marți, 7 februarie 2012

Temple și Școală


Ca părinte care își școlește copiii acasă in statul New York, trebuie să raportez de patru ori într-un an școlar despre ceea ce învață. Aceasta este legea. Cum se califică o vizită la complexul de temple Angkor Wat ca școală? În raportul meu încep întotdeauna cu cititul. Trebuie să citească panourile cu informații despre locul respectiv,


 plus ce îi mai pune mama lor să citească dintr-o carte. La asta se adaugă și poveștile de Ramayana și Mahabharata, pentru că ele sunt sculptate în bazorelief de jur împrejurul templului Angkor Wat. Pentru scris trebuie să își consemneze evenimentele în blog sau în jurnalul personal. Vocabularul este îmbunătățit când găsesc cuvinte precum apsara (care înseamnă dansatoare)

sau baray (un rezervor mare de apă). Iar discursul, în conversațiile cu bunicii pe Skype sau cu străinii când sunt întrebați ce au făcut astăzi.
Urmează Studii Sociale. De obicei acest subiect este împărțit in Istorie și Geografie. Dacă vorbim doar de templele din complex, trebuie să începem cu Jayavarman al II-lea (varman înseamna scut în Sanskrită — Vocabular) care a fost un prinț khmer ce se întorcea din Java în jurul anilor 800 d.C. A cucerit niște state care se certau între ele, s-a declarat Rege-Zeu al Kambujei si s-a stabilit în zona Roluos. Așa cum ne demonstrează istoria multor culturi, sunt oameni care se luptă pentru pace, și fiii lor care construiesc monumente magnifice pentru era lor (David și Solomon, regii din Hampi). În cazul nostru a fost un nepot care a început să construiască în onoarea bunicului lui. Pentru că în mitologia hindusă și budistă muntele Meru este miezul tuturor lucrurilor din univers, așa a construit și el templele, ca o piramidă etajată. A construit in Roluos, dar și in Angkor.



La un moment dat capitala s-a mutat la Angkor si fiecare rege a construit la rândul lui mai multe temple. Într-un fel sunt toate la fel, dar diferite în mărime, în detalii, în semnificație (Artă).
Apoi vine rândul Matematicii. De câți oameni ai nevoie ca să construiești ceva de dimensiunile astea? Dacă un om lucrează 8 ore pe zi, 10 zile ca să sculpteze o față de Buda, câte zile trebuie să lucreze 250 de oameni pentru 700 de fețe? Câte blocuri de piatră crezi că sunt în această gopura (acoperișul- vezi Hampi)? De-adevăratelea, poți să transformi un templu în matematică simplă, algebră, probabilitate, orice, dacă-ți pui mintea!
Ajungem la Știință. De ce sunt toate așa negre și verzi? Licheni (Biologie).


De ce mai crește mușchi în interior? Umiditate, lumină indirectă și de aici poți ajunge la Atmosferă și Fizică. Cum pot rădăcinile să distrugă o clădire? Fizică — mecanică. De ce crește copacul deasupra clădirii? Acolo a găsit un loc fertil.




De ce unele bazoreliefuri sunt mai șterse? Eroziune, ploaie acidă—Chimie.



Dar altele de ce sunt lucioase ca si obsidianul (Geologie)? Pentru că oamenii le-au atins pentru noroc (Chimie, Studii Sociale).
Limbile străine sunt exersate. Sunt atât de mulți francezi care vizitează Cambodgia! OK, copiii noștri nu vorbesc franceza, decât împinși de la spate, dar o înțeleg. E suficient că le-a stârnit interesul și acum fetele noastre citesc pe cont propriu fie cărți, fie broșuri. Și de asemenea recunosc chineza, japoneza, coreeana, spaniola, italiana, portugheza, rusa și germana. Întreabă orice față caucaziană de unde este și răspund mândri la rândul lor Din România!
Arta, pe lângă faptul că e recunoscută și comparată cu ceea ce au văzut în alte țări, este pusă în practică prin făcutul fotografiilor, filmat, desenat (inclusiv desene animate pe computer!).
Artă înrămată!

Arhitectură.

Ai putea spune că pietrele nu fac muzică și ai avea dreptate. Totuși, am găsit muzică. Am avut profesorul nostru personal pentru drâmbă. E făcută din bambus (mă face să mă gândesc la instrumentul de curățat cartofi), o ții între buze, gura devine o cameră de rezonanță în timp ce faci drâmba să vibreze cu degetele. Ne-am distrat o mulțime cântând la ea.


În apropierea templelor erau grupuri de 4-8 oameni care cântau muzică tradițională khmeră, oameni care supraviețuiseră exploziei unei mine. Instrumentele lor erau variații de tobă, xylofon si flaut, iar ritmurile erau rapide. De ce sunt atât de mulți oameni, chiar și copii, mutilați? Pentru că Khmerii roșii au căutat și obținut puterea și au omorât aproape jumătate din populația țării. Când țările vestice au aflat, s-a pornit o bătălie politică multinațională, unele ajutându-i altele fiind împotriva lor, toate urmându-și interesele proprii de extindere a influenței politice și pentru dezvoltare economică. Și așa se face că Khmerii Roșii au pus mine, Statele Unite au aruncat bombe, China, Vietnamul și alte țări au folosit teritoriul Cambodgiei pe post de câmp de luptă. Nu există nici o evidență unde să cauți aceste bombe. Poți doar să le vezi rezultatele.
Sănătatea este un alt subiect care poate fi predat. Sunt lilieci care trăiesc în unele gopura. În apropiere locuiesc porumbei și maimuțe. Câteodată îi găsești morți. Nu-i atinge, nu știi de ce boală au murit! 
 Cum știi că sunt lilieci? După miros și după sunetele de frecvență înaltă (Biologie). Bea multă apă, pentru că e cald și nu vrei să te deshidratezi, pune-ți pălăria ca să nu faci insolație, stai la umbră.
Educația fizică este îndeplinită de nenumărații pași ca să ne cățărăm în vârful templelor și de distanțele lungi ca să ajungem acolo.

Asta e tot. Nu urmează textul din manual, dar este integrat și în majoritatea timpului distractiv.
Mi se cere să semnez si să datez raportul:
Am acoperit cel puțin 80% din materialul planificat.
Ileana Ruxandra Dascălu 3 feb.2012



P.S. Acesta nu este un raport adevărat. Copiii urmează lecțiile pentru Matematică și Știință după manuale adevărate, Ioan având în plus și Logică. Au muncit din greu timp de trei vacanțe de vară pentru a înainta în școală și și-au terminat celelalte subiecte chiar înainte de călătorie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu