Ioan: Cei mari, cei mici, cei scunzi și Dascălu

Ioan: Cei mari, cei mici, cei scunzi și Dascălu din 1 august 2012 tradus de Ileana Ruxandra în 2020 

Să ajungem în Africa a fost un pas important în călătoria noastră, este cea de-a noua lună și un continent întreg și nou. Suntem în drum spre Madagascar, dar pentru că am ajuns duminică și pentru că biletele de avion spre insulă erau doar sâmbăta, având la dispoziție șase nopți și cinci zile ne-am decis să mergem în parcul național Kruger. O decizie excelentă.

Cheetah

IDin cauza felinelor evazive începem în nord, unde sunt mai puține animale și mai puțini turiști. Mai puține animale înseamnă că e mai greu să vezi ceea ce vrei să vezi, dar pentru că sunt mai puțini turiști asta înseamnă că dacă găsești animalul pe care vrei să-l vezi, chiar ai șanse să-l vezi (asta va fi explicat mai bine puțin mai încolo). Principala atracție aici sunt cele cinci specii mari, Lei, Leoparzi, Elefanți, Bivolii africani și ultimii, dar nu cei din urmă, Rinocerii. Sunt două feluri de rinoceri, cel mai des întâlnit rinocerul alb, care este puțin mai mare și căruia îi plac locurile deschise, și rinocerul negru, cel care este pe cale de dispariție din cauza vânătorii pentru cornul lor — unii oameni cred că are proprietăți magice.

  

We look and look for anything, the first thing you should see in Kruger are Impala, a book we took says 1 Mai sunt și cele cinci specii scunde adică furnicile leu, broasca țestoasă leopard. Cele cinci specii mici sunt de fapt puii celor cinci specii mari, personal cred că puiul de leopard e cel mai drăguț. Din păcate i-am văzut doar pe cărțile poștale. Și apoi cei cinci Dascălu Mihai, Ileana Ruxandra, Maria, Ileana și Ioan.

Acum în parcul ăsta cam 70-90% este noroc, trebuie să fii în locul potrivit, la timpul potrivit când animalul se hotărăște să treacă strada sau să meargă de-a lungul ei. Toate campingurile au locuri de afișare unde îți arată unde au văzut alții azi și ieri cele cinci specii mari (cu excepția rinocerilor, ca să nu fie vânați). Dar datele acelea sunt vechi de mai multe ori și animalul se poate că a mers într-o direcție ce nu se intersectează cu nici un drum.

Ne uităm și ne tot uităm după orice, dar probabil că primul lucru pe care l-am văzut în Kruger a fost o impala, o carte pe care ne-am uitat scria că sunt vreo 135.000 de impala, alte resurse spun peste 200.000. Ne-am dus la campingul cel mai nordic „Punda Maria“. Nu-mi amintesc ce am văzut exact în ce zi, dar mi se pare că n-am văzut prea multe cu excepția unui hornbill cu ciocul galben, părea exotic atunci, dar târziu am observat că era un lucru obișnuit pentru Kruger. La camping ne-am cumpărat adaptoare de priză pentru că ceea ce au aici este total diferit de orice am mai văzut până acum. Pentru restul zilei am stat la camping pentru că a doua zi urma să plecăm dimineața devreme cu un ghid ca să vedem niște ruine.

N-am văzut prea mult nici în timpul excursiei, ceva bivoli, expulzați, ei voiau să stea lângă apă, nu să se tot plimbe cu cireada. Nu le place nici vocea oamenilor. Am mai văzut ceva animale. Ce am observat în excursiile cu ghid făcute pentru a vedea animale este că dacă nu găsesc animale, încep să-ți explice despre copaci și plante.

Ghizilor din jurul lumii, indiferent de ceea ce sunt acolo să-ți prezinte, le place foarte mult această propoziție „acesta este un eucalipt“. Poate nu chiar tuturor, dar de obicei dacă mergem sau conducem pe lângă un astfel de copac, ne atrag atenția (personal încă trebuie să aflu de ce este atât de important eucaliptul).

Am ajuns la ruine. Aceasta fiind prima noastră zi, toate animalele sunt noi pentru noi, ghizii își iau armele și se duc și cercetează pentru animale periculoase care ar putea fi ascunse prin preajmă. Nu sunt și nici nu știm dacă asta e rău sau bine. Dacă vedem vreunele am fi fericiți, dar nu am vrea să fie împușcate, dacă e să fie ce-i mai rău. Aș fi foarte fericit să văd un leu/leopard/ghepard în loc de ruinele astea.

Tot ceea ce au găsit a fost niște rahat de leopard. Așa că mergem pe cărare, ne spun despre cultură, ne răspund la întrebări etc. Ne apropiem de niște baobabi și eu vreau să mă cațăr într-unul. Spre deosebire de alți copaci, ceea ce s-a întâmplat de fapt a fost că am cerut permisiune să mă urc, văzusem eu o gaură în mijloc și doar când am coborât mi-au spus că leoparzii au obiceiul să-și ascundă puii în copaci. Asta m-a făcut să-mi doresc să mă fi uitat ca lumea în scorbură, nu doar să trec ușor cu privirea. Totul a fost bine, pe drumul de întoarcere am văzut niște elefanți, sper că am reușit să fac niște poze bune.

Am condus de colo-colo pentru următoarele două zile. Ochii ne dureau de la uitat printre tufișuri, stai, în tufișul ăla e un leopard!!! Ăăăăă, scuze, e doar o piatră, mă bucur că n-am zis nimic. Un leu!!!! Stai, e doar un trunchi de copac. Acum ai putea să crezi că ne-am pierdut mințile, dar tufișul leopard avea în spatele lui o piatră și umbra tufișului făcea pete, iar trunchiul leu arăta chiar ca un leu ce stătea întins, plin de praf, având o culoare gălbuie. Dar atunci când vezi adevăratul animal, chiar se vede de la distanță (deși similaritățile sunt uluitoare).

Doar în ultima zi, nu văzusem nici un carnivor, ne-am uitat și ne-am uitat, nu foarte departe de ieșire. Doar câțiva kilometri și gata, ieșim?! Frânele intră în acțiune (avem voie să mergem doar cu 50km/oră) o zibelină mică pătată se intersectează cu noi! Toată lumea se entuziasmează, facem poze. Ne simțim ca și cum am fi făcut ceva, vorbim despre faptul că am văzut un carnivor pentru care nu se fac tururi, dar bineînțeles că se fac pentru lei sau leoparzi. 

Acum chiar că mai avem doar câțiva kilometri când ne intersectăm cu un leopard. Aparatul de fotografiat face poze, apoi este pasat mai departe. Leopardul se întoarce, se uită la Tata apoi trece pe partea noastră dreaptă și dispare în iarbă. Întreaga familie e înnebunită de fericire că a văzut un leopard :D. Mi s-a părut că toată familia era mult mai fericită decât mine, cumva mi s-a părut că pierdeam ceva din partea cea bună a faptului că vedeam un leopard, dar acum că mă gândesc, cred că era pentru că eram obosit și puțin supărat (în special pentru că atunci când începea să venea la rând unul din cântecele care mie îmi plăcea foarte mult surorile mele voiau să-l sărim și Mama, având controlul muzicii, le asculta, mai ales că și ea voia să sărim peste cântec. Dar când venea un cântec pe care eu voiam să-l sărim, NUUUUUUUU! țipau surorile mele. Și bineînțeles că voiau să cânte cântecul întreg.)

Surorile mele (atunci când nu sunt animale de văzut) se uită puțin pe fereastră înainte de a-și pierde interesul, apoi încep să citească sau să scrie. Ce le interesează. Ilenei îi place să asculte muzică și să se uite pe fereastră, dar dacă începi să te gândești la alte lucruri, nu mai ești atent. Trec lucrurile pe lângă tine și tu nu-ți dai seama, știu asta pentru că mi s-a întâmplat o dată sau de două ori.

Chiar dacă s-ar concentra să se uite și tot n-aș avea încredere în ea, poate doar dacă ar vedea un prădător. Replici adevărate: „Ah, am văzut o pasăre, dar n-am vrut să ne oprim“ și mai târziu într-un alt parc Mama spune „uite un rinocer!“ iar Ileana răspunde „nu l-ai văzut?“. Mama și Tata: „dacă l-ai văzut înainte de ce n-ai spus nimic?“ Ileana „Aveam gura plină!“ (mâncam mere). După ce am plecat de la rinocer mi-am zis, ok, am gura plină și am mușcat o bucată mare de măr și am zis „HMMM, MMMM! E UN LINOCEL!“ Tata a oprit mașina în caz că era adevărat, dar nu era — doar am râs cu poftă.

Dar acum plecăm din Kruger, și am decis cu toții că ne vom întoarce. Așa că o lună mai târziu am revenit pentru încă opt zile cu mult mai mult noroc.

Vedem tot felul de animale, dar nu prea sunt sigur ce s-a întâmplat în ce zi. Într-o zi treceam un pod, făceam poze la un kingfisher și a venit o mașină, a deschis fereastra și ne-a spus „sunt niște lei pe drum puțin mai încolo“. Era așa, nonșalant. Am pornit motorul și ne-am dus unde trebuiau să fie leii. Nu vedeam nimic, ne-am uitat, dar nu erau lei. Erau mașini în jur, așa că trebuie că erau lei, doar că noi nu vedeam nimic. Ne-am așteptat rândul până au plecat niște oameni și apoi am avut locul cel mai bun să-i vedem. Vedeam leoaica printre tufișuri. Am așteptat  și ne-am uitat la ei cum se joacă cu muștele, apoi o leoaică s-a ridicat și a mers mai încolo să se așeze din nou. Apoi s-a ridicat și a doua și a pornit să plece, apoi , după o vreme s-a ridicat din nou și prima și a urmat-o pe a doua, așa că răbdarea noastră a fost răsplătită. Am văzut leoaicele plecând, nu doar coada.

În aceiași zi, dar ceva mai târziu am văzut niște rinoceri (albi) și pe cealaltă parte a mașinii una din cele mai mici păsări pe care am văzut-o. La o mică distanță pe drum, dar la mare distanță de el era și un loc de adăpat, iar acolo, uitându-ne bine de tot prin binoclu, am văzut încă patru leoaice, ascunse la umbră. Niște impala mergeau foarte încet să meargă să se adape, apoi fugeau o bucată înapoi. O impala foarte friptă de sete nu fugea complet. Mergea, se întorcea, mergea se întorcea și până la urmă un grup de impala a venit, și în fine, unele beau iar altele păzeau. A fost un spectacol interesant dar era târziu și surorile mele voiau să ne întoarcem la cabană.

A doua zi am mers pe un drum mai lung de lângă campingul nostru și când am ajuns la jumătatea lui, ne-am oprit într-o turmă de bivoli. Nu păreau să se grăbească. Erau și foarte mulți și păreau să ne spună că avem de stat acolo destul de mult. După 10 minute ne-am întors pe același drum, de acum însemna să întârziem. Ne-am oprit apoi pentru două girafe care își aveau gâturile împletite una în jurul celeilalte. Erau doi masculi,unul mai tânăr, mai avea de crescut ca înălțime. Era un spectacol frumos, dar trebuia să ajungem la camping și ei ne blocau drumul. Ne-am apropiat de ei, dar în loc să fugă, cel mare a luat o poziție defensivă.

Ai putea să crezi că girafele sunt neajutorate la luptă. Nu chiar. ne-am uitat la un video la unul din campinguri în legătură cu leii. Patru sau cinci atacaseră un mascul girafă, și deși îl atacaseră din spate, el le-a dat niște lovituri serioase. Din cauza galopului și loviturilor sale specifice, leii nu se puteau urca în spinarea lui și să-i dea lovitura de grație. Girafa a câștigat bătălia, dar a pierdut războiul. Urma să moară de sete, din cauza rănilor nu va mai putea să-și aplece trupul ca să ajungă la apă!

Așa că ne-am dat înapoi, dar nu puteam să stăm acolo până la miezul nopții, așa că după câteva alte poze, am claxonat și am trecut mai departe. Nu mult după aceea un alt leopard mergea pe marginea drumului! L-am urmat și pe acesta vreo zece minute în marșarier, când a traversat și s-a pierdut în tufișuri. Eram foarte fericiți că ne-am întors din drum , dar trebuia să plecăm!

În ultima zi am văzut un ghepard! Se ascundea în iarbă, Mama, care era pe locul pasagerului s-a uitat în față și l-a văzut prima. Ghepardul s-a ridicat și a mers într-un alt loc, din care îl puteam vedea foarte bine. Ne-am gândit că am putea să le cerem o taxă oamenilor ca să le facem pozele cu ghepardul, doar aveam poziția cea mai bună. A căscat puțin, apoi s-a reașezat și s-a ascuns atât de bine, deși în același loc, încât era foarte greu de văzut. Mi-ar fi plăcut să stau acolo până mi-ar fi trebuit la baie sau mi s-ar fi făcut foame sau ghepardul ar fi plecat. Nu mai aveam nici o noapte de petrecut în Kruger și mie mi-a plăcut să fim aici.

Am spus la început că voi explica de ce e mai bine cu mai puțini turiști. E adevărat că atunci când vezi cinci mașini parcate știi că acolo este un animal și ca urmare treci pe lângă, pentru că din cauza celor cinci mașini nu poți să vezi animalul și nu poți să faci acele fotografii pe care ar vrea să le folosească National Geographics.

Iată câteva poze ale animalelor mele favorite:

The lilac breasted roller.