Delhi

Mihai: Delhi din 18 decembrie 2011 tradus de Ileana Ruxandra în 2019

Am avut un program cultural intens în Delhi. Sunt opt începuturi diferite ale Delhiului de-a lungul secolelor, locul este plin de monumente și atracții deosebite. Este un alt oraș uriaș care are în plus și provocarea de a fi primul nostru contact cu India.

Am început prin a merge spre sud, departe de centrul plin de activitate. Qutb Minar (sau Qutub Minar) a fost primul loc pe care l-am vizitat și a fost extraordinar. M-aș mai duce să-l văd într-o clipită. Este o colecție de clădiri religioase, incluzând prima moschee din India, un stâlp de fier care nu a ruginit în 2000 de ani și superbul turn de 73 m Qutm minar. Construcția lui a început în 1193 și a fost completată în decursul următorilor 200 de ani. Are cinci etaje frumos sculptate până sus de tot. Atmosfera relaxată, interacțiunea plăcută cu indienii care vizitau și vremea perfectă au făcut ca ziua să fie nemaipomenită.

Cum aș putea descrie aceste coloane?

Turnul acesta e fenomenal și am făcut poze din toate unghiurile

Apoi am programat o zi de cumpărături, încercând să ajungem în faimoasa zonă Connaught Circle. Am început cu muzeul Metroului (fotografierea nu era permisă), urmat apoi de Jantar Mantar, o clădire construită în scopuri științifice în 1724, destul de ciudată dar interesantă.

Copaci perfecți în Noul Delhi? Toate frunzele sunt îndoite în același unghi

Doar pozează, nu dă cu piciorul în umbra mea

Din păcate nu avem voie și oricum nu are tobogan.

Busola mea internă fiind total zăpăcită, Ileana a preluat conducerea. Căutam magazine și cu multă grație le-a ocolit pe toate, am trecut de Connaught Circle fără să vedem prea mult din el. Până la urmă am urmat sfatului unui indian care ne-a trimis la bazarul Nurula. Cu această ocazie am mers pentru prima oară cu tuk-tuk-ul și apoi am cumpărat haine grozave. Maria a descris aventura din punctul ei de vedere și am pus și niște poze. Iată aici altă variantă:

Ce durează jumătate de oră într-o giuvaergie? Noi îl numim spectacol gratis. Ileana, fiica mea, vrea un inel de nas. Ca de obicei, când vrea ceva, acel ceva este singurul lucru care contează și va face orice ca să îl obțină. Tocmai am aflat că Ileana, soția mea, și-a dorit dintotdeauna un inel de nas din India, precum și un sari. Eu nu mă simt în siguranță în acest magazin, ne dau prea multă atenție, de-abia am intrat și nici măcar nu știu unde suntem (a se vedea busola mea deviată). Fetele se preocupă de haine, Ileana încearcă să obțină un inel pentru nas și mama ei vrea un sari. Eu evadez din magazin lăsându-l pe Ioan responsabil „supraveghează fetele, vezi să nu cumpere nimic“. Am aflat mai târziu că a priceput doar prima parte, s-a uitat la fete în timp ce își alegeau noile lor haine. Între timp eu am ieșit pe străzi să „citesc“ zona, să văd ce e prin împrejurimi, ce alte magazine, ce prețuri au. Văd o agenție turistică cu un semn mare „harta Delhi gratis“. Mi-a luat douăzeci de minute să obțin o astfel de hartă, a trebuit să răspund la un milion de întrebări și până la urmă am învățat din experiență. Agentul a fost foarte drăguț, a pus întrebări specifice, călătoria noastră în India, zilele noastre în Delhi, programul nostru și o lungă serie de întrebări de ce nu o facem diferit, el poate să aranjeze totul. Nu conta că eu răspundeam la majoritatea întrebărilor lui cu „vreau doar o hartă gratis“. A fost o conversație fluentă, relaxată, calmă, deși în forul meu interior explodam. Am încercat să mă pun în papucii lui și să văd când ar înțelege că își pierde timpul și nu voi cumpăra nici un tur de la el. Concluzia a fost că a știut de la bun început, dar nu l-a deranjat să profite de ocazie și să și învețe între timp.

M-am întors la magazin și le-am găsit pe fete foarte fericite cu cumpărăturile lor, așteptându-mă să plătesc! „Ioan, ce ți-am spus?“ Pentru un moment a început să se apere, apoi a înțeles că doar glumeam și am început cu toții să râdem. Apoi mama a vrut un sari, Maria vrea și ea unul iar Ileana începe să-și încerce șarmul, ea vrea un inel pentru nas, tocmai au scăzut prețul de la 1000 și ne oferă două pentru prețul a unu, așa o afacere bună, doar 20$. Avem tot timpul să discutăm asta, suntem întrerupți din când în când de Maria sau de mama care vor părerea noastră despre culori. Până la urmă Ileana mizează pe cartea cea mare: „ Dacă primesc un inel pentru nas aici și acum, îți promit că nu am să-mi fac piercing nici după ce împlinesc 18 ani“. E serioasă, o crede, mi-o repetă, din nou. Pare o afacere bună pentru mine, dar se pare că m-a păcălit, a găsit informații negative la adresa piercing-ului și nu mai vrea asta oricum. Eu primesc învoiala, dăm mâna și mama e de acord. Ne ducem să ne uităm la inele din nou. Confirmăm afacerea de două inele pentru 1000 de rupii și îi rog să țină inelele până când soția mea termină cu cumpărăturile. Când ne întoarcem, după ce am cheltuit 1000 de rupii pe sari-uri, îi întreb dacă n-am putea să luăm doar un inel pentru 500, îmi răspund că computerul lor nu ar putea accepta o valoare atât de mică, dar că o să-mi dea trei inele pentru 1000. Ileana primește un săculeț cu cele trei inele, dar nu se petrece nici un schimb de bani. Îl pune în buzunar.

Și apoi începe spectacolul. Performanță extraordinară, 30 de minute încercând să o convingă pe Ileana Ruxandra, că ea merită să aibă acest inel cu safir. Prețul nu conta, l-am văzut, el a spus 600$, eu m-am gândit 400$ și fără nici o ofertă sau negociere din partea noastră, a scăzut prețul la 398$. O jumătate de oră Ileana Ruxandra a repetat că nu o interesează acel inel, dar el a continuat și noi cu toții ne-am uitat. Am făcut și o lecție de istorie indiană și românească, cum a fost făcut safirul, cum merge piața, etc, etc, etc. Din moment ce India este cel mai mare producător de safire din lume, aici costă cel mai puțin. Până la urmă am putut să plătesc inelele de nas și să ieșim din magazin. Ceva mai târziu Ileana Ruxandra a spus că inelul nici măcar nu era frumos, nu l-ar fi vrut nici dacă ar fi avut banii și că tot timpul s-a gândit la bijuteriile pe care le are și pe care nu le poartă. Oare pot să fiu mai norocos? După spectacol am continuat cu o discuție despre comerț. În America te atrag cu reclame în ziarul de duminică, finanțare și tot așa, aici o fac diferit, mult mai diferit. Ioan a sugerat să cumpărăm inelul, din moment ce ar costa 2000$ în Europa sau SUA, de ce nu l-am putea vinde acolo? Copiii puteau să înțeleagă că s-ar putea să nu primim acești bani în zonele respective, dar n-au putut să înțeleagă de ce ar trebui să plătim taxe în America!

Miercuri am vizitat vechiul Delhi și apoi cea mai mare moschee Jama Masjid. Ne-am scos pantofii și la fel ca în orice altă moschee pe care am vizitat-o, nu erau prea multe de văzut. Nu e ca în vechile catedrale europene unde ai câte o sculptură faimoasă sau un tablou la fiecare 20 de metri. Este o piață mare pătrată, un mic havuz și un loc în față unde lumea se roagă. Ca și în alte locuri de închinăciune, unii se roagă și alții doar se prefac, uitându-se în jur, urmărind ceea ce se întâmplă. Erau o mulțime de închinători care pur și simplu se uitau la fiecare pas pe care îl făceam pentru a fi siguri că nu ne apropiam prea mult sau nu ne duceam unde nu trebuia. Ne-am urcat în minaret. Femeile și copii nu se pot duce de unii singuri și asta m-a făcut să mă întreb câte neveste am voie să am ? Dacă ar fi fost două femei necăsătorite care vizitau și ele, aș fi putut să le iau împreună cu soția și cei trei copii? Dar această șansă nu mi-a fost oferită. A trebuit să plătim 100 de rupii pentru oricine urca, 200 pentru aparatul foto, 10 pentru tipul care păzea fiecare pereche de pantofi și în final această vizită gratis la monument  a costat mai mult decât cele pentru care plăteam intrare. De sus puteam privi în voie vechiul și jalnicul Delhi, fără nici o construcție decentă. Eu am ieșit primul și am mers pe o parte din zidul moschee, văzând o parte groaznică de sărăcie a Delhi-ului.

desculți în vechiul Delhi

Am mers apoi la Fortul Roșu, a fost frumos și ne-am bucurat de vizită în orele amiezii, la apus era cu adevărat frumos. Îți vine să crezi că armata nu a părăsit fortăreața până în 2003? Construcția a început în 1638, sub același faimos împărat mughal care a construit și Taj Mahal. Se gândea să mute capitala de la Agra la Delhi, dar n-a apucat pentru că fiul lui l-a detronat. Fortul a adunat în cei 400 de ani de existență o colecție de clădiri extraordinare, din perioade de putere și bogăție fenomenală. A fost folosit de armata britanică după primul război de independență al Indiei în 1857. Fortul era deja aproape delapidat, când britanicii au ras aproape toate clădirile cu excepția celor mai importante, pentru a construi barăci. Armata indiană a preluat totul după 1947. Dar ce-a făcut armata? Mai sunt încă mulți soldați în fort, așa cum sunt prea mulți soldați și gata. Nu contează, reconstruiau foarte mult și de asemenea se lucra la întreținere și nici măcar nu am putut termina de vizitat toate clădirile din cauza apusului. Majoritatea monumentelor din India se deschid la răsărit și se închid la apus. În fort urma să fie un spectacol de lumină și sunet, la fel ca în fiecare seară, dar nu aveam de gând să revenim.

Fortul Roșu

Joi ne-am dus la templul Lotus, cel mai mare templu Baha’i și la intrare am primit ceva informații despre credință. Are un aspect măreț și interesant, dar pentru mine seamănă foarte mult cu manifestul politic al unui partid, ei recunosc toți profeții, începând cu Krishna, Buddha și mai departe, Iisus și Mohamed. Dacă sună prea bine ca să fie adevărat, au și ei profetul lor și ar trebui să-l accepți și pe el. Toate religiile sunt stupide și periculoase, abia dacă pot să accepte doi profeți, cum pot să-și închipuie că oamenii pot să îi accepte pe toți? Din nefericire cu comentariile mele am supărat-o pe fiica mea Ileana, ea ar fi vrut mai multă informație, poate chiar și o carte. O clădire deosebită, am vrut să o văd de când am aflat de ea acum 25 de ani, ar trebui să fie pe lista oricărei vizite în Delhi.

Templul Lotus

Asta ai putea vedea de deasupra

Am continuat cu un alt Monument al Umanității, mormântul lui Humayun, un mic Taj Mahal, precursor al celui faimos. Acesta este locul „unde l-au dus pe Obama când a venit în vizită în India“. Presupun că asta ar trebui să mă convingă să-l vizitez. Nu o face, dar ne-a plăcut foarte mult.

mormântul lui Humayun

Nu știu dacă mă crezi, dar vom vedea locuri mai frumoase chiar în câteva zile.

Vedere laterală la mormântul lui Humayun

Am vrut să încheiem ziua cu recomandarea de pe primul loc din Lonely Planet: „ascultă cântăreții qawwali la Hazrat Nizamudin Darqah“ o moschee unde în fiecare joi cântă după rugăciunea de la apusul soarelui. Ar trebui să fie foarte aproape de mormântul lui Humayun și un gardian ne-a dus acolo, ne-a arătat clădirea și s-a întors la treaba lui. În timp ce ne apropiam de intrare, un grup de tipi cu turbane și bărbi albe s-au speriat și au devenit agresivi, ce facem noi acolo? Unul mai împăciuitor a intervenit spunând că nu se întâmplă nimic și „să ne continuăm mișcarea“. Am plecat, poate eram în locul în care nu trebuia, în orice caz încheiasem ziua.

Am făcut o pauză vineri și sâmbătă am terminat de vizitat noul Delhi cu o vizită la Muzeul Național și Poarta Indiei. Mi-a plăcut muzeul. Aici prețul pentru un străin este de treizeci de ori mai mare decât pentru indieni, dar copii (Ileana și Ioan) au intrat pentru o rupie și am avut un ghid audio foarte bun (inclus în preț). Ne-a îndreptat către cele mai deosebite exponate și ne-a ajutat să înțelegem ceea ce vedem. A fost plăcut și în același timp îngrijorător să vedem sute și sute de elevi „vizitând“ muzeul. Mergeau atât de repede, storcoșiți unul în celălalt, atingând din când în când câte un exponat, spunând o rugăciune în grabă în timp ce treceau pe lângă statuia unei zeități indiene (în muzeu!) și făcând cu mâna sau chiar dând mâna cu copii noștri. În muzeu se află relicve, cenușa lui Buddha și este un semn, precum și un gardian care aplică regula „fără rugăciune“.

Plimbarea până la Poarta Indiei a fost atât de plăcută, fără vânzători ambulanți, fără oameni, nimeni. Am văzut câteva locuri verzi relativ curate și mergând la metrou am trecut și pe lângă niște clădiri guvernamentale decente. Mi-a schimbat un pic percepția despre Delhi ca oraș cu clădiri ponosite și vechi.

A lot of children, going very fast.

Shaking hands, first hundred, still smiling.

Besides the children, here is amazing art at the National Museum

Nothing can convince Ileana to let us have icecream.

Yes, we are in India. Why are those kids smiling???

Vineri și sâmbătă am încercat fără să reușesc să cumpăr o cartelă SIM, dar partea bună este că am reușit să văd Karol Bagh, o zonă comercială civilizată (după standardele indiene).

Fără telefonul celular nu am putut comunica cu potențialul șofer, așa că am decis să luăm trenul până la Agra. Plecăm dimineață. Am stat o săptămână în Delhi. Nu e așa de rău precum spun unii. Sunt și drumuri bune, un sistem de autobuz funcțional, un metrou bun, uneori și trotuare. Vânzătorii ambulanți, acei oameni agasanți care încearcă să-ți vândă câte ceva sunt concentrați în zonele turistice și ca urmare, ușor de evitat. Am fost avertizați „sunt atât de mulți oameni peste tot“, dar nu cred că a fost atât de rău cum a fost în Nepal. După câteva zile, încet, dezamăgirea provocată de clădirile neglijate și trotuare s-a transformat într-o mică admirație. În ciuda guvernului gerontocrat, în ciuda birocrației, în ciuda tuturor, indienii se îndreaptă spre viitor și încearcă să aibă o capitală civilizată. Au valori istorice uriașe și o istorie extraordinară, dar simt și că au o șansă spre viitor și-mi place.

Hmmmm... I could start a cult... I have the followers.