O felie de Tailanda

Mihai: O felie de Tailanda din 8 februarie 2012 tradus de Ileana Ruxandra în 2019 

Tailanda este mândră de istoria ei, nefiind ocupată niciodată de o putere vestică. Este o monarhie, dinastia fiind la putere de vreo 700 de ani, regele lor având domnia cea mai lungă din lume (65 de ani și încă continuă) și probabil că este cel mai iubit și respectat. Este ilegal în Tailanda să spui ceva negativ despre rege sau familia regală. Totul este bine, dar pentru noi este ciudat să vedem uriașele monumente, fotografiile colosale ale regelui, de când era tânăr până la vârsta de acum, pare ca un fel de cult al personalității, cult pe care îl știm atât de bine din România comunistă. E un pic supărător, cu atât mai mult cu cât nu pot să-mi dau seama dacă reflectă adevăratul sentiment al oamenilor. Uitându-mă mai îndeaproape, oamenii chiar au poza regelui peste tot, pe bordul de la mașină și în case. Ar putea să fie poze oficiale, dar în ele este regele acum 50 de ani cu o bicicletă sau un aparat foto, sau alte „instantanee“. Taxiurile au banderole pe care scrie „Trăiască Regele“. În locurile publice cântă imnul țării la ora 8 dimineața și la 6 seara, iar oamenii se opresc și stau acele câteva minute cu mâna dreaptă peste inimă.

Wat Pho, the reclining Buddha

Tailanda este și locul în care au avut loc 17 puciuri militare în ultimii 70 de ani. Este un conflict arzând înnăbușit între sudul bogat și nordul sărac. Sunt nenumărate demonstrații și lupte pentru putere despre care am auzit în ultimii ani. Este o minoritate musulmană în sudul sudului și ca urmare sunt ceva tensiuni și lupte. Au fost și câteva dezastre naturale, cum ar fi tsunami-ul din 2004 sau inundațiile de anul trecut. Cu toate acestea se pare că Tailanda nu ar fi unde este acum dacă nu l-ar avea pe rege să țină poporul împreună. Fără nici o putere prin constituție, personalitatea fermecătoare și statura morală a regelui se ridică cu mult deasupra oricărui general sau politician. Este exemplul cel mai bun al rolului pe care îl are un rege și de ce, dacă tot trebuie să avem un guvern, monarhia este singurul regim politic viabil. Tailandezii sunt în mod patologic fericiți și mulțumiți cu viața și, oricât de nebunește ar părea, un mare rol îl are faptul că sunt supușii regelui lor și că au 66 de milioane de frați și surori cu care să împartă asta. Oamenii care trăiesc într-o republică nu pot înțelege aceasta, le trebuie sloganurile pretinsei democrații, să creadă în iluzia că ei sunt cei care îi aleg pe cei la putere. Pentru a-și proteja binecuvântata inocență, nu ar trebui să vină niciodată în Tailanda. Pe partea asta știam că suntem în siguranță.

Țara devine rapid o putere economică modernă ce depune eforturi de a-și păstra valorile culturale și felul de a trăi. Este o destinație turistică majoră, trebuia să fie pe itinerarul nostru în jurul lumii și singura noastră întrebare era cât timp vom putea petrece aici și unde. 

Ar putea să pară cumva ciudat. Aveam cinci zile pentru Bangkok. Cu nouă milioane de locuitori, Bangkokul este de departe cel mai mare oraș al Tailandei, o metropolă modernă a estului ce reține ceva din izul vechi și are o binemeritată reputație de „oraș al păcatului“. Traficul e atât de congestionat încât în fiecare an peste 300 de copii se nasc în drum spre spital. Poliția locală are acum o unitate specială de ofițeri (bărbați) moașe, ce se deplasează pe biciclete după ce primesc telefon și ajută la nașterea acestor copii.

Șlagărul anilor ’90, „One night in Bangkok“ este încă proaspăt în urechile mele, trebuia să venim aici. Cinci zile mi se părea foarte puțin, dar trebuia să profităm la maxim de ele din cauza că biletele de avion spre Krabi erau foarte ieftine pe data de 8 februarie. Tailanda are sute de kilometri de țărmuri și plaje, insule atractive pe coasta de vest și pe cea de est. Am socotit că am putea să petrecem o săptămână pe o parte (Krabi) și o săptămână pe partea cealaltă (Ko Samui sau altă insulă). Pe măsură ce se apropia vremea să facem niște rezervări și după ce am citit un ghid specializat în insulele Tailandei, am realizat că ar lua mai mult de o zi ca să ne mutăm de la vest la est. Prea mult timp irosit pentru călătorie. Am renunțat la coasta de vest, am socotit ca și cum n-am fi avut acele bilete de avion și pur și simplu am luat trenul și apoi feribotul până la Koh Tao. Aceste decizii fiind luate, am stat o zi în plus în Seam Reap și vrând foarte tare să vizităm Ayutthaya, am ajuns într-un final glorios cu doar două nopți în Bangkok. A fost suficient.

Am avut o mică aventură plecând din Cambodgia, Maria a descris-o în detaliu aici;  de atunci a trecut suficient timp așa că frustrarea și mânia sunt de domeniul trecutului. Am învățat și câteva lecții și până la urmă am râs de ironia sorții și de întreaga situație. Încercând să ne ferim de o păcăleală care nu exista, ne-am vârât singuri în necaz. Pe scurt am cumpărat bilete pe un microbuz din Siem Reap direct la Bangkok, fără să ni se spună că va trebui să ne dăm biletele șoferului în schimbul unui abțibild, să trecem granița cu piciorul și apoi să luăm un alt microbuz. Derek, un tânăr american din Taiwan, a convins pe mulți că nu vrem să ne dăm biletele, singura dovadă că am plătit să ajungem la Bangkok. Fără abțibild (un pătrățel roșu fără nici un însemn) am fost lăsați la graniță. Nimănui nu-i păsa că avem biletele. Până la urmă tot răul a fost spre bine, în ciuda celor 30$ pierduți, pentru că am găsit un autobuz de stat, foarte civilizat, care ne-a dus până la locul cuvenit în Bangkok și am prins ultimul autobuz spre Ayutthaya la 18:30. Este un oraș la 80 km nord de Bangkok, fosta capitală a Tailandei, de la 1300 la 1700. Reprezintă un alt monument UNESCO, neapărat de vizitat pentru relicvele culturale și istorice. Când se afla în floarea puterii era mai mare și mai bine dezvoltat decât Londra sau Paris. Dar n-a fost să fie. Burma, Tailanda, Vietnam, Laos și Khmerii din Cambodgia au avut o istorie întrepătrunsă, foarte similară cu cea a puterilor europene din evul mediu. Nenumărate războaie, pământuri ocupate de un imperiu pentru o vreme, apoi de altul. Pentru Ayutthaya, centrul puterii Thai, sfârșitul a fost 1782, în timpul invaziei burmeze, când orașul a fost ras de pe fața pământului. Nu-și va mai reveni niciodată. sunt nenumărate ruini, împrăștiate de-a lungul râului și pe o insulă, prea multe pentru a fi numărate sau descrise în detaliu. Am găsit o casă de oaspeți, la câteva minute de templul principal. S-a dovedit a fi cea mai ieftină și simplă cazare de până acum. Pentru 9$ pe noapte pe cameră, am primit două camere fiecare cu un pat dublu, o plasă de țânțari, un ventilator ruginit și o baie la comun cu apă rece. N-am știut niciodată că o cameră de hotel poate să fie atât de mică și de simplă, prețul urmând a crește în mod substanțial dacă ne-am dori mic dejun, dar a fost suficient de bună. Într-o zi plină am vizitat majoritatea monumentelor și eram gata să ne mutăm mai departe. Dimineața am mers pe jos până la templele din apropiere iar după-amiaza am luat un tuk-tuk să le vizităm pe cele de mai departe. Inundațiile recente au afectat serios multe monumente. Vizitarea lor era gratis acum pentru că accesul era limitat. Ploile se opriseră acum câteva săptămâni, dar pământul era încă moale. Căldura era groaznică și era necesar să avem o siestă. Ne-am descurcat.

Am încheiat ziua cu o vizită la piața de noapte, cumpărând mâncare. Piața de noapte din Tailanda este o atracție turistică în sine. Oamenii gătesc pe grătare micuțe tot felul de lucruri, printre ei fiind vânzătorii de fructe, sucuri sau chiar haine. Puțin mai devreme mâncasem pe marginea drumului cel mai bun pui la grătar de când, în urmă cu vreun an, Ileana a gătit unul la noi în curte. Mi-a plăcut mâncarea, mi-a plăcut piața și am simțit că îmi va plăcea totul în Tailanda. Am fost surprins să aflu că Ileana și copii nu erau la fel de entuziasmați ca și mine. Căldura ce a venit brusc și aventurile de la graniță i-au marcat, erau cam obosiți și abia așteptau să meargă pe insulă și să se bucure de vacanța la plajă.

În Bangkok am stat la Roof Terrace Place. Aproape de strada principală turistică, dar suficient de departe cât să fie liniște, a reprezentat o creștere a nivelului de trai, cu un mic dejun generos, frigider și aer condiționat în cameră. Am dat rapid o tură pentru prânz pe Kao San, un loc unde vezi cei mai ciudați turiști din lume. A fost suficient. A doua zi familia mea n-a mai vrut să părăsească hotelul. N-aveau nici un interes să vadă atracțiile din Bangkok. Ca să fiu cinstit, Ileana, fata mea, voia să le vadă, dar nu pe toate într-o zi. Ioan m-ar fi însoțit, dar apoi a început să negocieze cât timp vom fi plecați. Mi-am petrecut ziua de unul singur, am făcut o croazieră pe râu în jos, am mers cu sky train, am vizitat Bangkok-ul modern cu cele mai frumoase mall-uri și construcții, un altar la colțul străzii, terase cu mâncare și expoziții. Am mers mulți kilometri prin centrul orașului, prin Chinatown și pe malul râului. Am evitat totuși atracțiile principale, pentru că le vom vedea a doua zi.

Old and new on the river in Bangkok

Experimenting with the camera

I enter Chinatown

O stradă tipică, după un timp m-am întors pentru că părea fără sfârșit

Wat Pho, un templu faimos, cu un Buddha mare, culcat, Palatul Regal (doar pentru spectacol, nu acolo stă regele) și templul cu Buddha de smarald (făcut din jad). În grădină este un model la scară redusă al templului din Angkor Wat, pentru prima oară am avut o imagine de ansamblu și am pufnit în râs când am auzit cum un turist își întreba ghidul dacă acesta este cel adevărat. Era plin de turiști și am fi putut să petrecem cu ușurință întreaga dimineață acolo, dar ne-am întors la hotel la ora 11, ca să predăm camera.

Wat Pho

Buddha, de smarald, impresionant dar nu n s-a dat voie să facem poze

Angkor Wat model la scară redusă in Tailanda

O vizită foarte scurtă la palatul regal

Apoi am mers la clinica pentru turiști unde am primit cea de-a doua rundă a vaccinului de Hepatită A. A fost cel mai scump vaccin din cele pe care le aveau. De exemplu cel pentru tetanos costa puțin mai mult decât un dolar. La 45$ de persoană m-am gândit serios  și mi-am întrebat soția „ce s-ar întâmpla dacă nu-l facem?“ S-a uitat la mine, s-a gândit un moment și mi-a răspuns: „am putea să facem hepatită.“ „Ah, nu m-am gândit la asta!“. Ne-am făcut vaccinurile, am plătit taxe adiționale, taxă de înregistrare (0,6$), vizita la doctor (1,6$). Cu totul au fost implicați 9 oameni în administrarea vaccinurilor. Minimum ar fi putut să fie 6. Pe lângă secretar, farmacist (care ne-a vândut sticla de vaccin) și doctor, fiecare dintre noi am interacționat cu trei asistente. Toate erau îmbrăcate cu în filmele din anii ’20 cu șepcuțe apretate și halate albe. Erau simpatice.

După aceea am luat un taxi până la gară și am stat patru ore într-un restaurant așteptându-ne trenul. Acesta a fost Bangkok pentru noi. Mi-a plăcut în general, n-am avut nici măcar un contact cu faimoșii conducători de tuk-tuk, cu despicabilul turism pentru sex sau cu petrecerile din districtul Kao San. Când am luat taxiul aveam timp de pierdut în trafic, când m-am suit în autobuz de unul singur a fost interesant să nu am habar unde merge. Am evitat cu ușurință capcanele din locurile turistice. Familia mea a fost de părere că a fost OK. Jim, proprietarul de la școala de scufundări mi-a spus a doua zi: „Două zile în Bangkok? Dacă mă întrebi pe mine, e o zi prea mult!“