vineri, 3 februarie 2012

Maria: Mâncarea Khmer

Maria: Mâncarea Khmer din 3 februarie 2012 tradus de Ileana Ruxandra în 2019

Strada cu cei mai mulți turiști în Siem Reap, Cambodgia, este strada Pub (bar).

Deși aș putea să spun că este o descriere bună, n-aș putea spune că are foarte multe baruri. Sunt multe locuri de masaj făcut de pești (Dr. Fish — NU PIRANHA!), masaj pentru mâini, picioare, corpuri, beri, jocuri de tenis pe ecrane uriașe la care toată lumea se uită în timp ce mănâncă. Prețurile variază enorm. Prima oară am mâncat la un restaurant al cărui nume nu cred că ni-l vom aminti vreodată. E față-n față cu o agenție de turism care oferă și masaj cu pești, locul cel mai ieftin — un dolar pentru un timp nelimitat). Afișul face publicitate mâncării Khmer.

Toată lumea de pe strada Pub te vrea să intri în restaurantul lui. Țin în mâini meniuri laminate. În prima seară, după ce am mers în sus și-n jos, și-n sus și-n jos și din nou în sus și-n jos, ne-am oprit la acel prim restaurant. Făcea reclamă la mâncarea Khmer și avea scaune de plastic roșii cu fețe de masă cu pătrate verzi și albe. Chelnerița ne-a zâmbit larg așteptând să comandăm. Am revenit de patru ori, eu comandând de fiecare dată același lucru: orez prăjit cu alune caju și porc. E la fel cu orice orez prăjit, dar are alune caju. Nu cred că înainte mi-a plăcut foarte tare orezul prăjit, dar ăsta era bun.

Sucurile sunt 0,75$ și comandăm aproape totul de pe meniu. Sucul de lămâie e delicios. Cel de Dragon folosește cred că fructul dragon, care este roz aprins pe dinafară, dar alb cu puncte negre pe dinăuntru. Cred. Nu mi-a spus nimeni că acel fruct este fructul dragon, dar am ghicit.

Când am venit a doua oară, suntem întâmpinați cu zâmbete largi și ne-a făcut semne din mâini. A treia oară suntem așezați rapid la una din cele cinci mese, chiar lângă tejghea. Știi, e o tejghea lungă, care merge spre „fundul“ tuturor restaurantelor de acest fel. În spatele ei este o mașină care face sucuri, o plită de aragaz pe care gătesc bucătăresele (și chelnerițele — se pare că nu este vreo diferență între ele). Din când în când apar persoane care livrează ceva și le pun pe tejghea. Clienții care revin — probabil pentru că și ei și-au dat seama că ăsta e cel mai bun restaurant — sunt primiți cu aceleași zâmbete mărinimoase.

Când am venit prima oară, un om mai în vârstă a venit cu o sacoșă și trei conuri de înghețată pe care le-a dat fiecărei chelnerițe. „Azi e ultima mea zi“ a spus el, „ Și v-am adus niște înghețată“. În timp ce ne lua comanda Ali, care pare să fie chelnerița șefă, și-a scăpat înghețata cu capul în jos pe masă. Când am fost azi a îmbrățișat-o pe Ileana de bun venit. Am așa un sentiment de familie, o familie foarte mare (care nu este restrânsă doar la acest loc). Când i-am spus lui Ali că plecăm, s-a întins peste tejghea (unde se dusese ca să ajute la gătit), ne-a strâns mâinile, ne-a îmbrățișat și ne-a spus că suntem frumoși și să mai venim.

Nu crezi că e cel mai fain fel să-ți petreci ultima masă din Cambodgia?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu