Hristos a Înviat!

Mihai: Hristos a Înviat! din 17 aprilie 2012

Deseori suntem decalați în sărbătorirea Paștilor. Asta are sens doar pentru bisericile catolice și ortodoxe, ele comemorează același eveniment, dar nu se pot pune de acord cu data. Paștile au reprezentat unul din cele mai importante elemente în viziunea de ansamblu a plănuirii acestei călătorii. A trebuit să fac în așa fel încât să fim într-un loc cu o biserică românească. Nu sunt doar zilele Paștilor, ci toată perioada care duce spre, Floriile, Săptămâna Mare, Vinerea Mare. Ne-am hotărât să fim în Sydney și a fost o alegere bună! A fost așa de bine să fim întâmpinați cu brațele deschise de cei de la biserica Sf. Maria și am cunoscut oameni de suflet. A fost pentru prima oară când anul acesta am auzit pe altcineva (în afara noastră) vorbind românește. A fost pentru prima oară în șase luni că am putut să mergem la liturghie, a fost și puțin ciudat și familiar în același timp. A fost super, nu putea să fie mai bine de atât. Mulțumim!

Am stat într-o suburbie mică, dar elegantă, North Bondi, la câteva minute de mers pe jos de o plajă fantastică. Bondi Beach, într-un mod surprinzător, este superbă, chiar dacă este faimoasă, aglomerată și urbană. Vremea a fost bună pentru primele zile, apoi semnele toamnei au început să se facă vădite. Sunt de ajuns vreo două zile de vreme rece și vântoasă, plus încă două de ploaie și dintr-o dată plaja nu mai e un loc de bronzat și îmbăiat, ci un loc frumos de plimbat pe nisip.

Ne place Sydney. E interesant că am petrecut foarte puțin timp în el. Opera este la fel sau poate chiar mai frumoasă decât ne-am fi imaginat. Am văzut-o de două ori, o dată cu un tur și altă dată la o piesă de Shakespeare. Ne-am plimbat prin grădina botanică, am vizitat Muzeul Australian, Acvariul și biserica (catolică) Sf. Maria. Mergând de la una la alta am fost și pe unele din cele mai aglomerate străzi. Pe lângă asta am trecut și prin diverse cartiere în drumul nostru spre și dinspre biserica românească, folosind mijloace de transport în comun și pentru liturghia de la miezul nopții am închiriat o mașină (am ajuns acasă la 4 dimineața!). Asta a fost partea ușoară. Partea cea grea, în special pentru mine, a fost să mă relaxez și să nu fac nimic.

Mă scol fie foarte devreme fie dimineața târziu, citesc nenumărate ore, din când în când mă mai uit la televizor sau mă plimb pe malul oceanului. Ne ducem până la supermarket de vreo două ori și cam atât. Conecția de internet de groaznică, în ciuda faptului că am plătit pentru ea, așa că a fost mult mai ușor decât și-ar putea imagina cineva, să stau departe de computer.

Aceasta e plaja Bondi iar apartamentul nostru e exact în centrul pozei

Am tot așteptat ca Ileana Ruxandra să-și termine seria de postări despre Noua Zeelandă. Eu le-am terminat pe ale mele de mult, două descrieri pe lung a ceea ce am făcut și ce nu am făcut. Am vrut să adaug poze și asta a reprezentat o dificultate. Am făcut peste 3600 de poze în 19 zile în Noua Zeelandă. Am trecut prin toate, am eliminat 800, dar tot sunt prea multe. Am selectat vreo 100 și la un moment dat le voi încărca împreună cu postările mele despre NZ. Dar nu asta e partea cea mai grea. Nouă ne-a plăcut acolo, cel puțin la început. Dar până să plecăm, mie nu mi-a mai plăcut de loc, era ca orice loc obișnuit și nici măcar nu puteam să explic de ce. Am fost bucuros să plec de acolo și, în mod ciudat, în timpul celor două săptămâni în Hawaii, continuau să se acumuleze sentimente negative despre NZ. Am avut și câteva coșmaruri, cum că nu fusesem încă acolo și abia acum urma să mergem. Sau cum că aș fi făcut o greșeală  cu biletele și că va trebui să zburăm din nou în Christchurch. Groaznic! nu mă mai duc acolo niciodată. Doar gândul și mă ia durerea.

Deci, ce a fost? Încă încerc să înțeleg. Noua Zeelandă, cel puțin cum am văzut eu în insula de sud, este o țară nemaipomenită, cu adevărat frumoasă, cu niște oameni drăguți și fermecători. Aproape prea perfectă ca să fie adevărată, după o vreme am început să-mi dau seama că sunt doar dealuri și nori și garduri. Tot felul de garduri. Oameni în vârstă, drăguți, slabi, sportivi și bătrâni. Da, bătrâni. Țara e tânără, cu adevărat tânără, nu are nimic cu ce să se laude în afară de ceea ce i-a dat Dumnezeu (și garduri), dar oamenii sunt în vârstă, ca și cum ar fi acolo de la începuturi. Arată cu toții la fel, se îmbracă la fel și vorbesc la fel. Istoria constă în povestea unor polinezieni care au mâncat păsări până le-au terminat pe toate și unul sau doi profesori care erau interesați de natură. Și apoi, sunt foarte scârțani. Îți numără canalele disponibile la televizor și motelurile își fac reclamă cu asta. Unele au 3, altele 5 și doar cele mai generoase au 7. Vor să plătești pentru fiecare an din viața copiilor tăi la campinguri. Spun că cel de 17 ani este adult. Îți numără megabaiții la conecția de internet și te pun să plătești pentru fiecare din ei. Uneori și de două ori. Mielul și untul sunt scumpe, ca și cum vor să te facă să te simți vinovat că le mănânci în Noua Zeelandă și atunci nu le mai pot exporta în altă parte a lumii…A, sunt rău. Îmi cer scuze.

Uite ce am scris acum o lună:

„Te-ai muta aici?“ mă întreabă plăcutul meu vecin britanic de vârsta a treia. „NICI ÎN RUPTUL CAPULUI!“ răspund eu categoric, fără să mă gândesc. Răspunsul meu e atât de repezit, încât simt nevoia să explic. „E atât de frig, am venit aici după o lună în Tailanda“. Suntem în campingul din Dunedin, e soare și sunt 21 de grade Celsius, cer senin și chiar a fost vreme bună până acum. Suntem în Noua Zeelandă de 15 zile, a fost bine, dar suntem gata să ne mutăm, pentru un motiv neînțeles nu-mi pot clarifica sentimentele pentru această țară.“

Acum că au trecut câteva săptămâni, sentimentele mele nu sunt bune. Dar e ok, mă face să mă simt bine că nu-mi plac toate locurile pe care le vizităm… Nu știu, trebuie totuși să fie ceva. De fapt, se pare că ne place din ce în ce mai puțin ceea ce vedem. Avem mai multe să facem comparație, devenim mai selectivi și mai exigenți. Și avem gusturi diferite și ne plac lucruri diferite în moduri diferite.

 

Trebuie că suntem prima familie călătorind în jurul lumii care ajunge în Hawaii împotriva voinței lor. O cheltuială de 6000$, 24 de ore pe avioane, trecem ecuatorul de încă două ori și petrecem 11 zile pe Marea Insulă și pe Oahu. A fost prima oară că am ajuns aici și unul din puținele state din SUA ce ne-au mai rămas de văzut. Din partea de nord a statului New York, Hawaii pare o destinație exotică. E drăguț, dar doar atât. Nici unul din noi nu e încântat, dar ne-am simțit bine din când în când. Fetelor le-a luat trei zile ca să-și dea seama că hotelul nostru are o ieșire spre ocean. S-au uitat rapid și au zis „ok“. Nici măcar nu s-au gândit să se ducă la piscină. Dar puteau să-ți spună unde să găsești cărți la schimb. Al doilea hotel în cartierul de lux Waikiki era la cinci minute de plajă, prea departe, nici măcar nu s-au gândit să meargă până acolo. Dar cu toții am putea să vorbim cu ușurință vreo două ore despre experiența deosebită de a ne tunde, urmată de o vizită la o plantație de cafea adevărată, veche, tradițională. De asemenea ne-a plăcut Parcul Național Vulcanic și mersul pe lavă. Plimbarea cu elicopterul a fost ok, dar nici unul din noi nu simte nevoia să repete experiența. Vestea cea bună este că nici unul din noi nu este nevoit să o repete. Cel puțin nu în această călătorie. A fost impresionantă și pentru unii din noi emoționantă, vizita la Pearl Harbor. Am făcut-o. Hawaii este „doar“ Statele Unite, cu părțile și bune și rele că este „doar“ acasă. La Walmart se vând nuci macadamia și prosoape de plajă, iar secția de mâncare este cu mult mai scumpă și mai puțin variată decât în sătucul nostru din nordul statului New York. Poți să cumperi firmituri de pâine importate din Japonia. Din nefericire marile plaje despre care auzi sunt cel mult patetice, valurile pentru surf erau absente și partea tradițională de Hawaii este doar în restaurantele scumpe „pentru turiști“. Mi-a plăcut un tren automatic suspendat la mall. Tren într-un mall! Ha, chinezii sunt mult în urmă! Autobuzul pe insula Oahu e un lucru bun. Poți să te transferi într-un al doilea autobuz pe un singur bilet. Dacă vrei să vinzi acel transfer unei alte persoane, primești 12 luni de închisoare. Oooo, ce dor mi-a fost de partea asta de America! Pământul celor liberi, unde oricine poate sfârși în închisoare pentru orice motiv. Și ei cred că asta e normal și nu are nimic de-a face cu libertatea.

A fost neplăcut să vedem vagabonzi și cerșetori la colțul străzilor, cerând mâncare sau ceva bani. La început nu mi-am dat seama ce făceau, apoi am realizat. Trebuie că sunt cei fără de casă! N-am mai văzut așa ceva de o veșnicie! Foarte repede am re-învățat să îi ignor, la fel ca și concetățenii mei americani. Totuși, a fost bine să fim acasă, chiar și în Hawaii.

Suntem pe drum de șase luni. A fost un început bun. Nu ne este încă teamă de momentul în care va trebui să ne întoarcem. Sunt încă foarte multe locuri pe care dorim să le vedem. De când am plecat din Noua Zeelandă am încetinit puțin ritmul, nu mai vedem ceva nou în fiecare zi și în unele zile nici nu ieșim din apartament (OK, eu sunt excepția). Am terminat cu acvariile. Suntem selectivi cu muzeele. Am renunțat până și la posibilitatea de a merge pe Great Ocean Road (din Melbourne), deja am văzut cel mai frumos drum de coastă în Noua Zeelandă, n-are nici un sens să repetăm experiența. Nici măcar nu am luat în considerare să mergem până la Munții Albaștrii (un punct de atracție în apropiere de Sydney), fusesem în Himalaya și în Alpii Sudici și vom vedea și alți munți mai târziu. Va trece mult timp până ne vom întoarce în Sydney, dar mi-a plăcut acel loc și am avut o sărbătoare extraordinară. La urma urmei, asta este partea importantă. Hristos a Înviat!

(notă: dacă folosești acest blog ca să găsești destinații de călătorie, nu renunța la Hawaii sau Noua Zeelandă, sunt locuri deosebite, le poți critica doar după ce le-ai văzut. Și te-ai bucurat de ele.)