Noi Începuturi Patru

Queenstown

Trebuia să mergem acolo de unde a pornit săritul în gol cu o coardă elastică! Nu că am face-o, da’ doar așa, să ne uităm. Ne-am gândit că am putea să sărim, dar când mi-a spus Mihai că una din corzi s-a rupt și ne-a aratat videoclipul pe youtube http://www.youtube.com/watch?v=3hoJfi9kPh0, s-a terminat discuția.

În colțul din dreapta jos se poate vedea cum drumul taie muntele, iar puțin deasupra, acoperit de nori, este lacul Waktipu.

Ne-a luat jumătate de zi să ajungem la Crown Range Road, o trecătoare peste Alpi, conducând pe drumuri abrupte și cu serpentine, dar aveam un punct de belvedere minunat. Ca să ne dăm jos de acolo în vale, a fost o altă experiență, pe care nu-mi doresc să o repet, cotind aproape 340 de grade la fiecare serpentină și fiind depășiți de cicliști!

Ne hotărâm să ne urcăm cu gondola până în vârful celuilalt deal de unde puteam vedea trecătoarea și lacul Wakatipu. Cum mergeam noi vedem niște oameni care făceau paragliding cum coborau lin, iar ultimul făcea niște figuri îndrăznețe. Nu știam că poți să faci chestii d-astea! Dar când am vrut să ne luăm bilete pentru paragliding, ne-au spus că e închis din cauza vântului ce suflă dinspre lac. Deeeeeci, nu poți să faci chestii, era doar vântul, iar persoana respectivă a primit mai mult decât a plătit.

Ne bucurăm de priveliște pe îndelete, apoi ne dăm cu Luge, un traseu șerpuitor cu mașinuțe.

Te Anau

Prima oară când am auzit neo zeelandeză n-am înțeles nici un cuvânt. Politicoasă, l-am rugat pe celălalt să repete. Era engleză, dar accentul! OK este pronunțat Ei Chei. Am crezut că maorii au avut vreo influență, dar nu. N-am nici un motiv pentru care numele de Te Anau este pronunțat Tii-A-Nuu.

Mihai s-a plimbat prin orășel și ne-a spus că are o pizzerie chiar vis-a-vis de singurul restaurant italian și că totul este turistic. L-am văzut și noi a doua zi pe când mergeam spre Milford Sound.

Fiecare broșură turistică te previne că drumul spre Milford este unul dificil. Nu doar pentru că sunt o mulțime de autobuze turistice pe el, sau pentru că se învârte stânga-dreapta precum un test de permis auto, dar și pentru că este frumos și vrei să te uiți la peisaje. Dacă conduci fără să te oprești ar trebui să-ți ia cam două ore jumătate, dar pentru noi a fost mai mult de patru.

Lacurile oglindă, 

o vale,

alte priveliști, marea divizie (o coamă care marchează schimbarea vegetației de pe un versant pe celălalt al munților). Facem o croazieră pe Milford Sound, unul din cele mai frumoase fiorduri de aici. E o zi perfectă, însorită și caldă. 

Ne urcăm pe puntea de sus a vasului și îndurăm bucuroși vântul în schimbul peisajului. Admirăm pereții stâncoși, vegetația ce stă agățată de ei, câteva cascade. 

E drăguț. Nu ceea ce ne așteptam, dar nici nu știam la ce să ne așteptăm. Am mers doar pe partea stângă a fiordului, între paralelele de spumă făcute de vânt 

 ne-am întors,

și am luat-o pe partea dreaptă

suficient de aproape de zid cât să ne stropească o cascadă. Cum încercam să găsim un unghi mai bun pentru poze, am trecut prin puntea de mijloc, unde  chinezii se jucau cărți, fără să se uite în jur.

Pe drumul de întoarcere ne-am oprit la Paralele 45 Sud, numai pentru că locuim pe cea nordică. E mai frig aici! În timp ce priveam spre cameră, o pasăre îndrăzneață s-a apropiat de aparat și s-a luat la luptă cu breteaua, de parcă ar fi fost un șarpe.

Manapouri

Ne petrecem noaptea la 20 de minute depărtare de Te Anau, într-un camping care seamănă cu un sat din poveștile fraților Grimm prin care sunt presărate mașini de epocă. Este pe malul lacului Manapouri. Suntem martorii unui apus superb,

 mâncăm kebab turcesc făcut de un indian din Kerala (căruia îi e dor de familie) și ne bucurăm de acea oboseală plăcută. Dimineață devreme plecăm spre Doubtful Sound (pronuțat Dautful). Ieri a fost soare, azi e ceață și plouă...

Când să ieșim din camping, zgâriem mașina altcuiva. O sa ne coste!

Ghidul croazierei ne duce pe o barcă micuță pe lacul Manapouri 

și în timp ce conduce, ne spune tot felul de lucruri despre lac și hidrocentrală. Lacul glaciar e separat de mare de câteva sute de metri de granit și gnais. Din cauza așezării au vrut să construiască o fabrică de aluminiu, care necesită foarte multă energie, energie care ar fi luată de la hidrocentrală. Pentru asta au vrut să crească nivelul lacului. Proiectul a atras atenția și a determinat o mișcare de protecție a mediului. Hidrocentrala a fost construită prin perforare și explozii (au murit 16 oameni) iar când au terminat tunelul și-au dat seama că nu au loc să întoarcă mașinăriile, așa că au trebuit să le conducă în marșarier într-un întuneric beznă (combinația de lumini artificiale și gazele din tunel era una explozivă). La început hidrocentrala nu lucra la întreaga capacitate, pentru că nu puteau evacua apa suficient de repede. Așa că au trebuit să construiască un nou tunel, de data asta cu o mașină rotativă, pentru că tehnologia a mai avansat între timp. Nivelul lacului a rămas același, și de fapt îl fluctuează ca să simuleze condițiile normale.

Am vizitat hidrocentrala,

privind generatoarele de deasupra, citind materialele și uitându-ne la documentare scurte.

După aceea am luat un autobuz care să ne ducă în fiord. Ghidul ne-a explicat decizia căpitanului Cook de a nu intra în fiord pentru că se îndoia că mai poate ieși afară (doubtful înseamnă îndoială în engleză). Corabia lui era prea mare și avea nevoie de vânt de la răsărit, indisponibil în acest fiord vestic. Și așa a primit numele de Golful Îndoielii. Mai târziu au venit spaniolii, care au vrut să facă o treabă bună și l-au renumit Sound (nu are traducere în limba română, dar e similar cu un canal). Un râu face o vale în formă de v. Fiordurile sunt făcute de ghețari și au forma literei U. Deși incorect, numele de Sound a rămas.

Pe cel de-al doilea vas mâncăm prânzul și ne uităm pe fereastra stropită de ploaie. Dealurile plutesc în apă, învăluite în maramele lor albe.

Când ne apropiem de ele, arată la fel cu cele din Milford. În spatele nostru fiordul se închide precum un fermoar.

Ne apropiem de marea Tasmaniei. Vântul suflă cu furie. Ne adăpostim în spatele unor insule și ne uităm la foci și păsări.

Pe drumul de întoarcere aflăm că și acel loc este unic. Ploaia se strecoară prin vegetația agățată de pereții fiordului și dizolvă taninul, ceea ce îi dă culoarea ceaiului. Ajunsă în mare, plutește în straturi de la unu la cincisprezece metri și filtrând lumina, permite coralului negru și altor vietăți iubitoare de întuneric, să trăiască la adâncimi mai mici.

Stăm la masă și ne bucurăm de priveliște. Probabil că are legătură cu perspectiva, cu faptul că sunt ascunse, cu nuanțele crestelor, fiecare puțin mai închisă decât precedenta.

Este o întrebare veche de când lumea le-a descoperit: care fiord e mai frumos, Milford sau Doubtful? Nu ne-am putut decide, așa că a trebuit să le vedem pe amândouă. Pentru noi Doubtful Sound a câștigat. Poate pozele să te ajute să te hotărăști care e favoritul tău, dar dacă nu, atunci trebuie să te duci sa le vezi.