Am plecat din Australia de câteva săptămâni, dar eu continui să fac referințe la acea carte,
„Noi cei din Niciodată Niciodată“. Nu-i de mirare, mai ales că Ileana Ruxandra o citește acum și deseori găsește câte ceva pe care să-l împartă cu noi. Așa că mi-a fost chiar ușor azi dimineață să spun „nimic nu-i mai bun decât pește prăjit rece la micul dejun!“ De fapt nu e chiar așa de rău, câteva minute mai târziu am fost întrerupți, un chelner ne-a adus cinci farfurii cu desert, banane prăjite cu brânză rasă și ceva prăjitură cu nuci și ciocolată. Suntem puțin mirați dar aflăm ceva mai târziu că în această dimineață avem două mic dejunuri. Primul este un bufet „cât poți să mănânci“ cu ouă, cereale, pâine și croissanți, plus pește prăjit, cârnați și chestii bazate pe orez și al doilea „ușor“ cu mai sus menționatele prăjituri. Mă bucur de fiecare moment, sperând să nu mă dea afară din grădină la ora 10 am. Habar n-am ce oră e și nici nu vreau să aflu. E 8:10 (mulțumesc Maria) și ziua noastră e pe terminate! Mi-ar plăcea să mai lâncezesc în grădină pentru vreo oră și apoi să mă bag înapoi în pat.
 |
| Templul de la Borobudur, May 2012 |
Am plecat din Bali ieri, eram deja în mașina spre aeroport la 6:12 dimineața. Am ajuns aici 12 ore mai târziu, după câteva ore în trafic, două zboruri și câteva ore petrecute în aeroport. De departe ăsta este cel mai luxos hotel pe care l-am avut în această călătorie. Am încercat să rezerv camerele exact acum un an, când am luat și zborurile. Au putut să-mi confirme rezervarea abia în 29 august 2011!
Suntem la Manohara, singurul hotel din interiorul complexului Borobudur. La bază este o stație de cercetare, dar are și câteva camere de închiriat, un restaurant pentru cină și o cafenea pentru micul dejun. Are un centru audio-vizual și grădini frumoase. Te tratează ca și cum ar fi o stațiune de cinci stele (sau cel puțin ce am văzut în filme), dar camerele sunt simple, internetul e gratis și prețurile sunt surprinzător de acceptabile. Este o experiență feerică. Am văzut câteva locuri deja care ar putea fi considerate a opta minune a lumii și am încercat în felul nostru să avem o experiență memorabilă. A început acum cinci ani când ne-am petrecut două zile explorând Machu Picchu. Am făcut să fie deosebită vizita la Marele Zid chinezesc și ceva diferit la Taj Mahal. Aici la Manohara au avut ei grijă ca experiența să fie ceva special. Poți să vezi un pic din templu chiar din restaurant, poți să mergi prin grădină și chiar să ai o ieșire specială către templu, doar pentru tine. Partea magică este program de lux „răsărit de soare la Borobudur“, când deschid templul doar pentru câțiva oameni, înainte de a ajunge grupurile turistice. Am votat cu o seară înainte, cinci la zero (!) să ne trezim la 4 dimineața și să mergem la templu la 4:30. Nu era chiar beznă și aurora a apărut curând. Ne-am pierdut unii de alții în timp ce urcam. Ioan era în spatele meu, undeva departe în fața noastră era o lanternă și puteam să aud cocoșii cântând pe undeva prin satele dimprejur. Când a apărut lumina, cu mult înaintea soarelui, am putut să vedem cum prind formă doi vulcani, un strat de ceață peste pădurile de palmieri și apoi soarele ieșind chiar dintre munți! A fost fantastic.
 |
Un proces foarte scurt, numit răsărit de soare, uneori poate fi magic
|
Apoi am mers în jurul celor zece nivele de sus în jos, ajungând să vedem din ce în ce mai mulți oameni, Ileana și Maria și-au făcut poze cu sute de fete și apoi ne-am retras prin intrarea privată. Am văzut un singur vânzător de mărunțișuri, dar, dacă stau să mă gândesc, n-am văzut hoardele de vânzători ambulanți, nici parcări aglomerate și nici autobuze gemând de turiști. Pot să văd asta oriunde vreau, dar îmi place mai mult să am unul din cele mai frumoase temple din lume doar pentru mine. Și pentru că nu mi s-a mai întâmplat asta niciodată și nici nu mi se va mai întâmpla — o să îmi aduc aminte întotdeauna unde am spus „nimic nu-i mai bun decât pește la micul dejun!“
 |
| În spatele a două aparate foto sunt doi soți și doi tați foarte mândri |
Dacă tot ceea ce am scris mai sus este prea criptic pentru un blog, iată detaliile. Borobudur, construit în secolul al IX-lea, este unul din cele mai cunoscute și importante temple budiste din lume. Pelerinii au călătorit din China, India și din imperiul Khmer acum o mie de ani. A ajunge la Borobudur avea o semnificație specială pentru ei și templul era venerat fără egal. Apoi pentru motive necunoscute templul a fost abandonat junglei. E posibil pentru că Java a devenit în musulmană, sau poate din alt motiv. Templul a fost „redescoperit“ în perioada în care insula a fost controlată de britanici (1811-1816), guvernatorul avea un interes special în culturile antice. Când olandezii au preluat din nou controlul, au ajutat puțin cu curățenia junglei, le-a luat vreo 69 de ani, și, ca o capodoperă de prostie umană, au propus să fie desfăcut în bucăți și împărțit între diferite muzee. Din fericire nu au făcut-o și acum templul este un simbol al Indoneziei. Pe cărțile poștale scrie că este cel mai mare templu budist din lume. Mă îndoiesc, dar nu contează. Este unul din cele mai importante monumente din această parte a lumii. Este doar o clădire, ușor să o vezi în câteva ore, dar greu de ajuns la ea. Arhitectura este cumva specială, cu stupe de piatră în cercuri concentrice, fiecare stupă ascunzând o statuie de Buddha. Stupa* centrală nu are un Buddha în interior, probabil pentru că „se presupune a reprezenta perfecțiunea“ sau pentru că aveau o statuie uriașă de pus deasupra ei, dar n-au putut să o ridice. Întotdeauna poți să găsești astfel de speculații când vizitezi astfel de locuri, dar mie-mi place mai mult să-mi folosesc imaginația.
 |
Scaunul, în continuare cu noi, a ajuns în câteva locuri foarte speciale
|
 |
în muzeul din Bali, un model în miniatură ne ajută să înțelegem dimensiunea templului de la Borobudur
|
Am zburat de la Bali la Jakarta și apoi la Yogykarta. Au trimis o mașină după noi la aeroport și am fost duși direct la hotel unde am mâncat cina și am văzut un documentar.
Au un restaurant frumos aici și am mâncat o cină fabuloasă sponsorizată de prietenii noștri Dorothy și Dan, care, sper că-mi amintesc corect, și-au dorit să ne bucurăm de o cină tradițională indoneziană. Mulțumim!
 |
| Nasi Goreng tipic, orez prăjit indonesian cu salată, garizi, și încă ceva |
A doua zi dimineață am primit saronguri și lanterne la 4:30 și am mers câteva minute până la templu. Terminasem de văzut înainte să se facă 8 dimineața și apoi ne-am odihnit câteva ore până să predăm cheile la prânz. O altă mașină ne-a dus înapoi la aeroport și ne-am instalat într-un hotel vis-a-vis de el pentru două nopți. Nu aveam prea multă energie și nici timp să vizităm Yogyakarta, prima capitală a Indoneziei în 1949 și un oraș turistic în sine. Am ales să mergem la baletul Ramayana, în spatele templului Prambanan. Spre surpriza mea am descoperit că pruncii noștri au limite, pot să obosească și chiar să se și plictisească la un balet hindus! Dar ca să le iau apărarea, se treziseră la 4 dimineața și ca să privești sute de dansatori în Ramayana pentru câteva ore e prea mult. Erau buni, dansatori profesioniști, dar nu mă puteam opri să mă gândesc că suntem într-o țară musulmană, noi avem copii ce au crescut în cea mai nouă religie și ei încearcă să ne facă să trăim și să simțim frumusețea celei mai vechi religii. Și nu au reușit, pentru mine lipsea ceva, chiar și în felul în care își țineau degetele mici. Ioan, care poate să-ți urmărească cu ușurință firul poveștii într-un bazorelief vechi de mii de ani, a găsit spectacolul „plictisitor“. Nu contează…
 |
| Am potrivit călătoria pentru a putea vedea acest spectacol |
A doua zi, la prânz, am vizitat templele Prambanan. Sunt temple hinduse, puțin mai noi decât Borobudur. Sunt apropiate, dar nu sunt înrudite în nici un fel. Era aproape gol, poate și pentru că era vineri. Erau niște construcții interesante, considerate Monumente ale Umanității. Din nefericire au fost foarte afectate de cutremurul din 2006, este foarte mult de reconstruit și nu prea poți să-ți faci o idee de cum ar fi arătat structura originală. Nu ne-au impresionat foarte tare, am fost de acord că nu am fi putut să nu le vedem, dar nu ne-au adus nimic deosebit. Am bifat și cutiuța asta. Mergând prin soarele arzător a fost plăcut să ne aducem aminte de călătoria în India, de Hampi și în mod special pentru mine de
templul Kesava, lângă Mysore. Oau, ce experiență deosebită a fost atunci! Mi-e dor de India. Maria și-a cumpărat un sarong iar Ileana niște ochelari de soare.
 |
| Curs de hinduism (recapitulare) |
 |
| Templele din Prambanan |
 |
| La muzeul din Bali, model al Prambanan doar structurile din centru au mai rămas |
Această scurtă experiență de trei zile a fost întâlnirea noastră cu Java, un loc mitic sau poate nu chiar dar care este în visele oricărui copil din lume. Când așteptam să ne urcăm în cel de-al doilea avion care să ne ducă în Bali, Ioan a fost șocat să constate că „deja am fost în Java???“. Am trăit o experiență turistică, foarte puțină interacțiune cu oamenii și cultura, foarte frumoase monumentele istorice și spectacolul cultural, mâncare bună. Taximetriști hoți, dar nu ne pasă, noi suntem mai buni decât asta. Verifică ce are tipul pe bord:
 |
Tipul ăsta ne-a suprataxat cu doar 60% în loc de un taxi oficial cu contor care ne-ar fi suprataxat cu 300%
|
* - STÚPĂ, stupe, s. f. Monument funerar budist, format dintr-un soclu poligonal, având deasupra un corp cilindric acoperit cu o cupolă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu