Beijing Primele Zile

Ni hao

Capitala de nord (traducerea semnelor din Beijing) ne-a întâmpinat cu nori și smog. Un aeroport impresionant prin mărime și design, folosind ferestre în tavan pentru iluminare și detectoare de temperatură umană. Mergem cu trenulețul, apoi luăm taxiul pentru aproape o oră și în timp ce copiii dorm, ne uităm pe fereastră. Construcții moderne de metal și sticlă (am văzut chiar și spălătorii de geamuri), blocuri de locuințe moderniste, amestecate printre clădiri neimpresionante decât poate prin senzația de vechi și murdar. Bulevarde de trei benzi pe sens, mașini de toate fabricațiile din toți anii, printre care zumzăie Mercedesuri si BMW-uri depășind pe unde li se ivește un spațiu (inclusiv banda de rezervă). Autobuze antice, iar altele noi, troleibuze, motociclete cu mănuși de blană, vehicule care amintesc de India și biciclete. Pietonul se strecoară printre, mașina are prioritate, traversând fie pe la trecerea de pietoni, fie pe niște pasarele trântite pe toată lățimea trotuarului cu o singură scară pe sens (cobori la stânga, chiar dacă vrei să mergi la dreapta). 

Hotelul ne întâmpină cu fotolii de piele și construcție. Zugrăveau o cameră, peste gledul încă ud, culoarea gresiei ivindu-se pe ici pe colo prin mizeria albă. Camerele simple de hotel ne așteaptă cu două și cu trei paturi ferme. Au căldură și apă caldă, așa că nu contează aspectul vechi și folosit. 

Prima zi este de recuperare. Ne trebuie un timp în care să încercăm să prindem blogul din urmă și să ne refacem forțele, să punem o separare între ce a fost și ce urmează să fie. Ne e foame și  ieșim să mâncăm. Pe stradă sunt o mulțime de vânzători ambulanți de frigărui, gogoși, sandwichuri calde, fructe și alte mâncăruri specific chinezești. Intrăm  la un restaurant care avea frigărui la intrare și comandăm ceva din meniu, avem nevoie de  carne, de proteine. Suntem la fel de pierduți ca și în Japonia, în afară de mi-fan (orez fiert) nu știu să spun altceva. Noroc că chelnerul avea un telefon care traducea.  Mâncăm deși simțim că ne ia gura foc de iute ce e, dar ne săturăm. Ne luăm și mâncare de pe stradă, inclusiv cinci mere micuțe pe un băț, cu caramel. Miroase a București, a cartier, dacă nu te uiți la fețe te poți simți în unul din cartiere cu alimentara micuță, lângă care este magazinul de feronerie, apoi cel de haine de diftină. 

Asta ne face să ne relaxăm, știm cum funcționează o astfel de societate. Micul dejun se termină la ora nouă, sâmbătă este închis și duminică... poate că o să fie deschis (dar de la 8). Trebuie să fim atenți doar să nu bem apa, chiar și ei o fierb (avem fierbătoare de apă în fiecare cameră).

Spațiile verzi există, dar puține sunt îngrijite. Pe trotuar sunt copaci, dar pământul din jurul lor nu e protejat și e noroi, sau o groapă în care poți să-ți scrântești piciorul, dacă nu ești atent. 

Metroul este o rețea fantastică cu geamuri de sticlă și uși pentru stație (pentru a nu fi împins de mulțime pe șine), cu scanarea bagajelor la intrare, cu toalete în fiecare stație. Liniile sunt foarte lungi (25 de stații) și mulți circulă aproape dintr-un capăt în altul. La orele la care am circulat noi, deși erau pline, nu păreau foarte aglomerate. Metrourile circulă la câteva minute distanță și aproape că nu poți vedea stațiile fără oameni; încă nu s-a terminat de scurs șuvoiul de oameni din metroul nostru, când se revarsă cel din metroul de pe contrasens. La fluxul de oameni care circulă ar fi putut avea un design mai bun.

Grădina Zoologică

Era pusă pe listă pentru că nu vom ajunge in Chengdu unde am fi putut vedea crescătoria de urși panda. Panda sunt proprietate a statului chinez chiar dacă se nasc (prin eforturile celor care îi au în grijă) la gradina zoologică din San Diego și după un număr de ani se întorc în China. Aici este singurul loc unde putem vedea mai mult de doi adulți. Ne ducem direct la ei și ne bucurăm să vedem doi pui de vreo 6 luni: unul dormind leneș în copac, iar celălalt plimbându-se de colo colo cu o minge de baschet dezumflată și fluturând bambus. Era aproape de ora prânzului, așa că ceilalți erau mai mult adormiți sau în drum spre culcare. Pe pereți erau scrise în engleză și chineză o mulțime de informații despre fertilizarea in vitro și eforturile depuse pentru a crește puii. În altă parte aveau o greutate de 35 kg învelită în vinil alb și negru reprezentând greutatea unui pui de 6 luni cu care să te uțupănești ( pentru nevorbitorii de limbă oltenească: să-ți încerci puterile). Ileana era cât pe ce să-și înțepenească spatele, dar după puțin masaj, ne-am continuat drumul către panda mici, roșcați, cu urechi cu ciuf (și ei dormeau, fiind animale nocturne). 

Ca orice grădină zoologică, avea o mulțime de animale, în condiții relativ moderne. Semne în engleză și chineză peste tot, explicații la fel, spații largi, statui, lac, dar peste toate astea plutea un aspect de neîngrijire, praf, noroi, mirosuri. De departe Ioan a văzut o statuie de puma uriașă, mai înaltă decât copacii. Uaau. Dar când ne-am apropiat de ea am văzut că la bază avea colaci de sârmă ghimpată! Erau altele statuile pe care aveam voie să ne suim copiii. Am crezut că mai putem să luăm barca de promenadă până la Palatul de Vară, dar eram deja în sezonul de iarnă, deci am căutat drumul cel mai scurt spre ieșire.

Templul Lama 

După un prânz la botul calului ne-am dus spre acest templu, întemeiat de cel care a fondat secta de budism a pălăriei galbene. Este singurul care a suferit o renovare extensivă și este activ, la el venind în pelerinaj o mulțime de tibetani. Ca orice construcție asiatică este un dreptunghi, înconjurat de un zid înalt și are câteva porți orientate pe punctele cardinale. După o alee lungă străjuită de arbori ghinko ajungi la o nouă poartă care se deschide într-o curte care pe laterale are camere cu imagini de Buda, și roțile de rugăciune (care se învârt în sensul acelor de ceas) iar opus porții este un templu cu trei statui de Buda în mijloc și diferiți regi, sau bodysathva (cei care încearcă să devină ca și Buda), pe laterale. Lumea venea, se închina (trei bețișoare de tămâie pe care le depui pe jos, nu ai voie cu foc în templu) apoi prin spatele templului ieșea într-o curte similară cu prima. În mijlocul curții sunt vase mari pentru aprins bețele (nu și în zilele cu vânt) și credincioșii vin cu mănunchiuri groase cât brațul, pe care le cumpără de din afara templului. În interior nu avem voie să facem fotografii. La capătul templului este ultima clădire în care este adăpostit un Buda Maitrei (stând în picioare) înalt de 26 m, făcut dintr-un singur trunchi de santal ( are și certificatul de record Guiness) și un mic muzeu cu obiecte religioase vechi, cu explicații ale transformării celui care urmează calea aceasta.

De aici plecăm spre King Food, restaurantul de la colțul hotelului, unde mâncăm pui dulce-sărat și alte lucruri pe care nu le recunoaștem.