Plus patru, o pădure și prieteni

27 octombrie  2015

Google ne pune la încercare: am reușit noi să mergem cu metroul și autobuzele japoneze, dar putem să ne suim într-un autobuz care nu are număr și nici semne recognoscibile? Sunt mândră să spun că da, putem, și chiar să avem și locuri.

Începem cu ce e cel mai bun: Ryoan-ji. E devreme de tot, abia s-a deschis, așa că sunt puțini oameni care admiră grădina de piatră: cincispsrezece pietre gri închis, cu forme ciudate, într-o mare de pietriș alb. Se spune că seamănă cu o tigroaică ce străbate un râu de munte împreună cu puiul ei.

Ce-mi place mie este zidul făcut din lut fiert în ulei.

Camera ceaiului, care se deschide spre grădina de pietre, are fusuma pictate peste tot. Se numește Zoroku (șase-zo), Broasca Țestoasă, în care șase este numărul pentru cap, coadă și cele patru picioare. Țestoasa este și simbolul Zeului Ocrotitor al Nordului, ceea ce explică furtunile desenate pe ușile glisante (fusuma).

Este și un bazin de apa folosit înainte de a intra în camera ceaiului pe care scrie “Învăț doar pentru a fi mulțumit”. Ieșim printr-o altă grădină, în care copacii sunt tăiați precum cei din “Lorax”-ul dr. Seuss. Și mai sunt și persimone, pe care trebuie să fiu mulțumită doar să le privesc.

Un taxi ne duce până la Kinkaku-ji, Pavilionul de Aur, un alt Monument al Umanității. Înainte de a intra în grădina principală, este o grădină de mușchi, în care diferite tipuri de mușchi alcătuiesc insulițe în jurul copacilor.

Aflăm că Pavilionul, cu cele trei etaje ale sale construite fiecare într-un stil diferit, este un shariden, un relicvar ale rămășițelor lui Buda. Poate aceasta este explicația gloatei organizate ce înconjoară lăcșorul liniștit. Ca să ne facem poză fără alți turiști în fundal trebuie să stăm la coadă.

În partea stângă a fotografiei se poate observa aglomerația.

 E ceva mai bine pe cărările grădinii, mai liniște, avem ceva mai mult spațiu personal, dar comportamentul de gloată rămâne, ne copiem unii pe alții: fântâna cu pești? poză; priveliște frumoasă? poză! oameni care lucrează în grădină? poză, poză, poză!

Ninna-ji, Monument al Umanității, are o frumusețe tăcută. O succesiune de clădiri unite între ele înconjoară grădinile. Ne bucurăm de fusuma pictate și de expoziția de comori, ce includ sutre aduse din China de către Kōbō Daishi (fondatorul Budismului ezoteric Shingon). Acesta este singurul templu în care am văzut că foloseau un suflător electric de frunze în loc de greblele de bambus: total ne-japonez!

Tenryū-ji, Monument al Umanității, este neschimbat. Moliile-colibri (pentru că zboară în mod asemănător și pentru că sunt de aproximativ aceleasi dimensiuni) tot mai dau târcoale tufișurilor înflorite și gențianelor japoneze. Ne plimbăm bucuroși prin grădină, în capetele noastre nu prea mai e loc pentru informațiile care fac atât de special acest loc.

În drum spre casă trecem prin pădurea de bambus, un prilej de fotografie pentru localnic și pentru turist. Bambușii înalți se luptă pentru drepturi de lumină undeva deasupra, lăsând doar o penumbră gri-verzuie să se filtreze peste capetele noastre. Vântul se năpustește, frunzele se frământă, trunchiurile troznesc uscat și se mișcă la unison.

Îți mai aduci aminte de Yūka? Ne-am întâlnit într-o stație de tren după ce am vizitat Shirakawa-go. Ne-am tot trimis mesaje în decursul timpului și iată că acum îi facem o vizită.

La ieșirea din stația de tren este o expoziție de materiale pentru kimono.

Pe masă bento-urile dezvăluie un adevărat festin.

Crizantema se mănâncă, e puțin iute.

Schimbăm informații despre experiențele trecute, planuri de viitor. Aflăm că într-un nume japonez se află mai multă informație decât sunetul pe care îl produce: cum este scris dezvăluie înțelesuri diferite. Laura (nume ce provine din latinescul “laur”, folosit pentru coronițele ce încununau învingătorii) poate să însemne “Frumoasa Românie”.

  Petrecem o seară minunată!

Sunt doi sori pe un cer înnorat? Nu, doi yeni plutind pe o apa oglinditoare.