Douăsprezece și continuăm

26 octombrie 2015

Astăzi o să fie o zi lungă și plină. Dacă ieri am văzut trei temple, astăzi o să vedem de două ori pe atât.

Chion-in, fondat de Honen, ne întâmpină cu Sanmon, uriașa-i poartă, unde se presupune că ne vom despărți de ură, invidie și prostie. Trunchiurile ce o țin în picioare erau deja bătrâne acum 400 de ani când le-au folosit pentru construcția ei. Sunt atât de groase încât părem niște furnici. 

Urcăm un lung șir de scări și ne uităm în jurul unei clădiri moderne, încercând să găsim templul principal. Până la urmă ne pică fisa cum că este ÎN interiorul clădirii moderne, pentru că îl renovează și de aia au toate țiglele alea cu scrieri pe ele, pentru a le pune pe acoperiș. Ai vrea ca rugăciunile tale să pătrundă ploaia ce le spală și să plutească pe aripile vântului? 

Dar când intrăm, ne dăm seama că este un serviciu religios, un preot bate la tobă și cântă, iar oamenii stau așezați. Nu vrem să îi inoportunăm, așa că ne ducem să vedem grădina și clopotul uriaș care necesită douăzecișicinci de oameni ca să îl bată.

Scurtă pauză pentru o lecție scurtă despre budismul japonez: așa cum am mai spus, budismul a venit în valuri, a prins rădăcini și a dat ramuri. Una din aceste ramuri este numită esoterică, iar în ea se află două școli. Cândva în secolul al IX-lea trăia Kooboo Daiași (link la miyajima) care a călătorit în China pentru a studia budismul. Când s-a întors în Japonia a descoperit că Saicioo călugărul deja obținuse favorurile împăratului pentru școala Tendai (tot esoterică). Totuși, Kooboo a perseverat iar acum este considerat fondatorul Shingon sau Budismul Esoteric Cuvântul Adevărat. Saicioo l-a rugat pe Kooboo să îl inițieze în școala Shingon. Kooboo a făcut-o, iar când timpul s-a împlinit, i-a oferit și cea de-a doua inițiere, dar pentru că Saicioo nu a terminat studiile necesare a refuzat să îi dea și ultima treaptă, cea care l-ar fi făcut master al budismului esoteric. Iar de atunci toți urmașii, că-s de partea Tendai, că-s de partea Shingon, sunt supărați unii cu alții.

În secolul al XII-lea budismul a ajuns să fie o religie aproape aristocratică. “Iluminarea” era privită ca fiind eliminarea atașamentelor față de această lume prin înțelegerea scripturilor dintr-un punct de vedere academic și prin practici austere, în așa fel încât budismul nu avea nici o conexiune cu oamenii simpli. Honen, un călugăr din secta Tendai, s-a întors la Scriptură și a citit din nou jurămintele lui Buda. Numărul optsprezece i-a rămas la inimă: mântuirea putea fi atinsă doar prin pomenirea numelui lui Buda: “Namu Amida Butsu”. Aceasta a avut mare trecere la toți oamenii care se simțeau excluși din slujirea lui Buda din cauza nenumăratelor reguli. Și uite așa s-a înființat ramura Jodo Shu sau Pământul Pur. Și locul unde a propovăduit el este chiar aici, în Chion-in. Ucenicii lui au construit templu acesta mai târziu, devenind mai târziu, în timpul erei Tokugawa, templul principal al budismului Pământul Pur. Fiecare șogun a simțit nevoia să-l îmbunătățească și lărgească.

De la Chion-in ne ducem spre nord să vizităm Shoren-in, din ramura Tendai și în același timp un templu Monzeki (adică preotul șef face parte din familia imperială). Trecem pe lângă cinci arbori de camfor uriași și intrăm în Kachoden, o cameră cu portrete pe ziduri și cu desene pe fusuma (ușile glisante), pentru a admira grădina cu lăcșor. 

Pe tatami este un covor roșu pe care stau și mă bucur de macha (ceai verde) și o prăjiturică.

După ce vizităm toate locurile importante din templu, ne plimbăm prin grădină și Ioan bate clopotul, care îi răspunde printr-un sunet prelung și grav.

Nanzen-ji ne întâmpină cu uriașa-i San-mon (poartă), care este atât de mare, încât ar putea fi un templu în sine. 

În spatele porții este Hatto, o clădire pentru conferințe, care nu este deschis publicului, dar la care ne uităm printre gratii. Vizităm Hojo, o grădină ale cărei pietre se spune că sugerează o tigroaică cu puii săi traversând apa. Deși ne uităm cu multă atenție nu ni-i putem imagina, dar putem vedea tigri și leoparzi pe fusuma, pictați peste foița de aur. 

În partea stângă este Mihai încercând să facă poza de mai sus.

 Prin curtea templului trece un apeduct construit în timpul restaurației Meiji (sfârșitul secolului al XIX-lea) pentru a transporta apă și bunuri între Kyoto și lacul Biwa. Pare atât de nelalocul lui și atât de european, dar oamenii de aici sunt mulțumiți cu el și chiar îl consideră un loc potrivit pentru fotografiile de nuntă.

De aici mergem pe Calea Filosofilor, o stradă străjuită de cireși și ne oprim la Eikan-do,  un templu numit după unul din călugării săi. Se spune că într-o dimineață înghețată, în timp ce mergea și-și spunea rugăciunile către Buda, statuia principală din templu a venit și i s-a alăturat. Eikan s-a oprit, întrebându-se dacă visează. Atunci Amitaba s-a uitat peste umărul său stâng și i-a spus: “Eikan, ai întârziat.” De aceea călugărul a comandat o nouă statuie a lui Buda cu capul întors, pentru a ne reaminti să fim buni unii cu alții, să ne așteptăm, să-i chemăm pe cei ce nu au venit încă. Ce e special aici pentru mine este o cameră în care sunt câteva picturi frumoase prin simplitatea și ușurința pe care o inspiră, reprezentându-i pe Buda și pe bodhisattvas toți rugându-se.

Honen-in: prima oară l-am vizitat în 2011 și e un templu prea frumos ca să trecem pe lângă el fără să intrăm. Acum avea un acoperiș nou deasupra intrării, dar fântâna tot picura apă din vârful unei frunze adevărate. Are și o grădină de mușchi.

Ne reîntoarcem pe Calea Filosofilor și ne cumpărăm castane prăjite, de care ne bucurăm în drum spre Ginkaku-ji, Pavilionul de Argint. A fost construit ca un loc de retragere, de odihnă și singurătate pentru un șogun cu veleități artistice și care intenționa să-l acopere cu foiță de argint, după modelul Pavilionului de Aur, doar că a venit războiul. Uneori e suficientă doar intenția. Nisipul grădinii reprezintă muntele Fuji și marea cu valuri. 

Mulțumiți și obosiți luăm autobuzul, mâncăm în oraș și numărăm: trei în prima zi, trei în a doua, plus șase de azi, asta face douăsprezece temple… Oare ce mai aduce ziua de mâine?