sâmbătă, 6 aprilie 2019

Galveston

Altă vacanță! Uraaa! Asta începe în Houston și se termină în San Diego. Mihai a zburat din Philadelphia ceva mai devreme și eu din România, prin Munchen, ajungând la ora 16:00

Houston e doar unde începe, pentru că aici ne-am rezervat o Mazda (zoom, zoom, ca în reclamă) doar ca să descoperim că Hertz nu are nici una. Pentru că suntem Membrii de Aur (avantajul de a deschide un cont nou) putem să alegem orice mașină din linia de aur. De fapt nu prea aveam ce alege pentru că aveau doar niște camioane uriașe, un Toyota Camri și ceva Hyundai. Am ales Toyota, neagră precum corbul și am numit-o Morena. Așa că am pornit prin ora de vârf spre Galveston, locul care a fost cât pe ce să fie prima mea casă în SUA.

Cu mulți ani în urmă, când Mihai voia să devină psihiatru, a venit și a intervievat și aici, pe lângă alte cincisprezece locuri. I-a plăcut, dar mai mult i-a plăcut St. Louis. Și de atunci a vrut să împartă cu mine acest loc special. Pentru început e umed și înnorat, dar avem un hotel cu un colț de priveliște de mare și e liniște. Bineînțeles că piscina este în renovare, o temă recurentă în călătoriile noastre.

O nouă zi răsare foarte devreme pentru cineva care este încă pe ora României. Ne îndreptăm spre Parcul Statal Insula Galveston. Paznicul ne întreabă ce vrem să facem, noi n-avem nici un plan, ce avem noi de făcut aici pentru câteva ore? Potecile sunt puțin noroioase, spune el, ați putea să conduceți aici, sau aici, să vă urcați într-un turn de observație, să vedeți niște păsări și apoi să vizitați partea de plajă a parcului. Ni se pare o idee foarte bună, doar că potecile sunt de-a dreptul noroioase sau chiar de-a dreptul inundate. Da’ nu contează, suntem aici și ne distrăm.



Cocor albastru

Mă uit la proiectilele aruncate de crabi în timp ce-și sapă adăpostul.

Proiectile de nisip aruncate de crabi.


După ce facem poze la orice și ceva în plus din ceea ce găsim interesant, ne ducem cu mașina spre partea de plajă, dar nu știu cum se face, că am luat-o la dreapta greșită și ne-am trezit într-un fund de sac în care se găseau cinci case de vânzare și alte două erau în renovare. Afacerile merg chiar așa de prost? Ne interesează? Nu. Hai mai departe și mergem la hotel să tragem un pui de somn.

Mai târziu vizităm bătrânul Galveston. Începem plimbarea de lângă Operă, unde valeții poartă frac, iar publicul este în adidași. A fost construită într-o vreme în care afacerile mergeau bine, Galveston era un port înfloritor, de câteva ori mai mare decât Houston. A înfruntat câteva uragane și diferite semne arată cât de mare a fost apa în acele vremuri. 



Mușchi pe un copac

Apoi o luăm la întâmplare pe străzi, adăpostindu-ne de ploaie în magazine de antichități, sau de mobilă, sau de tablouri, aproape fiecare clădire are câte un magazin. Ceea ce părea să fie o ploicică trecătoare s-a dovedit a fi una măruntă și îndesată, așa că ne-am hotărât să vizităm din mașină. Realizând că deja am văzut tot ceea ce era interesant de văzut, ne-am oprit la un magazin de mâncare și ne-am făcut rezerve pentru următoarele zile, apoi ne-am întors la hotel.

Totuși nu putem pleca fără să vizităm și plaja, așa că traversăm strada, coborâm scările la niște uriași bolovani de granit roșu abia acoperiți cu nisip. Ceva mai încolo e mai mult nisip, chiar seamănă a plajă, dar e vânt puternic, suntem obosiți, așa că declarăm ziua încheiată.



Nori în formă de păsări ce zboară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu