Liniile aeriene ale Emiratelor sunt cele mai bune după multe standarde (după ale mele este a doua, după Air Madagascar). Ne-am uitat în continuu la filme, pentru că ne-au lipsit și pentru că nu voiam să ne gândim la ceea ce urma când ajungeam în Dubai. Fetele noastre călătorind de unele singure spre Statele Unite, pentru 10 zile. Ca și mamă care face școală acasă, le am sub vizor aproape tot timpul, iar ca părinte care călătorește cu ele, 24 de ore cu mici excepții. E timpul să-mi tai cordonul ombilical și să învăț să trăiesc fără să le supraveghez.
Ne luăm la revedere, ne îmbrățișăm și ne pupăm. Ele merg pe drumul lor, să prindă transferul, noi pe al nostru, la vamă. Așteptăm cuminți la coadă și observ: doar bărbații lucrează, îmbrăcați în hainele lor albe lungi și-și petrec majoritatea timpului rearanjându-și basmalele pe cap. Câte un militar se plimbă de colo-colo, totul curge lin și avem ștampile în pașapoarte: Salaam Dubai! Salut!
Ne trezim pe la prânz după abia 6 ore de somn și la ora 4 luăm autobuzul gratis până la un mall de unde putem lua metroul cu care să mergem până la cea mai înaltă clădire din lume Burj Khalifa. Cum intrăm în mall văd un semn:
În jurul nostru se aud limbi din toată lumea: spaniolă, rusă, portugheză, germană și tot așa. Ca în orice mall lumea își vede de treaba ei, dar pentru că aici este Ramadan (cum ar veni la noi Crăciunul) au cămile electrice de mărime naturală, care-și mișcă gâtul și dau din gene. Familii întregi stau în fața lor ca să-și facă poză. În corturi cu perne sunt semne care explică obiceiurile de Ramadan.
Atâta timp cât stăm înăuntru, este o atmosferă confortabilă. Cum ieșim afară, căldura ne înconjoară, topindu-ne pe picioare și storcând și ultima răsuflare din plămâni. Din metrou vedem în viteză Dubaiul: străzi largi cu trei benzi, mașini noi, clădiri noi, turnuri moderne strălucitoare, toate armonizându-se unele cu celelalte. Sunt și locuri de construcție, bine îngrădite și curate. Foarte puțini oameni merg pe stradă.
Cursa care ne ia de la metrou la mall-ul Dubai are partea din față rezervată pentru femei. Mall-ul este uriaș.
Souk-ul este rezervat pentru bijuterii, cel puțin o sută de magazine sunt aranjate pe alei, fiecare întrecându-se cu aranjamentul din vitrină.
O altă secțiune este pentru abaya.
Alta pentru bărbați și felul lor de îmbrăcăminte. Este și un patinoar unde Ioan a devenit fericitul proprietar a două bășici!
Ne-am dus spre piațeta pentru mâncare. Din cauza Ramadan-ului nu se poate mânca în public până când nu apune soarele. Chiar și mestecatul gumei este considerat o ofensă. Unele magazine sunt închise, altele vând mâncare dar sigilată în pungă. În piațetă toate mesele sunt ocupate și sunt cozi imense la fiecare magazin (și sunt multe!), cea mai lungă fiind la KFC. Ne luăm și noi de mâncare și reușim să găsim un loc unde să mâncăm, înghesuiți între fereastra mall-ului și un fel de dulap. Am avut noroc, pentru că alții mâncau chiar deasupra coșurilor de gunoi sau așezați pe podea.
Acum că am mâncat, ne grăbim spre fântână unde este spectacol de lumină și muzică. E similar cu cel de la Bellagio din Las Vegas, doar mai mare. Oamenii se aliniază în jurul bazinului și încep să exclame oooo și aaaa, dar mult prea repede se termină. Facem și noi niște poze cu Burj, apoi ne ducem înăuntru, unde ne vine rândul să urcăm până la jumătatea lui.
Este un amestec de alb, negru, oțel mat sau lustruit care îi dă o eleganță masculină, îmbogățită cu ceva arabescuri și linii curbe. În liftul cu nenumărate ecrane electronice ne uităm cum numerele se succed rapid până la 124. Corpurile noastre nu au simțit mișcarea. Pășim pe etajul cu ferestre de sus până jos și de acolo pe o terasă similară, doar că ferestrele au un spațiu liber, ca să putem face poze. Dubaiul luminat este la picioarele noastre!
Ne uităm la un alt spectacol de lumină, de data asta mut, dar cu avantajul imaginii de ansamblu.
În timp ce coborâm ne oprim să citim despre construcție, cum modelul a fost inspirat din natură și apoi conectat cu simbolistica arabă, cum a fost construită și dificultățile pe care le-au întâmpinat, recordurile pe care le-au doborât. Mă uit la fotografiile celor din diferitele echipe și văd oameni din toată lumea. Este un triumf internațional!
A doua zi avem programe separate. Mihai s-a dus să viziteze Abu Dhabi, iar Ioan și cu mine mergem la piscină unde apa e de 30 C. La prânz mâncăm stil bufet din mâncarea tradițională și ne odihnim în vârful patului. Ne reunim, lui Mihai i-a plăcut excursia, dar s-a bucurat pentru mine că am stat acasă și m-am odihnit. Plecăm târziu de la hotel spre aeroport gol. Este sfârșitul Ramadanului și deci zi de sărbătoare. Din cauza asta au un loc special unde este un covor cu perne, o măsuță joasă încărcată cu toate lucrurile pentru petrecere și un grup de arabi, îmbrăcați în hainele lor obișnuite, dansând unii lângă alții și învârtind niște bețe.
Avem ceva timp de pierdut, avionul nostru e la 2 dimineața. Ne ducem să mâncăm și ne uităm la fețele celor care muncesc. Majoritatea sunt de origine indiană și ceva asiatici. Îmi cercetez memoria, dar nu-mi amintesc de nici un arab muncind, cu excepția celor grănicerilor. Aș putea spune că sunt în India, dar știu că nusunt. Și nici nu se simte ca și cum aș fi, oamenii aici sunt atât de serioși, n-au zâmbetul larg să-ți umple inima, doar unul profesional, iar corpurile lor sunt atât de rigide, ca și cum uniforma i-ar constrânge într-o altă civilizație. Dar leafa e bună, cu ce câștigă aici își susțin întreaga familie, cu numeroșii unchi și verișori.
Cum trecem de securitate îmi încerc norocul și-l întreb dacă vorbește araba. Cum spui mulțumesc? Chakran. Și la revedere? Maa Salaam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu