Maria: Probleme în Madagascar

Maria: Probleme în Madagascar din 20 iulie 2012 tradus de Ileana Ruxandra în 2020 

Când le spunem oamenilor că ne ducem în Madagascar (sau, mai târziu, că am fost) prima lor reacție este: „Oaaau! Grozav!“

Și chiar este grozav. Dar în afară de asta e foarte greu să te duci în Madagascar. Să nu mă înțelegi greșit. E o țară frumoasă. Sunt animale nemaipomenite —lemurii de exemplu se găsesc doar în Madagascar și sunt 73 de specii. Și sunt cameleoni peste tot. Ca să nu menționez șerpi, păianjeni (e aici un păianjen care este uriaș, complet ne-otrăvitor și a cărui mătase este folosită ca să facă vestele Kevlar) și o varietate de flori și fluturi. La fel ca și lemurii. Peste tot.

Și chiar este grozav. Dar în afară de asta e foarte greu să te duci în Madagascar. Să nu mă înțelegi greșit. E o țară frumoasă. Sunt animale nemaipomenite —lemurii de exemplu se găsesc doar în Madagascar și sunt 73 de specii. Și sunt cameleoni peste tot. Ca să nu menționez șerpi, păianjeni (e aici un păianjen care este uriaș, complet ne-otrăvitor și a cărui mătase este folosită ca să facă vestele Kevlar) și o varietate de flori și fluturi. La fel ca și lemurii. Peste tot.

În unele locuri Madagascarul este ca o destinație turistică — plaje, cărți, ce vrei. În altele este doar pentru exploratorii hotărâți, care merg prin păduri unde plouă în fiecare zi, sau care merg prin pădure noaptea.

Este țara unor oameni care vorbesc mai multe dialecte, unite de o singură limbă: franceza. Totuși aceasta nu este foarte bine vorbită în micile sate de pe malurile râului Tsiribihina.

Două cuvinte sunt universale: Savon? Bonbon? (săpun, bonboane)

De asemenea sunt des folosite Bonjour! La bouteille? Non și Au revoir (Bună ziua, sticla, nu și la revedere).

Am ajuns în Nosy Be, o insuliță în nordul insulei Madagascar, cu avionul. E cași cum ai păși într-o lume diferită — toate mașinile sunt vechi. Suntem întâmpinați de Ervais (Erve) care, împreună cu prietenul lui, au condus jumătate de oră până la Hellville (Elvil numit după un general dacă nu mă înșel)

Ajungem la hotel, îl salutăm pe proprietar… Ervais încearcă să ne traducă din franceză în engleză, dar câteodată mai greșește și-i iese tot franceză. Nu contează. Noi înțelegem un pic franceză, dar nu prea mult.

Sunt câteva lucruri de văzut în Nosy Be. Lemurialand — un fel de grădină zoologică unde duc lemurii din diferitele părți ale Madagascarului. Stau pe post de exponate fie trei luni (majoritatea) fie trei săptămâni (lemurul șoarece) și apoi sunt lăsați liberi prin Nosy Be.

Nu sunt sigură că asta e bine pentru conservare, din moment ce un lemur ce vine din sudul Madagascarului, poate că e vreun motiv pentru care se găsește doar acolo și de fapt nu sunt sigură cât stă un lemur pe post de exponat înainte de a fi eliberat…în orice caz am putut să hrănim patru lemuri Sifaca cu coroană. Și da, probabil că nu a fost cel mai etic lucru cu putință… dar mânuțele lor sunt atât de moi și sunt atât de gentili!

Așa că am lăsat de o parte vina și i-am hrănit cu banane până când eram lipicioși pe mâini și nu mai aveam banane.

Am văzut de asemenea și cameleoni. Contrar a ceea ce cred unii oameni, cameleonii își schimbă culoarea după emoții, iar nu după mediul înconjurător — așa că e posibil să vezi un cameleon complet alb traversând drumul. Și sunt mai strălucitori în timpul zilei.

Unii oameni au ținut în mână un cameleon, dar noi nu. Ce e interesant la un cameleon este priza pe care o folosește. Ei au practic două degete opozabile pe fiecare mână —ceva care seamănă cu o mănușă cu două gheare pe fiecare parte? Ca să îi inducă în eroare pe prădători, se mișcă în față și-n spate de una-două ori stând doar pe două picioare înainte de a se prinde cu celelalte picioare de creangă, apoi ciclul reîncepe.

E fascinant să te uiți la ei. Dacă vrei un exemplu uman… mergi ca un egiptean!

De asemenea în Nosy Be mi s-au furat adidașii și n-am observat până n-am ajuns la Diego Suarez, care este pe partea de nord a țării.

Am realizat de asemenea că nu am cum să merg pe Tsingy (stalagmite mari, înalte, ascuțite din calcar, care nu au nici o stalactită deasupra lor). Nu e un sentiment prea plăcut sau pe care să ți-l dorești într-o frumoasă și însorită dimineață. Într-un final, după foarte multe plânsete și țipete și înjurături adresate lumii, am decis — de fapt am decis cu toții— ca să merg încălțată cu sandalele mele Birkenstock la Tsingy Rouge, care sunt o variantă mai mică și roșie de Tsingy de Bemaraha.

Ca urmare m-am simțit foarte confortabilă tot drumul.

Dar! Ca și cum toate spiritele din Madagascar se hotărâseră că nu trebuia să am o zi plăcută… mi s-a rupt cureaua de la ceas.

Am încercat din greu să zâmbit în fața adversității.

Îmi place foarte mult ceasul meu. Iar nu e un sentiment plăcut să realizez brusc că nu-l mai am pe mână. Eram într-o parte unde bătea vântul foarte tare și în rafale. Acum nu eram sigură că ceasul e atât de ușor încât să poată fi luat de vânt, dar oricum nu voiam să-l pierd… și după ce am atras atenția tuturor și mi-am pus ochelarii, am pornit pe urmele noastre uitându-ne peste tot… Tata l-a găsit.

Acum puteam să răsuflu ușurată. Doamne, Ție-ți mulțumesc.

Mi-am purtat ceasul în buzunar în următoarele zile.

(Apropos, Tsingy erau frumoase)

Ceva mai târziu am înlocuit cureaua de plastic negru cu aceasta frumoasă de piele maro. Femeia care a făcut această treabă era foarte tăcută. A trebuit să facem și o nouă gaură, pentru că îmi era puțin cam largă (acum, cam la vreo două luni de la eveniment, ceasul îmi tot alunecă pentru că pielea s-a întins)

De asemenea mi-am cumpărat și alți adidași. Ne-am dus prin toată piața și am găsit o mulțime de pantofi unii foarte drăguți și alții urâți. Problema era că nici unul nu avea suport pentru planta piciorului sau să-mi țină glezna… ceea ce a însemnat că toată lumea se uita la noi cum încercam eu pereche după pereche.

Într-un final am găsit ceva imitație de adidași negri Nike, pentru bărbați cam la 20$. Nu mi-au plăcut prea mult (purtam sandalele de câte ori era posibil). Dar erau cei mai buni din toată piața.

După ce am ajuns în Antananarivo, capitala, am stat în pat o vreme și doar m-am jucat pe internet. Am și profitat (considerând proaspăta mea obsesie cu Civilization V) să stau până aproape de dimineața. Personal consider că e chiar sănătos, în unele cazuri, să pierzi o noapte. Îți oferă o educație, te trezește la greutățile pe care le au de înfruntat milioane de adolescenți din lumea civilizată. Totuși comparat cu greutățile oamenilor din Madagascar, noi suntem niște răsfățați ai sorții.

Își distrug țara ca să planteze orez, pentru că asta e hrana de bază. În același timp, majoritatea populației mănâncă orez. Și orezul nu are cine știe ce valoare nutritivă după o vreme. Când eram pe barcă, alunecând în jos pe râu, copii fugeau după noi cerând săpun. Când le spuneam nu, ne cereau bonboane.

Și de câte ori vedeau sticlele noastre de apă, le voiau și pe acelea.

În Madagascar a fost frumos dar și obositor. Drumurile sunt foarte proaste, cu gropi imense și denivelări. Șoferii conduc încet ca să mai reducă din țopăiala în sus și-n jos, dar nu prea ajută. Până și drumurile asfaltate par că se destramă la margine.

De fapt, în ciuda peisajului superb și a lucrurilor frumoase pe care le-am făcut, până am plecat din Madagascar eram epuizată. Epuizată de călătorie, de țară…pur și simplu am tras o mini-super tare- supărare și m-am scufundat într-o „toată asta e o porcărie“ pentru câteva zile, până când am ajuns din nou în Africa de Sud.

Dar să vorbim de lucrurile frumoase.

Ne-am petrecut timpul pe o barcă, mergând în josul râului, cu trei doamne simpatice din Canada. Danielle, Edith și Chantal.

Una din ele (cred Danielle) a avut opțiunea de a merge în Madagascar. I-a scris un email lui Edith să o întrebe dacă i-ar face plăcere să vină. Și primind răspunsul „Bineînțeles“ s-a trezit că vine și Chantal.

Și eu vreau prieteni ca ele! Danielle le trezea dimineața cloncănind precum o găină, vorbea un amestec de engleză înceată și franceză rapidă, a tradus unul din cântecele Ilenei și vorbea în timp ce mânca cina de zebu.

(Zebu sper să nu mai văd în viața mea. E probabil carnea cea mai ațoasă și mai greu de mestecat. Dar poate și din cauza felului în care o găteau)

Oricum. Asta era casa noastră peste zi.

Relaxare

Și asta era casa noastră peste noapte:

Îngrozitor.

Da, am dormit pe plajă în corturi. E ceva superb, mai ales că adormeam foarte repede în fiecare noapte (grozav!) Dar! Plaja nu are toalete.

Noaptea mergi până undeva pe la mijlocul plajei unde speri ca nimeni să nu-și îndrepte lanterna. Iar dimineața te uiți după niște tufișuri pe care toată lumea le folosește pe post de toaletă și odată ajuns, speri că nimeni nu va veni peste tine căutându-și lui un loc.

Toate ca toate, după două zile și jumătate de făcut pipi pe plajă mă săturasem de toate. Voiam ziduri! ZIDURI!

N-ai nici cea mai vagă idee cât de extraordinară este tehnologia zidurilor de baie până când nu le mai ai. 

Dar, cu toate astea, a fost o experiență super pe care mi-ar plăcea să o repet.

La Tsingy de Bemaraha, ghidul nostru numit Tata, tot spunea „muramura fa malama“. Ce înseamnă? „Ai grijă, pentru că e alunecos“.

Și pentru că doar să merg și să nu fac altceva nu e stilul meu, am reușit să-l fac să mă învețe 50 de cuvinte în malgașă (inclusiv cuvintele care să-mi permită să cânt „Head, shoulders, knees and toes“ —cântec pentru copii Cap, umeri, genunchi și degete— în malgașă, ceea ce cred că este cel mai caraghios video pe care l-am filmat, pentru că am uitat cum să spun „umeri“ în românește.

Și printre toate cuvintele învățate era și „sarabe“ care înseamnă nemaipomenit.

Am mers pe Tsingy de Bemaraha, dar nu prea are sens să comunic în cuvinte. Uite aici mai multe poze.

Madagascar sarabe! Msoutra, Tata!

Msoutra fa 'reading!'