Maria: Noua Zeelandă, Christchurch

Maria: Noua Zeelandă, Christchurch din 8 martie 2012, tradus de Ileana Ruxandra în 2020

Unul din primele lucruri de care ne dăm seama când ajungem în Christchurch este că nu avem Kindle-ul. S-a pierdut, probabil în buzunarul scaunului de la avion din fața Tatei. Pentru câteva săptămâni Mama și Tata, care se bazează pe kindle ca să citească, vor trebui să se descurce fără.

Din fericire Tata are cu el romanul lui Jodi Picoult „Adevărul simplu“ și noi toți ceilalți avem câte o carte cumpărată în ultimul moment în Penang. Cărțile sunt ceva care n-ar trebui să-ți lipsească într-o călătorie. Vreodată.

Apartamentul are doar două camere, dar sunt două canapele și fiecare avem patul nostru. Este, în comparație cu o mulțime de alte lucruri, un apartament de lux. Și este frig.

Am venit de undeva care ar putea fi considerat un paradis tropical, și acum ne îngheață degetele într-o cameră mică de hotel.

Țara Kiwi, așa cum o denumesc nouă zeelandezii, este scumpă. Foarte scumpă comparat cu Tailanda, unde puteam toți să mâncăm să ne săturăm pentru 5$. Aici… e mult mai scump. Mama și Tata se duc la cumpărături.

Mă simt recunoscătoare că nu a trebuit să merg și eu la cumpărături. Este fără îndoială, cea mai groaznică experiență. În special când nu ai mașină.

Înseamnă să mergi pe jos până la magazin, să umpli un rucsac (dimensiunea depinde de numărul de oameni care merg la cumpărături și de cât de mult timp trebuie să ne ajungă acele provizii) și apoi să le cari în spinare înapoi. Din moment ce în Noua Zeelandă majoritatea oamenilor se suie în mașină ca să meargă la cumpărături, distanțele sunt ca pentru o mașină.

Pe 2 martie Tata s-a dus la agenția de închiriat mașinii ca să închirieze mașina de un roșu aprins pe care o vom folosi câteva zile ca să ne obișnuim să mergem pe partea „greșită“ a drumului. Chiar dacă a exersat de unul singur înainte să ne ia pe toți, Tata gravitează în mod constant spre partea dreaptă a drumului. Doar când trebuie să schimbăm mașina pe o rulotă ne dăm seama că pe parbriz scrie mare cu litere roșii „ȚINE STÂNGA“.

Pe 3 martie, cea de-a cinsprezecea zi de naștere a Ilenei, ne ducem să vizităm Centrul Antarctic. Christchurch este unul din cele două locuri din lume cu un zbor direct spre Antarctica. Nu sunt sigură care este cel de-al doilea, dar știu că e mai greu de ajuns de acolo.

Centrul Antarctic este practic o destinație turistică pentru că un bilet aici costă 0,5% din costul unui bilet până în adevărata Antarctica, și pentru că dacă ți se face prea frig în simulatorul de furtună (-8 C) poți să pleci în cinci minute.

Oricum, mi-ar plăcea să locuiesc în Antarctica, doar ca să văd cum e să trăiești în întuneric absolut. Cuvântul de ordine este „a trăi“. Am descoperit că Ileana nu este făcută să trăiască decât în suburbii — nu poate să fie suficient de tăcută ca să trăiască într-un apartament în oraș și nu-i place să fie în natură ca să trăiască la țară.

Eu? Aș putea trăi oriunde. Pe de altă parte ca să vizitez…nu e chiar așa de interesant.

Conducem prin Christchurch. Îmi place să mă uit la casele de aici. Arată atât de moderne— și ferestrele sunt mari, plăci expansive de sticlă care sunt complet diferite de dreptunghiurile relativ mici de acasă (și de ce să nu recunoaștem, de aproape oriunde din lume)

Aproape de centru (sau poate din altă parte?) sunt clădiri care nu au fost încă renovate după cutremurul de anul trecut. Metalul balustradelor este răsucit în forme ciudate, ca și cum un uriaș s-ar fi jucat cu ele. Este o plasă portocalie, ca cea folosită la șantiere, înșirată peste tot. Ne dăm jos din mașină ca să facem poze

—

Mă uit prin lumile pe care le-am scris în timpul șederii noastre în Christchurch de la 1 la 5 martie și este chiar nesuferit să constat câte lucruri am uitat.

Ca de exemplu:

Grădina Botanică: Ioan și Ileana se joacă, au filmat o mulțime de scene care n-au nici o legătură una cu calta și apoi Ioan a făcut un filmuleț care mi-a adus aminte de vremurile când Ileana și Ioan făceau un fel de serial TV despre Clouseau, un „detectiv“ francez ridicol care avea o familie mare și mulțime de prieteni și colegi. Ileana și Ioan jucau pe rând 90% din personaje, restul fiind jucate de prietena Ilenei. Am încercat să nu le vedem pentru că erau pline de glume pe care doar ei le pricepeau, limbi de nepriceput, filmări proaste și practic fără niciun complot.

Grădina Botanică era un loc frumos, semăna mai mult cu un parc cu mai multe flori decât de obicei. La intrare aveau și un pârâiaș leneș plin cu rațe.

Are și o colecție de dalii și trandafiri, amândouă absolut superbe. Sunt atât de multe varietăți…

Akaroa: singurul oraș francez din toată Noua Zeelandă. Am venit aici ca să înotăm cu delfinii, dar din nefericire (sau fericire?) sunt valuri de 2 metri așa că am decis să nu ne ducem. In schimb o luăm pe drumul pitoresc în jurul insulei, ne ducem la un muzeu de scoică paua și ne-am uitat transfixiați la o mulțime de peisaje.