Capitala Indiei

Vă plac șalurile? Doar câteva?

Dacă mi-a plăcut în Delhi? La fel ca și proprietarul acestei bocceluțe, a trebuit să-l iau cu totul.

Am fost impresionată de aeroport, de calitatea drumurilor, arăta mult mai bine decât Katmandu. Uitându-mă la apartamentul pe care voiam să-l închiriem: podea de marmură, camere spațioase, un balcon mare... nu m-am mai gândit la autostrada din fața noastră. Plătisem deja banii când mi-am dat seama că în timpul nopții dărâmau clădirea de lângă noi, cu un buldozer care hrănea cu moloz o coadă lungă de camioane. Salvarea îmi e în dopurile de urechi, pe care le voi purta zilnic.

Dimineața mă uit pe fereastră: un om doarme pe un pat improvizat, acoperit cu șalul. Ceilalți muncitori vin unul câte unul, înveliți în pașminele lor, stau pe vine și vorbesc în timp ce fumează. Pe la 9 vor începe să lucreze: cu un drug de fier unul din ei va disloca parte dintr-un zid de cărămidă, altul va separa cărămizile, altul le va curăța curăța de mortar și le va pune pe cele bune într-o grămadă. Doi dintre ei vor lua barosuri și în ciocănituri ritmice vor transforma o podea de ciment în moloz și rețeaua de fier forjat. Încă doi stau lângă ei, privindu-i în timp ce așteaptă să le ia locul. Asta este ce fac toaaaată ziua: dezmembrează clădirea bucată cu bucată. În timpul nopții un camion va veni si-l vor încărca cu mâna toate cărămizile, pentru a fi refolosite în altă parte. Intr-o altă noapte buldozerul se va întoarce să dărâme ceea ce oamenii n-au putut, să sape o groapă în care să împingă resturile de cărămizi și mortarul. Un om va dormi lângă grămada de fier forjat recuperat, și mâine totul începe din nou. Până la sfârșitul săptămânii au desfințat un etaj dintr-o clădire de 30/12m. Nici măcar nu știu dacă sunt aceeași oameni, de la distanța asta arată la fel: scunzi, negricioși, slabi, îmbrăcați cu bluze cu mâneci lungi și pantaloni lungi, cu un șal subțire care poate fi folosit ca turban, pătură, izolator, față de masă, sac și tot așa.

Adevărați eroi!

Încercând să ne croim drum spre stația de autobuz, observ că pe cealaltă parte a blocului nostru construiesc. Cărămizile sunt cărate cu spatele, mortarul e amestecat pe podea cu o sapă și transportat pe cap la zidar. Singurul zgomot specific construcției este cel de la fierăstrăul cu care taie marmura gri.

Adăugați la astea și praful de la mașinile de pe autostradă, cel de sub autostradă, cel dintr-un vechi spațiu verde și veți putea înțelege de ce când ștergeam masa buretele era noroios.

Timpul nostru în Delhi este limitat și deja ne-am ales ce voiam să vedem. Fiecare monument merită un articol cu fotografii și ne-am simțit bine când le-am vizitat. Dar avem un gust dulce amărui determinat de multe și mărunte.

Distanțele sunt uriașe, comparabile cu cele din Beijing. Metroul este doar la început și cartiere întregi sunt deservite doar de autobuz. 

Autobuzul acesta duce pasagerii din stația de autobuz la cea de metrou.

Și nici unul din obiectivele turistice nu este aproape de vreo stație. Trebuie să iei o ricșă! Prima dată am stat noi patru în spate și Mihai a împărțit locul cu șoferul. După asta nu mai voia să se suie în ele și a trebuit să depunem muncă asiduă de convingere să încerce din nou. Acum stă în spate și-i ține  ori pe Ileana ori pe Ioan.

Prima călătorie cu ricșa.

În timp ce mergeam trebuia să fim atenți unde călcăm, să sărim peste o groapă, o mână, o băltoacă de pipi sau altceva. Traficul este intens, spațiul lor personal fiind mult mai mic decât al meu. 

Omul din stânga își are afacerea de reparat biciclete chiar aici, lângă gard.

Am fost fericită să constat că la metrou au un vagon numai pentru femei. Conductorii păzeau ușile și fluierau feroce dacă un bărbat încerca să intre. Mi-au dat voie să intru cu băiatul meu și am văzut un bătrân cu baston stând, deci există și excepții.

Stație de metrou pe fundal de templu Bahai.

Cultura este diferită. În bagajele noastre avem  o fustă lungă până la glezne și tricou cu mânecă scurtă. Asta pentru că prea multă piele la vedere pune probleme în această țară, iar picioarele deasupra gleznelor sunt incitante. E și mai dificil când trebuie să-mi schimb comportamentul. Nu pot să-mi țin soțul de mână, nu pot să-l îmbrățișez în public, nimic din ceea ce presupune intimitate. A te uita în ochii bărbaților... este o invitație la flirt. Să faci cu ochiul cuiva nu înseamnă o glumă în India. Fluieratul are substraturi sexuale și am atras multe priviri fluierând semnalul familiei încercând să-mi localizez soțul pe o stradă plină cu bărbați. Sunt și femei pe stradă, îmbrăcate în sariurile lor colorate, dar se mișcă cu copiii și sacoșele lor, uitându-se cumva pe deasupra ta sau prin tine. Ele nu sunt acostate de indieni, așa ceva ar fi o impolitețe. Dar noi suntem străini, cu noi se poate! Așa că în fiecare zi eram grijulie să pășesc în urma lui Mihai. El primea toate ofertele de taxi, tuk-tuk, vederi și mă scutea pe mine de răspunsuri în van (un bărbat nu va urma instrucțiunile unei femei). Cu toate astea lumea tot se uita la noi, chiar ne urmărea. Au fost câțiva tineri care ne urmau de la o distanță respectabilă pe tot timpul vizitei unui obiectiv turistic. Îi observam când ne opream, pentru că erau acolo pretinzând că se uită la altceva.

Centrul din Delhi.

I-am ignorat cu desăvârșire pe toți cei care încercau să ne atragă atenția. Asta pe dinafară, pentru că îți trebuie multă energie să ignori o ființă care încearcă să-și câștige traiul. Nu cumpărăm lucruri pentrucă nu le vrem, nu avem nevoie de le, n-avem loc pentru ele. Dacă întrebi prețul îți vor da o sumă uriașă din care vor tot scădea ca să-ți facă o favoare. În final tot vor câștiga de câteva ori prețul minim. Îți intră în spațiul personal, te țin de mână, te înghesuie (vecinul lui își așteaptă rândul să-ți vândă și el ceva), te urmăresc. “Nu mulțumesc” înseamnă că totuși ar putea să te intereseze.

Centru, între Fortul Roșu și moscheea Jama Masjid

Cerșetorii sunt de vârste variate, mulți sunt mutilați, dar din “Slumdog Millionaire” și din cartea “Enjoying India” de J.D. Viharini știu că asta e meseria lor. Fac semnul ăsta cu mâna dreaptă înspre gură ca și cum le-ar fi foame, dar dacă le oferi mâncare, îți vor cere să desfaci sandwich-ul ca să vadă ce are înăuntru și-l vor refuza dacă religia lor nu le permite. Îl vor refuza de la bun început dacă îl oferi cu mâna stânga, considerată necurată.

Flori pentru a fi oferite la templu.

Da, Delhi nu este curat, e de-a dreptul murdar în unele locuri, multe locuri, dar ici și colo sunt monumente din ere diferite, clădiri care sunt frumoase și pictate și a căror verdeață este spălată zilnic de praf. Și amestecul de oameni: hinduși, musulmani, sikh, creștini, îmbrăcați tradițional sau modern, urmând regulile sau ținându-se de mână pentru poză.

O să vă spun mai multe, așteptați un pic...