Castelul Himeji

Ohaioo gozaimasî! Bună dimineața din Kyoto!

Mă răsfăț cu o ceașcă de ceai privind la grădina interioară a casei.

Ne trezim treptat și după un mic dejun în care toată lumea vorbea peste toată lumea, plecăm spre gară să luăm trenul spre Himeji, unde se găsește unul din cele mai vechi și mai bine conservate castele medievale din Japonia. Trecem pe lângă cel mai lung pod suspendat.

Pentru că avem de mers destul de mult ne închiriem niște biciclete.

Castelul este supranumit Cocorul Alb, pentru că seamănă cu un cocor care își ia zborul și pentru că a fost vopsit alb, după o metodă specific japoneză. A fost construit de Tokugawa Ieyasu (personajul principal din Shogunul de James Clavell), pe locul castelului mentorului său (pe care tot el l-a ars după ce a trecut prin sabie toți membrii familiei). Ca orice castel feudal are nenumărate  caracteristici de apărare.

Poarta principală are un zid lateral de pe care se pot arunca pietre și sulițe în atacanți.

Drumurile sunt întortocheate și relativ strâmte pentru a nu da loc dușmanului să se desfășoare.

Porțile au o poartă mai mică, ca să-i căsăpească mai bine.

Și din orice parte sunt acele mici ferestre pentru trasul cu arcul.










Castelul nu a avut de susținut nici o bătălie, decât cea cu timpul. Fortăreața este în renovare și am avut posibilitatea să vedem cum arată zidurile și acoperișul de aproape.

Ca orice lucru complicat, castelul este făcut din lucruri simple: piatră, bambus, sfoară și pământ (la care se adaugă zeamă de orez, ulei, șa.)

Ce este de admirat la japonezi este că ei renovează folosind metodele tradiționale. Au școli pentru a-și crește următoarea generație de meșteri.

Alte lucruri interesante: turnul principal are o aparență de cinci etaje, dar de fapt are șase. Toți pereții interiori au rasteluri pentru puști, sacii cu praf de pușcă, sulițe.
Pe orice acoperiș sunt la colțuri pești, ca să-l apere de foc.

Castelul este construit urmând conturul reliefului și ca urmare un grânar a fost construit curb (singurul din Japonia).

Fiecare shogun care a avut în grijă castelul și-a adăugat sigiliul său (care se vede în olanele de la acoperișuri).


Clădirea în care au locuit femeile care aveau grijă de prințesă era ca un hol lung cu camere laterale. Diferența între el și Versailles consta în dimensiuni și decorație.


În curtea castelului era organizată o expoziție de crizanteme (este floarea națională a Japoniei) și urmau să arate superb în câteva săptămâni. Aveau chiar și bonzai din crizanteme!

Un castel respectabil are și un șanț cu apă.






De aici am plecat la Koko-en, un fel de grădină botanică unde am văzut dedicația cu care își îngrijesc exponatele (și putem doar să presupunem câtă muncă se ascunde în spatele a ceva simplu și frumos)








Suntem flămânzi și ne reluăm eforturile de a găsi un loc unde să mâncăm ramen (mai încercasem și la venire, dar n-am reușit). Paralel cu strada principală este una comercială, ca un fel de Lipscani, unde sunt magazine pentru turiști (kimono, sake, haine, etc). Am rugat pe cineva să ne îndrume.















Proprietarul ne-a explicat ce trebuie să facem: ne ducem la un automat cu multe butoane și prețuri și apăsăm pe ce vrem să mâncăm, punem banii și mașinuța ne dă un bilet, pe care noi îl dăm bucătarului. Apoi ne așezăm pe scaune și așteptăm să ne dea mâncarea. Nici acum nu știm ce am mâncat, dar știu că eu am avut porc cu ciuperci și alge de mare și a fost excelent!






Pe drumul de întoarcere am fost gardianul lor și am coborât la stația corectă, iar nu la capăt de linie.

E ora 20:30 și mi-e foarte somn. Oyasumi nasai! Noapte bună!