o cameră minusculă cu o bucătărie deschisă, un pat simplu, o canapea și o saltea în plus. Primul apartament pe care l-am închiriat pe wimdu.com — clădirea a fost vândută și mi-am primit banii înapoi. Persoana de contact de la wimdu a fost implicată și ea ne-a oferit propriul ei apartament, dar și acela a avut ceva inundații chiar cu câteva zile înainte să venim. A rugat o prietenă să ne dea apartamentul ei, urmând să o plătească direct. Apartamentul prietenei era ocupat, dar i-a oferit un altul în loc, am putea să ne ducem acolo. Și așa se face că am ajuns la al patrulea, iar în acel moment puțin îmi păsa. N-aveam nici o idee de câte paturi vom avea, cum ar arăta locul, eram fericiți că vom avea un acoperiș deasupra capului. Era o clădire cu 30 de etaje, dar liftul spunea 33 și asta pentru că nu aveau etajele cu 4 (pronunția este de „moarte“)  și nici 13. Era sus pe deal și aproape de munte. De pe terasa clădirii se putea vedea portul, sau cel puțin o mare parte din el. Eram pe insula principală a Hong Kong-ului la Punctul Nord.












Lime Habitat, the place were we stayed for three nights

În prima zi ne-am dat în jurul clădirii căutând un restaurant. Am găsit o piață, am cumpărat mâncare și am mâncat acasă. Am cumpărat o mulțime de lucruri, gândindu-ne că fiind Noul An Chinezesc totul va fi închis.

Totul părea liniștit și chiar ciudat când ne-am sculat a doua zi, dar începând cu prânzul erau o mulțime de oameni și magazinele erau deschise. Era ceva atmosferă festivă, de bucurie și de vacanță în ciuda ploii și a frigului. Puteam să vedem cerul așa că ne-am decis să încercăm să luăm tramcar-ul în sus pe munte. Este principala atracție în Hong Kong și are o priveliște superbă a golfului. Erau o mulțime de turiști la coadă, am stat aproape o oră. Am fost surprinși de lipsa de organizare, dar până la urmă am intrat și am călătorit cele cinci minute.

În timp ce tramcarul ăsta antic și de demult urcă pe munte, stau și mă întreb „de ce e toată tevatura asta?“. Ceva mai târziu pot să simt cum întreaga mașinărie face un efort real de a continua să meargă, pasagerii în picioare se îndreaptă spre orizontală, iar noi suntem lipiți de spătare. Podeaua are niște „trepte“ orizontale care sunt chiar utile. Nu se vede nimic în afară pentru că trecem prin pădure, totuși e distractiv. Călătoria se sfârșește într-o clădire de vreo 5-6 etaje cu o mulțime de magazine și restaurante și cu o terasă foarte scumpă ce are o vizibilitate de 360 de grade. La momentul la care am ajuns deja ploua și ceața se așeza din ce în ce mai bine, dar am reușit să ne facem o idee. Ca de obicei pentru noi, nu am făcut cumpărături. Ar trebui să se gândească și să construiască pentru oameni ca noi un mod facil de a ieși din aceste clădiri, dar nu au interes, pentru că de fapt vor să te țină prizonier aici, poate vei cheltui totuși niște bani. A durat o veșnicie să găsim ieșirea, dar măcar am ajuns la partea cea mai distractivă: ne-am dat pe deal în jos prin pădure, o excursie minunată prin natură în unul din cele mai aglomerate orașe din lume. Au fost și întâmplări nefericite, Ileana Ruxandra lovindu-se rău de tot de un hidrant, Maria a căzut și și-a stricat mănușile ei speciale. Dar am avut și priveliști minunate ale golfului și ale zgârie-norilor, păsări superbe și mai multe întâlniri cu tramcarul.

Pornim în sus pe munte

Ioan în Hong Kong

Poză făcută de Ioan!


Coborând de pe munte
Înapoi în partea de jos a orașului

Până seara a căzut și Ileana, alunecând de pe pat în timp ce se așeza la masa pliantă. Ioan a demonstrat un reflex deosebit prinzând castroanele cu supă!

Seara târziu ne-am dus la peninsula Kowloon unde avea loc parada anuală pentru Anul Nou. A fost special, în ciuda mulțimilor și a efortului de a găsi un loc bun de privit. Ioan a arătat din nou cât este de extraordinar, găsind o cale de a ajunge în față și de a filma aproape toate performanțele. Erau câteva zone speciale, unele cu locuri plătite, foarte scumpe. Oamenii din paradă dansau puțin sau își făceau o parte din număr iar restul timpului doar mergeau și dădeau din mâini. Așa că avându-l pe Ioan în față ne-a făcut pe toți să ne simțim bine și să avem ceva înregistrări. Până la urmă și fetele au ajuns în rândul din față și s-au distrat.

Ioan sitting on a pole, above everybody else

Eventually he got a comfortable sit on a fence!

Countless performances passed by for almost two hours

După multă dezbatere ne-am decis să petrecem a doua zi pe insula Lantau. Acolo este o mânăstire, un Buddha uriaș și o călătorie de 20 de minute cu gondola în sus pe munte. În final a fost cea mai lungă și mai costisitoare călătorie la Starbucks. O ciocolată caldă și un ceai de mentă pentru prețul de 300 dolari HK (38$ US) și cam două ore în metrou.! Ploua, era ceață și o coadă enormă la ceva care deja nu mai avea bilete! Așa că Ileana Ruxandra și copiii s-au întors la apartament și eu am mai vizitat orașul pentru încă câteva ore. Am fost la Mong Kok, cel mai aglomerat și ocupat oraș de pe pământ, dar a meritat. M-am întors la apartament epuizat și obosit de frig și ploaie. Asta a dus la consensul familiei de a nu mai ieși din casă în seara respectivă să vedem artificiile pentru Noul An, dar le vom vedea puțin de pe acoperișul clădirii.


Cel mai aglomerat loc de pe pământ

Un alt fel de vedere din Hong Kong




Cum am văzut artificiile

În ultima zi în Hong Kong am mers la Muzeul Spațiului. Poți să simți cum se simte forța gravitațională pe lună și tot felul de alte chestii drăguțe. Miercurea muzeul e gratis. Ioan citise tot ce era de citit și a vrut să-l vadă. Din nefericire nu-ți spune nimeni că această expoziție în mod special are cozi lungi, un program de o oră da și o oră nu și că doar 10-15 oameni pe oră pot să intre la ea. Și-n plus greutatea minimă este de 40 kg, iar Ioan abia are 31! Am fost teribil de dezamăgiți, dar ne-a trecut. Am mers un pic pe promenadă, ne-am suit pe feribotul Star și apoi am plecat spre Macao.

Sky scrapers

Arhitectură modernă

Hong Kong - panoramă

Acesta a fost pentru noi Hong Kong. A fost drăguț, cu prețuri rezonabile, l-am văzut, ne-au plăcut câteva lucruri, am terminat cu el. Dacă ai o tonă de bani poți să mergi la parcuri de distracție, să mănânci la restaurante de lux și altceva nu prea mai ai. Copiii mei n-au vrut să meargă la Disneyland nici dacă banii ar fi curs din cer.

Natura e frumoasă, dar nu în acest anotimp. Orașul e superb, dar nu chiar atât de special. Zgârie norii sunt grozavi, dar cât de mult te poți uita la ei? Are ceva istorie, un tramcar de 100 de ani, o biserică de 150 de ani. Nu prea mult. Orașul e curat și funcționează la perfecție, dar nu prea mi-au plăcut anunțurile amenințătoare cu amenzi usturătoare postate peste tot. Mă face să mă întreb: dacă  a locui într-o astfel de civilizație urbană vine cu un astfel de preț, oare chiar merită?

Un semn adevărat și foarte serios



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu