Cel mai bogat oraș din lume

Mihai: Cel mai bogat oraș din lume din 20 august 2012 tradus de Ileana Ruxandra în 2020 

Am zburat din Cape Town la Dubai pe liniile aeriene Emirate. A fost rapid și confortabil. Apoi, prea repede pentru mine, fetele au cotit-o la dreapta și au dispărut în spatele unei uși ce ducea spre aria de tranzit. Ele urmau să se suie într-un avion spre America, singurele, pentru prima oară în viețile noastre. Noi ceilalți trei am luat-o la stânga și am prins o coadă lungă la imigrare. Am avut tot timpul să-i studiem pe tinerii care lucrau acolo. Purtau cu toții haine lungi albe, pierzând o mulțime de timp aranjându-și eșarfele pe cap, mergând de colo-colo, bând niște apă, din când în când mai verificând câte un pașaport sau două. Era ora 2 dimineața și ei nu se grăbeau.

Se pare că acest aeroport e prea mic și construiesc unul mai mare

Lifturi în secția de sosiri a aeroportului

La hotel ne așteptau, restaurantul era deschis, niște oameni mâncau cina. Noi ne-am dus la culcare și ne-am trezit la prânz. Am studiat broșurile de călătorie și m-am entuziasmat de câteva opțiuni. Din fericire sau poate nefericire, Ileana Ruxandra și Ioan nu erau interesați de nimic. Au fost de acord să vizităm împreună centrul Dubai-ului , dar nu și-au dorit să facă o excursie de o zi prin celelalte Emirate. Au fost de asemenea de acord să încercăm piscina, sauna și restaurantul hotelului.

Pe la ora 16 am plecat să vizităm orașul cu scopul de a ajunge într-un final la Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume. Am mers cu un shuttle gratis, metrou și un alt autobuz și am ajuns la noul mall. Era ultima zi de Ramadan, era ireal să vezi o mulțime de oameni trecând pe lângă nenumărate magazine închise. Într-un loc am observat ceva ce părea o întâlnire a personalului înainte de deschiderea restaurantului.

Doar o oră până la deschidere

În alte locuri chelnerii se străduiau să găsească câte ceva de făcut, nicăieri nu se servea nimic, nici măcar apă. Mallul era plin cu oameni din toate colțurile pământului. Tone de ruși și de chinezi, mulți europeni și saudiți ce veniseră să se distreze. Ceva localnici. Am cumpărat un cablu de încărcat iPod-urile și ceva cărți poștale, dar trebuie să recunosc: suntem incapabili să înțelegem și apreciem logica acestor clădiri uriașe numite malluri unde membrii speciei umane merg să-și piardă timpul și banii. Ne-având nici un interes în cumpărături am trecut destul de repede până când Ioan a observat că au un patinoar și s-a dus să patineze. Erau interesante câteva cascade artificiale, și înainte să ne dăm seama era deja ora 19, toate locurile de mâncare s-au deschis și au fost asaltate de mulțimi. Sute de mese au fost ocupate, oameni flămânzi mâncând cantități uriașe de orice mâncare. Noi am ales Burger King, avea coada cea mai scurtă și am găsit un loc unde să stăm pe podea.

Pregătindu-se de patinoar

Cascadă de trei etaje

Ultima seară de Ramadan

Dacă faci rezervare pe internet poți să vizitezi Burj Khalifa pentru 20$, dar dacă cumperi bilete la intrare te costă 100$ (mulțumesc Stephan!) Este cea mai înaltă clădire din lume, mai mult de 800 m înălțime, dar accesul pe platforma de observare se face doar la vreo 400 m. E suficient de înalt și acolo, poți să observi de pe balcon sau din interiorul clădirii. Este o reușită a ingineriei iar priveliștea orașului noaptea este chiar frumoasă. La parter este o expoziție detaliată a colaborării internaționale în timpul construcției, dar citind despre ea pe Wikipedia am găsit informații supărătoare. În mod oficial a fost doar un accident grav, dar asta pentru că statisticile lor sunt ținute în mod diferit, este o crasă interpretare falsă. Cei 20.000 de lucrători au fost plătiți cu aproximativ 7$ pe zi. Doar să ieși afară în Dubai și atingi limitele omenești, eu nu pot să pun un preț pe munca în acest climat pentru 16 ore pe zi. În expoziție nu se menționa nimic despre costurile umane și cele materiale. Nu este nici o explicație comercială logică pentru a avea o astfel de clădire în deșert și se pare că din cauza crizei financiare din Dubai de acum câțiva ani, clădirea este pe jumătate goală. În spatele ei este cea mai mare fântână arteziană din lume, copiind-o pe cea de la hotelul Bellagio din Las Vegas. Am urmărit spectacolul acvatic de două ori de pe pământ și o dată de la balcon. A fost frumos, dar ni s-a părut prea scurt și nu atât de impresionant ca originalul. Da, am văzut Dubai-ul. Dacă vrei să afli mai multe, vezi postarea Ilenei.

Burj Khalifa, the tallest building in the world

Cel mai mare spectacol de apă din lume

Imitație scumpă a fântânilor de la Bellagio

A doua zi mă trezesc devreme pentru călătoria mea. Am rezervat o călătorie de o zi întreagă la Abu Dhabi, principalul oraș din Emirate. Șoferul, un pakistanez, vorbește engleza bine și e chiar plăcut. Și-a adus soția și băiatul de doi ani în călătorie. Nu ni se dă nici o explicație despre asta. În următoarea oră adună de la diferite hoteluri restul turiștilor, un cuplu tânăr din India, două doamne de culoare din America și o familie de trei persoane dintr-o țară arabă. Nu va exista nici o interacțiune între turiști pe tot parcursul celor 8 ore. Fiind primul, mi-am ales locul, chiar în spatele șoferului.

Primul hotel de șapte stele din lume

A doua cea mai mare clădire rotundă din lume

Am învățat și istoria celor șapte emirate, cu un accent deosebit pe Abu Dhabi, care deține 10% din rezervele mondiale de  petrol și este în mod categoric conducătorul celorlalte. În Emiratul Abu Dhabi este orașul Abu Dhabi, considerat de unele statistici ca fiind „cel mai bogat oraș din lume“. Cum vine asta? Nu știu, cred că au luat în considerare bogăția totală a rezidenților. Preț de o oră, mergând pe autostradă, șoferul ghid ne-a spus o mulțime de date. I-am admirat subtila ironie. Lucrătorii străini sunt cei care fac toată munca din țară, localnicii s-au născut cu o lingură de aur, nu există nici o posibilitate pentru un străin de a fi naturalizat, ci doar primesc vize de lucru de doi ani ce se pot reînnoi. Dacă angajatorul îi concediază, au 28 de zile să părăsească țara. Nu au nici un drept, sistemul este creat în așa fel ca toată bogăția să le rămână nativilor. Dacă un localnic ar alege să muncească, ar face-o doar ca să nu moară de plictiseală, și-ar deschide o afacere care să se potrivească cu hobby-ul lui și ar „lucra“ 2-3 ore pe zi. Străinilor nu li se permite să investească în ei înșiși, ci trebuie să fie asociați cu un localnic care deține 51% din afacere, așa că în mod obișnuit străinul pune jos toți banii și munca, iar localnicul își colectează profitul. Este ceva libertate religioasă, mult mai multă decât în orice altă țară arabă și femeile au ceva drepturi. Consiliul sfătuitor își va avea jumătate din membrii aleși (în mod indirect) la un moment dat.

Inteligenții conducători ai țării se pregătesc pentru vremea când petrolul se va epuiza și vor ca Abu Dhabi să fie capitala culturală a lumii. Muzee precum Louvre și Guggenheim sunt programate să se deschidă în următorii ani, de asemenea construiesc de zor săli de concerte și centre de conferință. Încercând să învețe de la Dubai, o țară fără petrol dar care a devenit bogată datorită turismului, ei construiesc o mulțime de hoteluri înalte și încearcă să-și înfrumusețeze țărmurile și plajele. Sunt două sezoane, unul fierbinte și unul foarte fierbinte. Noi suntem aici în mijlocul celui foarte fierbinte, cerul și pământul se topesc, nu putem să stăm mai mult decât câteva minute în afara microbuzului cu aer condiționat.

Inițial programat pentru 2013, Louvre AbuDhabi se va deschide în 2015 (așa spuneau, nu era nimic în spatele acestui panou - până la urmă s-a deschis în noiembrie 2017)

Planuri pentru palate fantastice, doar panouri acum

Motivul pentru care am venit în această excursie a fost să vizitez moscheea Sheik Zayed. Este a șasea ca mărime în lume, o construcție recentă și frumoasă. Pe măsură ce ne apropiam am aflat că este cea mai mare care poate fi vizitată și de „necredincioși“. Cu excepția zilei de azi, care este sărbătoare! Ce? Când a aflat el de asta? Se pare că astăzi se termină Ramadanul, zi pe care ei o numesc Eid, una din cele două cele mai importante zile ale anului. Moscheea este deschisă doar pentru slujbe. Surprinzător, nu pare să fie cineva în interior. Fac niște poze din față și mă distrez urmărind o doamnă din vest dându-i indicații soțului cum să-i facă poze. Femeilor nu li se permite să fie fotografiate în fața moscheii decât dacă sunt îmbrăcate în negru, așa că a venit pregătită!

"Arăt grasă?" - chiar asta a întrebat!

din partea dreaptă

din față

Moscheea Sheik Zayed

Șoferul încearcă cu jumătate de gură să aranjeze să intrăm, evident nu are nici o șansă și ne cere scuze pentru inconveniență. O ia spre următorul obiectiv, al doilea cel mai scump hotel din lume. În spatele unor garduri înalte și așezat sus pe un deal, era un loc pe care nimeni nu-l voia. Fusese convertit într-un hotel. Șoferul ne-a spus că nu avem nici o șansă să intrăm decât dacă cineva are o cameră rezervată, dar totuși se duce până la poartă și încearcă să intrăm, poate doar ca să ne demonstreze că ne-a spus adevărul. Din nou își cere scuze și întoarce mașina conducând spre oraș.

Poate aici ne-or lăsa?

Al doilea cel mai scump hotel din lume

DNici din spate nu arată mai ieftin

„Părintele“ acestei țări a avut cel puțin 30 de copii și acum cea de-a treia generație are mii de membri ai familiei regale, fiecare cu palatul lui. Asta determină apariția unei zone speciale în oraș prin care conducem doar ca să vedem garduri înalte care ascund ceva în spatele lor. Șoferul întoarce mașina în fața palatului reginei. Una din ele, se pare că șeicul are voie să aibă doar patru la un moment dat.

Palatul reginei

Apucăm să privim pentru o secundă o clădire non-descriptibilă și apoi ne îndreptăm spre următorul obiectiv, un „magazin special“. Intrăm, iar acolo doi vânzători încep să desfășoare cu rapiditate covoare de aur! Sunt drăguțe, sclipesc în întuneric, dar un metru pătrat costă cam 25.000$. Mai sunt o mulțime de alte obiecte scumpe, le admir măiestria, dar nu pot înțelege cum ar putea fi interesați oamenii în astfel de obiecte. Un covor de perete exact ca unul pe care l-ai putea cumpăra din piața din România pentru 20$ aici costă 75.000$. Un vânzător vine la mine: „Nu ți-ar plăcea să ai așa ceva la tine acasă?“ Am decis să-l iau prin surprindere: „Acum nu am o casă!“ Îmi place aerul condiționat și întunericul din interior, iar o jumătate de oră mai târziu ne mutăm spre următoarea atracție.

ceva covor de aur

O scurtă oprire într-o stație de autobuz pentru poze.

The Cornishe, Abu Dhabi

Trecem pe lângă cel de-al doilea mai înalt portdrapel din lume. Nu poate fi închis, dar nefiind vânt, nu e nimic de văzut interesant. Și oricum deja l-am văzut pe cel mai înalt, în Malaezia și singurul gând pe care îl am este „cui îi pasă? Chiar avem nevoie de steaguri în lumea asta?“ Mai sunt câteva invenții omenești stupide, dar ăsta chiar se clasează printre cele mai stupide și nimeni nu-și dă seama că suntem programați să credem că sunt importante. Oricum. Mai conducem puțin prin oraș, nu suntem singura mașină de pe drum. La un moment dat apare o cavalcadă de limuzine negre și ne depășesc cu mare viteză, s-ar putea să fi fost norocoși și să fi văzut mașina conducătorului!

Coloană oficială

Apoi, la muzeul Emiratelor unde suntem programați să avem prânz, dar scuze, acesta nu este inclus în preț. Bufet deschis costă 23$, se pare că nu voi mânca prânzul azi. Încep să vizitez muzeul, o colecție jalnică de clădiri scunde în care se presupune că vedem felul tradițional de viață al localnicilor. Este închis! Este sărbătoare… Până și toaletele sunt închise. Îmi iau curaj și înfrunt căldura de afară, mă strecor în spatele unei clădiri, e chiar pe plajă și în trei pași ating apa Golfului Persan. E fierbinte. E neplăcut de fierbinte, dar e limpede și nisipul e alb și fin. Tricoul meu e ud, sudoarea îmi intră în ochi, căldura este insuportabilă și mă întorc, citind de pe panouri poeme dedicate șeicilor. Când văd astfel de lucruri îmi aduc aminte de dictatori și de slugarnicii cu care se înconjoară, dar se pare că șeicul Zayed a fost cu adevărat un  monarh deosebit care a supravegheat schimbarea de la o adunătură de iurte de beduini la una din cele mai bogate țări din lume. 

punctul în care am atins apa

Muzeul este închis. Păzit de pisici.

Aștept în restaurantul cu aer condiționat ca doi tovarăși de călătorie să-și termine prânzul. Indienii nu au mâncat prânzul, l-am ajutat pe soț să cumpere o sticlă de apă de la mașina de vândut băuturi. Se pare că era prima din viața lui pe care o folosea. Era din  Mumbai. Ne îndreptăm spre următorul obiectiv, piața de curmale. Sunt sute de feluri de curmale și avem șansa să cumpărăm doar câteva. Deja nu mai era nici o surpriză, când ajungem acolo șoferul constată că e goală! Poate pentru că e sărbătoare? Șoferul își cere din nou scuze și ne duce la ultimul obiectiv, parcul Ferrari. Este cel mai mare și mai rapid roller-coaster din lume și oamenii se dau în cutii ce arată ca un Ferrari. Intrarea costă 100$, compania lui organizează călătorii speciale dacă suntem interesați. Putem să stăm doar 20 de minute și intrăm de fapt doar la ghișeul de cumpărat bilete, dar cel puțin e deschis și nu e complet gol. În timp ce ne îndepărtăm observă că este o singură mașină pe roller coaster.

Intrarea la parcul Ferrari

privește - un Ferrari!

cel mai rapid roller coaster din lume

Îmi pare rău pentru ei, orice ar face, nimic nu poate face țara asta să fie frumoasă. În Abu Dhabi chiar și apa albastră a oceanului și nisipul alb arată rău pentru că nu este soare, nu sunt copaci, nu sunt păsări, nu sunt nori, nu este nici o culoare și nu sunt oameni. Lumina e prea puternică, te dor ochii. Și când te dor ochii și nu poți să respiri, nu e nici o frumusețe.

Nu e nici o frumusețe aici. Îi lipsește sufletul.

Chiar e la fel de rău pe cât arată!

Drumul de întoarcere, 160 km trec repede, probabil că am ațipit, nu e nimic de văzut în deșert în afara dunelor de nisip, a vegetației întreținute artificial și a grămezilor de ciment turnate într-o formă sau alta din loc în loc. Eu sunt ultimul lăsat la hotel.

Folosesc nume ca Danube, Trojan și Eros pentru companiile lor de construcții.

Oameni vii mișcându-se pe trotuar 

minivanul de excursie. 

Am ajuns cu două ore mai devreme, fericit că m-am dus, fericit că nu mi-am târât familia după mine. Ileana Ruxandra s-a bucurat de saună, lui Ioan i-a plăcut piscina, au mâncat un prânz bun și s-au odihnit. Am predat camera la ora 18 și în câteva minute am ajuns la aeroport. Șoferul de taxi era din Bangladesh, i-am adus mare bucurie cu cunoștințele mele despre politica lor și și-a vărsat oful inimii. Aeroportul e frumos, uriaș și gol. Ne-am cheltuit ultimii bănuți la cină, le-am folosit internetul gratis și la ora 2 dimineața ne-am suit în avionul spre Londra. În total am petrecut 49 de ore în Dubai, mai mult decât suficient. A fost drăguț. A fost liniștitor să vedem o civilizație islamică amestecată cu turism, comerț și cultură fără nici un conflict evident. A fost încurajator să vedem rezultatul unei politici economice inteligente. A fost îngrijorător să vedem atâta bogăție și risipă când cu doar câteva săptămâni în urmă fusesem în Madagascar și Lesotho.

Nu e dreaptă lumea asta.