joi, 17 noiembrie 2011

Singur în Xining

Mihai: Singur în Xining din 17 noiembrie 2011 tradus de Ileana Ruxandra în 2019

Știi pe cineva care știe ceva despre Xining? Am auzit câte ceva și am vrut  să vin aici și era în drumul nostru spre Lhasa. Contrar oricărei logici, biletele de tren Xining - Lhasa sunt uneori mai greu de obținut și mai scumpe, dar totuși asta era singura conecție logică. Celelalte variante ar fi fost din Beijing, Shanghai, Chengdu sau Xian, trecând prin Xining . Trenurile din Xian pleacă între 6 și 10 dimineața și nu aș fi vrut să petrecem așa de mult ziua în tren. Ne-am petrecut în schimb noaptea și am ajuns în Xining dimineața. Un taxi privat s-a oferit să ne ducă la hotel. A fost o experiență unică, am mers timp îndelungat și la un moment dat soarele a răsărit în fața noastră, șoferul a oprit mașina în mijlocul drumului și a făcut o fotografie cu celularul lui ieftin. Nu ne venea să credem! Când am ajuns la hotelul nostru de trei stele reacția celor de la recepție a fost deconcertantă. Părea că n-au văzut în viața lor un turist, sau cel puțin unul alb, vestic. Am găsit hotelul pe un website chinezesc pentru că nu aveam nici o altă opțiune pe alte website-uri. Am avut un sentiment straniu să nu am nici o posibilitate de comunicare. După o vreme am început să mă uit după o persoană albă. Declar oficial că nu am văzut nici un caucazian în aceste 48 de ore de când am plecat din gara din Xian, în urmă cu 900 km.

Ileana Ruxandra a fost bolnavă și a hotărât să stea în casă. Le-am dat de ales copiilor și ei au preferat să stea acasă. În prima zi m-am plimbat prin centrul orașului, nici măcar n-am avut aparatul foto cu mine.

Având doar 2,2 milioane de oameni, după standardale chinezești ar putea părea un sat, dar oriunde te uiți poți să vezi construcții uriașe de blocuri foarte înalte. Broșura de la hotel spune că aceasta ar fi destinația turistică de vară a întregii Chine, cu vremea perfectă și multiple atracții. Singurul meu ghid menționează niște destinații la 150 km depărtare, dar e prea frig ca să considerăm o călătorie până acolo. Ghidul de Lonely Planet de pe iBookStore se blochează constant așa că nu-mi e de nici un folos. Am vizitat acest oraș de unul singur și mi-a plăcut.

Am fost singurul vizitator la Moscheea Uriașă, am plătit bilet, dar am putut intra doar în curte. Este frumoasă, are 700 de ani, mie mi s-a părut mică, dar ei spun că e mare. Partea din față a fost reconstruită de curând. Aici este o comunitate destul de mare de musulmani și se simte pe străzile dimprejur.

Dongguan Giant Mosque







Nimeni nu mi-a spus că parcul Nanshan este închis pe perioada iernii, m-am strecurat înăuntru și în afară și a meritat. Broșura spunea că e plat, dar poate că ar fi trebuit să spună că „pe vârful muntelui e o bucățică plată”. Este o moschee veche acolo sus și o clădire mare albă și goală chiar în vârf. Este și un parc de distracții pe dealul din apropiere. Iar la poalele muntelui un alt templu budist.






Seara târziu copiii au acceptat invitația la plimbare prin centrul orașului pentru câteva minute





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu