De jur împrejur: O săptămână în Cambodgia

Mihai: O săptămână în Cambodgia din 4 februarie 2012 tradus de Ileana Ruxandra în 2019

„Până acum, e vreun loc în care ai considera că ne putem muta?“ m-a întrebat Ileana după 14 ore pe drum plecând din Cambodgia. „Poate într-un singur loc. Siem Reap“ Numele înseamnă ceva rău despre Siam (Tailanda), vecinul de vest al Cambodgiei. E un oraș micuț la poarta spre Angkor Wat. Acum câțiva ani nici măcar nu aveau un drum pavat, acum are o mulțime și are sute de hoteluri, de la cinci stele până la cea mai ieftină pensiune. După douăzeci de ani de războaie, acum oamenii se simt în siguranță să călătoarească până aici și vin din toate colțurile lumii.

O motocicletă obișnuită

Cambodgia este locul în care s-a petrecut cea mai groaznică tragedie a speciei umane. Prinsă în războiul din Vietnam între conflictul de interese al Statelor Unite, Uniunea Sovietică, China și Vietnam, a fost pentru o scurtă perioadă de timp o țară comunistă, cu câteva facțiuni luptând pentru putere și țara s-a împărțit în câteva regiuni. A avut regimul „Khmer Rouge“ (kmerii roșii), care a omorât aproape o pătrime din populație în doar patru ani. Unii spun că țara a pierdut aproape jumătate din cele 7 milioane de oameni într-o formă sau alta. Khmer roșii voiau să se întoarcă la felul de viață din secolul al XI-lea și au alungat oamenii din orașe. Au distrus totul, cu excepția Angkor Wat, simbolul trecutului glorios al khmerilor. Oamenii erau executați pentru orice motiv, inclusiv pentru că purtau ochelari. Americanii i-au ajutat pe Khmer Rouge să ajungă la putere ca să contracareze vietnamezii și de asemenea au ajutat la eliminarea lor, în același fel în care i-au instalat pe talibani în Afganistan și i-au dat jos câțiva ani mai târziu, dar tot prea târziu. Detaliile sunt diferite, Vietnamul a invadat Cambodgia și a oprit cele mai groaznice atrocități, a instalat un guvern de Khmer Rouge reformați, dar care nu a dat bine cu Occidentul, au continuat să susțină alte facțiuni și tot așa mai departe până când demonstrațiile publice de pe străzile Suediei au determinat guvernările occidentale să împingă în direcția corectă și să ajungă la un tratat de pace. Regele era în exil în Coreea de Nord, China și Europa. Nu are prea mult sens, dar asta este ceea ce am putut să înțeleg din ceea ce am aflat.

Cambodgia este cea mai bombardată țară din lume din toată istoria, doar americanii lăsând să cadă 2,7 milioane de tone de bombe, mai mult decât au bombardat Aliații în întreg cel de-al doilea război mondial. În cei 20 de ani de război au fost plasate cel mai mare număr de mine din istorie, produse în toată lumea. Unii estimează că ar trebui o mie de ani ca să le curețe pe toate. Chiar și în ziua de azi continuă să mutileze sau să omoare oameni. Am vizitat muzeul minelor și un voluntar american ne-a dat o mulțime de informații. A spus că în primul război mondial puneau mine în anumite locuri, armatele știau unde erau și erau forțați să evite acele locuri. În Cambodgia khmerii roșii le dădeau copiilor mici un sac cu mine și le spuneau să se ducă și să le plaseze. Dacă se întorceau cu câteva, erau pe loc împușcați în cap. Deseori un copil plasa mina dimineața doar pentru a fi rănit de ea seara. Nu erau făcute să omoare, ci mai mult să rănească rău de tot. Mina era declanșată de o greutate de 13 kg, mult mai mică decât cele tipice. Și explodau la contact, nu ca în filme. Unul din acești copii soldat a devenit erou CNN în 2010. La un moment dat când a crescut a început să dezamorseze minele pe care le-a plasat, apoi a început să îi ajute pe țărani să-și curețe pământul și în 10-15 ani a neutralizat peste 50 000 de mine, cu siguranță mai mult decât orice altă ființă umană. Luând acasă unele din aceste mine a fost vizitat de diferiți oameni curioși, și apoi a deschis acest muzeu. Apoi a deschis un orfelinat pentru unii dintre copii mutilați de mine și tot așa. Operațiunea continuă cu ajutorul unor australieni, canadieni și al departamentului de stat american, chiar dacă tipului i s-a interzis de către guvernul cambodgian să mai dezamorsese mine. Echipa lui o face într-un mod științific, relativ în siguranță, de obicei o făcea cu un băț. Nici o școală, nici un antrenament! Ileana și Ioan m-au însoțit în vizitarea muzeului și le-a plăcut și au învățat foarte multe lucruri.

Un Mare American, încercând să ajute

Iar adevăratele statistici nu au fost știute decât pe la sfârșitul anilor ’90!

Mine culese și dezamorsate de o singura persoană

Pe străzi sunt puține semne ale atrocităților de exemplu oameni mutilați cerșind în fața unor restaurante. Majoritatea populației cambodgiene este prea tânără ca să-și amintească. Și este foarte clar că ei merg înainte. Au un guvern stabil, o rată de creștere de 6% și au un rege! În 1993 Cambodgia a devenit prima țară fost-comunistă ce s-a întors la monarhie. România ar fi trebuit să fie primma în 1989 și din nefericire țara mea a plătit și va continua să plătească un preț semnificativ pentru că a pierdut șansa.

Am decis să vizităm doar Siam Reap în Cambodgia. Sunt multe alte lucruri de făcut în această țară dar avem atât de puțin timp. În plus, ar fi trebuit să luăm medicamente pentru prevenția malariei, se pare că Siem Reap este singura zonă complet în siguranță în această privință.

După Macao am petrecut o noapte în Malaezia, ne-am trezit la 3 jumate, am mâncat micul dejun la 4, am luat un autobuz la aeroport la 4:30. Am ajuns în Siem Reap la 8 dimineața ora locală și deja eram obosiți. O zi întreagă de odihnă— ne-am petrecut timpul revizuindu-ne resursele și încercând să plănuim pentru următoarele zile. Aici au abonamente de o zi/trei zile/șapte zile de mers la Angkor Wat la un preț de 20$/40$/60$. Din moment ce poți să folosești cum vrei biletul de trei zile în termen de șapte zile, am fost de acord să încercăm să înghesuim totul și să economisim 100$. A doua zi ne-am odihnit în continuare și am plecat din hotel abia la ora 14! Ne-am dus să vizităm Muzeul Național Angkor, o clădire frumoasă modernă cu o colecție bogată de obiecte din ruine și o mulțime de informații. Ioan știa mai multe decât noi despre unii regi khmer, învățase de pe un joc de pe computer.

Deci, despre ce este vorba? Civilizația Khmer, câteva sute de ani de realizări militare, culturale și sociale deosebite, exprimate în dezvoltarea fără asemănare în lume a orașelor și a templelor. În timpul domniilor lor, rege după rege a adăugat la construcția templelor deja existente, sau chiar a construit unul nou. Toate acestea s-au întâmplat între 800 și 1400 dH, când khmerii au decăzut și toate templele lor (cu excepția Angkor Wat) au fost abandonate. Întreaga zonă este uriașă și are câteva sute de ruine interesante. Unii oameni vizitează doar cele mai importante, alții petrec săptămâni întregi explorând. Noi am vizitat luni, marți și joi, zece ore pe zi de stat în soare, mergând peste tot. Ne-am odihnit miercuri și vineri, fără să facem nimic altceva în Siem Reap. Dacă cineva are timp și energie, sunt câteva locuri interesante, inclusiv satele plutitoare. În zona asta este un fenomen unic: un lac uriaș, Tonle Sap, crește de zece ori mai mare în timpul musonului, iar râul ce-l formează ajunge să curgă în sens invers, spre izvoare! Oamenii locuiesc în case construite pe stâlpi, iar turiștii vin și fac poze. Noi am sărit peste distracție. În primul rând pentru că părea mai mult o publicitate, dar și pentru că acum este sezonul uscat, lacul este mult mai mic și călătoria ar fi durat o sută de ani. Ne-am petrecut ziua scriind și trimițând 39 de cărți poștale! Dă-ne un semn când o primești pe a ta.

În Siem Reap există un mister pe care nu l-am putut rezolva în ciuda mai multor încercări. Știi, au niște baghete micuțe, moștenire de la coloniștii francezi, le servesc la micul dejun sau pe post de sandwich la tonetele de pe marginea drumului. Deși am căutat, n-am reușit să le găsim la vânzare, până și Liz, o profesoară din Anglia care stă aici de două luni, nu le-a putut găsi. Altfel hotelul nostru Tanei avea tot confortul și un mic dejun rezonabil pentru 50$ pe noapte (două camere, cinci paturi). Din nefericire am fost prea leneși ca să folosim piscina.

Moneda locală este riel, dar folosesc dolarul american. Din moment ce 4000 de rieli fac un dolar și cea mai mare bancnotă este de 10 000, totul este în dolari americani, pe care poți să îi primești de la bancomat. Spre deosebire de SUA, unde nu primești decât hârtii de 20, aici au de toate felurile, în funcție de bancă. Costul vieții este în general foarte ieftin, unele lucruri importate ar putea costa ceva mai mult. Într-un mod similar magazinelor ieftine, unele lucruri par ieftine, dar de fapt nu sunt (o nucă de cocos sau un timbru, de exemplu). Uneori este nedrept, vindeau ghidul de Angkor Wat, o carte de câteva sute de pagini lucioase și fotografii color cu doar un dolar. De câteva ori am mâncat prânzul pentru 1,25 $ de farfurie, shakes de 75 cenți și o sticlă mare de bere de 2 $. Masaj cu pești 1 $. Ileana Ruxandra a fost la masajul picioarelor pentru o oră pentru 4$. Și peste tot toată lumea zâmbea și erau drăguți cu noi și vorbeau engleză. Toți copii și adulții învață limba și sunt foarte bucuroși să exerseze.

Am învățat depre artele tradiționale locale când am fost la un spectacol la Cambodian Children’s House of Peace (http://www.santepheap.org). Familia mea a dansat la sfârșit pe scenă, Ioan și-a arătat talentele și fetele s-au împrietenit cu câteva din fetele de acolo. Din nou contactul cu oamenii pare să fie cea mai importantă experiență din această călătorie. Și imaginea de neuitat a fetei mele, Maria, îmbrățișând-o pe Ali, chelneriță la unul din restaurantele de pe trotuar.

După o săptămână în Siem Reap ne-am îndrăgostit de Cambodgia și de oamenii ei. Dacă aș rezolva și misterul baghetelor aș putea să stau aici mult și bine…