Centrul Roșu

Mihai: Centrul Roșu din 30 aprilie 2012 tradus de Ileana Ruxandra în 2019 

Așteptăm în aeroportul din Melbourne să ne îmbarcăm pe zborul spre Alice Springs. Christina Perri este de asemenea în Australia și cântă live la emisiunea de dimineață, primul cântec care este dedicat unui anatomopatolog, „Jar of Hearts“ (Borcanul cu inimi). Nouă ne place cântecul — e un început bun pentru o luni dimineață. Suntem de fapt nerăbdători, în ciuda orei matinale, pentru că în curând vom ajunge în „outback“, un termen special ce definește zona din interior, sălbatică și nepopulată care reprezintă 70% din Australia. 

Câteva ore mai târziu avionul începe coborârea spre Alice și trecem prin mai multe straturi de nori. Pământul e verde, sunt câteva urme roșii, dar sunt nenumărate băltoace. De ce e atât de verde, ce e cu toată vegetația asta? Se presupunea că ajungem în deșert! Vom afla mai târziu că au câte un an ca acesta, umed, cam o dată la 30 de ani. Nu e neobișnuit să nu plouă pentru vreo 3-5 ani. De asemenea temperaturile, până la 44 °C vara au coborât la 20-25 în timpul zilei și la vreo 6-9 °C în timpul nopții.

Alice Springs, în mijlocul outback-ului australian, este un loc plin de legendă. Aici trăiau câteva sute de oameni la începutul secolului trecut, acum sunt 27,000. Așa cum spune ghidul de Lonely Planet, majoritatea au venit pentru un weekend sau o scurtă călătorie și au realizat zece ani mai târziu că tot acolo sunt, fără să poată da o explicație. Este singurul oraș mai mare din mijlocul Australiei, la 1500 km de Adelaide și 1500 km la sud de Darwin. Are prea puțină importanță istorică și oricât ar protesta localnicii, nu e nimic de văzut aici. Este un orășel liniștit, drăguț, modern în mijlocul a niciunde. Dar este poarta către Centrul Roșu, este miezul outback-ului, vast, îndepărtat și arid, ce formează mare parte din continentul australian. Pe lângă Uluru, destinație turistică majoră, mai sunt alte destinații și noi vrem să le explorăm pe toate. Aveam ghidurile noastre obișnuite și un ghid scris de Birgit Bradke de pe website-ul  http://www.TheOutbackGuide.com am urmat câteva din sugestiile ei pentru programul nostru și chiar ne-au folosit. Am închiriat o mașină cu tracțiune pe toate roțile care venea cu frigider, aragaz portabil și cort. Și am plecat.

Acest loc e chiar departe de ... orice alt loc

A durat câteva ore până să pornim la drum. I-am lăsat pe Ileana Ruxandra și pe copii la aeroport și eu am luat autobuzul până în oraș. S-a oprit peste tot, mi-a luat 45 de minute ca să ajung la locul de închiriat Britz. A trebuit să mă uit la un scurt film despre cum să conduc mașina apoi am mers la cumpărături, încărcând mașina cu provizii pentru o săptămână. Cu tot echipamentul pentru camping, frigider și bagajul nostru, abia mai era loc pentru copii să intre. Dar cum, necum, s-au strecurat și am plecat spre sud, spre Uluru.

În că mai poate zâmbi... 

(până o strivește ușa)

Arie de repaos pe marginea autostrăzii

Două sute de kilometri pe autostrada Stuart, apoi la dreapta încă 240 km pe autostrada Lasseter.  Imposibil să te pierzi, sunt singurele drumuri modernizate într-o regiune o dată și jumătate de dimensiunea Europei. Am ajuns seara târziu, ultimele ore le-am condus pe întuneric. Era periculos, pentru că wallabies și cangurii sunt activi la vremea amurgului. Pentru o fracțiune de secundă am văzut un cangur valsând prin fața mașinii și din nefericire a fost singura dată în care am văzut unul. Așa cum înțeleg, wallabies sunt similari, dar au căzut la testul de canguri (piciorul de la 40 în sus), pe ei i-am văzut mai târziu.

La marginea Uluru este un sătuc turistic, numit Yulara. Are aeroport, hoteluri, magazine și locuințe ieftine, inclusiv un loc pentru camping. Cu o cameră la preț mediu de 400$ și cu corturi de lux de 2700$ (!), ăsta nu e un loc în care să-ți permiți să stai prea mult. Am stat doar trei nopți, cea mai apropiată alternativă era la 80 km depărtare. Asta nu e sălbăticie, este turism la superlativ, superscump, super experiență, nu poți face camping în deșert. Maria a scris despre asta. Maria wrote about it.

Ioan a descoperit o incredibilă coloană de omizi care traversează strada

Acesta este liderul, ce calități extraordinare îți trebuie să conduci 84 de omizi în șir indian

Uluru/ Ayers Rock este ceea ce înainte se numea Ayers Rock/ Uluru, cunoscută înainte sub numele de Ayers Rock. Asta nu e o glumă ci reflectă schimbarea ce s-a petrecut în Australia în ultimii ani. Pământul a fost înapoiat deținătorilor de drept și a fost închiriat înapoi guvernului, pentru a-l folosi ca parc național. În mod similar, la 40 km distanță, fostele Olga sunt acum numite oficial Kata Tjuta/ Olgas, dar în parc sunt doar semne cu numele aborigen. Am avut două zile pline poți să citești descrierea Ileana Ruxandra aici, cum am văzut eu Uluru aici, Maria aici. Trebuie să vezi filmul făcut de Ileana, e fantastic. 

https://youtu.be/ShKXm-olP64 

Există o poveste adevarată care trebuie înțeleasă corect

Foarte devreme dimineața

Soarele se ascunde doar un moment ca să ne permită să facem o poză

Incredibila vale a vânturilor

întotdeauna rămâne ceva care poate să strige o poză bună!

Apus de soare la Kata Tjuta

Ready for sunset at Uluru

După trei nopți în Yulara am mers la parcul Național Watarrka, la 300 km depărtare, cunoscut pentru Canionul Regilor. Există o cărare ușoară ce merge în canion, dar noi am ales pe cea grea, de vreo 4 ore de jur împrejur. Inițial am auzit cum copiii se plângeau de urcatul abrupt. La rândul meu eram un pic dezamăgit, știam despre, voiam acum și aici acea imagine frumoasă a unui zid de piatră și să mergem atât de mult ca să vedem acea priveliște din mai multe unghiuri? Dar n-am avut dreptate. În spatele crestei era o lume întreagă așteptând să fie descoperită. Am învățat despre diferențele între pietre de 400 milioane de ani și cele de 440 milioane de ani. Am învățat despre animale, păsări și plante, cum își trăiesc viața aici. Am vizitat Grădina Paradisului. Ileana Ruxandra a făcut o scurtă operație chirurgicală pe o pasăre. Ne-am simțit bine. Ileana did minor surgery on a bird.

De ce trebuie să urcăm tot timpul?

In ciuda aparențelor există un ecosistem foarte divers în canion

Există o diferență clară între pietrele de 400 și 440 de milioane de ani

Victorie

Rămas bun de la pacient

Grădina Raiului

De unde am plecat

Și ultimele momente în canionul regilor

Noaptea, în locul de campare a trebuit să avem grijă la câinii dingo. 

Un alt motiv pentru care am venit aici, în outback, a fost ca să vedem cerul noaptea. Asta este ceva pe care fotografiile nu pot prinde, în ciuda câtorva încercări din partea noastră. Fără nori, fără poluare, fără umiditate, fără lumini artificiale se creează o combinație unică de a privi cel mai înstelat cer pe care și-l poate imagina cineva. Tot ce pot să spun este că uitându-ne prin binoclu la norii albi de stele am putut vedea cum acea ceață albă se împarte în nenumărate stele individuale și și mai mult praf celest. Uluitor.

Am ales să mergem cu cortul și cu automobil pentru toate terenurile pentru că de la Canionul Regilor sunt două opțiuni ca să ne întoarcem în Alice Springs. Una este pe asfalt, 474 km, am face același drum pe care l-am făcut la venire. Celălalt, pe drum nepavat, accesibil doar cu tracțiune pe toate roțile, este mult mai scurt 357 km și ne-ar permite să vizităm și lanțul muntos West MacDonnells. A fost o idee excelentă, chiar a meritat. Copii au condus și ei, dar mai mult eu am condus următoarea sută de kilometri. Era și pentru mine prima oară, semăna mai mult cu ce îmi închipuisem eu deșertul, dar totuși, era o mulțime de vegetație peste tot. Din când în când mai vedeam câte o mașină, dar mai mult eram singuri, regi și regine ale Outback-ului… Partea cea mai interesantă a fost să ne întâlnim cu o turmă de cămile sălbatice, pentru scurt timp trei cămile tinere s-au separat de adulții de pe partea cealaltă a drumului. Pur și simplu așa s-a întâmplat și în felul acesta am avut ceva timp să le privim până când au fugit pe partea cealaltă a drumului, către părinții lor.

Mereenie Loop road

Sfârșind cu Mereenie Loop Road am intrat în Parcul Național West MacDonnells. Înapoi la civilizație, un drum asfaltat foarte bun, o mașină la fiecare zece minute, doar turiști. La stânga și la dreapta sunt scurte detururi către diferite atracții. Am mers la Tnorala (Gosse sau Goose Bluff) un alt loc sacru pentru aborigeni, dar în același timp și un uriaș crater de meteorit. Când am ajuns acolo am aflat că era mult mai complicat decât părea. O cometă a lovit pământul acum 4,5 milioane de ani. Impactul, doar gaz, a răscolit pământul cu susul în jos. Avea sens când am citit, acum nu mai știu cum să explic.

Tnorala - se vede clar unde a lovit cometa...

Mai târziu ne-am oprit la Cheile Redbank, am mers până la prima piscină, poate ar fi trebuit să intrăm în apă, dar n-am poftit. Era vremea să ne oprim, să ne odihnim, Ileana Ruxandra a sugerat să campăm în sălbăticie. Poate că ar fi trebuit să o facem, dar, din nou, n-am făcut-o.

Primul bazin din Redbank Gorge

Eucaliptul își taie singur crăcile în perioade de secetă pentru a permite ramurilor mai puternice să supraviețuiască

Un scaun comfortabil

Câteva minute mai târziu vizitând un al loc de belvedere am avut un șoc. Închipuiește-ți te rog că conduci pe un drum gol ore întregi, mașinile cu care te intersectezi sunt la fel ca și a ta, tracțiune pe patru roți și rulote, încât până și o mașină de oraș este neobișnuită și te face să te uiți de două ori la ea. Pot doar să-mi închipui cum s-au simțit incașii atunci când s-au întâlnit cu prima navă spațială. Acolo era, pe un vârf de munte, cel mai fantastic camion pe care l-am văzut vreodată. Arăta ca un camion amfibie, era pentru toate terenurile, asta în mod sigur, dar fiind în vârf de munte nu m-aș fi mirat să-l văd că îi cresc aripi și o ia în zbor. Nefiind nimeni primprejur nici măcar nu m-am uitat la peisaj, ci m-am dus direct spre vehicul. Era făcut de oameni și arăta super! Pe o parte avea cuvintele pe care am ajuns să le vedem oriunde ar fi și aproape peste tot în ultimii ani: RTW „În jurul lumii“. Apoi 01.01.1997. Și o înșiruire a nenumărate țări scrise pe laterale. Câteva minute mai târziu am văzut că era cineva în camion și am avut o conversație de câteva minute. Apoi noi nu ne mai puteam opri să vorbim despre ei și chiar a fost bine că ne-am văzut a doua zi pe cărarea spre Cheile Ormiston. Aveam o mulțime de întrebări și am aflat foarte multe lucruri de la Gunila și William, care în urmă cu 15 ani au vândut totul, și-au aranjat și construit propriul camion cu care au călătorit prin lume de atunci. Au condus aproximativ 500.000 km, au traversat Sahara de două ori, au mers prin toată Africa, cele două Americi, Orientul Mijlociu, chiar și Pakistan sau Iran. Având pașapoarte germane, n-au avut niciodată vreo problemă. Acum se apropiau de sfârșitul anului lor în Australia. Poți vedea câteva poze ale camionului pe website-ul lor la http://gunwiltruck.com, (http://www.gunwiltruck.com/html/8_-_pictures.html) dar mie mi-ar plăcea să aflu mult mai mult. Am fost impresionat de faptul că au 700 l de apă și 700 de diesel, ar putea trăi în camion pentru patru, cinci săptămâni, fără sa aibă nevoie de nimic de dinafară, nu s-au conectat niciodată la curent electric în cei patru ani cât au bătut Americile pentru că au panouri solare. Mi-ar fi plăcut și mai mult să aflu despre călătoriile lor. Oricum, a fost subiectul nostru de discuție pentru multe zile, în timp ce conduceam. Am putea considera să facem așa ceva? Copii erau îngrijorați că am putea. Nu ne-ar fi dor de nepoți??? Bine, bine, o să vorbim despre asta mai târziu.

Gunwiltruck din Europa

Ne-am petrecut noaptea într-un camping primitiv și ne-am întors în Alice Springs sâmbătă după-amiază devreme. Era aniversarea noastră. O mare parte de drum a fost cu meandre între două lanțuri muntoase. Era foarte frumos. Ileana Ruxandra i-a întrebat pe copii de ce cred ei că au construit drumul așa? Cel mai serios răspuns a venit de la Ileana: „Poate că nu știau unde voiau să meargă?“