Catalunya

Hola! Bună!

"Cine vrea să iasă în oraș?" întreabă Mihai.
"Nimeni! Ai spus că o să ne odihnim și asta vrem să facem!"

Suntem în Estartit, un orășel minunat pe malul Mediteranei, cu plaje minunate și restaurante și mai minunate, și noi nu vrem decât să stăm în casă, închiși între cei patru pereți ai apartamentului nostru, chiar dacă nu avem internet. Europa este plină de lucruri interesante, pe care vrem să le vedem, iar eu am nevoie de timp pentru a-mi filtra emoțiile și impresiile, pentru a le scrie și nu vreau să ies în oraș pentru a acumula altele noi.

Am fi putut să ne ducem oriunde în apropiere de Barcelona, dar noi am venit pentru că am fost invitați de Isma (de fapt îl cheamă Ismael). Ne-am întâlnit în Tailanda, noi, plecând de la Bottle Beach, el, mergând la doctor pentru piciorul lui infectat (scufundarea cu răni neprotejate poate să-ți facă asta). Mașina noastră accelera când ne-am dat seama că nu i-am dat cartea noastră de vizită, el nu putea să alerge, așa că am aruncat-o pe nisip și asta a fost ultima imagine cu el. I-a plăcut de pagina noastră de Facebook și am schimbat câteva mesaje.

Ne vizitează într-o după amiază și vorbim despre wind surfing, turiști, afaceri, independență. Conducând prin Catalunya am citit tot felul de inscripții cerând independența. Semnele pe stradă sunt întâi în catalană, apoi spaniolă, apoi engleză, oamenii vorbesc catalana, este predată în școală. Îl întreb de ce vor să fie independenți de Spania? Nu toată lumea vrea, dar se pare că este vorba despre bani și mai ales de cine îi folosește, Spania sau Catalunya? Până când vor ajunge la un consens, sunt doar o provincie a Spaniei.

A doua zi suntem invitați la prânz la restaurantul părinților lui, Xavi (pronunțat Ceavi). Primul lucru: două carafe, una cu sangria (vin roșu cu Fanta de portocale) și cava (șampanie cu suc de portocale). Festinul începe: masa este încărcată cu chapparones, caracatițe mici date prin făină și prăjite în ulei, apoi "cartofi prăjiți" cu ochi (pești mici subțiri), câteva feluri de jamon, salată de garizi, scoici cu unt și cartofi cu sos iute. Totul este atât de bun, nouă ne e foame și sete, mâncăm și bem și ne uităm la muzică spaniolă la televizor.

Apoi  la piece de resistance: paella! Miroase atât de apetisant și arată așa de bine, încât deși suntem plini, mâncăm de zor. Creveți, pui, cârnați, scoici, garizi, toate amestecate cu orez parfumat și galben (întotdeauna e loc pentru încă puțin orez, așa cum spun cei din Madagascar).

Cuvintele nu sunt de ajuns pentru a ne exprima recunoștința. Muchas gracias Isma și mulțumim și părinților tăi!

Înainte de a ne duce în Barcelona, capitala Catalunyei, ne oprim în Figueres. Am văzut multe din tablourile lui Dali într-o expoziție extraordinară în Philadelphia, ne-am dus în St. Petersburg, Florida pentru altele, pentru sculpturi și ceva desene ne-am oprit în Montmartre, Paris, așa că era la mintea cocoșului că vizitam și Figueres, orașul de baștină. Peste tot prin casă era artă în toate formele: desene, tablouri, artă tridimensională, incluzând și mobilă

Pe laterale sunt două desene iar în mijloc, două oglinzi unite în unghi, ce reflectă desenele și în felul acesta făcând un al treilea, doar pentru ochii tăi. 

 folosind scările 

sau miopia. 

Gala la fereastră.

Același tablou privit din depărtare, sau de către un miop fără ochelari, seamănă cu Lincoln. De fapt există un pătrat mic, lângă piciorul stâng al Galei, unde este portretul lui Lincoln. 

Turiștii veneau din toate părțile, unul din ei făcând poză după poză, fără să se uite la ceea ce fotografia, sau la rezultat. 

Te simți într-un fel când îi vezi tablourile și în altul când ești înconjurat de opera lui.

Asta era pe tavan!

Și mi-au plăcut câteva din bijuteriile lui.

Ochiul timpului, 1949

Floarea vie, 1959. Petalele florii, făcute din brațe, se mișcau.

Elefantul spațial, 1961

Spre seară am ajuns în Barcelona și ne-am întâlnit cu partea mea de familie. Este un moment emoțional, mi-a fost tare dor de ei. Dintr-un motiv sau altul, în timpul călătoriei nu am putut comunica atât de des cât mi-ar fi plăcut mie și mi-a fost greu.

Zilele următoare le-am petrecut împreună, fetele întrebând-o pe bunica de tot felul de întâmplări din viața ei, vorbind de cinematografie și despre cum se fac filmele (părinții mei au făcut filme documentare), mergând prin Piața Catalunya și prin La Rambla, uitându-ne la vitrine sau prin magazine. (Și lor le-a plăcut filmul fetelor.)

Tot ceea ce trebuie pentru bărbierit.

Într-o seară ne-am dus să vizităm Sagrada Familia, catedrala ce se construiește după planurile lui Antonio Gaudi. 

Așa va arăta când va fi terminată, doar mai mare și mai colorată.

Când a făcut planurile și-a dat seama că nu va fi el cel care o va termina, așa că le-a făcut suficient de flexibile pentru a include noile tehnologii și imaginația viitorilor arhitecți. De aproape nu e cine știe ce, seamănă mai mult cu arta unui copil uriaș. Secretul frumuseții ei este în detalii, sculpturile Nativității deasupra unei intrări, ale Calvarului, prezentate în spirală, deasupra alteia, ușile de bronz cu frânturi din Noul Testament pe care doar câteva cuvinte sunt lustruite. 

"Iisus biciuit" și ușile pe care se poate citi "Ce este Adevărul?" "Iisus Hristos, Regele Iudeilor", concepute de Subirach. 

Intrăm și observăm podeaua. 

 O construcție clasică romano-catolică plină de lumină, cu vitralii fără un mesaj anume, doar culorile. 

Coloanele, făcute din porfir, bazalt, granit și calcar, încep ca poligoane și pe măsură ce se ridică, numărul laturilor crește, diametrul scade, apoi se împart, ca și un trunchi de copac în ramuri.

Ne-am urcat în turnul Nativității cu liftul, ca să avem o priveliște de ansamblu și pentru a fi aproape de artă. Printre acoperișurile astea acoperite cu fructe sunt fântâni de lumină pentru tavan în interior.

Apoi am coborât pe scări printre pereții clopotniței,  construite într-un mod special pentru a amplifica sunetul.

Gaudi s-a inspirat din natură. Pe lângă niște clădiri, 

el a făcut design-ul unui cartier cu case, parc, piață, terase, parc Guell. L-am vizitat într-o dimineață și erau foarte mulți oameni, în special turiști, dar și muzicieni, cântând la harpă sau cymbal (este varianta elevată a țambalului) și vânzători de bijuterii inspirate din arta lui Gaudi.

Scările conduc spre piață, iar deasupra este terasa. 

Piața.

Terasa cu scaune ergonomice.

Ultimul lucru: muzeul Picasso. O clădire frumoasă găzduiește o parte din lucrările lui, înainte, în timpul și după ce a trecut prin diferite faze, albastre sau de alt fel și ceramică. De câte ori încerc să-i văd geniul, eșuez. Îmi înghit frustrarea, mă așez pe banca, înconjurată de diferitele variante ale aceluiași tablou și-l rog pe Mihai să-mi explice, unde este frumusețea? El chiar a încercat, dar tot ce puteam vedea era schimbarea culorilor, schematizarea personajelor, detalii mult mărite. Într-un fel era ca în povestea cu paravanul cu dragoni, ultimul fiind cel mai sugestiv, dar doar dacă le știai pe celelalte de dinainte. Unul din tablouri părea desenat de un copil. Sunt mulți părinți care aruncă la reciclare desene mult mai frumoase decât ăsta! muzeul picasso

N-am putut vedea Barcelona așa cum ar fi meritat, dar am încercat. Dacă n-ar fi fost un loc de întâlnire cu familia nici n-am fi venit, pentru că fiecare oprire în câte o nouă țară mai adaugă stres și oboseală. Va trebui să venim și altă dată!

Adeu! La revedere!

La Sagrada Familia