Jurnalul unui Nomad prin Vasteland (3)

6 august

O zi perfectă! Cei dragi în jurul meu (măcar o parte dintre ei), toată lumea purtându-se frumos, fără daruri materiale, doar din cele pentru inimă și suflet, și primăvară. Poți să-ți imaginezi? Ziua mea n-a fost niciodată primăvara, întotdeauna vara, cu soare fierbinte, căldură, apă caldă. Dar azi a fost primăvară, deși calendaristic e iarnă! Cu flori de nu-mă-uita și altele, galbene, și niște tufișuri cu flori albe. 

Ne-am dus la parcul național Royal, unde am urcat vreo oră și ceva pe cărare, ca să vedem mai bine Amfiteatrul din partea de jos. Din când în când Ileana și Ioan îmi ofereau o scenetă în dar. 

Chiar înainte să plecăm ne-am oprit la un mic lac de acumulare, dar bătea vântul și nu am putut să facem poză cu Amfiteatrul oglindit în apă.

Apoi am condus la parcul național Golden Gate, unde este un relief muntos superb. 




Cabina are șemineu și paturi cu pături electrice. Așa se vedea din bucătărie.. 

Copiii au vrut să se uite la televizor, așa că am plecat, doar noi doi porumbei, să vizităm parcul și să vedem apusul de soare. A trebuit să dăm drumul la căldură în mașină, atât de frig era. Nici poze nu puteam să stăm prea mult să facem, că bătea vântul și cele 5 grade păreau și mai mici.

Am mâncat macaroane cu brânză și tortul meu a fost marshmallows încălzite la foc (sunt un fel de jeleuri spumoase, care încălzite se lichefiază în interior).

Am împlinit 45 de ani... îmi amintesc când eram mică... cineva la această vârstă părea cu un picior în groapă! Poate corpul meu, că altfel mă simt plină de viață!

7 august

Slavă Domnului, am ajuns! A fost greu, stressant, dar am ajuns la parcul Mountain Zebra (zebra de munte), aproape 730 km depărtare de azi dimineață și zăpadă. Asta este ce se vedea azi dimineață din bucătărie:

Doar 3 cm de zăpadă, dar asta a însemnat că mai târziu au închis drumurile. A trebuit să urcăm o pantă destul de înclinată, Mihai conducea în zig-zag, ne uitam la mașina din fața noastră care era oprită, roțile învârtindu-se și nefăcând priză, groaznic.

Nimeni nu părea pregătit pentru vremea asta (am văzut o fată îmbrăcată într-o fustă mini abia îi trecea de fund și șosete trei sferturi), copiii au avut liber de la școală, se duceau spre case fugind. Ceva bun tot am găsit cu vremea asta pentru că a determinat drumul pe care mergeam: Mihai voia să meargă pe drumuri secundare, prin munți, dar mai scurte cu vreo 100 km, eu voiam să mergem pe autostradă, mai lung, dar în siguranță și doar cu 20 min mai lung. Din cauza zăpezii am mers ca mine. 

Trebuia să ajungem la parc înainte de ora 6, când închideau poarta sau ar fi trebuit să plătim o amendă de 100 Ranzi (48 lei). 

Muncitor la drum care mută bariera ținută cu saci de nisip.

Am avut timp să ne oprim să facem cumpărături de mâncare. Am fugit înainte și tipul care aduna coșurile  a spus „ Hello Missy!” (salut domnișoară). Mi-am dat seama că mi-a spus mie, nu mai era nici o persoană feminină în jur. Poate n-a văzut părul meu grizonat. După cumpărături, ieșind din magazin, am observat că plouă. Am început să fug printre picături și un alt individ a început să fugă și el, strigând după mine „Doamnă! Doamnă! Nu vreți o umbrelă?” și-mi dau seama că se străduiește să țină în mâini o umbrelă uriașă care să-mi țină cumpărăturile uscate și și pe mine. Japonia, treci pe locul doi, Africa de Sud tocmai te-a bătut la concursul ”cine e cel mai politicos cu clienții lui”.

Cabana noastră e OK, dar e pe jumătate înghețată, nu sunt pături electrice pe paturi, șemineul abia face față și oricum nu poate încălzi trei camere, lemnele sunt umede și se presupune că trebuie să ne încălzim cu buiote! Sunt 8 grade la mine-n dormitor!

8 august

Am supraviețuit nopții și erau totuși 6 grade în dormitor azi dimineață. Ploua și era o vreme mizerabilă, dar totuși am ieșit să ne uităm după animale. Mihai a condus foarte, foarte încet 20 km/h și este meritul lui și al lui Ioan, care era foarte atent, că am văzut atâtea animale. Motivul principal pentru care suntem aici este să vedem zebra de munte. E diferită de cea din parcul Kruger, sau de cele din altă parte, pentru că dungile i se continuă pe picioare, dar nu și pe burtă și nu are umbre printre dungi.

Zebre obișnuite

Zebra de munte

Aproape că am fost atacați de un rinocer negru (e mai mic decât cel alb și mănâncă crengi). Mergea la trap prin pădure când l-am văzut, am accelerat, s-a simțit amenințat, a schimbat direcția spre noi, noi am oprit suficient cât să facem niște poze, dar gata să țâșnim de acolo. După ce a mirosit vântul dinspre noi, a făcut stânga-mprejur și s-a ascuns în pădure.

Șacal cu spatele negru

La fiecare parc național au o hartă magnetică unde îți arată ce animale au văzut și unde. Ei aveau două, noi zece.

Înapoi la cabană am pus pe foc trei saci de lemne și am stat lipiți de șemineu.




Am văzut și un curcubeu, ceea ce m-a bucurat mult. Fetele au lucrat din greu să pună coloana sonoră la film. Sunt foarte stresate că trebuie să termine în mai puțin de zece zile.

9 august

Pe îndelete am plecat din parc, am mai făcut o tură și am fost răsplătiți cu un hartebeest roșu.

Apoi am condus spre ferma de pisici sălbatice, unde am întâlnit-o pe Marion. Pare ciudat ca cineva să își investească timpul, energia și banii pentru a crește pisici sălbatice, dar asta este ceea ce face. Acum are ea grijă de mâncare lor și în felul acesta și-a înjumătățit cheltuielile (pentru că nu aruncă automat mâncarea pe care nu au mâncat-o, ci reciclează ce este comestibil încă). Am urmat-o până la îngrăditurile lor unde am fost rugați să stăm pe vine, ca să nu părem amenințători. Ni l-a prezentat pe Amoni (pace) o pisică cu picioare negre, bolnavă de SIDA felină, aproape oarbă, aproape surdă, care ar fi trebuit să fie moartă de câțiva ani, care bea apă (nu beau, dacă o fac înseamnă că au diabet sau insuficiență renală) și e calm (în loc să afișeze semne clare de stress, ca orice pisică în captivitate). Sunt animale solitare și au nevoie de un teritoriu mare (20 km pătrați pentru mascul, 10 pentru femelă). Ne uităm la el, ascuns în rădăcina lui de agave uscată, la petele lui (arată ca un leopard în miniatură), la cât de mic e (ca specie este pe locul doi cea mai mică pisică din lume).

În momentul următor am văzut un iepure negru țopăind de colo colo. Câinele lui Marion a încercat să îl prindă. Era televizorul pisicilor! Toate îngrăditurile pisicilor sunt separate de coridoare în care își duc viața pui, iepuri sau cobai, oferindu-le posibilitatea felinelor de a-și concentra atenția asupra lor și distrându-le. Dacă vre-unul își pierde viața în câmpul muncii, vânătorului îi este permis să-l aibă la cină.

Ne-am mutat la pisica sălbatică africană, cu urechi și picioare portocalii. Marion ne-a spus multe lucruri, cum nimeni nu este interesat de binele lor, pentru că arată ca o pisică de casă, doar ceva mai mare (cu care poate procrea), dar că sunt diferite, mult mai puternice, mai bine adaptate la karoo, mediul semi-arid, mult mai specializate decât orice pisică obișnuită. 

Puii au pete ca și pisica cu picioare negre.

Servalii sunt următorii. feline elegante, cu picioare lungi și pete pe spatele urechilor, pentru ca puii să-și poată urmării mama prin iarba înaltă. Toți hâsâie și-și arată dinții ca întâmpinare, având urechile întoarse spre noi (dacă s-ar fi simțit amenințați ar fi avut urechile lipite de cap). Foarte repede se obișnuiesc cu prezența noastră și puii încep să se joace în jurul nostru. Nu sunt mânuiți, doar dacă este stric necesar, pentru veterinar, sau când dorm (pentru a nu se învăța cu oamenii). Mama lor a fost crescută de pui de Marion și nu știa cum să se poarte ca una. Și-a maltratat primul pui de multe ori, iar Marion nu știa cum să o învețe că nu are voie să-l muște, că trebuie să-i dea de mâncare. Până la urmă a stat cu ea de dimineață până seara pentru câteva zile spunând nu și până la urmă a învățat cum să fie o mamă bună. Servalii aud foarte bine, pot să urmărească un șoarece pe sub pământ iar săritura lor e atât de puternică încât pot să omoare un iepure.

Caracalii sunt ultimii. Le-am putut vedea doar ochii și partea de jos a feței, faimoasele urechi rămânând ascunse în umbră. 



 Supraviețuiesc mâncând animale mici cum ar fi klipspringerr (care se maturizează la 6 luni și se reproduce din 6 în 6 luni) miei și pui de șacal. Dar cei care cresc oi îi consideră un pericol, responsabili de toate pierderile lor (ceea ce nu e adevărat, mai sunt și șacalii și accidente) așa că îi vânează de câte ori găsesc dovezi ale existenței lor. Rezultatele sunt tragice: toate aceste pisici sunt afectate (pun carne otrăvită), numărul rozătoarelor crește, ceea ce duce la scăderea rezervei de semințe (din care crește iarba), mai puțină pajiște pentru oi (care oricum sunt în competiție cu klipspringerr pentru aceeași iarbă), mai puține beneficii pentru fermieri. În plus crește numărul de șacali, care și ei mănâncă miei. Șacalii vânează de obicei singuri, dar în ultima vreme au învățat să vâneze doi- trei și chiar haită, atacând animale mai mari. Se feresc de a fi descoperiți ținându-și ochii în jos și refuzând să se uite spre lumină în timpul nopții. Îmi aduc aminte că am învățat la școală despre relațiile din mediul înconjurător, dar nu păreau să aibă un corespondent în realitate. Acum l-am întâlnit.

Ce se întâmplă cu pisicile? Marion vorbește cu fermierii, încercând să îi convingă de utilitatea lor, iar când fermierul este convertit, eliberează feline pe teritoriul lui. Câteodată populează parcuri și rezerve (au trimis și la Kruger caracal). Servalul e singurul care poate deveni companion de casă (doar cu licență).

După această vizită super lungă (trebuia să dureze doar o oră și a durat trei) am condus spre Graaff-Reinet, un orășel cu mai mult de 200 de monumente naționale. 

De fapt sunt vechile case olandeze, toate renovate și îmbunătățite (baia, care nu era în planul original, este lipită de casă). Casa noastră (pentru o noapte) are podele de lemn galben, tavan de lemn, uși ”drăguțe în film, dar total nepractice pentru casă” tăiate în două și este decorată cu figurine mici și ceramică pictată.

10 august.

Am condus prin oraș, pentru că n-am avut timp să-l vizităm. Apoi am mers la parcul național Cambdeebo unde am făcut drumeție și am avut o vedere bună asupra Văii Dezolării. Cărarea era plantată pe margine cu specii native de măslini (alb, negru și de alte feluri, dar nu arătau ca măslinii și cred că nici fructele nu erau comestibile) și tot felul de plante folosite pe post de medicamente sau pentru unelte, casă. Mi-au plăcut coloanele de lavă și priveliștea.

Graaf Reinet e jos în vale

După asta am condus pre Oudtshoor. 

Un baraj sezonier pe care am studiat undele de sunet și cum se deplasează pe suprafețe circulare.

Mihai ne-a întrebat dacă vrem pe drumul lung sau pe cel scurt. Știindu-l, am ales pe cel lung (altfel am fi ajuns la hotel cât să ne lăsăm lucrurile și ne-ar fi scos ca să ne ducem să vedem ce voia să vadă). Am condus prin trecătoarea Mieringspoort, frumoasă și scurtă, peste munții Groot Swartberge.  

Măslini și viță de vie.

Acum trebuia să conducem prin trecătoarea Swartberg ca să ne întoarcem la hotel! Cartea spunea că e frumoasă, și a fost, e adevărat, dar nu spunea nimic, nicăieri despre un drum îngust doar pentru o mașină și cu apă pe el! A fost stresant și lung, foarte, foarte lung, pentru că de câte ori ne gândeam că se termină, imediat după dealul ăsta, mai venea un lanț muntos în față, trecând de le, alt deal.


 

La urmă am fost răsplătiți cu o priveliște frumoasă (acum că știu cum e, aș mai merge dar într-o mașină cu tracțiune pe toate roțile).