Mihai: Uluru

Mihai: Uluru din 24 aprilie 2012 tradus de Ileana Ruxandra în 2019 

Uluru e totul. Este „o piatră mare în mijlocul pustietății“ pentru toată lumea care doar a auzit de ea. Este de asemenea cea mai veche catedrală ce a fost construită vreodată, cea mai veche în care încă se slujește, locul în care găsești întregul trecut, prezent și viitor, locul creației universului și al oricărei ființe. Uluru este o carte de povești scrisă în piatră și fiecare indentație are o explicație, dar foarte puțini oameni o cunosc. Uluru este o maternitate, o grădiniță și o școală, un loc ce îndeplinește nenumărate funcții religioase, o stațiune de vacanță pentru familii, o livadă în deșert, un refugiu pentru copaci și animale și este oaza din timpurile de secetă. Este totul.

Răsărit pe 24 aprilie 2012

Bine, am priceput partea asta și pot să o accept. Să cred fără a cerceta, o provocare, dar am încercat cât am putut de bine și am decis că o cred. Aborigenii din Australia reprezintă cea mai veche cultură umană continuă. Sunt aici de peste 60 000 de ani, îi depășește cu mult până și pe chinezi. Este o cultură orală, transmisă de-a lungul a nenumărate generații. Trebuie să te naști în ea ca să ți se permită să înveți ceva din ea. Întreagul fond de cunoștințe despre istorie, cultură și credință este fragmentat și se pare, foarte bogat, și abia după mulți ani cineva poate avea dreptul să afle o fărâmă. Noi am petrecut două zile aici și am încercat să ne deschidem inimile și mințile, să învățăm tot ceea ce puteam. N-am văzut localnici, dar am făcut o excursie specială cu lucrătorul din parc pe traseul Mala. Ea ne-a explicat o mulțime de lucruri și a făcut mai ușor de digerat toate restricțiile. Am fost acolo în ziua ANZAC, sărbătoare națională. Parcul nu vrea să plătească de două ori și jumătate mai mult pentru a lucra de sărbători, așa că Marta a voluntariat. Se pare că nu prea o mai lasă să facă pe ghida pentru că vorbește prea mult. Ascultându-i vocea moale, aproape în șoaptă, în umbra Uluru, am împărțit un pic din magia locului. Mi-a plăcut enorm și pentru mine a fost cel mai uluitor loc pe care l-am văzut.

Un ghid foarte bun și un grup de copii fascinați de ce învață

Nu e ușor, totuși. Ideea este că fără să pui întrebări accepți limitări și unele explicații fără valoare. Ei vor ca noi să învățăm, dar ne dau informație simplistă. Ce este disponibil pentru un alb reprezintă nivelul clasa I-a pentru  religia și cultura lor. Până și un ranger care a fost acolo de 16 ani nu poate să înțeleagă ce reprezintă trei cercuri desenate pe nisip.

Nu ne-am urcat pe Uluru. E o continuă controversă. Am crezut că localnicii nu vor și ar prefera să fie interzis. Guvernul, speriat că ar putea pierde o parte din venitul pentru parc, încă permite. Când am mers pe Mala, am înțeles că Martha și colegii ei ar prefera să fie interzisă, dar localnicii vor să păstreze  opțiunea, cu fiecare turist decizând pentru sine să nu urce  în semn de respect pentru cultura lor. Cu susu’n jos! Când am fost noi traseul de urcat era închis din cauza vânturilor puternice de sus. La baza pietrei era un vânticel subțire, eram mulțumiți că nu a trebuit să luăm o decizie, foarte probabil că am fi ales să nu urcăm. Nici măcar nu m-am uitat la locurile femeiești și n-am făcut nici măcar o poză și n-am luat nici măcar un grăunte de nisip. Ceva era acolo. Chiar dacă nu înțeleg de-adevăratelea, acum sunt mult mai bogat și deștept decât am fost săptămâna trecută. Nu numai că am văzut Uluru, dar m-am împărtășit cu o bucățică din el. Și acum a devenit cel mai uluitor loc pe care l-am văzut vreodată.