Maria: Mulțumim Emma! din 16 decembrie 2011 tradus de Ileana Ruxandra în 2019
Donația ta a ajutat la cumpărarea cadoului de ziua mea… cadou foarte probabil mai minunat decât chiar un laptop nou. Ceea ce a fost special a fost să-l cumpărăm. Nu mi-a plăcut niciodată să merg la cumpărături, dar de data asta m-am simțit bine.
Mama și cu mine am vrut să ne cumpărăm câte un sari din India de nu știu cât timp. Așa că pe 13 decembrie, cea de-a doua zi în Delhi, ne-am dus la cumpărături, plecând cu întârziere și ajungând acasă cu și mai multă.
După ce am mers cu autobuzul, apoi cu metroul și am mai mers și pe jos încercând să ne dăm seama unde suntem pe hartă și să o facem pe mama să se oprească și să ne aștepte, un domn drăguț ne-a ajutat, sfătuindu-ne să luăm un tuk-tuk pentru 10 rupii până la un centru de cumpărături.
Am ajuns la Bazarul Nirula direct în ceea ce părea să fie depozitul pentru materiale. Avea o podea și pereți de lemn, rafturi și răftulețe până la tavanul de trei metri.
Un bărbat ne-a întrebat dacă am vrea să vedem covoarele și ne-a dus la o ușă în dreapta și ne-a condus până la o cameră depozit care trebuie că avea…o mie de covoare? Toate aranjate frumos în cuburi. Ne-am uitat un pic, apoi ne-am dus din nou la materiale și apoi ne-am dus la bijuterii. Erau drăguțe, dar nu pentru noi (Până la urmă am cumpărat ceva — trei inele de nas, care nu necesită o gaură, pentru 1000 de rupii, 20$)
O femeie într-un sari negru cu broderie mov a venit și ne-a întrebat ce am vrea să cumpărăm. Din moment ce deja discutasem între noi, am spus „un punjabi“, ceea ce e de fapt un fel de cămașă lungă ce se îmbracă peste pantaloni strânși pe picior. Ne-a dus să vedem unele decorative, apoi Mama i-a explicat că vrem ceva practic.
După ce ne-am uitat prin aproape trei duzini de cămăși ne-am găsit fiecare un punjabi care ne-a plăcut, ne-am selectat și pantalonii și apoi l-am târât pe Tata să plătească (el și cu Ioan probabil că au cercetat fiecare colțișor din acel magazin).
După ce Tata a plătit, vânzătoarea a întrebat-o pe Mama ce și-ar dori și Mama a zâmbit cumva sfioasă dar încântată în același timp. „Aș vrea un sari“ a spus.
Dintr-o dată tot entuziasmul meu s-a risipit. Deja plătisem pentru punjabi. Aveam nevoie să-mi cumpăr un sari (eu am nevoie să-mi cumpăr foarte puține lucruri, cam 80% îmi sunt necesare pentru a avea o existență fericită. Celelalte 20% sunt doar ceea ce vreau cu adevărat. Sari-ul era în categoria de 80%).
După multă lingușeală și apelând la fondul de donații pentru distracții (am primit ATÂÂÂÂT de mulți bani! Poți să cheltuiești câțiva pentru cadoul de ziua mea! Doar o dată fac 17 ani!) Tata și Mama au cedat și eu am început să mă uit pentru un sari.
Camera-depozit de materiale conține sute de sari-uri și punjabi, toate în pungi de plastic de dimensiunea unui MacBook Pro, doar puțin mai late și mai scurte. Sunt 20-25 sariuri puse unele peste altele, trei stive pe raft, și femeia ne spune că sunt multe calități, și că este mai bine să cumpărăm unul puțin mai bun decât cel mai ieftin pentru că durează mult mai mult și sunt doar cu puțin mai scumpe. Dăm din cap aprobator.
Mă întreabă ce culori îmi plac (Mama deja și-a ales sari-ul— unul cu două nuanțe de roș și portocaliu cu broderie argintie) și începe să scoată sari-uri.
Le scoate din pungă să ne arate calitatea lucrării, desenul, totul.
Un sari are cam 5,5 m. Ele au țesute în material și materialul pentru bluză — o dată ce ai cumpărat materialul, acea bucată se poate tăia și se croiește bluza care se poartă cu sariul. Ai opțiunea ca magazinul să-ți facă bluza. În total materialul la care ne uităm are vreo 6 m lungime și unul lățime, brodat cu flori pe partea vizibilă (partea care merge peste umăr)
După ce ne-am uitat la o mulțime de variante de verzui ca apa și verde smarald (îmi place albastru - verzui foarte mult) m-am decis pentru unul care are o țesătură aurie la capete. E mai mult verde ca apa și are flori mici brodate.
După ce ne-au măsurat pentru bluză și am comandat și un jupon (acesta are o sfoară în care se strânge sari-ul; dacă nu folosim jupon, putem să îl strângem într-un șiret, amândouă sunt confortabile) din nou l-am târât pe Tata să plătească.
Donația ta a ajutat la cumpărarea cadoului de ziua mea… cadou foarte probabil mai minunat decât chiar un laptop nou. Ceea ce a fost special a fost să-l cumpărăm. Nu mi-a plăcut niciodată să merg la cumpărături, dar de data asta m-am simțit bine.
Mama și cu mine am vrut să ne cumpărăm câte un sari din India de nu știu cât timp. Așa că pe 13 decembrie, cea de-a doua zi în Delhi, ne-am dus la cumpărături, plecând cu întârziere și ajungând acasă cu și mai multă.
După ce am mers cu autobuzul, apoi cu metroul și am mai mers și pe jos încercând să ne dăm seama unde suntem pe hartă și să o facem pe mama să se oprească și să ne aștepte, un domn drăguț ne-a ajutat, sfătuindu-ne să luăm un tuk-tuk pentru 10 rupii până la un centru de cumpărături.
Am ajuns la Bazarul Nirula direct în ceea ce părea să fie depozitul pentru materiale. Avea o podea și pereți de lemn, rafturi și răftulețe până la tavanul de trei metri.
Un bărbat ne-a întrebat dacă am vrea să vedem covoarele și ne-a dus la o ușă în dreapta și ne-a condus până la o cameră depozit care trebuie că avea…o mie de covoare? Toate aranjate frumos în cuburi. Ne-am uitat un pic, apoi ne-am dus din nou la materiale și apoi ne-am dus la bijuterii. Erau drăguțe, dar nu pentru noi (Până la urmă am cumpărat ceva — trei inele de nas, care nu necesită o gaură, pentru 1000 de rupii, 20$)
O femeie într-un sari negru cu broderie mov a venit și ne-a întrebat ce am vrea să cumpărăm. Din moment ce deja discutasem între noi, am spus „un punjabi“, ceea ce e de fapt un fel de cămașă lungă ce se îmbracă peste pantaloni strânși pe picior. Ne-a dus să vedem unele decorative, apoi Mama i-a explicat că vrem ceva practic.
După ce ne-am uitat prin aproape trei duzini de cămăși ne-am găsit fiecare un punjabi care ne-a plăcut, ne-am selectat și pantalonii și apoi l-am târât pe Tata să plătească (el și cu Ioan probabil că au cercetat fiecare colțișor din acel magazin).
După ce Tata a plătit, vânzătoarea a întrebat-o pe Mama ce și-ar dori și Mama a zâmbit cumva sfioasă dar încântată în același timp. „Aș vrea un sari“ a spus.
Dintr-o dată tot entuziasmul meu s-a risipit. Deja plătisem pentru punjabi. Aveam nevoie să-mi cumpăr un sari (eu am nevoie să-mi cumpăr foarte puține lucruri, cam 80% îmi sunt necesare pentru a avea o existență fericită. Celelalte 20% sunt doar ceea ce vreau cu adevărat. Sari-ul era în categoria de 80%).
După multă lingușeală și apelând la fondul de donații pentru distracții (am primit ATÂÂÂÂT de mulți bani! Poți să cheltuiești câțiva pentru cadoul de ziua mea! Doar o dată fac 17 ani!) Tata și Mama au cedat și eu am început să mă uit pentru un sari.
Camera-depozit de materiale conține sute de sari-uri și punjabi, toate în pungi de plastic de dimensiunea unui MacBook Pro, doar puțin mai late și mai scurte. Sunt 20-25 sariuri puse unele peste altele, trei stive pe raft, și femeia ne spune că sunt multe calități, și că este mai bine să cumpărăm unul puțin mai bun decât cel mai ieftin pentru că durează mult mai mult și sunt doar cu puțin mai scumpe. Dăm din cap aprobator.
Mă întreabă ce culori îmi plac (Mama deja și-a ales sari-ul— unul cu două nuanțe de roș și portocaliu cu broderie argintie) și începe să scoată sari-uri.
Le scoate din pungă să ne arate calitatea lucrării, desenul, totul.
Un sari are cam 5,5 m. Ele au țesute în material și materialul pentru bluză — o dată ce ai cumpărat materialul, acea bucată se poate tăia și se croiește bluza care se poartă cu sariul. Ai opțiunea ca magazinul să-ți facă bluza. În total materialul la care ne uităm are vreo 6 m lungime și unul lățime, brodat cu flori pe partea vizibilă (partea care merge peste umăr)
După ce ne-am uitat la o mulțime de variante de verzui ca apa și verde smarald (îmi place albastru - verzui foarte mult) m-am decis pentru unul care are o țesătură aurie la capete. E mai mult verde ca apa și are flori mici brodate.
După ce ne-au măsurat pentru bluză și am comandat și un jupon (acesta are o sfoară în care se strânge sari-ul; dacă nu folosim jupon, putem să îl strângem într-un șiret, amândouă sunt confortabile) din nou l-am târât pe Tata să plătească.
Sariurile ne vor fi livrate mâine și deși vom vizita mai multe locuri în Delhi (Fortul Roșu) vom încerca să ajungem acasă înainte de ora șapte, când vor veni sariurile.
Este ora 8:30 când în fine vin, și în timp ce Mama și cu mine ne grăbim să le probăm, Tata și Ioan se grăbesc să cumpere ceva de mâncare.
Pentru că sari-ul meu este apretat nu stă în față chiar așa cum ar trebui — asta se va aranja când îl spălăm. De mână. Nu știu exact unde o să-l agățăm să se usuce…sau dacă o să-l spălăm. Dar îmi place la nebunie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu