Maria: Învățând de la Cambodgia din 4 februarie 2012 tradus de Ileana Ruxandra în 2019
Din țările de până acum Cambodgia e țara mea favorită. De ce? E un loc prietenos, e liniște, e fericire.
Trei exemple:
1) Zâmbești cuiva, ei îți zâmbesc înapoi. Și nu trebuie să-ți faci griji că s-ar putea să pari ciudat. Nu! Asta e cultura lor. E prietenoasă. E deschisă. Te întâmpină cu brațele deschise.
2) Nu auzi claxoane. Sunt puține mașini. Oamenii merg încet. NIMENI NU CLAXONEAZĂ.
3) Oamenii zâmbesc tot timpul. Chiar și când nu zâmbesc, zâmbetul cuiva îi face să se lumineze.
Drumurile din Siem Reap sunt de pământ, cu tuk-tukuri atașate la motociclete roșii lucioase. Copiii aleargă în jurul templelor ținând în mână cărți poștale sau fluiere oferindu-le spre vânzare, una la un dolar, două la un dolar…. orice la un dolar. Într-un fel asta te rănește. Te face să reevaluezi lucrurile de care ai nevoie.
Da, economia din Cambodgia și economia din SUA, Europa, Australia, Noua Zeelandă sunt total diferite, dar gândește-te o secundă la cât de multe lucruri poți să ai crezând că ai nevoie de ele, dar de fapt nu ai nevoie. Îmi dau seama că nu mi-ar plăcea la început, dar aș putea să mă descurc fără laptop sau iPod pentru tot restul excursiei. Și la sfârșit aș fi chiar fericită.
De ce? Internet pe gratis se găsește din ce în ce mai des prin lume. Un carnet poate să îndeplinească rolul unei tastaturi. Ultimul hit muzical nu e necesar pentru starea de bine. De fapt muzica nu e necesară de loc — cel puțin cea pe care o asculți în căști toată ziua. Iar locurile în care faci troc de cărți sunt un rai.
Dacă mai călătoresc vreodată în felul acesta probabil că voi scoate câteva lucruri din bagaj. Ca de exemplu tableta, pe care am adus-o pentru a desena caricaturi. Știam de dinainte să plec că probabil aș putea trăi fără ea, dar la momentul respectiv nu aveam chef să renunț la ea. Și intra așa de bine în bagajul meu! Sau lucrurile de școală. Pe lângă faptul că nu le-am prea folosit, pentru că aveam tableta (care mi-a fost foarte utilă când am făcut Khan Academy, dar total nefolositoare dacă nu am internet), probabil că nici nu aș avea nevoie de ele. Sper… Carnetele: am un carnet de desen și unul pentru notițe, dar îmi este foarte clar că dacă aș avea un Moleskine sau ceva de o calitate similară, n-aș avea nevoie de astea grele. Laptopul: așa cum am spus, poți să găsești internet relativ ușor. Trocul cu cărți este peste tot (e o binecuvântare, nu glumesc). Nu mai scriu atât de mult ca înainte. Bat la mașină rapid, așa că postările pe blog nu mi-ar lua mai mult de 15 minute (să nu uităm că mi-ar trebui să plănuiesc în avans ce aș vrea să scriu).
Dar asta nu înseamnă că îmi voi trimite laptopul și carnetele la New York. Să nu uităm că trăiesc cu alți patru oameni și nu contează cât de drăguți sunt, din când în când am nevoie să mă izolez de ei. Înseamnă totuși că îmi reevaluez nevoile și dorințele, ceea ce este unul din motivele pentru care suntem în această călătorie. Și Cambodgia a ajutat în mod sigur să o fac.
Din țările de până acum Cambodgia e țara mea favorită. De ce? E un loc prietenos, e liniște, e fericire.
Trei exemple:
1) Zâmbești cuiva, ei îți zâmbesc înapoi. Și nu trebuie să-ți faci griji că s-ar putea să pari ciudat. Nu! Asta e cultura lor. E prietenoasă. E deschisă. Te întâmpină cu brațele deschise.
2) Nu auzi claxoane. Sunt puține mașini. Oamenii merg încet. NIMENI NU CLAXONEAZĂ.
3) Oamenii zâmbesc tot timpul. Chiar și când nu zâmbesc, zâmbetul cuiva îi face să se lumineze.
Drumurile din Siem Reap sunt de pământ, cu tuk-tukuri atașate la motociclete roșii lucioase. Copiii aleargă în jurul templelor ținând în mână cărți poștale sau fluiere oferindu-le spre vânzare, una la un dolar, două la un dolar…. orice la un dolar. Într-un fel asta te rănește. Te face să reevaluezi lucrurile de care ai nevoie.
Da, economia din Cambodgia și economia din SUA, Europa, Australia, Noua Zeelandă sunt total diferite, dar gândește-te o secundă la cât de multe lucruri poți să ai crezând că ai nevoie de ele, dar de fapt nu ai nevoie. Îmi dau seama că nu mi-ar plăcea la început, dar aș putea să mă descurc fără laptop sau iPod pentru tot restul excursiei. Și la sfârșit aș fi chiar fericită.
De ce? Internet pe gratis se găsește din ce în ce mai des prin lume. Un carnet poate să îndeplinească rolul unei tastaturi. Ultimul hit muzical nu e necesar pentru starea de bine. De fapt muzica nu e necesară de loc — cel puțin cea pe care o asculți în căști toată ziua. Iar locurile în care faci troc de cărți sunt un rai.
Dacă mai călătoresc vreodată în felul acesta probabil că voi scoate câteva lucruri din bagaj. Ca de exemplu tableta, pe care am adus-o pentru a desena caricaturi. Știam de dinainte să plec că probabil aș putea trăi fără ea, dar la momentul respectiv nu aveam chef să renunț la ea. Și intra așa de bine în bagajul meu! Sau lucrurile de școală. Pe lângă faptul că nu le-am prea folosit, pentru că aveam tableta (care mi-a fost foarte utilă când am făcut Khan Academy, dar total nefolositoare dacă nu am internet), probabil că nici nu aș avea nevoie de ele. Sper… Carnetele: am un carnet de desen și unul pentru notițe, dar îmi este foarte clar că dacă aș avea un Moleskine sau ceva de o calitate similară, n-aș avea nevoie de astea grele. Laptopul: așa cum am spus, poți să găsești internet relativ ușor. Trocul cu cărți este peste tot (e o binecuvântare, nu glumesc). Nu mai scriu atât de mult ca înainte. Bat la mașină rapid, așa că postările pe blog nu mi-ar lua mai mult de 15 minute (să nu uităm că mi-ar trebui să plănuiesc în avans ce aș vrea să scriu).
Dar asta nu înseamnă că îmi voi trimite laptopul și carnetele la New York. Să nu uităm că trăiesc cu alți patru oameni și nu contează cât de drăguți sunt, din când în când am nevoie să mă izolez de ei. Înseamnă totuși că îmi reevaluez nevoile și dorințele, ceea ce este unul din motivele pentru care suntem în această călătorie. Și Cambodgia a ajutat în mod sigur să o fac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu